Factorul II (protrombina)

Analize medicale

Laborator Synevo

 

Informatii generale

Factorul II sau protrombina este o glicoproteina care se gaseste in plasma normala si constituie impreuna cu  fibrinogenul factorul de baza al coagularii2;5.

Din protrombina, sub actiunea protrombinazei, rezulta trombina, enzima cheie a coagularii. Cantitatea de protrombina consumata in aceasta reactie este direct proportionala cu cantitatea de trombina generata. Protrombina este produsa in ficat iar vitamina K detine un rol important in sinteza acesteia1.

Deficitul de factor II poate fi constitutional (congenital) sau dobandit; la rindul sau deficitul congenital poate fi cantitativ (tip1 – hipoprotrombinemie) sau calitativ (tip 2 – disprotrombinemie). Genele implicate sunt situate pe o pereche de cromozomi somatici. Transmiterea defectului se face autozomal recesiv, fiind inregistrate multiple variante genetice (mutatii pe situsuri diferite). Heterozigotii sunt de obicei asimptomatici; la homozigoti boala debuteaza in copilarie cu hemoragii cutaneo-mucoase si hemoragii profunde de severitate variabila. Manifestarile clinice survin atunci cind activitatea factorului II este de 4-7%. Tratamentul manifestarilor hemoragice consta in administrarea de plasma si complex protrombinic activat2;7.

Deficitul ereditar de protrombina este o afectiune foarte rara, fiind raportate in literatura aproximativ 100 cazuri.

Hipoprotrombinemia izolata dobandita  este rara, in schimb cea asociata cu deficienta altor factori din complexul protrombinic (VII, IX, X) este mult mai frecventa. Aceasta  se datoreaza deficitului de vitamina K si poate surveni in urmatoarele situatii:

– aport scazut de vitamina K: carenta alimentara;

– deficit de sinteza intestinala (distrugerea florei bacteriene intestinale sub tratament antibiotic);

– absorbtie intestinala scazuta: tranzit intestinal accelerat, sindroame de malabsorbtie (ex: boala celiaca), obstructie biliara, obstacol in circulatia porta;

– deficit de utilizare a vitaminei K: insuficienta hepatica grava, supradozare de anticoagulante orale2;3;5.

In cazul deficitului de protrombina testele de hemostaza prezinta urmatoarele modificari: timpul de tromboplastina partiala activat (APTT) si timpul Quick sunt alungite, in timp ce timpul de trombina este normal.

Testul efectuat in laboratorul nostru masoara activitatea factorului II pe baza careia pot fi identificate  atat deficitul cantitativ cat si cel calitativ de protrombina1;6.

Recomandari privind efectuarea testului  manifestari hemoragice severe: echimoze intinse, hematurii, epistaxis, gingivoragii, hemoragii digestive, hematoame profunde, hemartroze, menoragii, metroragii; prelungirea timpului Quick fara o motivatie  terapeutica sau clinica6. 

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate)4.

Specimen recoltat – sange venos4.

Recipient de recoltare – vacutainer cu citrat de Na 0.105M (raport citrat de sodiu – sange=1/9). Presiunea realizata de garou trebuie sa fie intre valoarea presiunii sistolice si cea a presiunii diastolice si nu trebuie sa depaseasca 1 minut. Daca punctia venoasa a esuat, o noua tentativa pe aceeasi vena nu se poate face decat dupa 10 minute4.

Cantitate recoltata – cat permite vacuumul; pentru a preveni coagularea partiala a probei se va asigura amestecul corect al sangelui cu anticoagulantul, prin miscari de inversiune a tubului4.

Prelucrare necesara dupa recoltare – proba va fi centrifugata 15 minute la 2500g, urmata imediat de separarea plasmei si congelarea acesteia; probele recoltate in afara laboratorului vor fi transportate in recipientul destinat probelor congelate3.

Cauze de respingere a probei – vacutainer care nu este plin; proba de singe hemolizata sau coagulata; plasma care nu a ajuns congelata la laborator4.

Stabilitate proba – plasma separata este stabila 4 ore la temperatura camerei; 3 saptamani la  – 20ºC; > 1 an la – 70ºC4.

Metoda – coagulometrica (consta in masurarea timpului de coagulare a probei de investigat in prezenta tromboplastinei si a unei plasme care contine in exces toti factorii plasmatici ai coagularii cu exceptia factorului II)4.

Valori de referinta  80 – 130%4. 

Limite si intreferente

Inhibitorii de trombina (hirudin, argatroban) prezenti in proba de testat  pot duce la o subestimare a nivelului  factorului II.

Testul de activitate identifica ambele tipuri de deficit protrombinic dar nu poate face distinctie intre acestea, fiind necesara o determinare cantitativa imunologica suplimentara (normala in disprotrombinemie si scazuta in hipoprotrombinemie)4.

Bibliografie

  1. Daniela Badea. Veronica Sfredel. Homeostazia sangelui. Editura Medicala Universitara Craiova Ed. 2003, 217-233.
  2. Florica Enache. Maria Stuparu. Diagnosticul de laborator in hemostaza. Editura ALL, 1998, pag.155-167.
  3. Jacques Wallach. Interpretarea testelor de diagnostic. Editura Stiintelor Medicale, Romania, 7 ed., 2001, pg.639-641
  4. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog
  5. Radu Paun. Tratat de medicina interna . Hematologie. Partea I. Ed.Medicala 1997, 353-404.
  6. Radu Paun. Tratat de medicina interna . Hematologie. Partea II. Ed. Medicala 1999, 779-854.
  7. Richard A. McPetersen, Matthew R. Pincus. Clinical diagnosis and management by laboratory methods. 2007, 729-743.