Virus urlian IgG, IgM

Analize medicale

Laborator Synevo

Informatii generale

Virusul urlian, impreuna cu virusurile parainfluenzae, virusul sincitial respirator si virusul rujeolei, face parte din familia Paramyxoviridae2. Virionii au o forma sferica neregulata cu un diametru care variaza intre 90 si 300 nm. Anvelopa virusului este alcatuita din 3 straturi: suprafata externa prezinta glicoproteine cu activitate neuraminidazica, hemaglutininica si de fuziune celulara; stratul mijlociu este un bistrat lipidic dobandit de la celulele gazda pe masura ce virusul „inmugureste” din membrana citoplasmatica, iar stratul intern este o membrana proteica neglicozilata care mentine structura externa a virusului. Nucleocapsida contine genomul viral, format dintr-o molecula de ARN monocatenar cu polaritate negativa3. Virusul se transmite prin secretiile respiratorii provenite de la persoane infectate.

Oreionul (parotidita epidemica) este o infectie acuta determinata de virusul urlian, a carei trasatura principala este inflamatia nesupurativa a glandei parotide (uni sau bilaterala). 70-90% dintre copiii de 4-15 ani dezvolta boala clinica, iar 5-20% din adulti prezinta si dureri la nivelul testiculelor (orhita) sau dureri abdominale (ooforita la femei). Aparitia oreionului la copiii mai mici de 1 an este rara, aceasta protectie fiind asigurata de prezenta anticorpilor materni2.

Dupa o perioada de incubatie ce variaza intre 2 – 4 saptamani, boala debuteaza lent, cu febra usoara, astenie fizica, dureri musculare, anorexie, cefalee, ce sunt urmate de o crestere rapida si dureroasa a glandei parotide in urmatoarele 2-3 zile. La inceput tumefierea parotidei apare unilateral, iar dupa cateva zile se produce si afectarea parotidei de partea opusa.

Oreionul este, de regula, o afectiune care nu pune probleme, insa uneori pot aparea complicatii cum ar fi: afectarea sistemului nervos central (meningita/encefalita), pancreatita (<5% din cazuri), miocardita si pericardita urliana (cazuri destul de rare), artrita, ce poate simula un reumatism articular acut, pneumonia interstitiala, nefrita. In anumite cazuri poate aparea surditatea temporara sau definitiva; implicarea in dezvoltarea diabetului zaharat juvenil este controversata.

Imunizarea prin vaccinarea pe scara larga a copiilor cu virus urlian atenuat a schimbat epidemiologia acestei infectii. Se estimeaza o eficienta de 62-91% pentru o singura doza de vaccin administrata; in cazul a doua doze de vaccin eficienta este mai mare de 95%. Vaccinarea determina producerea de anticorpi neutralizanti specifici3;4.

Diagnosticul de laborator al oreionului se realizeaza, de obicei, prin detectarea anticorpilor impotriva virusului urlian. Anticorpii IgM devin detectabili in ser la 2-4 zile dupa debutul simptomelor, ating un  varf la aproximativ 1 saptamana, persista timp de circa 3 luni si sunt rareori detectabili mai mult de 6 luni dupa infectie. Raspunsul de tip IgM fata de infectia cu virusul urlian la persoanele care au primit 1-2 doze de vaccin este variabil si uneori poate fi absent. Anticorpii de tip IgG apar din prima saptamana de boala si persista in ser oferind protectie pe tot parcursul vietii4.

Recomandari pentru determinarea anticorpilor anti-virus urlian  diagnosticul de laborator al infectiei cu virusul urlian2.

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate)1.

Specimen recoltat – sange venos1.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare; se lucreaza in aceeasi zi; daca acest lucru nu este posibil, serul se poate stoca la 2-8°C sau la -20°C1.

Volum proba – 2mL ser1.

Cauze  de respingere a probei – specimen intens hemolizat, lipemic1.

Stabilitate proba – serul separat este stabil  5-7 zile la 2-8° C; 1 luna la -20°C1.

Metoda – ELISA1.

Valori de referinta – IgG: <1/230; IgM: <1 (index)1.

Interpretarea rezultatelor

IgM

Probele recoltate in termen de 10 – 15 de zile de la debutul simptomatologiei sunt utile pentru identificarea IgM specifice virusului, prezenta anticorpilor sustinand un diagnostic clinic de infectie recenta.

Absenta anticorpilor IgM sugereaza lipsa unei infectii acute cu virus urlian. Cu toate acestea, serologia poate fi negativa la inceputul bolii si, de aceea, rezultatele trebuie interpretate in contextul manifestarilor clinice2.

IgG

Diagnosticul serologic al oreionului necesita identificarea unei cresteri semnificative a titrului anticorpilor IgG (de patru ori sau mai mult) sau o seroconversie de la negativ la pozitiv intre faza acuta si convalescenta.

Prezenta anticorpilor de tip IgG fara anticorpi din clasa IgM detectabili sugereaza o infectie trecuta cu virus urlian sau imunizare prin vaccinare.

Absenta anticorpilor IgG sugereaza lipsa unui raspuns imun la antigene virale specifice2;4.

Limite si interferente

Testele serologice la specimenele serice obtinute in timpul fazei acute a infectiei pot fi negative.

Virusul urlian prezinta antigene comune cu alte virusuri din grupul paramixovirusurilor si, prin urmare, reactii serologice incrucisate sunt posibile, dar acestea sunt putin frecvente.

Toate rezultatele IgM pozitive trebuie interpretate cu precautie, deoarece unele rezultate fals pozitive au fost observate la femeile gravide sau la pacientii cu o infectie acuta cauzata de citomegalovirus, herpes simplex, rujeola, rubeola sau parvovirus.

Anticorpii de tip IgG pentru virusul urlian pot fi prezenti in serul unor persoane care au primit produse de sange in ultimele luni2.

Datorita limitarilor testelor serologice (putin sensibile si specifice), determinari suplimentare, inclusiv izolarea virusului sau detectarea de ARN-ului viral prin PCR, ar trebui luate in considerare in anumite situatii clinice2.

 Bibliografie

  1. Laborator Synevo. Referinte specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
  2. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog: Mumps Virus Antibody, IgG and IgM, Serum. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.
  3. Nathan Litman. Stephen G. Baum Mumps Virus. In Mandell, Douglas,and Bennett’s Principles and Practice of Infectious Diseases, 7th edition, Churchill Livingstone, Elsevier, 2010, 2201-2206.
  4. www.cdc.gov Mumps. Ref Type: Internet Communication.