Macroamilaza

Laborator Synevo

 

Informatii generale si recomandari pentru determinarea macroamilazei

Macroamilazemia descrie o conditie asociata cu o activitate persistent crescuta a amilazei serice in absenta unor simptome sau semne clinice de afectiune pancreatica. Aceasta se datoreaza prezentei unui complex format intre amilaza si o macromolecula ale carei dimensiuni mari (greutate moleculara >200 kDa) ii impiedica excretia urinara, prelungindu-i timpul de injumatatire si determinand in general cresterea amilazei serice de 6-8 ori fata de nivelul normal^2;4;6.

Din punct de vedere structural, macroamilaza este un complex circulant in care amilaza normala este legata in majoritatea cazurilor de o imunoglobulina si mai rar de un polizaharid. Imunoglobulinele implicate sunt de tip IgA si IgG. Compozitia macroamilazelor este heterogena. Analiza complexului dupa disociere in mediu acid indica o proportie variabila de izoamilaze pancreatice (tip P) si salivare (tip S)⁶.

Clinic, este important ca macroamilazemia sa fie diferentiata de alte conditii asociate cu hiperamilazemie. Spre deosebire de pancreatita acuta, macroamilaza determina cresteri mai putin dramatice, dar mai persistente (mai multe saptamani sau luni) ale amilazei pancreatice. Aceasta este de obicei insotita de un clearance redus al enzimei. Astfel, asocierea unei hiperamilazemii cu raport clearance amilaza/clearance creatinina – (amilaza urinara/amilaza serica) x (creatinina serica/creatinina urinara) x 100 – foarte scazut (<1%) si functie renala normala sugereaza prezenta unei macroamilazemii^1;2;5;6.

Macroamilaza se poate produce si la pacienti cu hiperamilazemie si amilaza urinara normala precum si la persoane cu activitate normala a amilazei atat in ser cat si in urina, ceea ce indica faptul ca exista tipuri variate de macroamilazemie.

In tabelul de mai jos sunt prezentate caracteristicile diferitelor forme de hiperamilazemie:

Conditie	Amilaza serica	Lipaza serica	Amilaza urinara	Clearance amilaza/Clearance creatinina	Macroamilaza
Hiperamilazemie pancreatica	↑	↑	↑	↑	Absenta
Hiperamilazemie salivara	↑	Normala	↓ sau normala	↓ sau normal	Absenta
Macroamilazemie tip I	↑	Normala	↓	↓↓	↑↑
Macroamilazemie tip II	↑	Normala	↓ sau normala	↓	↑
Macroamilazemie tip III	Normala	Normala	Normala	↓ sau normal	Urme

Macroamilzemia poate fi intalnita cu o frecventa de 1.05% intr-un grup de pacienti selectionati intamplator, de 2.56% in randul persoanelor cu hiperamilazemie si de 0.98% la cei cu amilaza serica normala⁶. Nici un simptom clinic nu este asociat direct cu aceasta modificare paraclinica, desi multe dintre aceste cazuri au fost detectate in urma investigarii unei dureri abdominale⁴.

In cele mai multe cazuri este o conditie clinica benigna dobandita, intalnita la persoane aparent sanatoase, mai frecvent la barbati decat la femei. Este depistata cel mai adesea dupa decada a cincea de viata.

Macroamilazemia poate constitui un semn precoce de boala, fie ca un marker specific, fie ca o disproteinemie nespecifica in cadrul unei boli insotita de o capacitate crescuta de legare a amilazei si poate fi privita ca o tulburare generata de complexarea enzimelor cu imunoglobuline⁶.

Macroamilazemia a fost observata la cativa pacienti cu sindroame de malabsorbtie, hepatita sau alte boli hepatice asociate cu consumul de alcool, diabet zaharat, tumori metastatice de ovar sau ruptura unei sarcini extrauterine, abcese tubo-ovariane.

In cazul unei depistari intamplatoare a macroamilazemiei se justifica sa se cerceteze prezenta unei paraproteinemii asociata cu un mielom multiplu, limfom sau cu sindromul imunodeficientei dobandite (SIDA) datorita posibilitatii legarii amilazei de proteine plasmatice mari^4;5;6;7.

Identificarea definitiva a macroamilazemiei necesita demonstrarea directa a existentei moleculelor de macroamilaza prin ultracentrifugare, cromatografie, precipitarea selectiva intr-o solutie de polietilen glicol sau alte tehnici fizice⁶.

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate)³.

Specimen recoltat – sange venos³.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator³.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare³. 

Volum proba – 2 mL ser³.

Stabilitate proba – serul separat este stabil 7 zile la temperatura camerei; 1 luna la 4°C sau la -18°C³.

Metoda – cromatografie cu gel-filtrare (tehnica de separare a moleculelor pe baza dimensiunilor acestora)³.

Valori de referinta 

Macroamilaza – negativ³. 

Bibliografie

1. Frances Fischbach. Effects of the Drugs on Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 ed., 2009; 1224.
2. Jacques Wallach. Afectiuni hepatobiliare si pancreatice. In Interpretarea testelor de diagnostic. Editura Stiintelor Medicale, Romania, 7 ed., 2001, 346-348.
3. Laborator Synevo. Referinte specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2011 Ref Type: Catalog.
4. Laboratory Corporation of America.Directory of Services and Interpretive Guide. Amylase, Isoenzymes, Serum. www.labcorp.com . 2011. Ref Type: Internet Communication.
5. Lothar Thomas. Enzymes. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results, TH-Books, Frankfurt/Main, Germany 1998, 46-50.
6. Martin H. Bluth, Rosemarie E. Hardin, Scott Tenner, Michael E. Zenilman, Gregory A. Threatte. Laboratory Diagnosis of Gastrointestinal and Pancreatic Disorders. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Methods.Sauders Elsevier 21-Ed 2007, 280.
7. Mayo Clinic/Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. Amylase, Isoenzymes, Serum. www.mayomedicallaboratories.com Ref Type: Internet Communication.