Magneziu seric

Laborator Synevo

 

Informatii generale

Magneziul este un element care, desi se gaseste in proportie mica in organism (0,05% din greutatea totala a corpului), prezinta mare importanta din punct de vedere structural si functional.

70% din cantitatea totala de magneziu a corpului uman (cca. 14g) se afla in compozitia oaselor impreuna cu Ca si P, iar restul este distribuit in tesuturile moi (in special muschii scheletici) si in diverse fluide. Aproximativ 1% se afla in plasma, 25% fiind legat de proteine, restul ramanand sub forma ionizata Mg²⁺. In eritrocite cantitatea de Mg este apreciabila, cca. 5.2 mEq/L. In ceea ce priveste distributia celulara a magneziului, majoritatea se afla in mitocondrii si nucleu. In afara de rolul sau plastic de constituent al oaselor si al unor tesuturi moi, Mg indeplineste numeroase roluri functionale printre care si acela de activator al unor enzime (peste 300 enzime, implicate in metabolismul carbohidratilor, sinteza proteinelor si acizilor nucleici, cea mai cunoscuta fiind Na⁺/K⁺ATPaza⁷). Impreuna cu ionii Na⁺, K⁺ si Ca²⁺, magneziul regleaza excitabilitatea neuromusculara si mecanismul coagularii^2;7.

Actiunile calciului si magneziului sunt strans legate intre ele, deficitul unuia dintre aceste elemente influentand semnificativ metabolismul celuilalt (magneziul este necesar atat pentru absorbtia intestinala cat si pentru metabolismul calciului). In celula musculara magneziul actioneaza ca antagonist al calciului⁷. Deficitul de magneziu va genera mobilizarea calciului din oase, fiind  posibila aparitia de calcificari anormale la nivelul aortei si rinichiului². De aceea este recomandat sa se ia in considerare nivelul calciului cand se evalueaza nivelul magneziului. De asemenea, hipomagneziemia se asociaza cu hipopotasemia in 60% din cazuri⁷.

Din punct de vedere clinic, deficitul de magneziu determina afectiuni neuromusculare (slabiciune musculara, tremor, tetanie si convulsii), iar la nivelul cordului poate genera aritmii⁶. 

Recomandari pentru determinarea magneziului seric

• evaluarea functiei renale²;
• iritabilitate neuromusculara;
• aparitia unei hipocalcemii neexplicate;
• prezenta unei hipokaliemii refractare la suplimentarea de potasiu;
• diverse afectiuni cardiace (insuficienta cardiaca, hipertrofie ventriculara stanga, aritmii ventriculare);
• tratament digitalic;
• monitorizarea pacientilor care primesc tratament cu tiazide, diuretice de ansa, aminoglicozide, ciclosporina si alte medicamente nefrotoxice;
• sindroame de malabsorbtie, abstinenta de la alcool, nutritie parenterala^6;7.

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate, cel putin 4 ore)^2;5.

Specimen recoltat – sange venos cu urmatoarele recomandari:

• recoltarea se va efectua in pozitie culcata, deoarece in ortostatism nivelul magneziului seric creste cu 4%²; • se va evita staza venoasa cu garoul; • nu se vor folosi manusi pudrate cu talc (contine stearat de magneziu; se spala manusile cu jet de apa, fara sapun sau detergenti)⁵.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator⁵.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se centrifugheaza proba si se separa serul cat se poate de repede; se analizeaza imediat; daca acest lucru nu este posibil, se stocheaza serul la temperaturi cuprinse intre 2-8 °C sau se congeleaza (-18 °C)⁵.

Volum proba – minim 1 mL ser⁵.

Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat⁵.

Stabilitate proba – serul separat este stabil 2 zile la temperatura camerei; 7 zile la 4-8°C; o luna la -20 °C⁵.

Metoda de lucru – spectrofotometrica (colorimetrica)⁵.

Valori de referinta – 1.58 – 2.55 mg/dL⁵.

Factor de conversie: mmol/L x 2.43 = mg/dL; mEq/L x 0.5 = mmol/L; mEq/L x 1.2 = mg/dL.

Limita de detectie – 0.03mmol/L (0.07 mg/dL)⁵. 

Valori critice – nivel scazut <1 mg/dL; nivel crescut >4.7 mg/dL⁴ 

 Interpretarea rezultatelor

Cresteri

Scaderi

• cauze iatrogene: antiacide cu magneziu, clisme cu magneziu, abuz de laxative sau purgative, magneziu administrat in eclampsie sau in caz de travaliu; intoxicatie cu carbonat de litiu, salicilati; • insuficienta renala (cand rata filtrarii glomerulare  [RFG] se apropie de 30 ml/ min.; hipermagneziemia este invers proportionala cu gradul functiei renale reziduale); • deshidratare; • coma diabetica inainte de instituirea tratamentului; • hipotiroidism; • boala Addison; • post-suprarenalectomie; • ingestia accidentala de mari cantitati de apa de mare2;3;6;7.

• afectiuni digestive: malabsorbtie sau pierderi exagerate de lichide pe cale digestiva; • afectiuni renale: glomerulonefrita cronica, pielonefrita cronica, acidoza tubulara renala, faza diuretica a necrozei tubulare acute, diureza postobstructiva, diureza osmotica (manitol, glucoza, uree); • medicamente: diuretice, antibiotice (aminoglicozide), digitala (20% din pacienti), cisplatin, ciclosporina; • tulburari de nutritie: alcoolism acut si ciroza alcoolica, administrarea parenterala prelungita de lichide fara continut de magneziu, inanitia cu acidoza metabolica; • tulburari endocrine: hipertiroidism, hiperparatiroidism si alte cauze de hipercalcemie, hipoparatiroidism, diabet zaharat, hiperaldosteronism, sindromul de secretie inadecvata de hormon antidiuretic; •tulburari metabolice: lactatie excesiva, ultimul trimestru de sarcina, tratamentul cu insulina al comei diabetice; • alte situatii: toxemia de sarcina sau eclampsia, tumori osoase osteolitice, boala Paget osoasa activa, pancreatita acuta (cronica), transfuzie de sange citratat, hemodializa, arsuri severe, transpiratii, stari septice, hipotermie2;3;6.

Semne ale cresterii nivelului magneziului seric

• deprimarea activitatii neuromusculare, hipotensiune arteriala (>4-6 mg/dL), •  deprimarea SNC (>6-8 mg/dL), •greata, varsaturi, flash-uri cutanate (> 6 mg/dL), • hiporeflexie, somnolenta (>8mg/dL),
• coma (12–17 mg/dL), •  modificari ECG (>10 mg/dL), •  bloc atrioventricular complet (30 mg/dL),
• stop cardiac (34-40 mg/dL)³.

Limite si interferente

In starile asociate cu deficit de magneziu valorile magneziul urinar se reduc inaintea celor serice. Nivelurile serice de magneziu pot ramane normale, chiar in prezenta unei depletii de pana la 20% a rezervelor totale ale organismului².

• Medicamente

Cresteri: antiacide alcaline, amilorid, aminoglicozide, aspirina (tratament prelungit), calcitriol, cefotaxim, felodipina, litiu, medroxiprogesteron,progesteron, saruri de magneziu, tacrolimus, triamteren¹.

Scaderi: albuterol, amfotericina B, azatioprina, cisplatin, ciclosporina, contraceptive orale, digoxin, diuretice (acid etacrinic, furosemid, tiazide), doxorubicin, gentamicina, haloperidol, gluconat de calciu, neomicina, insulina (doze mari in coma diabetica), laxative (abuz cronic), pamidronat, pentamidina, prednisolon, tacrolimus, teofilina, tobramicin, zalcitabin¹.

• Interferente analitice

Hemoliza interfera prin eliberarea Mg din eritrocite, generand rezultate fals crescute. Bilirubina poate determina rezultate fals scazute⁶. 

Bibliografie

1. Frances Fischbach. Effects of the Drugs on Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 1246.
2. Frances Fischbach. Pulmonary Function, ANGs and Electrolyte Studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 1001-1003.
3. Jacques Wallach. Analizele de sange. In Interpretarea testelor de diagnostic. Editura Stiintelor Medicale, Romania, 7 Ed. 2001, 91-93.
4. Jacques Wallach. Valori critice. In Interpretarea testelor de diagnostic. Editura Stiintelor Medicale, Romania, 7 Ed., 2001, 44-46.
5. Laborator Synevo. Referinte specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref Type: Catalog.
6. Laboratory Corporation of America.Directory of Services and Interpretive Guide. Magnesium, Serum. www.labcorp.com . 2010. Ref Type: Internet Communication.
7. Lothar Thomas. Trace Elements. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998; 339-340.