Unu din 100 de români testaţi suferă de boala celiacă

Stiri

Cel puţin unu din 100 de români testaţi în cadrul primei caravane naţionale de informare şi testare gratuită pentru boala celiacă din România suferă de această afecţiune. Caravana “România fără gluten”, în cadrul căreia au fost oferite testări gratuite rapide de depistare a bolii celiace pentru 870 de persoane din oraşele Bucureşti, Craiova, Iaşi, Galaţi, Constanţa, Braşov, Cluj, Oradea, Timişoara şi Sibiu, a fost organizată de Asociaţia Română pentru Intoleranţă la Gluten, cu sprijinul Kaufland România, în perioada 16 iulie – 30 august.

“Statisticile la nivel european estimează că 1% din populaţie suferă de boală celiacă. Rezultatele caravanei ‘România fără gluten’ confirmă pentru prima dată această statistică şi la nivelul României. Peste 1.500 de pacienţi cu afecţiuni induse de gluten au participat la sesiunile de informare, iar evenimentele au cumulat peste 60 de ore de discuţii, prezentări şi testări. Caravana a oferit în paralel şi primul program de pregătire a medicilor pentru boala celiacă, prin care 370 de medici au participat la sesiunile de formare profesională, pentru perfecţionare în diagnosticarea corectă a afecţiunilor induse de intoleranţa la gluten”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Române pentru Intoleranţă la Gluten.

Potrivit sursei citate, persoanele deja diagnosticate cu boală celiacă au primit sfaturi privind abordarea corectă a dietei fără gluten şi materiale educative din partea reprezentanţilor ARIG şi a medicilor prezenţi.

Boala celiacă este o boală autoimună cauzată de ingestia de gluten la persoanele predispuse genetic. Aceasta poate debuta la orice vârstă, începând cu perioada copilăriei şi până la vârsta a treia şi este declanşată de gluten (o proteină care se găseşte în grâu, orz şi secară). Consumul de gluten de către persoanele intolerante duce la apariţia de leziuni la nivelul intestinului subţire, care nu mai poate digera alimentele şi instalează malabsorbţia.

Boala celiacă are simptome extrem de diverse, de la tulburări digestive de orice fel, la anemie feriprivă, statură mică, neuropatie periferică sau osteoporoză precoce. Afecţiunea este dificil de diagnosticat, deoarece simptomele sunt complexe, nespecifice, pot fi uşor confundate cu cele ale altor afecţiuni, necesită monitorizare continuă şi mai multe vizite la medic, iar testele nu sunt accesibile. Totuşi, în lipsa diagnosticării, boala celiacă poate duce la complicaţii grave.

Tratamentul în boala celiacă este unul singur: alimentaţia specială cu produse fără gluten, pentru tot restul vieţii.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații legate de sănătate, urmărește-ne pe Facebook.