Lactat dehidrogenaza (LDH)

Analize medicale

Laboratorul Synevo

 

Informatii generale

LDH este o enzima intracelulara larg distribuita in organism, fiind intalnita cu precadere in rinichi, miocard, musculatura scheletica, creier, ficat si plamani.

Desi cresterile LDH sunt nespecifice, acest test este util pentru confirmarea diagnosticului de infarct miocardic sau pulmonar. In infarctul miocardic persistenta nivelului LDH crescut este mai indelungata decat a celorlalte enzime1.

Recomandari pentru determinarea LDH

  • diagnosticul retroactiv al infarctului miocardic;
  • stabilirea gradului de activitate a bolii in alveolita fibrozanta criptogenica si in alveolita alergica extrinseca;
  • marker al hemolizei in vivo (anemii hemolitice) sau in vitro (artefact);
  • monitorizarea terapiei citostatice in diverse tumori3.

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate) sau postprandial4;5.

  

Specimen recoltat  sange venos4;5.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator4;5.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare intr-un interval < 2 ore; serul lipemic se dilueaza inainte de lucru; se lucreaza cat se poate de repede, in nici un caz serul nu se stocheaza la frigider sau la congelator4.

Volum proba – minim 0.5 mL ser4.

Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat4.

Metoda – spectrofotometrica (kinetica)4.

Valori de referinta4

Varsta

Valori (U/L)

0-1 an

225-600

2-14 ani

120-300

M: >15 ani

F: >15 ani

135-225

135-214

Factor de conversie: U/L x 0.0167 = µkat/L.

Limita de detectie – 5U/L (0.08 µkatl/L)4.

Interpretarea rezultatelor

Cresteri

Scaderi

• in infarctul miocardic apar niveluri crescute de LDH la 36-55 ore de la debut, care persista 3-10 zile; • in infarctul pulmonar cresterile LDH se inregistreaza in decurs de 24 ore de la debutul durerii toracice; • alte conditii asociate cu cresterea nivelului LDH: insuficienta cardiaca congestiva, afectiuni hepatice (ciroza, alcoolism, hepatita acuta virala), tumori solide, leucemii, limfoame, hipotiroidism, afectiuni musculare (distrofii, traumatisme), anemii megaloblastice si hemolitice, convulsii, delirium tremens, soc, hipoxie, hipotensiune, hipertermie, infarct renal, pancreatita acuta, fracturi, obstructie intestinala, mononucleoza infectioasa1.

• se asociaza cu un raspuns bun la terapia citostatica1.

  

Limite si interferente

LDH se gaseste in aproape toate tesuturile organismului, de aceea cresterea nivelului LDH are o valoare diagnostica limitata, in absenta corelarii cu datele clinice si alte investigatii de laborator.

Efortul fizic sustinut precum si efortul din cursul travaliului pot determina cresteri ale LDH.

Afectiunile cutanate pot produce false cresteri ale LDH1.

  • Medicamente

Cresteri: acebutolol, acid valproic, amiodarona, anestezice, aspirina, azitromicina, azlocilina, captopril, cefalosporine, cimetidina, clorpromazina, dicumarol, etanol, etretinat, flufenazin, foscarnet, furosemid, heparina, imipramina, interferon, ketoconazol, labetalol, metotrexat, metoprolol, nitrofurantoin, antiinflamatoare nesteroidiene (ex.: diflunisal, ketoprofen, piroxicam), penicilamina, piperacilina, plicamicina, propoxifen, simvastatin, sulfonamide, ticarciclina 2.

Scaderi: acid ascorbic, amikacina, anticonvulsivante, clofibrat, enalapril, hidroxiuree, metronidazol2.

  • Interferente analitice

Hemoliza produce valori fals crescute ale LDH4

Bibliografie

  1. Frances Fischbach. Chemistry studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009; 429-430.
  2. Frances Fischbach. Effects of Drugs on Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009; 1244.
  3. Jacques Wallach. Analizele de sange. In Interpretarea testelor de diagnostic. Editura Stiintelor Medicale, Romania, 7 Ed., 2001; 86.
  4. Laborator Synevo. Referinte specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref Type: Catalog.
  5. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Lactic Acid Dehydrogenase (LD; LDH). www.labcorp.com . 2010. Ref Type: Internet Communication.