Iod urinar

Laborator Synevo

 

Informatii generale

Iodul se gaseste in natura sub diferite forme: saruri anorganice de sodiu si potasiu (ioduri si iodati), iod diatomic anorganic (iod molecular sau I₂) si iod monoatomic organic. Oceanele reprezinta principala sursa de iod; cantitatea mica de iod depozitata in sol este rezultatul procesului de evaporare a apei oceanice⁶.

Alimentele cele mai bogate in iod sunt pestele (macrou, hering, somon, pastrav, somn), fructele de mare si algele marine. Unele vegetale, precum si apa potabila constituie de asemenea o sursa de iod, dar continutul in iod al acestora variaza in functie de concentratia acestui element in sol. Sarea iodata poate fi o sursa dietetica de iod foarte importanta, acolo unde este in mod curent accesibila. Laptele matern are un continut crescut de iod, care poate asigura necesarul pentru sugarii alimentati natural. Legume ca varza, conopida, napii si guliile contin in mod natural substante (tiocianati si izotiocianati), care au o actiune competitiva cu iodul, pe care il deplaseaza din combinatiile lui impiedicand astfel acumularea iodului in tiroida. Pe de alta parte, aceste legume contin goitrina, substanta care interfera cu biosinteza hormonilor tiroidieni. Excesul de fluor din apa si alimente poate favoriza carenta de iod, deoarece fluorul este mai reactiv decat iodul si intra in competitie cu acesta. Concentratia crescuta de calciu si magneziu, caracteristica apelor dure, diminueaza absorbtia intestinala a iodului².

Iodul molecular (I₂) este absorbit intestinal prin difuziune facilitata, in timp ce iodurile (I^–) sunt absorbite prin intermediul unui transportor de tip simport Na⁺/I situat la nivelul mucoasei gastrice.

Iodul constituie un oligoelement esential necesar pentru functionarea optima a glandei tiroide si dezvoltarea neurologica a fatului si copilului mic. Astfel, deficitul de iod este recunoscut ca fiind cauza cea mai obisnuita de endocrinopatie (gusa si hipotiroidism primar), precum si de retard mental ce poate fi prevenit.

Iodul detine un rol direct in formarea hormonilor tiroidieni; la nivelul membranei bazolaterale a celulelor foliculului tiroidian se gaseste transportorul de tip simport Na⁺/I care sechestreaza iodul din lichidul extracelular (I^–) si a carui activitate este controlata de catre tireotropina (TSH). Aceasta proteina asigura concentrarea iodului in interiorul celulelor foliculare pana se ating niveluri de 20-40 ori mai mari decat cele prezente in sange. In continuare, I^–este organificat (oxidat) la I₂ sub actiunea tiroid-peroxidazei  (TPO) si incorporat in molecula tiroglobulinei. In final rezulta hormonii tiroidieni tiroxina (T4) si triiodotironina (T3). Iodul reprezinta 65% din greutatea moleculara a T4 si 59% din cea a T3.

La adultul cu aport adecvat, aproximativ 15-20 mg de iod, reprezentand 30% din cantitatea totala din organism, sunt concentrate in tesutul si hormonii tiroidieni, iar restul de 70% este distribuit la nivelul glandelor mamare, ochilor, mucoasei gastrice, colului uterin si glandelor salivare. In celulele acestor tesuturi iodul patrunde de asemenea printr-un transport de tip simport Na⁺/I. Rolul tesutului mamar de a concentra iodul este legat de functionarea tiroidei nou-nascutului si in consecinta de dezvoltarea cerebrala normala. In celelalte tesuturi functia sa ramane incomplet elucidata, unele studii demonstrand capacitatea de antioxidant a acestui oligoelement⁶.

Doza zilnica recomandata de iod variaza de la 150 µg/zi pentru adulti la 290 µg/zi pentru femeile care alapteaza. Cu toate acestea, glanda tiroida nu are nevoie de mai mult de 70 µg/zi pentru a sintetiza hormonii tiroidieni. Aceste nivele ridicate sunt necesare pentru optima functionarea a mucoasei gastrice, glandelor salivare, mucoasei bucale, timusului, epidermei, plexului coroid¹.

Deficitul de iod este frecvent in tarile in curs de dezvoltare si in anumite parti ale Europei si rar in zonele in care este utilizata sarea iodata. Studii recente arata ca lipsa iodului este un fapt comun in randul femeilor adulte din SUA. Deficitul de iod se dezvolta atunci cand aportul scade sub  20 µg/zi. Drept consecinta se produce marirea de volum a glandei tiroide cu posibila aparitie de noduli multipli (gusa endemica). De obicei pacientii raman eutiroidieni; dar, cu toate acestea, deficitul sever la adulti poate cauza hipotiroidism clinic manifest (mixedem endemic) ce poate determina la femei anovulatie, infertilitate, hipertensiune gestationala, avort spontan in primul trimestru si moartea fatului in utero.

Manifestarile aparute la copiii mici sunt rezultatul deficitului matern de iod. Astfel, deficitul matern sever determina retard de crestere, anomalii in dezvoltarea creierului, malformatii congenitale, iar la sugari produce cretinismul caracterizat prin retard mental, surditate, dificultati de mers, deficit statural si, uneori, hipotiroidism. In concluzie, iodul constituie un element esential atat in cursul sarcinii cat si in perioada lactatiei, pentru  facilitarea dezvoltarii neurologice continue a copilului mic^5;6.

Determinarea nivelului de iod serveste ca indicator important al aportului alimentar adecvat de iod, dar si al supraincarcarii, ce poate aparea in cursul terapiei cu diverse medicamente, cum ar fi amiodarona⁴.

Toxicitatea cronica se poate dezvolta atunci cand aportul de iod depaseste 1,1 mg/zi. Majoritatea persoanelor care ingera cantitati mari de iod raman eutiroidiene; unele persoane insa, in special cele care anterior au fost deficitare, dezvolta hipertiroidie. In mod paradoxal, captarea excesiva de iod de catre tiroida poate inhiba sinteza hormonilor tiroidieni (efectul Wolff-Chaikoff). Astfel, toxicitatea poate provoca in cele din urma gusa, hipotiroidism sau mixedem. Cantitati foarte mari de iod pot produce un gust metalic, hipersalivatie, iritatie gastrointestinala, precum si leziuni acneiforme. La pacientii expusi la cantitati mari de substante radiologice de contrast sau diverse medicamente ce contin iod este necesar sa se monitorizeze functia tiroidiana⁵.

Recomandari pentru determinarea iodului

– determinarea statusului iodului in organism;

– monitorizarea nivelului de iod la persoanele carora li se administreaza medicamente care contin iod;

– monitorizarea ratei de excretie a iodului ca indicator al  terapiei zilnice de substitutie^4;6.

Pregatire pacient – nu este necesara o pregatire speciala³.

Specimen recoltat – o proba de urina spontana³.

Recipient de recoltare –  eprubeta pentru urina³.

Prelucrare necesara dupa recoltare – urina se mentine la 2-8°C pana in momentul lucrului³.

Cantitate recoltata – cca. 5 mL³.

Stabilitate proba –  urina etse stabila 7 zile  la 2-8°C³.

Metoda – plasma cuplata inductiv cu spectrometrie de masa (ICP/MS)³.

Valori de referinta si interpretarea rezultatelor 

Iod urinar: se poate exprima atat in μg/L (vezi tabelul) fie in μg/creatinina (valori de referinta: 11-403).

In functie de valoarea iodului urinar se poate evalua statusul iodului in organism:

Nivel iod urinar  (μg/L)	Statusul iodului in organism
<20	Deficit sever
20 – 49	Deficit moderat
50 – 99	Deficit usor
100 – 199	Aport de iod optim
200 – 299	Aport de iod mai mult decat adecvat
>299	Aport de iod in exces

Valoarea cut-off pentru deficitul de iod a fost stabilita de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) ca fiind 100 μg/L. OMS a constatat ca in populatiile care prezinta valori medii ale iodului urinar sub acest cut-off prevalenta gusei creste semnificativ.

Pacientii carora li s-au administrat substante de contrast sau medicamente pe baza de iod (amiodarona), vor prezenta valori serice si urinare crescute^3;4;6.

Limite si interferente

Un nivel seric crescut de gadoliniu interfera cu testele la metale, de aceea in cazul in care au fost administrate substante de contrast cu gadoliniu, recoltarea trebuie amanata cel putin 48 de ore.

Dezinfectantii care contin iod (cum ar fi Betadina) nu trebuie utilizati la locul de punctie venoasa⁴.

Bibliografie

1. Brown-Grant, K. Extrathyroidal iodide concentrating mechanisms. In Physiol Rev. , 1961, 41: 189.
2. Florentina Moldovanu. Micromineralele – nutrienti esentiali pentru sanatatea copilului. In Medicina Moderna, Vol. XII – Nr. 7 (iulie 2005).
3. Laborator Synevo. Referinte specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
4. Mayo Clinic, Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. Iodine, Serum. Iodine, Urine. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.
5. The Merck Manuals for Healthcare Professional. Iodine. Ref Type: Internet Communication http://www.merck.com/mmpe/sec01/ch005/ch005e.html.
6. Patrick L. Iodine: deficiency and therapeutic considerations. In Altern Med Rev, 2008, 13: 116.