Factor de necroza tumorala TNF-alfa

Laborator Synevo

 

Informatii generale si recomandari pentru determinarea TNF-α

TNF (tumor necrosis factor) este o citokina proinflamatorie al carui nume deriva din capacitatea de a distruge celulele tumorale si de a induce necroza hemoragica in  tumorile transplantate la soarece⁵.

TNF-α (casectina) si TNF-β (limfotoxina) au fost descrise initial ca factori citotoxici produsi de macrofage si respectiv de limfocite; ulterior s-a descoperit ca TNF-α si TNF-β sunt doua proteine care prezinta omologie la 34% din secventele de aminoacizi^3;5. Ambii mediatori actioneaza asupra celulelor tinta prin aceeasi receptori si din acest motiv au efecte biologice similare, dar nu identice.

Gena pentru TNF-α este localizata pe cromozomul 6. In conditii de denaturare TNF-α este o proteina de 17 kDa, neglicozilata. Forma biologic activa a  TNF-α este cea de trimer. Pe langa aceasta forma solubila exista si o forma legata de membrana (28 kDa), situata pe suprafata celulelor producatoare de TNF-α si care serveste drept pool pentru forma solubila, generata prin clivare proteolitica³.

TNF-α este produs nu numai de macrofage si monocite, ci si de limfocite, mastocite, neutrofile, keratinocite, astrocite, microglii, celule musculare netede si unele linii celulare tumorale⁵. Cantitati mari de TNF sunt eliberate la contactul macrofagelor, limfocitelor T CD4+ si a celulelor natural-killer (NK) cu lipopolizaharidele, produsii bacterieni si interleukina 1³.

TNF-α actioneaza direct prin doi receptori de suprafata distincti, denumiti TNFR I si TNFR II, avand greutati moleculare diferite^3;4;5. Acesti receptori pot fi identificati pe toate tipurile de celule, cu exceptia eritrocitelor. Portiuni ale acestor receptori sunt clivate de catre proteaze si ajung in mediul extracelular formand receptori solubili; acestia actioneaza ca inhibitori endogeni de TNF-α si regleaza astfel nivelul de TNF-α extracelular⁴.

Legarea TNF-α de receptor determina modificari conformationale in structura receptorului, care conduc la activarea in cascada a transcriptiei altor proteine implicate in proliferarea celulara, raspunsul inflamator si apoptoza celulara. TNF-α poate avea o actiune locala paracrina (cresterea locala a concentratiei TNF poate cauza semnele cardinale ale inflamatiei: roseata, durere, caldura si tumefactie) sau poate actiona la distanta, asemenea hormonilor endocrini⁵. Datorita prezentei receptorilor sai in majoritatea tesuturilor, TNF-α exercita o varietate larga de efecte biologice:

• efecte citolitice si citostatice asupra celulelor tumorale;
• efect chemotactic asupra neutrofilelor³;
• creste permeabilitatea la nivelul celulelor endoteliale din regiunea cu inflamatie; acestea nu determina numai acumularea de celule imune ci are impact si asupra procesului de coagulare;
• activeaza diverse procese metabolice din celulele musculare si adipocite pentru a furniza energia necesara reactiei inflamatorii¹;
• la nivelul macrofagelor stimuleaza fagocitoza si producerea de prostaglandina E2;
• la nivelul altor tesuturi creste rezistenta la insulina;
• activeaza osteoclastele, deci stimuleaza resorbtia osoasa;
• este factor de crestere pentru fibroblasti si stimuleaza sinteza de colagenaza;
• intensifica proliferarea limfocitelor T dupa stimularea cu interleukina 2³;
• determina anorexie si febra, actionand ca un pirogen endogen¹;
• este responsabil pentru sindromul de casexie asociat cu procesele maligne si cu majoritatea infestarilor parazitare⁵.

Determinarea nivelului seric de TNF-α constituie un marker pentru raspunsul inflamator sistemic (SIRS) asociat cu sepsisul, traumatismele si insuficienta cardiaca. Anumite studii au indicat asocierea concentratiei de TNF-α in lichidul cefalorahidian cu gradul de activitate in scleroza multipla; pe de alta parte, determinarea TNF-α ar putea fi utila in diferentierea meningitei bacteriene de alte cauze de meningita¹.

Studiile efectuate pe animale au aratat ca TNF-α este implicat in patogenia poliartritei reumatoide si a bolilor inflamatorii intestinale, datorita efectul proinflamator exercitat prin activarea celulelor endoteliale si inducerea chemotaxiei neutrofilelor. Din acest motiv, tratamentul acestor afectiuni include si inhibitori ai TNF-α:  fie anticorpi monoclonali anti- TNF-α (infliximab, adalimubab), fie proteine de fuziune anticorp-receptor, respectiv TNFRII-IgG1 (etanercept)⁵.

Nivelul TNF-α poate fi utilizat in diagnosticarea unor afectiuni imune si in monitorizarea tratamentelor doar in corelatie cu date clinice si paraclinice complementare².

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate) sau postprandial².

Specimen recoltat – sange venos².

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator².

Cantitate recoltata – minim 0.5 mL ser².

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, icteric, lipemic sau contaminat bacterian; probe care nu au sosit la laborator congelate².

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare cat mai repede dupa formarea completa a coagulului, iar proba va fi imediat congelata la -20°C; probele recoltate in afara punctelor laboratorului vor fi transportate in recipientul destinat probelor congelate².

Stabilitate proba – serul este stabil 1 luna la -20°C; nu decongelati/recongelati².

Metoda – metoda imunoenzimatica EIA².

Valori de referinta¹ – < 8.1pg/ml².

Interpretarea rezultatelor

Niveluri crescute de TNF-α se inregistreaza in sepsis, traumatisme, boli autoimune si inflamatorii cronice (artrita reumatoida, spondilita ankilopoetica, boala Crohn, psoriazis), boli infectioase si rejetul de grefa².

Bibliografie

1. Hans D. Volk, Gernot Keyser, Gerd R. Burmester. Cytokines and Cytokine Receptors. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. Lothar Thomas. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany,1 ed. 1998, 764-772.
2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog
3. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Tumor Necrosis Factor-α. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.
4. Magda Negru. Inflamatia. In Esentialul in Reumatologie. Editura Amaltea, 2007, 56.
5. Richard A. McPetersen, Matthew R. Pincus. Immunology and immunopathology. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods- Sauders Elsevier 21st-Ed 2007, 867.