Laborator Synevo
Informatii generale
Virusul herpetic uman tip 7 – Human herpesvirus 7 (HHV-7) – a fost izolat in 1990 de catre Frenkel si colaboratorii in limfocitele CD4 ale unui adult sanatos cu exanthema subitum. Face parte din subfamilia β-herpesvirusurilor, genul Roseolovirus, prezentand omologie cu HHV-6 in proportie de 20 – 75%.
Avand in vedere caracterul ubicuitar al HHV-7, peste 80% din populatie prezinta anticorpi anti-HHV-7 in ser. Infectia cu HHV-7 apare mai tarziu decat cea cu HHV-6; 18% dintre copii sunt infectati in primul an de viata, procentul atingand 53% pana la varsta de 2 ani. Multi copii dezvolta boala intre 2 si 5 ani, transmisia virusului realizandu-se, in general, prin intermediul salivei persoanelor infectate.
HHV-7 are tropism pentru limfocitele T CD4 pozitive, celulele epiteliale de la nivelul glandelor salivare, precum si celulele din plamani si tegument. De asemenea virusul a fost detectat in laptele matern. HHV-7 ramane cantonat in concentratii crescute in saliva, atat la adulti, cat si la copii, pe toata durata vietii. Virusul induce degradarea moleculelor din clasa I a complexului major de histocompatibilitate.
Infectia primara poate fi asimptomatica sau se caracterizeaza prin aparitia febrei (400C), convulsiilor febrile, mai rar a vomei, diareei si a manifestarilor de tract respirator superior.
HHV-7 este implicat de asemenea si in aparitia exantemului subit (identic cu cel indus de HHV6), desi majoritatea cazurilor sunt induse de HHV-6. HHV-7 a fost asociat mai rar cu boala SNC decat HHV-6.
HHV-7 poate determina encefalita atat la persoanele imunocompetente cat si la cei imunosupresati. Conform unui studiu, 10% din copiii spitalizati in Marea Britanie cu encefalita sau febra si convulsii au fost diagnosticati ca avand infectie acuta cu HHV-7.
Ca si in cazul HHV-6 un instrument util in diagnosticul infectiei HHV-7 la copii il constituie testele serologice efectuate mai ales pe seruri-perechi (la debutul bolii şi în perioada de convalescenţă) pentru demonstrarea seroconversiei anticorpilor de tip IgG1.
Recomandari pentru determinarea HHV-7: Anticorpi IgM, IgG – utilitate in diagnosticul infectiilor primare cu HHV-71;2.
Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate) sau postprandial2.
Specimen recoltat – sange venos2.
Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator2.
Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare2.
Volum proba – minim 2 mL ser2.
Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, hemolitic sau contaminat bacterian2.
Stabilitate proba – 2 saptamani la 2-8°C; timp indelungat la -20°C; evitati decongelarea/recongelarea repetata3.
Metoda– imunofluorescenta indirecta IFA2.
Valori de referinta
HHV-7 IgM: Negativ
HHV-7 IgG: Negativ2.
Interpretarea rezultatelor
Diagnosticul pozitiv al unei infectii primare poate fi demonstrat prin seroconversia anticorpilor IgG de la negativ la pozitiv sau prin prezenta anticorpilor IgM1.
Bibliografie
- Jeffrey I. Cohen Human Herpesvirus Types 6 and 7. In Mandell, Douglas,and Bennett’s Principles and Practice of Infectious Diseases, 7th edition, Churchill Livingstone, Elsevier, 2010, 2011-2014.
- Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.