Toxoplasma gondii-Anticorpi IgG

Analize medicale

Laborator Synevo

 

Informatii generale si recomandari

Toxoplasma gondii este un protozoar apartinand ordinului Coccidia, clasa Sporozoare, foarte apropiat de genul Isospora. Ciclul de viata al Toxoplasma presupune 3 forme:

–   trofozoit: forma invaziva responsabila de manifestarile acute ale infectiei;

–   chist: responsabil de infectia persistenta si  latenta;

–   oochist: nu se intalneste la om, ci numai la pisica (gazda obligatorie), avand rol in ciclul evolutiv al Toxoplasmei si  in transmiterea infectiei.

Parazitul este ubicuitar in natura, putand infecta orice mamifer, insa ciclul evolutiv complet se realizeaza numai la familia Felidae (din care face parte sipisica), unde parazitul se reproduce si este eliminat prin materiile fecale sub forma de oochisti.

Toxoplasma este un parazit intracelular obligatoriu, care are predilectie pentru neuroni, microglii, celulele coroidei si  retinei, precum si  pentru celulele apartinand sistemului reticuloendotelial.

Rezervorul infectiei este reprezentat de pisica si  numeroase alte specii de animale (caini, porcine, bovine, ovine, rozatoare de camp, pasari domestice si  salbatice etc.), care se pot infecta si  ale caror produse pot constitui surse de infectie pentru om. Omul poate dobandi infectia prin consumul de carne insuficient preparata termic (ce contine chisturi), prin ingestia de alimente contaminate cu pamant (ce contine chisturi mature) sau prin contactul cu excrementele de pisica (jocuri de copii, geofagie, zarzavaturi contaminate).

Calea transplacentara de transmitere a infectiei constituie o problema majora, datorita urmarilor grave pentru fat. Infectarea este posibila si  in cursul travaliului. Transmiterea de la om la om nu este cunoscuta, cu exceptia celei in utero. Modalitati mai rare de transmitere a infectiei sunt transfuziile de sange provenit de la persoane aflate in stadiul de parazitemie si  infectiile de laborator.

Receptivitatea fata de infectie este generala. Nu se cunosc date suficiente despre gradul si  durata imunitatii. Este cunoscut faptul ca anticorpii specifici IgG persista toata viata. Dupa unii autori,  infectia persista in unele cazuri; in alte cazuri se instaleaza imunitate cu sterilizarea organismului de paraziti5. Persoanele imunodeprimate (SIDA, terapie imunosupresoare prelungita, transplant de organe) sunt extreme de susceptibile si  pot face infectii grave: encefalita si  septicemie4.

Frecventa infectiei variaza dupa grupe de varsta si  populatie intre 20 si  80%, procentul crescand cu varsta, asa cum rezulta din prezenta testelor serologice pozitive, al caror procent creste cu varsta.

Infectia evolueaza in majoritatea cazurilor asimptomatic. Atunci cand infectia devine clinic manifesta, pacientul prezinta un sindrom mononucleozic autolimitant cu astenie fizica si  adenopatii. Perioada de parazitemie nu este bine definita, dar are loc inainte de producerea seroconversiei. La pacientii HIV-pozitivi precum si  la cei cu defecte ale limfocitelor T sau corticoterapie prelungita se produce mai frecvent o parazitemie cronica6.

Infectia fetala in cursul primului trimestru de sarcina se produce mai rar, dar se asociaza cu un risc mai mare de avort spontan si  aparitie a anomaliilor fetale. Infectia contractata intr-o perioada avansata a sarcinii este mai frecventa, dar prezinta un risc mai mic de a induce anomalii  fetale. Cel mai mare risc de boala congenitala severa apare cand infectia este dobandita in saptamanile 10-24 de sarcina, iar cel mai mare risc de transmitere verticala se produce in cursul saptamanilor 26-40. Infectia primara a mamei imediat inaintea conceptiei sau in primele 10 saptamani de sarcina are o rata de transmitere verticala de 2%, dar peste 80% dintre fetusii infectati vor dezvolta o boala severa cu microftalmie, corioretinita, hidrocefalie si  calcificari intracraniene. Intre saptamanile 24 si  30 prevalenta infectiei severe scade de la 80 la 20%, iar dupa saptamana 30 se reduce la 6%, desi peste 80% dintre gravidele care prezinta infectie primara in aceasta perioada vor transmite infectia fatului2.

Raspunsul imun la infectie este reprezentat in faza precoce de aparitia anticorpilor IgM in decursul primei saptamani de boala, care ating un nivel maxim intr-o luna, scad progresiv intr-un interval de 3-6 luni, existand posibilitatea de a persista in titruri scazute pana la 2 ani. Determinarea anticorpilor de tip IgM are utilitate in diagnosticul infectiei recente.

Anticorpii IgG apar mai tarziu si  ajung la titrul maxim in circa 1-2 luni, persistand apoi indelungat. Acestia au utilitate in screening-ul statusului imun, iar determinarile in dinamica au valoare in diagnosticul infectiei primare si  al reactivarilor1;3;5;6. Pentru a evita complicatiile din cursul sarcinii se recomanda evaluarea statusului imun inainte de conceptie. Se considera astfel ca femeile seropozitive inainte de a ramane insarcinate sunt protejate in ceea ce priveste transmiterea infectiei viitorului fat. Pe de alta parte, femeile seronegative prezinta riscul de a contracta infectia in cursul sarcinii, iar la acestea trebuie aplicate masuri profilactice1.

Pregatire pacient – testele nu necesita o pregatire prealabila3.

Specimen recoltat – sange venos3.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator3.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare3.

Volum proba – minim 1 mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi)3.

Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat3.

Stabilitate proba – serul separat este stabil 3 zile la 2-8ºC; 6 luni la –20ºC. Centrifugati specimenele decongelate si  utilizati supernatantul. Evitati congelarea/decongelarea repetata3.

Metode

În laboratorul Synevo sunt utilizate următoarele metode lucru:

  1. imunochimică prin tehnica ELFA (enzyme-linked immunofluorescence assay)
  2. imunochimică cu detecţie prin electrochemiluminiscenţă (ECLIA)3.

Valori de referinţă -.diferă în funcţie de metoda de lucru3:

Toxo-IgG

  1. ELFA

<4  UI/mL  : Negativ

4 – 8 UI/mL: Echivoc

≥8 UI/mL :   Pozitiv.

  1. ECLIA

<1  UI/mL  :    Negativ

0.5 – 1 UI/mL: Echivoc

>=3 UI/mL:     Pozitiv.

Toxo-IgM

  1. ELFA

<0.55   Index      : Negativ

0.55 – 0.65 Index: Echivoc

≥ 0.65  Index    :   Pozitiv

  1. ECLIA

<0.8 Index      : Negativ

0.8 – 1: Index:   Echivoc

≥1 Index:          Pozitiv

Interpretarea rezultatelor – este sintetizata in tabelul de mai jos2,3:

Toxo-IgG

Toxo-IgM

Interpretare

Etape ulterioare

Negativ

Negativ

Absenta infectiei

Daca exista suspiciunea unei infectii recente se recomanda  repetarea recoltarii peste 3 saptamani; in cazul pacientelor gravide se va repeta testarea la intervale de 8-12 saptamani4.

Pozitiv

Negativ

Infectie in antecedente (mai veche de 2 ani)

–  

Negativ

Echivoc

Posibil infectie acuta (nu poate fi exclus un rezultat fals pozitiv)

Se recomanda testarea unei noi probe peste 1 saptamana.

Negativ

Pozitiv

Posibil infectie acuta (nu poate fi exclus un rezultat fals pozitiv)

Se recomanda testarea unei noi probe peste 2-3 saptamani.

Echivoc

Negativ

Status imun incert

Se recomanda testarea unei noi probe peste 1 saptamana.

Echivoc

Echivoc

Status imun incert

Se recomanda testarea unei noi probe peste 1 saptamana.

Echivoc

Pozitiv

Posibil infectie acuta

Se recomanda testarea unei noi probe peste 2-3 saptamani; daca pe noua proba se obtin rezultate identice sau IgG devine pozitiv, se va recomanda confirmarea infectiei recente intr-un centru de referinta.

Pozitiv

Echivoc

Infectie in antecedente sau un rezultat fals-echivoc pentru IgM

Se recomanda efectuarea  testului de aviditate IgG din acelasi ser.

Pozitiv

Pozitiv

Posibil infectie recenta (in decursul ultimilor 2 ani)

Se recomanda  efectuarea  testului de aviditate IgG din acelasi ser; daca se va obtine un index scazut se va recomanda confirmarea infectiei recente intr-un centru de referinta (alternativ se poate testa  o noua proba peste 2-3 saptamani, pentru evidentierea unei modificari semnificative a titrului anticorpilor IgG).

Mentiuni:

In laboratorul Synevo, un rezultat pozitiv pentru Toxo-IgM este confirmat prin doua metode de lucru, iar aceasta mentiune apare pe buletinul final derezultate.

Demonstrarea unei seroconversii a anticorpilor IgG (negativ→pozitiv) sau a unei cresteri de doua ori a nivelului anticorpilor IgG in seruri perechi obtinute la interval de 14-21 zile confirma infectia recenta3.

Daca la nou-nascut se depisteaza anticorpi IgM care persista la mai multe determinari se suspecteaza cu mare probabilitate infectia congenitala4.

Limite şi  interferente

Diagnosticul de infecţie recentă cu Toxoplasma gondii nu trebuie să se stabilească niciodată pe baza unui singur rezultat pozitiv pentru anticorpii anti-Toxo-IgM, datorită persistenţei îndelungate a acestui tip de anticorpi la unii pacienţi şi  posibilităţii prezenţei de anticorpi IgM “naturali” faţă de antigenele Toxoplasmei, în absenţa infecţiei.

Anticorpii de tip IgM sunt detectaţi de obicei la pacienţii cu infecţie primară recentă, dar pot fi întâlniţi şi  la cei cu infecţii reactivate sau secundare.

Cea mai bună metodă pentru diagnosticul infecţiei fetale este PCR din lichidul amniotic, care are o sensibilitate de 83-97.5% şi  o specificitate de 100% la gravidele care au prezentat seroconversie în cursul sarcinii2.

Probele recoltate într-un stadiu precoce al infecţiei acute pot să nu conţină niveluri detectabile de anticorpi IgM.

La unii pacienţi anticorpii IgM pot să dispară precoce, în decurs de 3 săptămâni de la debut. La aceşti pacienţi sunt utile determinările IgG în dinamică.

Pacienţii având corioretinită activă indusă de Toxoplasma gondii nu prezintă de obicei anticorpi IgM detectabili.

Prezenţa sau absenţa anticorpilor specifici nu poate fi folosită pentru a evalua eficacitatea tratamentului.

Rezultatele pozitive obţinute la pacienţii care au primit produse de sânge în decursul ultimelor luni pot să nu fie valide.

La pacienţii imunodeprimaţi rezultatele obţinute trebuie interpretate cu prudenţă, deoarece aceştia prezintă de obicei titruri scăzute de anticorpi IgG, iar anticorpii IgM pot fi nedetectabili3.

Bibliografie:

  1. Berrebi, W.E. Kobuch. Toxoplasmosis in pregnancy. In Lancet, 1994, 344, 950.
  2. Ann M. Gronowski. Prenatal Screening and Diagnosis of Congenital Infections. In Handbook of Clinical Laboratory Testing During Pregnancy, Humana Press, Totowa, New Jersey, 2004, 273-276.
  3. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
  4. Lothar Thomas. Pregnancy. Parasitic Infections. In Clinical Laboratory Diagnostics, 1998, 1117, 1291-1292.
  5. Marin Voiculescu. Toxoplasmoza. In Boli infectioase-clinica si epidemiologie, Editura Medicala,1988, 1130-1139.
  6. P. Ambroise-Thomas, et al. Le toxoplasme et sa pathologie. Médecine et maladies infectieuses, 1993, 23 spécial, 121-128.