Suplimentele cu Omega 3 nu protejează împotriva cancerului, potrivit unui nou studiu, relatează sâmbătă Press Association.
Cercetătorii au realizat două analize sistematice folosind date de la peste 100.000 de participanţi pentru a obţine o imagine cât mai clară a riscurilor şi beneficiilor asociate suplimentelor alimentare cu Omega 3.
Ei au descoperit că suplimentele cu Omega 3 pot reduce uşor riscul de boli de inimă, în timp ce creşte marginal riscul de cancer de prostată, efectele benefice şi dăunătoare în general fiind destul de mici.
Cercetătorii au declarat că descoperirile contrazic convingerea la scară largă că administrarea de Omega 3 sub formă lichidă sau sub formă de tablete protejează împotriva bolilor precum cancerul, atacurile de cord şi accidentul vascular cerebral.
“Aceste analize sistematice includ informaţii strânse de la mii de persoane pe perioade îndelungate. Această cantitate mare de informaţii a clarificat faptul că, dacă luăm suplimente cu Omega 3 timp de câţiva ani, putem reduce uşor riscul de boli de inimă, însă echilibrăm acest lucru cu o creştere uşoară a riscului nostru de a face cancer”, a declarat principalul autor al studiului, dr. Lee Hooper de la Norwich Medical School din cadrul Universităţii East Anglia (UEA).
“Efectele generale asupra sănătăţii noastre sunt minime”, a mai spus el.
Acizii graşi Omega 3, care se găsesc în nuci, seminţe şi peşte gras, precum somonul şi tonul, sunt cunoscuţi pentru beneficiile asupra sănătăţii atunci când sunt consumaţi în cantităţi mici în alimente.
Controversele se referă însă la promovarea suplimentelor cu Omega 3 şi a presupuselor lor beneficii pentru sănătate.
Echipa de cercetare a analizat 47 de studii ce au implicat adulţi care nu aveau cancer, care aveau un risc crescut de cancer sau au avut un diagnostic anterior de cancer, împreună cu alte 86 de studii care au inclus persoane cu probleme cardiace.
Peste 100.000 de participanţi implicaţi în aceste studii au luat o cantitate mai mare de suplimente de Omega 3 sau au menţinut consumul obişnuit de aceste suplimente, timp de cel puţin un an pentru fiecare dintre studii.
Potrivit cercetătorilor, rezultatele sugerează că, dacă 1.000 de persoane ar lua suplimente cu Omega 3 timp de aproximativ patru ani, trei persoane ar evita să moară de boli de inimă, şase persoane ar evita un atac de cord şi alte trei persoane ar dezvolta cancer de prostată.
“Am constatat că nu există niciun beneficiu demonstrabil la persoanele care iau suplimente de Omega 3 pentru prevenirea sau tratarea cancerului. De fapt, am descoperit că acestea pot determina o uşoară creştere a riscului de cancer, în special a cancerului de prostată. Cu toate acestea, acest risc este compensat de un uşor efect de protecţie asupra bolilor cardiovasculare”, a declarat dr Hooper.
Cele două studii, publicate în British Journal of Cancer şi Cochrane Database of Systematic Reviews, au fost finanţate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații legate de sănătate, urmărește-ne pe Facebook.