Simpozionul privind Controlul Cancerului: prevenția primară și screening-ul, raportarea și monitorizarea

Stiri

Astăzi, 4 iunie 2019, Ministerul Sănătății a organizat Simpozionul privind Controlul Cancerului: prevenția primară și screening-ul, raportarea și monitorizarea, elemente cheie al Planului Național de Control al Cancerului.
Evenimentul s-a desfășurat la Biblioteca Națională, în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene și a fost prezidat de către ministrul român al Sănătății, Sorina Pintea. La dezbateri au participat experți în domeniul combaterii și controlului cancerului din Statele Membre ale UE.
În cadrul evenimentului au fost prezentate și dezbătute teme de interes, precum politicile și acțiunile europene de combatere și control al cancerului; progresul în combaterea și controlul cancerului la nivel european; prezentarea participării României în acțiunile europene; prezentarea politicilor și programelor naționale în domeniul prevenției și controlul cancerului; reflecții privind crearea unei alianțe europene de prevenție a cancerului.
Ultimele patru decenii au adus un progres semnificativ în înțelegerea, diagnosticul, tratamentul și prevenirea cancerului. Povara bolii neoplazice pune în mare dificultate pacienții, familiile acestora, profesioniștii din domeniul sănătății și societatea în ansamblul ei.
În prezent, ambele domenii, atât prevenirea și controlul cancerului, cât și cel al îngrijirii pacienților diagnosticați cu cancer necesită atenție în egală măsură. Aceasta conduce la necesitatea de a prioritiza nevoile de finațare, investiție și elaborare rapidă a politicilor de sănătate.

“Marcăm încheierea Săptămânii Europene de Luptă împotriva Cancerului cu acest eveniment organizat în cooperare cu Comisia Europeană, sub egida Președinției române la Consiliul Uniunii Europene. Ministerul Sănătății acordă o atenție specială combaterii și controlului cancerului, care reprezintă a doua cauză de morbiditate și deces în România. Planul Național de Combatere și Control al Cancerului a fost lansat în 2016 în România, fără a fi implementată vreo măsură din lipsa unui buget special alocat. Este convingerea mea că numai împreună – autorități, specialiști, societate civilă – vom putea să facem progrese în acest domeniu” , a declarat ministrul Sănătății Sorina Pintea în debutul întâlnirii
Oficialul roman a mai subliniat faptul că, lucrând în colaborare strânsă la nivelul Uniunii  Europene, se pot mobiliza potențialul și oportunitățile încă neutilizate pentru dezvoltarea unor abordări inovatoare în accelerarea implementării tuturor progreselor înregistrate până acum în lupta împotriva cancerului.