Laborator Synevo
Profilul lipidic reprezintă un grup de teste indicate pentru determinarea riscului de boală coronariană (CHD). National Cholesterol Education Program (NCEP) a utilizat datele Framingham Heart Study în dezvoltarea strategiei de prevenire a bolii coronariene prin controlul nivelului crescut al colesterolului – Expert Panel on Detection, Evaluation, and Treatment of Hight Blood Cholesterol in Adults (Adults Treatment Panel III sau ATP III). ATP III recomandă tratamentul intensiv al pacienţilor cu CHD şi prevenţia primară la pacienţii cu multipli factori de risc. Studiile efectuate indică nivelul seric crescut de LDL-colesterol drept cauză majoră de boală coronariană (CHD). Din acest motiv, AT III continuă să considere nivelul crescut de LDL-colesterol ca ţintă primară a terapiei de reducere a colesterolului. Primul pas în alegerea terapiei de scădere a LDL este evaluarea statusului de risc al pacientului. Evaluarea riscului necesită măsurarea LDL-colesterol şi identificarea determinanţilor de risc asociaţi. La toţi adulţii cu vârstă ≥ 20 ani, sănătoşi, fără factori de risc, un profil lipidic (colesterol total, LDL-colesterol, HDL-colesterol şi trigliceride) trebuie să fie obţinut o dată la 5 ani. La adulţii cu factori de risc sau colesterol crescut în antecedente, profilul lipidic complet se va face mai frecvent. În prezent, interpretarea valorilor lipidelor serice se face conform clasificării revizuite din cadrul ATP III.
Clasificarea ATP III a colesterolului LDL, total, HDL, trigliceride (mg/dl) (tabelul 1)
LDL colesterol
<100 | Optim |
100-129 | Optim la limită |
130-159 | Borderline crescut |
160-189 | Crescut |
≥190 | Foarte crescut |
<200 | Optim |
200-239 | Borderline crescut |
<40 | Scăzut |
≥60 | Crescut |
<150 | Optim |
150-199 | Borderline crescut |
200-499 | Crescut |
≥500 | Foarte crescut |
Determinanţii de risc asociaţi LDL colesterol includ: prezenţa/absenţa CHD, alte forme clinice de boală aterosclerotică şi factorii de risc major alţii decât LDL (tabelul 2). Pe baza acestor determinanţi de risc, ATPIII identifică 3 categorii de risc, care modifică nivelul “ţintă” pentru LDL colesterol şi modalităţile de scădere a LDL “ţintă” (tabelul 3).
-
Fumatul de ţigarete
-
Hipertensiunea arterială ≥140/90mm/Hg sau tratament antihipertensiv
-
HDL colesterol scăzut <40mg/dl*
-
Istoric familial de boală coronariană prematură (CHD la bărbăţi grd.I de rudenie<55ani, CHD la femei grd.I de rudenie<65ani)
-
Vârsta (bărbaţi ≥45ani, femei ≥55ani)
*Echivalenţii de risc cu CHD cuprind : – alte forme clinice de boală ateroslerotică (boala arterială periferică, anevrismul de aortă abdominală şi boală simptomatică arteră carotidă); – diabetul zaharat; – factori multipli de risc, care conferă un risc la 10 ani de CHD>20%.
ATP III consideră că riscul de CHD este influenţat şi de alţi factori pe lângă factorii majori, independenţi de risc şi anume de factorii condiţionali şi predispozanţi (vezi – Profil risc cardiovascular), care nu modifică însă nivelul LDL “ţintă”.
HDL colesterolul scăzut este un important predictor independent pentru CHD şi este considerat un factor de risc major. De obicei, HDL colesterolul scăzut se asociază cu nivelul crescut de trigliceride, combinaţie cel mai adesea asociată cu rezistenţa la insulină. ATP III nu specifică o “ţintă” terapeutică pentru creşterea HDL colesterolului; accentul este pus pe reducerea nivelului LDL colesterolului. Tratamentul HDL scăzut, izolat, este în general rezervat pentru persoanele cu CHD/echivalenţi risc CHD.
Studiile prospective recente au indicat că nivelul crescut de trigliceride este de asemenea un factor de risc independent pentru CHD. Pentru toate persoanele cu trigliceride borderline/crescute, prima “ţintă” a terapiei este obţinerea nivelului “ţintă” al LDL colesterolului.