Ginecomastia afectează până la două treimi din populația masculină

Stiri

Ginecomastia este o boală care apare din cauza unui dezechilibru între cantitatea de estrogen (hormonul feminin) și cea de testosteron (hormonul masculin), iar consecințele ei se manifestă prin dezvoltarea excesivă a sânului sau sânilor la bărbat. Se prezumă că 2 din 3 bărbați sunt afectați de această patologie, iar impactul psihologic asupra acestora este unul substanțial.

Potrivit doctorului chirurg Mihai Chertif, ginecomastia poate debuta în adolescență, însă din fericire există metode de tratament foarte eficiente în România. În urma mai multor studii, am descoperit că ginecomastia se poate dezvolta sub formă de 6 tipuri: (1) numai glandă (sindromul sfârcului pufos), (2) doar grăsime (pseudogynaecomastia), (3) mai multă grăsime, mai puțină glandă, (4) mai multă glandă, mai puțină grăsime, (5) mai multă grăsime și glandă, puțin exces de piele și (6) mai multă glandă, mai puțină grăsime, mai mult exces de piele. Tratamentul optim pentru acest tip de afecțiune este o combinație între liposculptură la nivelul pectoralului, deltoidului, canelurii deltopectorale, liniilor axiale și zonei subaxiale, zonei costale inferioare prin liposupție și separarea de grăsime, iar într-un final, mastectomie subcutanată. În același timp, avem grijă să lăsăm un pic de țesut sub mamelon și areolă, astfel încât să protejăm volumul și pentru a nu cauza retragerea complexului mamelon-areolă”, explică doctorul Mihai Chertif, directorul Clinicii Cosmedica.

Mai mult decât atât, în cadrul Clinicii, în ultimii 5 ani, s-au efectuat 220 de astfel de intervenții, majoritatea (75%) fiind ginecomastii de tipul 1, 2 și 3, iar restul de 25% fiind de tipul 4, 5 și 6.

Adesea Ginecomastia este o mare sursă de rușine și jenă pentru bărbați. Numărul de bărbați care solicită intervenții chirurgicale pentru ginecomastie a continuat să crească de-a lungul anilor. Și în România tot mai mulți bărbați doresc să-și îmbunătățească chirurgical aspectul pieptului.

În perioada pubertății, creșterile hormonale pot duce la creșterea țesutului mamar masculin. În unele cazuri, acest țesut mamar se micșorează după pubertate, dar în multe cazuri, sânii rămân măriți. Prevalența ginecomastiei asimptomatice este de 60% la 90% la copii, 50% la 60% la adolescenți și până la 70% la bărbații cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani.

O serie de factori pot duce la ginecomastie

Ginecomastia poate rezulta dintr-un dezechilibru între hormonii sexuali testosteron și estrogen. Estrogenul, hormonul „feminin”, face ca țesutul mamar să crească, în timp ce testosteronul, hormonul „masculin”, oprește estrogenul să crească țesutul mamar.

Bărbații și femeile au atât testosteron cât și estrogen, dar testosteronul apare în proporții mai mari la bărbați, în timp ce femeile au niveluri mai mari de estrogen.

Potrivit Asociației Medicilor de Familie din SUA, 1 din 9 bărbați nou-născuți prezintă țesut mamar palpabil. Acest lucru se datorează faptului că au derivat niveluri mari de estrogen de la mamă. Pe măsură ce nivelurile de estrogen revin la normal, umflăturile dispar, de obicei în câteva săptămâni.

Sânii umflați se întâlnesc mai frecvent în rândul bărbaților ce se apropie de vârsta mijlocie sau de vârsta a treia. Persoanele în vârstă produc mai puțin testosteron și, de obicei, au mai multă grăsime decât bărbații mai tineri. Acest lucru poate duce și la o producție mai mare de estrogen.

Factorii de risc ale Ginecomastiei pot include:

  • Boli de rinichi sau ficat
  • Abuzul de alcool
  • Tratamentul cu radiații ale testiculelor
  • Sindromul Klinefelter
  • Tumorile testiculelor, glandelor suprarenale sau hipofizare
  • Hipertiroidism și tumori hormonale active.

Cosmedica este o clinică privată de chirurgie estetică și plastică fondată in 2002 de doctorul chirurg Costache Chertif. Clinica dispune în prezent de 22 paturi, și în cadrul ei se efectuează peste 1000 de intervenții chirurgicale anual. Cu peste 30 de ani de experiență în chirurgia mâinii, Dr. Chertif a transformat Clinica Cosmedica în singurul centru privat de chirurgia mâinii din țară care este recunoscut și acreditat de Federația Europeană a Societăților de Chirurgia Mâinii (FESSH).

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații legate de sănătate, urmărește-ne pe Facebook.