FT3 (Triiodotironina libera)

Analize medicale

Laborator Synevo

 

Informatii generale

Aproximativ 80% din triiodotironina (T3) circulanta rezulta din conversia periferica a tiroxinei (T4), restul de 20% fiind produs ca atare de glanda tiroida. Numai 0.1-0.3 % din T3 seric se gaseste sub forma libera (free T3) fiziologic activa, majoritatea fiind legata de proteinele plasmatice (in principal TBG). Determinarea FT3 prezinta astfel avantajul ca este independenta de modificarile survenite in concentratia si in proprietatile de legare ale proteinelor plasmatice.

Activitatea metabolica a FT3 este de cinci ori mai mare decat activitatea FT4.

Concentratiile serice de T3 si FT3 depind in mod esential de rata de conversie periferica T4→T3. Rata de conversie poate fi diminuata:

-in afectiuni sistemice severe de cauza non-tiroidiana (neoplazii in stadii avansate, ciroza hepatica decompensata, insuficienta renala in stadiu terminal, sepsis, anorexie nervoasa) ce pot determina  “sindromul T3 scazut” caracterizat prin scaderea T3/FT3 si cresterea unui stereoizomer inactiv – „reverse” T3 (rT3), prin “redirectionarea” conversiei T4;

-ca urmare a administrarii unor medicamente: corticosteroizi, propranolol si amiodarona;

-la persoanele varstnice: concentratiile de T3/FT3 sunt cu 10-50% mai scazute fata de cele ale persoanelor mai tinere (din acest motiv, o forma usoara de hipertiroidism ar putea fi trecuta cu vederea la acesti pacienti).

In prezenta unui deficit de iod se poate inregistra o crestere compensatorie  de T3/FT31;3.

Recomandari pentru determinarea FT3

  • depistarea unei secretii izolate de triiodotironina (hipertiroidism T3), ce poate aparea in aproximativ 10% din cazurile de hipertiroidism;
  • identificarea pacientilor cu hipertiroidism subclinic, care prezinta supresie de TSH si concentratii normale de FT4 si FT3; acesti indivizi au risc crescut de a dezvolta hipertiroidism clinic manifest;
  • stabilirea prognosticului la pacientii cu boala Basedow Graves (o concentratie crescuta de FT3 inainte de initierea terapiei indica o rata crescuta de recaderi);
  • pentru depistarea recaderii bolii la pacientii cu hipertiroidism (cresterea FT3 poate fi un semn precoce);
  • evaluarea severitatii unui hipotiroidism primar;
  • monitorizarea tratamentului cu levotiroxina (pentru evitarea supradozarii)3.

Pregatire pacient  à jeun1. 

Specimen recoltat  sange venos1.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator1.

Prelucrare necesara dupa recoltare  se separa serul prin centrifugare; se lucreaza serul proaspat; daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8°C sau la -20°C1.

Volum proba – minim 0.5 mL ser1.

Cauze de respingere a probei  specimen intens lipemic sau hemolizat1.

Stabilitate proba  serul separat este stabil 7 zile la 2-8°C; 1 luna la -20°C; nu decongelati/recongelati1.

Metoda – imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA)1.

Valori de referinta1

Varsta

Valori de referinta (pmol/L)

Valori de referinta (pg/mL)

0-6 zile

2.65-9.68

1.73-6.30

6 zile-3 luni

3.0-9.28

1.95-6.04

3-12 luni

3.30-8.95

2.15-5.83

1-6 ani

3.69-8.46

2.41-5.50

6-11 ani

3.88-8.02

2.53-5.22

11-20 ani

3.93-7.70

2.56-5.01

> 20 ani

3.4-6.8

2.21-4.43

Femeile gravide au concentratii de FT3 mai scazute, corelate cu varsta gestationala:

– trimestrul I: 3.78-5.97 pmol/L  (2.46-3.89 pg/mL);

– trimestrul II: 3.21-5.45 pmol/L  (2.09-3.55 pg/mL);

– trimestrul III: 3.09-5.03 pmol/L  (2.01-3.27 pg/mL).

Factori de conversie: pmol/L x 0.651=pg/mL;  pg/mL x 1.536=pmol/L;  pg/mL x 0.1=ng/dL.

Limita de detectie – 0.4 pmol/L (0.260 pg/mL)1.

Limite si interferente

La pacientii cu afectiuni non-tiroidiene un nivel scazut de FT3 reprezinta un rezultat nespecific2.

  • Interferente analitice

Pot produce interferente cu unele componente ale kit-ului si conduce la rezultate neconcludente urmatoarele:

– autoanticorpii fata de hormonii tiroidieni;

– tratamentul cu biotina in doze mari (>5 mg/zi); de aceea se recomanda ca recoltarea de sange sa se  faca dupa minimum 8 ore de la ultima administrare;

– titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidina si anti-ruteniu1.

Bibliografie

  1. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref Type: Catalog.
  2. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Tri-iodothyronine (T3), Free, Serum. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.
  3. Lothar Thomas.Thyriod Function. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998, 1017-1019.