Anticorpi anti-SLA/LP

Analize medicale

Laborator Synevo

Informatii generale

Anticorpii anti-LP (liver-pancreas antigen) au fost descrisi pentru prima oara in 1981, iar  anti-SLA (soluble liver antigen) 6 ani mai tarziu; pana nu demult s-a crezut ca cei 2 anticorpi sunt structural diferiti. Studiile recente au demonstrat insa faptul ca anti-SLA si anti-LP  sunt indreptati impotriva aceluiasi antigen, fiind astfel vorba de autoanticorpi identici1. Antigenul SLA/LP, secventializat in anul 2000, este o proteina citosolica implicata probabil in metabolismul selenocisteinei (UGA-suppresor tARN-associated protein)1;3.

Anti-SLA/LP sunt detectati izolat sau impreuna cu ANA si/sau ASMA la pacientii cu hepatita autoimuna tip 1, avand o prevalenta de 20%.

Deoarece acest tip de autoanticorpi nu a fost depistat la pacientii cu ciroza biliara primitiva, hepatita virala cronica sau alte afectiuni, reprezinta un marker cu specificitate inalta (~99%) pentru diagnosticul hepatitei autoimune, fiind util mai ales in situatiile clinice in care ANA sau ASMA sunt absenti1;2;3;4.

Desi rolul anti-SLA/LP in patogenia hepatitei imune este neclar, studii recente au indicat faptul ca evolutia bolii este mai severa, iar rata de recaderi la intreruperea corticoterapiei este mai mare,  in cazul pacientilor care prezinta acest tip de anticorpi3.

Pregatire pacient  à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)2. 

Specimen recoltat  sange venos2 

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator2.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare2.

Volum proba – minim 0.5 mL ser2.

Cauze de respingere a probei – ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian2.

Stabilitate proba  serul separat este stabil 4 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20 °C2.

Metoda  ELISA. Reactivul folosit este un antigen solubil hepatic nativ; sunt detectati anticorpi de tip IgG2. 

Valori de referinta

< 20 AU/mL : negativ

20.1 – 24.9 AU/mL : echivoc

≥ 25 AU/mL: pozitiv

Un rezultat echivoc impune testarea unei noi probe peste 2-3 saptamani2.

Limite si interferente

Un rezultat negativ nu exclude diagnosticul de hepatita autoimuna2;3

Bibliografie

  1. Kalliopi Zachou, et al. Autoantibodies and autoantigens in autoimmune hepatitis: important tools in clinical practice. In Journal of Autoimmune Diseases, 2004, 2: 1740-1757.
  2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog
  3. Laboratory Corporation of America.Directory of Services and Interpretive Guide. Soluble Liver Antigen (SLA) IgG Antibody. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication
  4. Ulrich Treichel, Guido Gerken, Karl-Hermann Meyer. Autoantibodies in Chronic Hepatitis. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. Lothar Thomas. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany,1 ed. 1998, 835-837.