Tumorile germinale testiculare seminomatoase

Boli

Ministerul Sănătății

Recomandările clinice ESMO privind diagnosticul, tratamentul şi urmărirea 

H.-J. Schmoll1, K. Jordan1, R. Huddart2, M. P. Laguna3, A. Horwich2, K. Fizazi4, V. Kataja5

Din partea Grupului de Lucru ESMO pentru Ghiduri Terapeutice 

1 Department of Oncology/Haematology/Haemostaseology, University Hospital Halle, Halle, Germany

2 Department of Academic Radiotherapy, Institute of Cancer Research, Royal Marsden Hospital, Sutton Hospital, UK

3 Department of Urology, AMC University Hospital, Amsterdam, The Netherlands

4 Department of Medicine, Institute Gustave Roussy, Villejuif, France

5 Department of Oncology, Kuopio University Hospital, Kuopio and Vaasa Central Hospital, Vaasa, Finland 

Annals of Oncology 2009; 29 (Supplement 4):iv83-iv88;doi:10.1093/annoc/mdp138 

Incidenţa           

Incidenţa cancerului testicular în Europa este în creştere, dublându-se la fiecare 20 de ani. Incidenţa actuală este de 63/100 000/an, cea mai înaltă rată fiind în ţările nordice ale Europei (68/100 000/an). Mortalitatea este redusă (3,8 cazuri/100 000/an). Aproximativ 40% dintre aceste cancere testiculare sunt seminoame şi 60% non-seminoame. Cancerul testicular invaziv se dezvoltă din carcinomul in situ (CIS)/ neoplasmul testicular intraepitelial (TIN), adesea descoperit în ţesuturile testiculare nonmaligne reziduale. Biopsii randomizate au identificat că  2-5% dintre pacienţii cu cancer testicular prezintă CIS în testiculul controlateral. Aceasta este în concordanţă cu rata de 2-3% de incidenţă a cancerului testicular controlateral sincron sau metacron. 

Diagnostic 

Diagnosticul se bazează pe histologia masei testiculare înlăturată prin orhiectomie inghinală sau prin chirurgie conservatoare[IV, B].

Biopsia sau valori crescute ale gonadotrofinei umane corionice beta (β-HCG) fără biopsie la pacienţii care se prezintă cu sindrom tumoral extragonadal (pacienţii cu HCG>200 trebuie consideraţi ca non-seminoame) [IV, B].

În cazul tumorile avansate şi cu boală rapid progresivă ce necesită administrarea urgentă a chimioterapiei, diagnosticul poate fi bazat pe tabloul clinic tipic şi prin evaluarea markerilor.

Tumorile germinale se pot prezenta ca boală extragonadală în retroperitoneu şi mediastin într-un număr limitat de cazuri. La o treime dintre aceşti pacienţi există CIS în testicul şi o treime prezintă ţesut cicatriceal (tumoră „burned out”), rămânând o treime dintre pacienţi care prezintă boală germinală primară extragonadală, fără afectare testiculară. Aceşti pacienţi se prezintă cu (adeno-)carcinom nediferenţiat cu punct de plecare neprecizat, majoritatea cu markeri crescuţi tipic şi/sau cu număr crescut de copii ale izocromozomului i12p, care este specific în celulele tumorilor germinale. 

Stadializarea şi evaluarea riscului 

Trebuie obţinute: hemoleucogramă completă, creatinină, electroliţi şi enzime hepatice. Markerii tumorali [α-fetoproteina (AFP), βHCG şi lactatdehidrogenaza (LDH)] sunt necesari pentru confirmare seminomului pur şi pentru stabilirea riscului conform stadializării UICC/IGCCCG şi indicelui prognostic. Markerii sunt recoltaţi înainte de orhiectomie şi repetaţi la minim 7 zile după orhiectomie.

Seminomul pur, clasic, nu secretă AFP; totuşi, în unele cazuri pot fi prezente valori crescute ale HCG. Pacienţii cu valori crescute ale AFP trebuie trataţi ca non-seminoame, chiar dacă histologia este de seminom pur.

Ecografia testiculară (transductor de 7,5 MHz) ar trebui efectuată, notând dimensiunea testiculului controlateral. Examenul CT toracic (nu este necesar pentru seminom în stadiul I), abdominal şi pelvin [III, B]. Examenul RMN al sistemului nervos central este necesar numai în stadiile avansate sau în cazurile cu simptome. Scintigrafia osoasă ar trebui efectuată în situaţiile în care există indicatori indirecţi de afectare osoasă (ex. simptome).

Examenul PET-ul nu are o contribuţie în stadiile iniţiale ale seminomului [I, B], dar este o opţiune în stadiile II/III, în particular pentru a defini strategia terapeutică în cazul tumorilor reziduale.

Dacă fertilitatea reprezintă o problemă, trebuie efectuate: dozarea testosteronului total, a hormonului luteinizant (LH) şi a hormonului stimulator foliculinic (FSH) (determinări preoperatorii), analiza spermei şi prelevarea spermei pentru conservare (înainte de operaţie şi chimioterapie).

În cazurile ganglioni retroperitoneali cu dimensiuni imagistic la limităcu (normal <1cm), examenul CT-ul trebuie repetat la 6 săptămâni mai târziu, înainte de definitivarea strategiei terapeutice.

 Dacă imagistica este normală, scăderea valorilor markerilor tumorali trebuie monitorizată până la normalizare pentru a difernţia stadiul I şi boala diseminată.

Definirea stadiului şi stabilirea riscului trebuie efectuate conform UICC/American Joint Committee on Cancer (AJCC) şi clasificării IGCCCG (Tabel 1). 

Tabel 1.  Stadializarea seminomului conform UICC/AJCC şi clasificării IGCCCG

Stadiul clinic

categorie TNM (UICC/AJC)

Markeri tumorali serici (S)

Grup prognostic IGCCCGc

T

 

N

M

S

LDHa

β-HCG (mUI/ml)b

AFP (ng-ml)

0

pTis

Tumoră germinală intraepitelială

N0

M0

 –

 –

 –

 –

NA

IA

pT1

Limitat la testicul şi epididim, fără invazie vasculară/limfatică; tumora poate invada tunica albuginee dar nu şi tunica vaginală

N0

M0

Soricare

Orice nivel

Orice nivel

Normal

NA

IB

pT2

Limitat la testicul şi epididim, cu invazie vasculară/limfatică sau tumoră extinsă prin tunica albuginee cu implicarea tunicii vaginale

N0

M0

Soricare

Orice nivel

Orice nivel

Normal

NA

 

pT3

Invazia cordonului spermatic

 

 

 

 

 

 

 

 

pT4

invazia scrotului

 

 

 

 

 

 

 

IIA

Toricare

 

N1 (≤2 cm)

M0

Soricare

Orice nivel

Orice nivel

Normal

NA

IIB

Toricare

 

N2 (>2-5 cm)

M0

Soricare

Orice nivel

Orice nivel

Normal

NA

IIC

Toricare

 

N3 (>5 cm)

M0

Soricare

Orice nivel

Orice nivel

Normal

Bun

IIIA/B/C

Toricare

 

Noricare

M1a (ganglioni limfatici non-regionali şi/sau metastaze pulmonare)

Soricare

Orice nivel

Orice nivel

Normal

Bun

IIIC

Toricare

 

Noricare

M1b (metastaze hepatice, osoase, SNC sau alte metastaze viscerale, ex.Intestinale sau cutanate;±metastaze pulmonare)

Soricare

Orice nivel

Orice nivel

Normal

Intermediar

IIIC

Tumoră primară mediastinală

 

Noricare

Moricare

Soricare

Orice nivel

Orice nivel

Normal

Intermediar

aN indică limita superioară a normalului pentru dozarea LDH

bCave: nivelul β-HCG este redat în mUI/ml; pentru a converti în ng/ml, divizaţi prin 5

cPrognosticul negativ nu se aplică în seminom

LDH, lactat dehidrogeanază; HCG, gonadotropină corionică umană; SNC, sistem nervos central; NA, nu poate fi aplicat. 

Pentru încadrarea histologică se va utiliza clasificarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi buletinul histologic trebuie să specifice localizarea tumorii, dimensiunea, multicentricitatea, extensia tumorii (ex. în rete testis sau alte ţesuturi), categoria pT (UICC), tipul histopatologic (OMS) şi prezenţa sinciţiotrofoblastului. În  tumorile pluriforme, trebuie descrise fiecare componentă individuală, cu prezenţa procentuală sau absenţa invaţiei vasculare (venoasă sau limfatică) şi prezenţa TIN. 

Tratamentul tumorii primare 

Orhiectomia reprezintă standardul de îngrijire şi orhiectomia parţială poate fi efectuată în situaţii specifice [II, B].

Chirurgia tumorii primare ar trebui efectuată înaintea oricărui tratament ulterior, cu excepţia  bolii metastatice ce ameninţă viaţa pacientului şi a diagnosticului clinic evident de tumoră germinală prin creşterea markerilor ce necesită chimioterapie imediată.

Analiza markerilor tumorali ar trebui efectuată înainte de chirurgie şi, dacă valorile sunt crescute, la 7 zile după chirurgie pentru a determina timpul de înjumătăţire. Markerii tumorali ar trebui monitorizaţi până la normalizare. Markerii ar trebui dozaţi după chirurgie, chiar dacă sunt normali. 

Orhiectomia radicală

Orhiectomia radicală este efectuată printr-o incizie inghinală [II, A]. Orice violare a scrotului pentru biopsiere sau chirurgie deschisă trebuie cu hotărâre evitată. Testiculul afectat este rezecat alături de cordonul spermatic la nivelului inelului intern inghinal.

Un examen extemporaneu la gheaţă este recomandată în cazurile cu dubiu (tumori mici) înainte de chirurgia definitivă [II, B], pentru a permite chirurgia cu prezervarea organului. 

Chirurgia conservatorie/orhiectomia parţială

Orhiectomia radicală poate fi evitată şi înlocuită de chirurgia de prezervare a organului; totuşi, numai în centrele cu experienţă mare şi, în particular, la cazurile cu tumori sincrone bilaterale, metancrone controlaterale testiculare (secundare), tumorile pe testicul unic şi funcţie endocrină suficientă şi testicul controlateral atrofic.

După rezecţia locală, ţesutul testicular restant conţine, întotdeauna, TIN  care poate fi distrus prin radioterapie adjuvantă. Radioterapia poati fi şi ar trebui amânată la pacienţii care doresc copii, dar pe o perioadă cât se poate de scurtă. 

Biopsia controlaterală pentru diagnosticul TINI

Aproximativ 3-5% dintre pacienţii cu cancerele testiculare prezintă TIN în testiculul controlateral cu risc foarte crescut de recidivă  (≥34%) cu atrofie testiculară (volum <12 ml), vârstă <40 ani şi tumoră germinală extragonadică înainte de chimioterapie (≥33%), dar numai la 10% post-chimioterapie. Dacă nu este tratat, se dezvoltă tumorile invazive testiculare la 70% dintre cei cu TIN- pozitiv în decurs de 7 ani de la diagnostic.

   Sensibilitatea şi specificitatea unei biopsii aleatorii pentru a detecta TIN este foarte crescută. Prin urmare, pacienţii trebuie informaţi de riscul potenţial al TIN şi se ar trebui propusă o biopsie în testicolul controlateral. Totuşi, pacienţilor trebuie să li se ofere oportunitatea de a decide dacă trebuie efectuată o biopsie sau numai efectuată supravegherea periodică,-  presupunând aceeaşi rată de supravieţuire (aproape 100%), indiferent de strategia aleasă.

Dacă pacientul a efectuat chimioterapie, biopsia nu trebuie efectuată mai devreme de 2 ani de la tratament. 

Tratamentul TIN 

Dacă pacientul a fost diagnosticat cu TIN, opţiunile includ: tratament imediat definitiv, supravegherea cu tratament activ temporizat sau nici un tratament. Strategia ar trebui aleasă de către pacient în funcţie de necesităţile individuale, în special dacă fertilitatea reprezintă o problemă. Totuşi, potenţialul de fertilitate este, adesea, foarte scăzut la acest grup de pacienţi. Dacă fertilitatea trebuie menţinută, tratamentul definitiv ar trebui termporizat şi substituit cu supraveghere activă până la concepţie, urmat apoi de tratament activ sau supraveghere periodică ulterioară. Dacă fertilitatea nu este relevantă, se va efectua iradierea cu 16-20Gy (2 Gy pe fracţie, 5x/săptămână) [III]  (ce mai puternică dovadă este pentru 20 Gy).

La pacienţii cu TIN şi fără tumoră gonadală (diagnostic incidental, ex.: biopsie pentru infertilitate sau tumori germinale extragonadale), orhiectomia este preferată iradierii, datorită afectării potenţiale a testiculului controlateral, neafectat de iradierea prin  disipaţie.

Pentru TIN la pacienţii care primesc chimioterapie, chimioterapia determină eradicarea TIN la două treimi dintre pacienţi. Prin urmare, tratamentul TINI este indicat doar dacă se ia în considerae re-biopsierea după chimioterapie; totuşi, nu mai devreme de 2 ani după chimioterapie. În loc de tratamentul definitiv al TIN, este puternic recomandată urmărirea pacientului doar prin monitorizare, incluzând posibilitatea unei (re)biopsii. 

Tratamentul stadiului I 

Aproximativ 75% dintre pacienţi cu seminom prezintă boala în stadiul I, cu o supravieţuire >99%, independent de strategia aleasă. Cel mai important, este minimalizarea efectelor secundare ale tratamentului, în măsura posibilităţilor. Tratamentul activ (adjuvant) ar trebui evitat şi substituit cu supravegherea activă independent de riscul de recidivă (Tabel 2).

Rata recidivei la 5 ani este de 12%, 16% şi 32% la pacienţii fără factori de risc, cu un factor de risc şi cu doi factori de risc (tumori ≥4 cm; invazia rete testis), respectiv [II, B]. La 97%, recidiva apare la nivel retroperitoneal sau la nivelul ganglionilor limfatici iliaci proximali. Recidiva tardivă este posibilă chiar şi după 10 ani, în cazuri foarte rare.

O strategie adaptată riscului, cu selecatarea tratamentului adjuvant în funcţie de riscul individual este, actual în curs de studiu şi, încă, experimentală.

Cu strategia de supraveghere singură ca abordare standard, până la 88% dintre pacienţii din populaţia standard, nu necesită tratament după ablaţia tumorii locale. Numai dacă supravegherea nu este posibilă, alternativele precum: adjuvanţa cu carboplatin (un ciclu, AUC 7) [I, A] sau radioterapia adjuvantă (20 Gy cu 2 Gy pe fracţie; câmpuri para-aortice) (pentru descrierea câmpurilor vezi Tabelul 3) sunt echivalente ca eficacitate.

Ambele opţiuni oferă toxicitatea secundară a unui tratament activ local sau sistemic la 100% dintre pacienţi şi, asociază şi toxicitatea chimioterapiei complete cu BEP la cei 3-5% dintre pacienţii cu recidivă după tratamentul adjuvant. Prin urmare, supravegherea oferă cea mai redusă toxicitate dintre toate tratamentele. 

Tratamentul stadiilor IIA (ganglioni limfatici 1-2 cm)/ borderline IIB (ganglioni limfatici 2-2,5 cm) 

Stadiul clinic IIA ar trebui verificat, nu numai prin imagistica standard, ex.: biopsie cu ac, înainte de începerea chimioterapiei sistemice.

Tratamentul standard este radioterapia pe ganglionii para-aortici şi iliaci ipsilaterali până la 30 Gy cu 2 Gy pe fracţie (Tabel 3).

Chimioterapia (3 cicluri BEP sau EP 4 cicluri, dacă există argumente împotriva bleomicinei) este o opţiune echivalentă cu toxicitatea diferită şi mai acută, dar, probabil, cu risc mai redus de apariţie a neoplaziilor secundare. 

Tratamentul stadiului IIB (ganglioni limfatici 2,5-5 cm) 

Trei cicluri de BEP reprezintă standardul (schemă de 3 sau 5 zile). Dacă există argumente împotriva bleomicinei [reducerea capacităţii pulmonare, emfizem, mari (ex)fumători, etc.], atunci se recomandă patru cicluri de EP  (Tabel 2).

Pentru pacienţii care refuză sau nu sunt candidaţi la chimioterapie, radioterapia pe câmpurile para-aortic şi iliac ipsilateral până la 36 Gy cu 2 Gy pe fracţie este standard (Tabel 3). 

Tratamentul seminomului avansat, stadiile IIC/III 

Chimioterapia cu BEP este tratamentul standard (Tabel 2): trei cicluri pentru pacienţii din categoria cu prognostic favorabil (schemă de 3 sau 5 zile) şi patru cicluri pentru cei din categoria cu  prognostic intermediar (schemă de 5 zile) (vezi mai jos). 

Tabel 2. Algoritm de tratament pentru seminoame 

Stadiu clinic

Tratament standard

Doar dacă tratamentul standard nu poate fi aplicat

Status după tratament

Management ulterior

Managementul recidivei/progresiei

I

Supraveghere

Tratament adjuvant Carboplatin AUC 7, un ciclu

Radioterapiea

Fără tumoră

Urmărire

Chimioterapie ca pentru stadiile IIC/III

IIA (1-2 cm)

IIB ‘borderline’ (2-2,5cm)

Radioterapie

Chimioterapie

 

BEP x 3 cicluri

 

Argumente împotriva bleomicinei

EP x 4 cicluri

RC

 

 

 

Tumoră reziduală

Urmărire

 

 

 

Urmărire

Dacă a efectuat radioterapie: chimioterapie ca pentru stadiile IIC/III

IIB (2,5 – 5 cm)

Chimioterapie

 

 

BEP x 3 cicluri

Argumente împotriva bleomicinei BE x 4 cicluri

Radioterapie

RC

Urmărire

Dacă a efectuat chimioterapie: chimioterapie de salvare; consideraţi radioterapia pentru recidiva locală

IIC/III

Chimioterapie

Prognostic bun (IGCCCG):

 

 

BEP x 3 cicluri (3 sau 5 zile)

 

 

 

 

 

Prognostic intermediar (IGCCCG):

BEP x 4 cicluri

Chimioterapie

EP x 4 cicluri

RC

Tumoră reziduală:

 

 

< 3cm: PET opţional

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

>3 cm: PET recomandat

Urmărire

Fără PET: urmărire

 

 

PET negative: urmărire

PET pozitiv:

Rezecţie sau alernativă

Urmărire

 

 

 

 

Fără PET: urmărire sau rezecţie

PET negative: urmărire

PET pozitiv: consider rezecţia

 

Recădere după RC/NED

 

Chimioterapie standard de salvare

 

Recidivă mică localizată: consider radioterapie

Progresie sub urmărire, boală reziduală, nerezecabilă

Chimioterapie de salvare

Excepţional: (re)iradiere locală

aVezi Tabel 3 radioterapie

AUC, area under the curve 

În cazul unui risc crescut de toxicitate pulmonară indusă de bleomicină, trei cicluri de BEP, la pacienţii cu prognostic bun, pot fi substituite cu patru cicluri EP. La pacienţii cu prognostic intermediar, substituirea bleomicinei cu ifosfamida, fără a creşte numărul de cicluri, pare a fi o opţiune adecvată [I, B].

Chimioterapia constă în BEP administrat ca o schemă de 5 sau 3 zile pentru pacienţii cu prognostic bun şi ca o schemă de 5 zile pentru pacienţii cu prognostic intermediar [I,B]. Shema de 5 zile este: cisplatin 20 mg/m2 (30-60 min), zilele 1-5; etoposid 100 mg/m2 (30-60 min), zilele 1-5; bleomicină 30 mg (absolut) bolus, zilele 1,8 şi 15. Protocolul de 3 zile este: cisplatin 50 mg/m2 (30-60 min), zilele 1-2; etoposid 165 mg/m2 (30-60 min), zilele 1-3; bleomicină 30 mg (absolut) bolus, zilele 1, 8 şi 15. 

Tabel 3. Dozele de iradiere şi cîmpurile pentru seminomul în stadiu iniţial

Stadiu clinic

Câmpul de iradiere

Doză/fracţie/timp

I

Câmp para-aortic

20Gy/10 fracţii/2 săptămâni

 

Limita superioară a T11

 

 

Limita inferioară L5

 

 

Extensie laterală: hilul renal ipsilateral

 

 

Contolateral: procesul transvers al vertebrelor lombare

 

IIA/’B borderline’

Para-aortic + câmp iliac ipsilateral

30 Gy/15 fracţii/3 săptămâni

 

Limita superioară a T11

 

 

Limita inferioară a acetabulumului ipsilateral

 

 

Extensie laterală ca la stadiul I

 

IIB

Para-aortic + câmp iliac ipsilateral

30 Gy/18 fracţii/3,5 săptămâni

 

Limita superioară a T11

 

 

Limita inferioară a acetabulumului ipsilateral

 

 

Extensie laterală: modificat individual conform extensiei ganglionilor limfatici + margină adiţională de siguranţă de 1-1,5 cm

 

  Tabel 4. Urmărirea în seminom

Stadiu clinic

Strategie

Investigaţii (anul)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1

2a

3

4

5a

6-10a

I

Supraveghere

Examen fizic/merkerib

4x

4x

3x

2x

2x

1x

 

 

Radiografie torace

2x

2x

1x

1x

1x

 –

 

 

CT abdominal

2x

2x

1x

1x

1x

 –

 

Carboplatin

Examen fizic/merkerib

4x

3x

2x

2x

2x

(1x)?

 

 

Radiografie torace

2x

2x

2x

1x

1x

(1x)?

 

 

CT abdominal

2x

2x

1x

 –

1x

(1x)?

 

Radioterapie

Examen fizic/merkerib

4x

3x

2x

2x

2x

 –

 

 

Radiografie torace

2x

2x

2x

1x

1x

 –

 

 

CT abdominal/pelvis

2x

2x

1x

 –

1x

 –

IIA/B

Radioterapie

Examen fizic/merkerib

4x

3x

2x

2x

2x

 –

 

 

Radiografie torace

3x

1x

1x

1x

1x

 –

 

Chimioterapie

CT abdominal/pelvis

2x

1x

 –

 –

1x

 –

IIC/III bun

Chimioterapie

Examen fizic/merkerib

6x

3x

2x

2x

2x

 –

 

 

Radiografie torace

3x

3x

1x

1x

1x

 –

IIC/III intermediar

 

CT abdominal/pelvis

CT 1-4x până la RC cu sau fără chirurgie, ulterior în funcţie de radigrafiile toracice

 În cazul răspunsului complet, numai supravegherea periodică este necesară. În cazul tumorilor reziduale >3 cm, PET-ul (la minim 6 săptămâni după chimioterapie) este recomandat şi este opţional în leziunile reziduale <3 cm (în leziunile <3 cm, valoarea predictivă este mai puţin demonstrată).

Dacă PET-ul este pozitiv, aceasta reprezintă o dovadă importantă pentru tumoră activă reziduală şi rezecţia trebuie luată în considerare. Dacă PET-ul este negativ, doar urmărirea, fără tratament activ este necesară. Dacă nu se efectuează PET, leziunile >3 cm pot fi rezecate sau urmărite până la rezoluţie sau progresie. 

Tratamentul de salvare 

Recăderea după radioterapia  stadiilor iniţiale de seminom

Chimioterapia este tratamentul ales (chimioterapie standard ca în stadiile IIC/III).

În cazurile cu recidivă locală cu volum redus, (re-) iradierea poate fi considerată în loc de chimioterapie, în particular dacă intervalul a fost lung şi recidiva nu este diseminată. 

Recidiva după chimioterapia primară

Chimioterapia de salvare. Recăderea după o perioadă mai lungă de timp (>3 luni) după un răspuns iniţial favorabil nu reprezintă întotdeauna o situaţie de chimiorezistenţă la sărurile de platină. Cisplatinul reprezintă o componentă a protoalelor de salvare, preferabil împreună cu alţi agenţi care nu au fost utilizaţi în prima linie de tratament. După a doua linie de tratament şi, în anumite situaţii, chiar şi după a treia linie de tratament, chimiosensibilitatea poate fi încă prezentă.

Chimioterapia standard de salvare de primă linie este reprezentată de doze standard de VIP, TIP sau VeIP. Nu există nici un beneficiu demonstrat al chimioterapiei „high dose” în prima sau a doua linie de tratament de salvare.

La pacienţii refractari, ex. acei care nu ajung niciodată la un răspuns complet al markerilor după prima linie de tratament sau nu au răspuns favorabil după terapia de salvare, nu poate fi recomandat niciun tratament standard. Gemcitabină/paclitaxel poate fi considerată o opţiune. Chimioterapia high dose în această situaţie este experimentală şi trebuie efectuată în cadrul studiilor clinice.  Chirurgia trebuie să fie o componentă a strategiei, în special la pacienţii cu boală localizată sau recidivă tardivă cu răspuns nesatisfăcător la chimioterapie. Pacienţii ar trebui incluşi în trialuri clinice şi direcţionaţi către  centre specializate, oricând este posibil. 

Evaluarea răspunsului în boala metastatică 

Efectul tratamentului trebuie monitorizat prin măsurători (radiografie torace, CT şi markeri) la o lună după terminarea tratamentului [IV, B]. În cazul existenţei unei mase de ţesut rezidual, examenul PET este recomandat [II]. 

Urmărire 

Programele de urmărire recomandate sunt foarte pragmatice şi nu au fost niciodată validate. Tabelul 4 reprezintă un exemplu pentru un astfel de program 

Notă

Nivelul de evidenţă [I-IV] şi gradele de recomandare [A-D] aşa cum sunt folosite de American Society of Cinical Oncology sunt indicate în paranteze pătrate. Afirmaţiile fără cotaţie au fost considerate ca aplicabile unui standard de practica clinică oncologică de către  experţi şi conferinţele de consens. 

Bibliografie

  1. Stephenson AJ, Bosl GJ, Motzer RJ, et al. Nonrandomized comparison of primary chemotherapy and retroperitoneal lymph node dissection for clinical stage IIA and IIB nonseminomatous germ cell testicular cancer. J Clin Oncol2007; 25:5597–5602.
  2. Saxman SB, Finch D, Gonin R, Einhorn LH. Long-term follow-up of a phase III study of three versus four cycles of bleomycin, etoposide, and cisplatin in favorable-prognosis germ-cell tumors: the Indian University experience. J Clin Oncol  1998; 16:702–706.
  3. International Germ Cell Consensus Classification: a prognostic factor-based staging system for metastatic germ cell cancers. International Germ Cell Cancer Collaborative Group. J ClinOncol 1997;  15:594–603.
  4. Schmoll HJ, Souchon R, Krege S, et al. European consensus on diagnosis and treatment of germ cell cancer: a report of the European Germ Cell Cancer Consensus Group (EGCCCG). Ann Oncol2004; 15:1377–1399.
  5. Krege S, Beyer J, Souchon R, et al. European consensus conference on diagnosis and treatment of germ cell cancer: a report of the second meeting of the European Germ Cell Cancer Consensus group (EGCCCG): part I. Eur Urol2008; 53:478–496.
  6. Krege S, Beyer J, Souchon R, et al. European consensus conference on diagnosis and treatment of germ cell cancer: a report of the second meeting of the European Germ Cell Cancer Consensus Group (EGCCCG): part II. Eur Urol2008;  53:497–513.
  7. van As NJ, Gilbert DC, Money-Kyrle J, et al. Evidence-based pragmatic guidelines for the follow-up of testicular cancer: optimising the detection of relapse. Br J Cancer2008; 98:1894–1902.
  8. Groll RJ, Warde P, Jewett MA. A comprehensive systematic review of testicular germ cell tumor surveillance. Crit Rev Oncol Hematol2007; 64:182–197.
  9. Read G, Stenning SP, Cullen MH, et al. Medical Research Council prospective study of surveillance for stage I testicular teratoma. Medical Research Council Testicular Tumors Working Party. J Clin Oncol1992; 10:1762–1768.
  10. Cullen MH, Stenning SP, Parkinson MC, et al. Short-course adjuvant chemotherapy in high-risk stage I nonseminomatous germ cell tumors of the testis: a Medical Research Council report. J Clin Oncol1996; 14:1106–1113.
  11. de Wit R, Roberts JT, Wilkinson PM, et al. Equivalence of three or four cycles of bleomycin, etoposide, and cisplatin chemotherapy and of a 3- or 5-day schedule in good-prognosis germ cell cancer: a randomized study of the European Organization for Research and Treatment of Cancer Genitourinary Tract Cancer Cooperative Group and the Medical Research Council. J Clin Oncol(2001) 19:1629–1640.
  12. Nichols CR, Catalano PJ, Crawford ED, et al. Randomized comparison of cisplatin and etoposide and either bleomycin or ifosfamide in treatment of advanced disseminated germ cell tumors: an Eastern Cooperative Oncology Group, Southwest Oncology Group, and Cancer and Leukemia Group B Study. J Clin Oncol(1998) 16:1287–1293.
  13. Rustin GJ, Mead GM, Stenning SP, et al. Randomized trial of two or five computed tomography scans in the surveillance of patients with stage I nonseminomatous germ cell tumors of the testis: Medical Research Council Trial TE08, ISRCTN56475197—The National Cancer Research Institute Testis Cancer Clinical Studies Group. J Clin Oncol(2007) 25:1310–1315.
  14. de Wit R, Fizazi K. Controversies in the management of clinical stage I testis cancer. J Clin Oncol(2006) 24:5482–5492.
  15. Huddart R, Kataja V. Mixed or non-seminomatous germ-cell tumors: ESMO clinical recommendations for diagnosis, treatment and follow-up. Ann Oncol(2008) 19(Suppl 2):ii52–ii54.
  16. Pico JL, Rosti G, Kramar A, et al. A randomised trial of high-dose chemotherapy in the salvage treatment of patients failing first-line platinum chemotherapy for advanced germ cell tumours. Ann Oncol(2005) 16:1152–1159.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *