Imunoglobulina IgD

Analize medicale

Laborator Synevo

 

Informatii generale

Imunoglobulina D (IgD) este o proteina cu masa moleculara de 180 kDa, ce reprezinta 0.25% din totalul imunoglobulinelor serice. Este o componenta importanta a proteinelor membranare de pe suprafata limfocitelor B la nou-nascuti, fiind de obicei co-exprimata cu o alta categorie de anticorpi (IgM). Rolul IgD membranare nu este pe deplin cunoscut, dar se crede ca aceasta este implicata in modularea diferentierii si proliferarii clonale a limfocitelor B. Forma serica este un monomer cu doua lanturi grele din clasa delta (δ) si doua lanturi usoare (k sau λ), ce devine detectabila abia dupa varsta de 6 luni. Concentratia serica a imunoglobulinei D prezinta valori crescute ca urmare a unor proliferari clonale inregistrate in boli hepatice, infectii acute sau cronice, afectiuni autoimune sau la nou-nascutii cu infectii in utero. Dozarea IgD este cel mai important test in diagnosticul cazurilor rare de mielom multiplu  cu proliferare monoclonala IgD3;4;5.

Recomandari pentru determinarea IgD

  • diagnosticul mielomului multiplu de tip IgD;
  • evaluarea imunitatii umorale2,4.

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate)1.

Specimen recoltat  sange venos1.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.

Prelucrare necesara dupa recoltare – probele suspectate a avea crioglobuline se mentin la 37ºC; dupa ce se produce coagularea, se separa serul prin centrifugare; probele suspectate a avea aglutinine la rece se trateaza intr-un mod similar1.

Volum proba – minim 0.5 mL ser1.

Cauze  de respingere a probei – specimen intens hemolizat sau lipemic1.

Stabilitate proba – serul separat este stabil: 7 zile la temperatura camerei; 3 luni la 2-8°C ; 6 luni la – 20°C1.

Metoda  dubla imunodifuzie1.

Valori de referinta – <100 UI/mL1.

Limita de detectie – 10 UI/mL1.

Interpretarea rezultatelor

IgD monoclonala este prezenta la 1% dintre pacientii cu mielom. De multe ori aceste proteine se afla in concentratii scazute si nu au un varf maxim cuantificabil pe electroforeza proteinelor serice, dar cu toate acestea, prezenta lor indica aproape intotdeauna o tulburare maligna, cum ar fi mielomul sau amiloidoza primara.

Un nivel crescut de IgD nu poate fi considerat o dovada a  existentei unei proteine monoclonale, pentru aceasta fiind necesare analize ulterioare care sa  faca distinctia intre IgD poli- si monoclonala (imunofixare).

Concentratii  serice crescute al IgD au fost intalnite in lepra, tuberculoza, salmoneloza, hepatita infectioasa, infectii stafilococice recurente, infectii virale, malarie, insa relevanta clinica a tuturor acestor cresteri de anticorpi specifici IgD, daca exista, nu este cunoscuta.

Pacientii imunodeprimati pot inregistra nivele crescute de IgD, dar, cum de cele mai  multe ori acestia prezinta o serie de  infectii oportuniste, nu este clar daca concentratiile IgD reflecta imunodeficienta in sine sau procesul infectios.

La pacientii cu boli autoimune a fost raportat un nivel seric IgD crescut dar in contextul cresterii tuturor tipurilor de anticorpi (IgG, IgA, si IgM).

Anticorpi antinucleari din clasa IgD au fost depistati la pacienti cu lupus eritematos sistemic, sindrom Sjögren sau tiroidita autoimuna, iar autoanticorpi IgD s-au inregistrat la unii pacienti cu sclerodermie sau dermatita atopica4,5.

Bibliografie

  1. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
  2. Laboratory Corporation of America Directory of Services and Interpretive Guide. Immunoglobulin D, Quantitative, Serum.www.labcorp.com . 2010. Ref Type: Internet Communication
  3. Lothar Thomas. Immunoglobulins. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998, 452-455.
  4. www.mayomedicallaboratories.com. Test Catalog. Immunoglobulin D (IgD), Serum. Ref Type: Internet Communication
  5. Vladutiu AO. Immunoglobulin D: properties, measurement, and clinical relevance. Clin Diagn Lab Immunol. 2000. 7(2):131-40.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *