Grup sanguin ABO (Beth Vincent, Simonin)

Laborator Synevo

 

Informatii generale

La om au fost identificate 26 sisteme de grup sanguin cu 228 antigene; un sistem de grup sanguin consta din unul sau mai multe antigene guvernate de o singura gena sau de un complex de doua sau mai multe gene strans legate intre ele. De asemenea au fost identificate si alte antigene care nu au fost atribuite sistemelor stabilite. Antigenele eritrocitare pot fi proteine, glicoproteine sau glicolipide. Majoritatea sunt sintetizate de eritrocit, totusi unele antigene, cum ar fi cele apartinand sistemului Lewis, sunt adsorbite din plasma pe membrana eritrocitara. Unele antigene sunt specifice eritrocitelor, in timp ce altele sunt intalnite si pe alte celule din organism. Cunoasterea grupelor sanguine este esentiala pentru terapia transfuzionala. Astfel indivizii care nu prezinta anumite antigene eritrocitare pot produce aloanticorpi atunci cand sunt expusi la sange care contine aceste antigene in transfuziile cu produse de sange sau in timpul sarcinii. Anticorpii care interactioneaza cu antigenele eritrocitare produc reactii transfuzionale hemolitice imediate sau intarziate si boala hemolitica a nou-nascutului⁴.

Sistemul de grup sanguin ABO reprezinta cel mai important sistem de grup sanguin deoarece: cand antigenele nu sunt exprimate pe suprafata eritrocitelor, anticorpii corespunzatori sunt intotdeauna prezenti in plasma, stimulii pentru productia de anticorpi fiind reprezentati de o varietate de factori de mediu, cum ar fi bacteriile (ex.: E. coli), care exprima pe suprafata structuri aproape identice carbohidratilor ABO; anticorpii formati reprezinta un amestec de IgM (predominant) si IgG, activi la 37ºC si capabili sa activeze complementul, iar densitatea mare de situsuri antigenice de pe membrana eritrocitara permite legarea unui numar mare de anticorpi ducand, in cazul transfuzarii de sange incompatibil in sistemul ABO, la reactii transfuzionale hemolitice acute^2;4.

Exista trei gene alele in sistemul ABO (A, B si O) cu transmitere mendeliana; A si B sunt alele codominante, iar O este o alela recesiva. Aceste trei gene determina patru fenotipuri: A, B, AB si O, indivizii cu fenotip A sau B putand fi heterozigoti (AO, respectiv BO) sau homozigoti (AA, respectiv BB). Antigenele sistemului ABO sunt localizate pe lanturi oligozaharidice care fac parte din glicosfingolipide. Genele sistemului ABO nu codifica direct antigenele, ci enzime care adauga zaharuri specifice la un substrat din membrana eritrocitara (substanta H): N-acetil-galactozamina pentru gena A si galactoza pentru gena B; alela O codifica o transferaza nonfunctionala, astfel ca nici un zahar specific nu este atasat membranei eritrocitare. Gena H codifica o fucozil-transferaza care adauga grupari de L-fucoza la galactoza terminala a lanturilor oligozaharidice, rezultand substanta H. O alela rara mostenita uneori in locusul H este h, care codifica o transferaza nonfunctionala. La homozigotii hh (fenotipul Bombay) substanta H nu este prezenta pe suprafata eritrocitelor, iar transferazele A si B, chiar daca sunt prezente, nu pot adauga zaharurile specifice care determina specificitatea antigenica A sau B. Relevanta clinica a fenotipului Bombay este capacitatea acestor indivizi de a forma nu numai anti-A si anti-B, dar si anti-H, ceea ce face dificila gasirea de sange compatibil pentru transfuzii, numai sangele de la un individ cu fenotip Bombay fiind compatibil, iar acesta este extrem de rar. Mutatii ale genelor A si B rezulta in substitutii de aminoacizi la nivelul transferazelor, care se traduc in expresia slaba a antigenelor A si B, clasificate ca subgrupe, cele mai comune fiind asociate cu gena A, A₁ si A₂. Subgrupele A si B sunt relevante clinic la donatorii de sange, deoarece, datorita expresiei slabe a antigenului, pot fi fenotipate ca apartinand grupului O si, transfuzate la un primitor cu grup O, pot duce la hemoliza intravasculara^2;4.

Toti indivizii imunocompetenti produc anticorpi naturali (izoaglutinine sau izohemolizine) fata de antigenele de grup ABO(H) lipsa. Anti-A si anti-B sunt de obicei detectabili la 3-6 luni dupa nastere, iar la varsta de 5 ani titrul anticorpilor atinge maximul si se mentine in toata perioada adulta. Titrul anticorpilor IgM poate scadea gradual cu varsta avansata. Anticorpii anti-A si anti-B sunt prezenti si la cei cu variante A sau B slabe. Nou-nascutii nu au de obicei o cantitate semnificativa de anti-A si anti-B in plasma, cu exceptia celor nascuti din mame aloimunizate, la care pot fi prezenti in circulatie anticorpi IgG de la mama care au traversat placenta. Anticorpii ABO nu reprezinta o cauza majora de boala hemolitica a nou-nascutului datorita inhibitiei anticorpilor de substantele A si/sau B solubile prezente in sange precum si antigenelor A sau B prezente pe alte celule in afara eritrocitelor; de asemenea afinitatea de legare a anticorpilor fata de molecule de zaharuri este mai slaba decat cea a anticorpilor fata de molecule proteice, cum ar fi antigenul D⁴. Hemoliza apare mai probabil daca mama este grup O, cu copil grup A².

Recomandari pentru determinarea grupului sanguin ABO²

• inaintea unei transfuzii;
• inaintea unei proceduri invazive sau chirurgicale potential asociate cu complicatii hemoragice care ar putea necesita transfuzii;
• monitorizarea imunohematologica antepartum si postnatala a mamei si copilului;
• la donatorii de sange;
• pentru compatibilitatea de grup ABO in transplantul de rinichi si inima.

Pregatire pacient  – nu este necesara o pregatire prealabila; sunt utile informatii asupra unor tratamente perfuzabile cu solutii macromoleculare efectuate premergator determinarii, transfuzii in ultimele 120 zile, boli infectioase cu germeni Gram negativi cu/fara septicemie, boli maligne (carcinom, limfom, mielom)³.

Specimen recoltat – a) sange capilar din pulpa degetului; b) sange venos³.

Recipient de recoltare – b) vacutainer fara aditivi sau gel activator (capac rosu sau incolor)³.

Cantitate recoltata – b) cat permite vacuumul³.

Cauze  de respingere a probei – specimen puternic hemolizat³.

Stabilitate proba – testul se efectueaza imediat, daca acest lucru nu este posibil, proba se pastreaza 48 ore la 2-8°C³.

Prelucrare necesara dupa recoltare – dupa coagularea completa la temperatura camerei se indeparteaza serul si cheagul. Din hematiile ramase se prepara o suspensie 10% in plasma proprie sau in ser fiziologic^1;3. Pentru metoda de aglutinare pe carduri se prepara o suspensie de 5% hematii in mediu special de suspensie.

Metoda de determinare – in laboratoarele Synevo se efectueaza metoda directa/globulara (Beth-Vincent) de determinare a grupului sanguin ABO utilizand seruri anti-A, anti-B si anti-AB, cu urmatoarele variante: 

– hemaglutinare pe placa³. Se utilizeaza doi martori: martor AB (hematiile pacientului cu ser AB) si martor auto (hematiile si serul propriu)¹.

– aglutinare si gel-filtrare pe carduri cu microtuburi ce contin un gel impregnat cu reactivul specific antigenului eritrocitar de determinat (anticorpi monoclonali murini sau umani) – test direct de grupaj ABO si de determinare a Ag RH1( D) si a Ag RH 1,2,3 ( DCE)³.

La fiecare rulare a probelor se utilizează un sange de control de grup si Rh cunoscute³.

Limite si interferente

Rezultatul determinarii grupului de sange trebuie citit de doua persoane si trebuie eventual confirmat pe o a doua proba de sange^1;2.

Pentru metoda de aglutinare pe carduri o reactie pozitiva se valideaza numai daca microtubul de control este negativ. Reactia pozitiva se apreciaza in functie de dispersia aglutinatelor in microtub de la + la ++++.

Erori de citire datorate greselilor de tehnica:

– sticlarie murdara; contaminare bacteriana;

– prezenta de microcheaguri (falsa aglutinare);

– nu se respecta: proportiile hematii/ser, ordinea de picurare a serurilor hemotest (aglutinari contradictorii), timpul de citire – citire tardiva: margini uscate (falsa aglutinare), citire precoce (lipsa aglutinarii sau aglutinare slaba).

Erori datorate hematiilor

False aglutinari

2. a) Prezenta rulourilor (pseudoaglutinarea): utilizarea de solutii macromoleculare (Dextran, HES), tulburari de coagulare, probe de sange incomplet coagulate, hiperfibrinogenemia, produsi de degradare a fibrinei, agenti fibrinolitici, disproteinemia, paraproteinemia, crioglobulinemia, cresterea reactantilor de faza acuta, medicamente (doze mari de heparina, sulfat de protamina), factori reumatoizi, cresterea colesterolului, bilirubinei, leucocitoza, enzime leucocitare². Martorul AB este pozitiv; spalarea hematiilor permite efectuarea corecta a probei globulare¹.
3. b) Autoaglutinarea

• Prezenta de aglutinine la rece (martorul auto este pozitiv). Proba de sange si reactivii se preincubeaza la 37ºC, iar testarea se efectueaza la cald².
• Hematii acoperite de aloanticorpi: nou-nascut din sarcina incompatibila (in sistemul Rh, ABO),

pacient transfuzat cu sange incompatibil.

• Determinarea grupului sanguin pe sange recoltat din cordonul ombilical: gelatina Wharton, substanta macromoleculara care inconjoara eritrocitele, da aspect de pseudoaglutinate. Pentru indepartarea ei este necesara spalarea hematiilor de cel putin 6 ori inaintea determinarii¹.
• Prezenta complexelor imune medicamentoase.

1. c) Poliaglutinarea

In septicemiile cu bacilli Gram negativi sunt expuse criptoantigene (T), prin actiunea enzimatica a agentilor bacteireni, recunoscute de anticorpi (anti-T) prezenti in majoritatea serurilor umane². Martorul AB este pozitiv¹.

Aglutinari absente sau slabe sau aspect de dubla populatie: aglutinarea nu este totala, cu prezenta de hematii libere (aglutinatele apar pe un fond roz)^1;2:

• sange vechi;
• antigene slabe: nou-nascuti, prematuri;
• subgrupe A sau B slabe;
• atenuarea antigelor (in leucemii, limfoame, boala Hodgkin);
• pacient cu grup A sau B transfuzat cu sange grup O, hemoragie materno-fetala;
• prezenta in cantitate mare de substanta A sau B in plasma (cancer de stomac, pancreas) care neutralizeaza anticorpii test (hematiile trebuie spalate pentru indepartarea acestora);
• prezenta unei chimere sau mozaic (exceptional, ex.: post-alotransplant medular).

Bibliografie

1. Curs de imuno-hematologie, Institutul de Hematologie, Buc., 1993.
2. Kretschmer, V. Sonneborn, H. Immunohematology. In Lothar Thomas. Clinical Laboratory Diagnostics –Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998: 877-934.
3. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2013. Ref Type: Catalog.
4. Webert, K. Chan, H. Smith, J. Heddle, N. Kelton, J. Red Cell, Platelet and White Cell Antigens. In Wintrobe’s Clinical Hematology. Lippincott Williams &Wilkins, Philadelphia, 11th Ed., 2003: 792-824.