Anticorpi anti-miocard

Analize medicale

Laborator Synevo

Informatii generale

Anticorpii anti-miocard sunt autoanticorpi indreptati impotriva fibrelor musculare cardiace. Desi acestia pot fi utilizati pentru diferentierea cardiomiopatiilor mediate imun de alte cauze de miocardita, prezenta lor poate fi evidentiata la majoritatea pacientilor care au suferit chirurgie cardiaca (by-pass al arterelor coronare) sau infarct miocardic.

In numeroase afectiuni reumatismale s-au constatat depozite de imunoglobuline in muschiul cardiac sugerand implicarea mecanismului autoimun. Pot fi afectate membrana bazala sarcolemala, fibrele si vasele, individual sau impreuna.

Autoanticorpii apar, de obicei, dupa o interventie chirurgicala cardiaca, dar pot fi prezenti si inainte de aceasta. La 30% dintre persoanele cu infarct miocardic si 70% dintre cei care au fost supusi unei interventii chirurgicale anticorpii antimiocard vor aparea in termen de 2-3 saptamani si raman persistenti in ser pana la 3-8 saptamani. Semnificatia clinica a acestei constatari nu este certa, autoanticorpii putand fi gasiti, de asemenea, la pacientii care sufera de diverse afectiuni reumatice, cum ar fi reumatismul articular acut. Desi prezenta anticorpilor nu poate diagnostica afectiunile cardiace, exista o legatura intre prezenta acestor anticorpi si deteriorarea muschiului cardiac, dar cantitatea de anticorpi prezenti in ser nu este direct proportionala cu leziunile existente1;3;4 

Recomandari pentru determinarea anticorpilor anti-miocard – utilitate in diagnosticul cardiomiopatiilor2.

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate)1.

Specimen recoltat – sange venos3.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare1.

Cantitate recoltata – 1 mL1.

Cauze  de respingere a probei – specimen intens hemolizat/lipemic/contaminat bacterian1.

Stabilitate probă – serul separat este stabil 7 zile la 2-4°C şi 1 lună la -20°C1.

Metoda – imunofluorescenta indirecta1.

Valori de referinta – <1/10. Rezultatele sunt comunicate sub forma de titru1.   

Bibliografie

  1. David J. Bylund, Robert M. Nakamura. Organ-Specific Autoimmune Diseases. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods, Saunders-Elsevier, 21st Edition, 958.
  2. Laborator Synevo. Referinte specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
  3. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Antimyocardial Antibodies, Quantitative. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.
  4. www.healthline.com/galecontent/antimyocardial-antibody-test.