Convulsii neonatale

Boli

Cuprins:

1. Introducere ……………………………………………………………………………………………….. 2. Scop ………………………………………………………………………………………………………….

3. Metodologia de elaborare ………………………………………………………………………….. 3.1. Etapele procesului de elaborare …………………………………………………………. 3.2. Principii ……………………………………………………………………………………………      3.3. Data reviziei …………………………………………………………………………………….          4. Structură …………………………………………………………………………………………………..   5. Definiţii şi evaluare (aprecierea riscului şi diagnostic) ……………………….

5.1. Definiţii …………………………………………………………………………………………….

5.1.1. Definiţia convulsiilor ………………………………………………………………….

5.1.2. Definirea diferitelor tipuri de convulsii …………………………………………. 5.1.3. Definiţii ale afecţiunilor clinice care evoluează frecvent cu convulsii neonatale………………………………………………………………………………….

5.2. Evaluare …………………………………………………………………………………………..

5.2.1. Evaluare clinică ………………………………………………………………………..

5.2.2. Evaluare de laborator şi paraclinică ……………………………………………. 5.2.3. Diagnosticul diferenţial al convulsiilor neonatale …………………………… 6. Conduită profilactică …………………………………………………………………………………. 13 7. Conduită terapeutică …………………………………………………………………… 7.1. Măsuri generale ………………………………………………………………….

7.2. Tratamentul etiologic al convulsiilor neonatale ………………………………… 7.3. Tratamentul specific cu anticonvulsivante al convulsiilor neonatale …

7.3.1. Principii generale ……………………..………………………………………

7.3.2. Tratamentul anticonvulsivant de atac …………………………………….

7.3.3. Terapia statusului epileptic ..…………………………………………….

7.3.4. Tratamentul anticonvulsivant de întreţinere …….……………………… 7.3.5. Durata tratamentului anticonvulsivant .………………………………… 7.3.6. Eşecul terapiei anticonvulsivante ….…………………………………….

7.3.7. Urmărirea nou-născutului care a prezentat convulsii neonatale ….….  8. Aspecte administrative ……………………………………………………………………………… 9. Bibliografie ……………………………………………………………………………………………….. 10. Anexe ……………………………………………………………………………………………………….. 10.1. Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirile de Consens …………………………..

10.2. Anexa 2. Gradele de recomandare şi nivele ale dovezilor ……………………..

10.3. Anexa 3. Tipuri clinice de convulsii neonatale ……………….………………….. 10.4. Anexa 4. Epidemiologia convulsiilor neonatale …………………………………….

10.5. Anexa 5. Factori de risc ai convulsiilor neonatale …………………………………

10.6. Anexa 6. Etiologia convulsiilor neonatale …………………………………………… 10.7. Anexa 7. Protocol de investigaţii paraclinice în convulsiile neonatale ………

10.8. Anexa 8. Prognosticul convulsiilor neonatale în raport cu etiologia ………….

10.9. Anexa 9. Minifarmacopeea convulsiilor neonatale …………………………….

10.10. Anexa 10. Algoritm de conduită în convulsiile neonatale …………

Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice Prof. Dumitru Orăşeanu Comisia de Obstetrică şi Ginecologie a Colegiului Medicilor din România Prof. Dr. Vlad I. Tica Asociaţia de Neonatologie din România Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu


Preşedinte – Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Co-preşedinte – Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Secretar – Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea

Membrii Grupului Tehnic de Elaborare a ghidului

Coordonatori: Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea

Scriitor: Dr. Monika Rusneac

Membri: As. Univ. Dr. Marta Simon Dr. Mădălina Cioată

Mulţumiri

Mulţumiri experţilor care au evaluat ghidul: Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Prof. Univ. Dr. Ilie Constantin Dr. Adrian Ioan Toma Dr. Maria Livia Ognean

Mulţumim Dr. Maria Livia Ognean pentru coordonarea şi integrarea activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie.

Multumim Fundaţiei Cred pentru suportul tehnic acordat pentru buna desfăşurare a activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie şi organizarea întâlnirilor de consens.

Abrevieri
EEG – electroencefalografie
SNC – sistem nervos central
aEEG – electroencefalografie integrată în amplitudine
AR – autosomal recesiv
VG – vârstă de gestaţie
GABA – acid gamma-amino-butiric
RMI – imagistică prin rezonanţă magnetică
CT – computer-tomografie
LCR – lichid cefalorahidian
TINN – terapie intensivă neonatală
FC – frecvenţă cardiacă
TA – tensiune arterială
CPAP (continuous positive airway pressure) – presiune pozitivă continuă în căile aeriene
NMDA – N-metil-D-aspartat
CMV – citomegalovirus
HIV – virusul imunodeficienţei umane
SGA (small for gestational age) – (nou-născut) mic pentru vârsta de gestaţie
LGA (large for gestational age) – (nou-născut) mare pentru vârsta de gestaţie
ADH – hormon antidiuretic

1. Introducere

Convulsiile neonatale reprezintă un capitol important în patologia neonatală, cu atât mai mult cu cât acestea se manifestă diferit faţă de alte vârste iar handicapul neurologic ulterior poate fi important[1-5]. Convulsiile neonatale sunt convulsiile care apar în primele 28 de zile de viaţă la nou-născutul la termen sau până la vârsta postconcepţională de 44 de săptămâni pentru nou-născutul prematur (sau 4 săptămâni după termen), necesită recunoaştere imediată şi tratament prompt. Factorii de risc care pot determina convulsii, cu sau fără encefalopatie secundară, pot fi materni, placentari, fetali şi patologia neonatală[6]. Recunoaşterea convulsiilor în perioada neonatală este deosebit de importantă, deoarece într-un număr semnificativ de cazuri acestea reprezintă manifestarea unor afecţiuni severe, în cazuri foarte rare sunt idiopatice iar prognosticul depinde de etiologie[7-10]. Nou-născuţii prezintă un risc crescut pentru a dezvolta convulsii deoarece bolile metabolice, defectele congenitale şi bolile infecţioase se manifestă cu precădere în această primă perioadă a vieţii. Manifestările convulsive constituie astfel factori de predicţie pentru cazurile care vor evolua spre paralizie cerebrală infantilă, mai ales la grupele de nou-născuţi cu risc. De aceea este importantă atât identificarea convulsiilor, determinarea etiologiei cât şi tratarea lor corectă. Incidenţa convulsiilor variază foarte mult în diferitele studii publicate, ultimele date indicând o prevalenţă de 3/1000 nounăscuţi la termen şi 60/1000 nou-născuţi prematuri[11]. Există relativ puţine date clinice relevante cu referire la eficacitatea anticonvulsivantelor în tratamentul convulsiilor neonatale[12-15]. Se impune astfel elaborarea unui ghid naţional de diagnostic şi tratament al convulsiilor, având în vedere variaţiile în diagnosticarea şi abordarea terapeutică a acestora în practica clinică. Ghidul de diagnostic şi tratament al convulsiilor neonatale este conceput la nivel naţional. Acesta precizează standardele, principiile şi aspectele fundamentale ale managementului particularizat unui caz clinic concret care trebuie respectate de practicieni indiferent de nivelul unităţii sanitare în care activează. Ghidurile clinice pentru neonatologie sunt mai rigide decât protocoalele clinice, fiind realizate de grupuri tehnice de elaborare respectând nivele de dovezi ştiinţifice, tărie a afirmaţiilor şi grade de recomandare. În schimb, protocoalele permit un grad mai mare de flexibilitate.

2. Scop

Scopul ghidului este diagnosticarea precoce şi corectă a tuturor formelor de convulsii neonatale şi instituirea unui tratament precoce şi adecvat. Ghidul se adresează medicilor şi asistentelor din fiecare maternitate indiferent de gradul ei, medicilor şi asistentelor din unităţile mobile care asistă la naşterea unui copil sau asigură transportul neonatal. De asemenea, ghidul se adresează personalului medical în formare: studenţi la facultăţile de medicină şi medici rezidenţi. Acest ghid este elaborat cu scopul de a atinge următoarele obiective: – creşterea calităţii asistenţei medicale perinatale – actualizarea unei patologii neonatale cu impact important în morbiditatea neonatală – sporirea calităţii examinării clinice şi paraclinice a nou-născuţilor cu convulsii – îmbunătăţirea calităţii tratamentului nou-născuţilor cu convulsii – aplicarea evidenţelor în practica medicală – integrarea unor servicii de monitorizare şi de follow-up – reducerea variaţiilor în practica medicală (cele care nu sunt necesare) – ghidul constituie un instrument de consens între clinicieni – ghidul protejează clinicianul din punctul de vedere al malpraxisului – ghidul asigură continuitate între serviciile oferite de medici şi asistente. Se prevede ca acest ghid să fie adoptat pe plan local şi regional.

3. Metodologia de elaborare

3.1. Etapele procesului de elaborare

Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătăţii Publice de a sprijini procesul de elaborare a ghidurilor clinice pentru neonatologie, Asociaţia de Neonatologie din România a organizat în 28 martie 2009 la Bucureşti o întâlnire a instituţiilor implicate în elaborarea ghidurilor clinice pentru neonatologie. A fost prezentat contextul general în care se desfăşoară procesul de redactare a ghidurilor şi implicarea diferitelor instituţii. În cadrul întâlnirii s-a decis constituirea Grupului de Coordonare a
procesului de elaborare a ghidurilor. A fost, de asemenea, prezentată metodologia de lucru pentru redactarea ghidurilor, un plan de lucru şi au fost agreate responsabilităţile pentru fiecare instituţie implicată. A fost aprobată lista de subiecte a ghidurilor clinice pentru neonatologie şi pentru fiecare ghid au fost aprobaţi coordonatorii Grupurilor Tehnicede Elaborare (GTE). În data de 26 septembrie 2009, în cadrul Conferinţei Naţionale de Neonatologie din România a avut loc o sesiune în cadrul căreia au fost prezentate, discutate în plen şi agreate principiile, metodologia de elaborare şi formatul ghidurilor. Pentru fiecare ghid, coordonatorul a nominalizat componenţa Grupului Tehnic de Elaborare, incluzând scriitorul/scriitorii şi o echipă de redactare, precum şi un număr de experţi evaluatori externi pentru recenzia ghidului. Pentru facilitarea şi integrarea procesului de elaborare a tuturor ghidurilor a fost ales un integrator. Toate persoanele implicate în redactarea sau evaluarea ghidurilor au semnat Declaraţii de Interese. Scriitorii ghidurilor au fost contractaţi şi instruiţi privind metodologia redactării ghidurilor, după care au elaborat prima versiune a ghidului, în colaborare cu membrii GTE şi sub conducerea coordonatorului ghidului. Pe parcursul citirii ghidului, prin termenul de medic(ul) se va înţelege medicul de specialitate neonatologie, căruia îi este dedicat în principal ghidul clinic. Acolo unde s-a considerat necesar, specialitatea medicului a fost enunţată în clar pentru a fi evitate confuziile de atribuire a responsabilităţii actului medical. După verificarea din punctul de vedere al principiilor, structurii şi formatului acceptat pentru ghiduri şi formatare a rezultat versiunea a 2-a a ghidului, versiune care a fost trimisă pentru evaluarea externă la experţii selectaţi.

Coordonatorul şi Grupul Tehnic de Elaborare au luat în considerare şi încorporat, după caz, comentariile şi propunerile de modificare făcute de evaluatorii externi şi au redactat versiunea a 3-a a ghidului. Această versiune a fost prezentată şi supusă discuţiei detaliate, punct cu punct, în cadrul unor Întâlniri de Consens care au avut loc la Bucureşti în perioada 7-8 decembrie 2009, respectiv 5-6 martie 2010, cu sprijinul Fundaţiei Cred. Participanţii la Întâlnirile de Consens sunt prezentaţi în Anexa 1. Ghidurile au fost dezbătute punct cu punct şi au fost agreate prin consens din punct de vedere al conţinutului tehnic, gradării recomandărilor şi formulării. Evaluarea finală a ghidului a fost efectuată utilizând instrumentul Agree elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul a fost aprobat formal de către Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice, Comisia de Pediatrie şi Neonatologie a Colegiului Medicilor din România şi Asociaţia de Neonatologie din România. Ghidul a fost aprobat de către Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. …………………………

3.2. Principii

Ghidul clinic „Diagnosticul şi tratamentul convulsiilor neonatale” a fost conceput cu respectarea principiilor de elaborare ale Ghidurilor clinice pentru neonatologie aprobate de Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor clinice pentru Neonatologie şi de Asociaţia de Neonatologie din România. Grupul tehnic de elaborare a ghidului a căutat şi selecţionat, în scopul elaborării recomandărilor şi argumentelor aferente, cele mai importante şi mai actuale dovezi ştiinţifice (meta-analize, revizii sistematice, studii controlate randomizate, studii controlate, studii de cohortă, studii retrospective şi analitice, cărţi, monografii). În acest scop au fost folosite pentru căutarea informaţiilor următoarele surse de date: Cochrane Library, Medline, OldMedline, Embase utilizând cuvintele cheie semnificative pentru subiectul ghidului. Fiecare recomandare s-a încercat a fi bazată pe dovezi ştiinţifice, iar pentru fiecare afirmaţie a fost furnizată o explicaţie bazată pe nivelul dovezilor şi a fost precizată puterea ştiinţifică (acolo unde există date). Pentru fiecare afirmaţie a fost precizată tăria afirmaţiei (Standard, Recomandare sau Opţiune) conform definiţiilor din Anexa 2.

3.3. Data reviziei

Acest ghid clinic va fi revizuit în 2013 sau în momentul în care apar dovezi ştiinţifice noi care modifică recomandările făcute.

4. Structură

Acest ghid clinic este structurat în: – definiţii şi evaluare (aprecierea riscului şi diagnostic) – conduită profilactică – conduită terapeutică – aspecte administrative – bibliografie – anexe.

5. Definiţii şi evaluare (aprecierea riscului şi diagnostic)

5.1. Definiţii 5.1.1. Definiţia convulsiilor Standard Convulsiile sunt manifestări clinice ale unor descărcări electrice paroxistice excesive şi sincrone, datorate depolarizării neuronilor sistemului nervos central[11,12,14,16,17]. C Standard Perioada neonatală este intervalul cuprins între naştere şi 28 de zile postnatal la nou-născutul la termen şi vârsta de 44 de săptămâni postconcepţional la prematuri[18]. C 5.1.2. Definirea diferitelor tipuri de convulsii Standard Convulsiile clonice focale sunt contracţii ritmice, repetitive ale unor grupe musculare specifice ale feţei, membrelor sau trunchiului, cu ritm lent, de tip focal, multifocal sau hemiconvulsiv, localizate la o parte a corpului, cu posibilitatea de extindere sau migrare, neînsoţite de alterarea stării de conştienţă, frecvent cu corespondent pe traseul electroencefalografic (EEG) (anexa 3)[19-22]. C Standard Convulsiile tonice focale sunt posturi asimetrice, susţinute, tranzitorii ale trunchiului şi extremităţilor sau devieri ale globilor oculari, cu corespondent pe traseul EEG (anexa 3)[22]. C Standard Convulsiile tonice generalizate se caracterizează printr-o postură tonică bilaterală, simetrică a membrelor, trunchiului şi gâtului, în flexie, extensie sau mixte, asemănătoare poziţiei de decerebrare la copilul mai mare, uneori însoţite de apnee şi mişcări oculare anormale (anexa 3)[15,19,21,22]. C Standard Convulsiile mioclonice sunt mişcări variate de tip epileptic şi non-epileptic caracterizate de contracţii musculare în regiuni bine definite – extremităţi proximale sau distale, întreaga extremitate, trunchi, diafragm, etc. -, focale, multifocale (generalizate) sau fragmentare, asociate cu leziuni difuze ale sistemului nervos central (SNC) (anexa 3)[19,22]. C Standard Spasmele sunt contracţii musculare care implică mai ales muşchii trunchiului şi ai membrelor, în flexie, extensie sau mixte, cu corespondent pe traseul EEG (rare la nou-născut)[22]. C Standard Convulsiile subtile, fruste (echivalenţele convulsive sau automatismele motorii) sunt manifestări critice discrete, specifice vârstei de nou-născut, majoritatea fără corespondent pe traseul EEG: mişcări oro-bucal-linguale (masticaţie, deglutiţie, supt, mişcări repetitive ale limbii, protruzia limbii), oculare (mişcări oscilatorii sau neregulate oculare, deschideri repetate ale ochilor, devieri episodice sau nesusţinute oculare, plafonare episodică, privire fixă, clipit), mişcări de progresiune (pedalare, înot, vâslire, rotarea braţelor, combinaţii ale acestor mişcări) (anexa 3)[19,21,22]. C

Standard Convulsiile autonome sunt modificări clinice legate de sistemul nervos autonom (alterări ale frecvenţei cardiace, respiraţiei şi tensiunii arteriale, roşeaţă, hipersalivaţie, midriază) de obicei asociate cu automatismele motorii[22]. C Standard Starea de rău convulsiv este definită de prezenţa unor convulsii clinice sau electrice persistente sau repetitive cu durată de peste 30 de minute asociate cu abolirea conştienţei[19]. C Standard Convulsiile electroclinice sunt caracterizate prin suprapunerea în timp a manifestărilor critice clinice cu activitatea electrică convulsivă (înregistrată pe traseul EEG)[22]. C Standard Convulsiile clinice sunt manifestări critice clinice fără corespondent pe traseul EEG[22]. C
Standard Convulsiile electrice sunt manifestări critice înregistrate pe traseul EEG care nu sunt însoţite de nici un semn clinic[22].
C
Standard Convulsiile epileptice sunt convulsii generate de descărcări neuronale corticale hipersincrone, cu corespondent pe traseul EEG (electroclinice sau electrice)[22].
C
Standard Convulsiile non-epileptice sunt manifestări critice clinice fără corespondent pe înregistrarea EEG[22].
C
Standard Convulsiile criptogenice sunt convulsiile asociate cu alte semne şi simptome care sugerează prezenţa unei leziuni a sistemului nervos central (SNC)[23].
C
Standard Convulsiile idiopatice sunt convulsiile care apar la un nou-născut aparent normal[23].
C
Standard Convulsiile reactive acute sunt convulsiile neonatale simptomatice care apar ca rezultat al unei game largi de etiologii posibile la această vârstă: encefalopatie hipoxic-ischemică, tulburări metabolice, infecţii ale SNC sau sistemice, anomalii structurale cerebrale (hemoragii, infarcte cerebrale, anomalii congenitale)[23].
C
Standard Electroencefalografia (EEG) este o metodă de înregistrare a activităţii electrice cerebrale care permite identificarea convulsiilor electrice şi electroclinice[14].
C
Standard Electroencefalograma reprezintă înregistrarea grafică a activităţii electrice cerebrale[14].
C
Standard Electroencefalografia integrată în amplitudine (aEEG) este o metodă de monitorizare continuă a funcţiei cerebrale bazată pe filtrarea şi comprimarea electroencefalogramei astfel încât să poată fi evaluate în timp modificările şi tendinţa activităţii electrocorticale de bază prin recunoaşterea unor modele simple[24].
C
Standard VideoEEG este o metodă de evaluare concomitentă a activităţii electrice cerebrale şi a comportamentelor clinice, cu rol în evaluarea concordanţei dintre manifestările critice clinice şi electrice[22].
C
Standard Comportamentele non-convulsive neonatale sunt acele comportamente neonatale care pot fi confundate cu convulsiile neonatale subtile: întindere (mai ales la prematur), mişcări dezordonate nespecifice, mişcări dezordonate de supt, tuse, căscat[22].
C
Standard Tremurăturile (jitteriness) reprezintă, de obicei, rezultatul exclusiv al unei stimulări senzitive, mai rar apar spontan, pot fi oprite prin flexia pasivă a membrului afectat sau restricţionare, sunt ritmice, de amplitudine egală, neînsoţite de mişcări oculare anormale, creşterea tensiunii arteriale, tahicardie, bradicardie sau modificări ale EEG[16,22,23].
C
5.1.3. Definiţii ale afecţiunilor clinice care evoluează frecvent cu convulsii neonatale
Standard Hipoglicemia neonatală reprezintă scăderea valorilor glicemiei sub 40 mg/dl sau sub 2,5 mmol/l[24,25].
C
Standard Hipocalcemia neonatală este definită de valori ale calciului seric total sub 7 mg/dl şi ale calciului seric ionic sub 4 mg/dl[26,27].
C
Standard Hipomagneziemia neonatală este definită de valori ale magneziului seric sub 1,6 mg/dl[26].
C
Standard Hiponatremia neonatală este definită de valori ale sodiului seric sub 135 mmol/l[28]. C Standard Hipernatremia neonatală este definită de valori ale sodiului seric peste 145 mmol/l[29]. C Standard Piridoxin-dependenţa este o afecţiune genetică datorată deficitului de sinteză a neurotransmiţătorului inhibitor (GABA) care necesită ca şi cofactor piridoxina[21,27]. C Standard Leucinoza (boala urinilor cu miros de sirop de arţar) este o boală metabolică congenitală cu transmitere autosomal recesivă (AR) determinată de un deficit enzimatic care interesează decarboxilazele şi care antrenează perturbări ale metabolismului aminoacizilor ramificaţi[29]. C Standard Fenilcetonuria este o boală metabolică congenitală cu transmitere AR determinată de deficitul de fenilalanin-hidroxilază, deficit care se soldează cu acumulare plasmatică de fenilalanină[29]. C Standard Anomaliile enzimatice ale ciclului ureei sunt afecţiuni metabolice congenitale caracterizate prin deficienţa congenitală a enzimelor care transformă amoniacul rezultat din dezaminarea aminoacizilor în uree[29]. C Standard Acidemiile organice (propionică, izovalerică, metilmalonică) sunt afecţiuni metabolice congenitale caracterizate prin anomalii ale metabolismului acizilor C
organici care au ca manifestări comune episoade severe de acidoză şi cetoză, manifestate clinic prin vărsături, deshidratare şi convulsii[29]. Standard Deficitul de biotinidază este o boală metabolică congenitală care afectează reciclarea biotinei şi are ca şi consecinţă deficitul multiplu de carboxilaze[29].
C
Standard Mioclonusul fiziologic din somnul liniştit (fără mişcări rapide oculare) este un sindrom nonepileptic cu debut în prima săptămână de viaţă, caracterizat de episoade de mioclonii, de obicei bilaterale, sincrone şi repetitive la nivelul extremităţilor, cu durată de câteva minute, care apar doar în timpul somnului liniştit, pot fi declanşate de anumiţi stimuli (legănare), încetează brusc la trezire şi dispare în circa două luni[14,22]
C
Standard Mioclonusul fiziologic din somnul activ (cu mişcări rapide oculare) este un sindrom nonepileptic caracterizat de mioclonii unilaterale sau bilaterale care apar în timpul somnului activ, afectând mai ales membrele superioare, fără legătură cu stimulii senzitivi şi cu prognostic favorabil[22].
C
Standard Hiperekplexia (sau sindromul copilului înţepenit, „startle disease”) este o afecţiune cu transmitere autosomal dominantă caracterizată printr-un răspuns exagerat la stimuli neaşteptaţi asemănător cu miocloniile generalizate de care se deosebeste prin faptul că se opresc prin restricţionare (atingerea şi prinderea extremităţii afectate)[22].
C
Standard Convulsiile familiale benigne sunt afecţiuni convulsivante idiopatice cu transmitere autosomal dominantă, debut neonatal, autolimitate (dispar la 1-6 luni de viaţă) şi prognostic favorabil pe termen îndelungat[2,14,27].
C
Standard Sindromul convulsiilor de ziua a 5-a se caracterizează prin clonii focale sau multifocale repetate la nou-născuţii la termen fără suferinţă hipoxică şi neurologică în primele zile de viaţă, copii la care examenul neurologic înainte şi după crize este normal[29].
C
Standard Encefalopatia mioclonică precoce este un sindrom epileptic cu debut în perioada neonatală (chiar şi intrauterin) caracterizat prin convulsii recurente severe, mai ales mioclonice, clonice şi spasme tonice şi traseu EEG specific (de tip supression-burst), cu etiologie mai ales metabolică congenitală şi prognostic nefavorabil[8].
C
Standard Encefalopatia mioclonică infantilă precoce este un sindrom epileptic cu debut în perioada neonatală (chiar şi intrauterin) caracterizat prin convulsii recurente severe, mai ales mioclonice, clonice şi spasme tonice şi traseu EEG specific (de tip supression-burst), asociat mai ales sindroamelor malformative cerebrale şi prognostic nefavorabil[8].
C
5.2. Evaluare 5.2.1. Evaluarea clinică Standard Medicul şi asistenta trebuie să fie familiarizaţi cu tipologia convulsiilor neonatale (anexa 3)[14,22,30-32]. B Argumentare Recunoaşterea convulsiilor neonatale permite intervenţia precoce pentru identificarea cauzei şi terapie de urgenţă în scopul limitării efectului nociv al convulsiilor asupra creierului imatur al nou-născutului şi prematurului[14,17,22,30-39]. III Standard Medicul trebuie să încerce să identifice, pe baza examenului clinic, tipul convulsiilor (anexa 3). C Argumentare Încadrarea manifestărilor critice în una din categoriile de convulsii caracteristice perioadei neonatale permite medicului o orientare rapidă etiologică precum şi estimarea concordanţei dintre manifestările critice clinice şi activitatea electrică cerebrală[22,38-40]. IV Standard Medicul trebuie să efectueze o anamneză completă şi corectă în cazul oricărui nou-născut care prezintă convulsii (anexa 4, 5 şi 6)[1,35,43]. C Argumentare Datele anamnestice sunt foarte importante pentru că pot ajuta la identificarea etiologiei şi la stabilirea unui diagnostic şi tratament corect[22,23,35]. IV Standard Medicul trebuie să evalueze corect vârsta de gestaţie (VG) a nou-născutului cu convulsii. B Argumentare Stabilirea VG orientează asupra etiologiei convulsiilor: la nou-născutul la termen predomină convulsiile fruste sau clonice, secundare hemoragiei subarahnoidiene, subdurale sau de la nivelul plexurile choroide şi encefalopatiei hipoxic – ischemice, în timp ce la nou-născutul prematur sunt mai frecvente convulsiile tonice, secundare mai ales hemoragiei intraventriculare (anexa 4)[1,4,17,21,28,41,42]. III
Standard Medicul trebuie să efectueze un examen clinic complet şi atent al nou-născutului pentru a evalua prezenţa traumatismelor, malformaţiilor şi a semnelor de infecţie.
B
Argumentare Observaţia clinică atentă poate decela prezenţa semnelor asociate traumatismelor obstetricale, infecţiilor şi malformaţiilor ceea ce permite un diagnostic precoce, tratament ţintit şi o primă apreciere privind prognosticul[15,46,47].
III
Standard Medicul trebuie să efectueze un examen neurologic al nou-născutului, complet şi atent evaluând obligatoriu starea de conştienţă, tonusul, postura, motilitatea activă şi pasivă, mişcările anormale, reflexele arhaice şi cele osteotendinoase, mişcările anormale oculare.
C
Argumentare Evaluarea existenţei şi a gradului de afectare neurologică a nou-născutului este o etapă importantă în conduita pacientului cu convulsii neonatale[20,39,44,45].
IV
Standard Medicul trebuie să completeze examenul clinic cu evaluarea temperaturii cutanate, aspectului tegumentelor (paliditate, cianoză, hiperemie, echimoze, peteşii, leziuni tegumentare, icter, sindrom neurocutanat), tipului respiraţiei (tahi/bradipnee, respiraţie periodică, gasp-uri, crize de apnee), frecvenţei cardiace, pulsului periferic şi a tensiunii arteriale.
C
Argumentare Obţinerea şi interpretarea corectă a datelor despre modificările tegumentare şi ale aparatului cardiovascular şi respirator poate orienta medicul atât spre stabilirea etiologiei cât şi asupra necesităţii instituirii măsurilor de susţinere a funcţiilor vitale[39,43].
IV
Standard Medicul trebuie să observe şi să descrie, documentând în foaia de observaţie, tipul manifestărilor convulsive clinice: aspect, localizare, grad de afectare (a extremităţii, feţei sau trunchiului), secvenţialitatea evenimentelor clinice, durata şi timpul de recurenţă (anexa 3).
C
Argumentare Descrierea corectă a tipului convulsiilor poate ajuta la diagnosticul diferenţial cu mişcările şi afecţiunile non-convulsive şi poate sugera caracterul epileptic sau nonepileptic al acestora[22,44,48,49].
IV
5.2.2. Evaluarea de laborator şi paraclinică Standard Medicul trebuie să indice investigaţii pentru diagnosticul etiologic al convulsiilor neonatale în paralel cu instituirea planului terapeutic de urgenţă (anexa 7). B Argumentare Convulsiile neonatale reprezintă o urgenţă majoră[14,23,32,38,39,50,51]. Prezenţa convulsiilor la un nou-născut poate afecta statusul cardiorespirator al acestuia (hipoventilaţie, apnee, hipoxie, hipercarbie, acidoză), determină creşterea glicolizei (cu hipoglicemie secundară) şi duce la eliberarea de aminoacizi excitatori, toate acestea reprezentând căi patogenice pentru leziuni cerebrale secundare[14,50,51]. III Recomandare Se recomandă ca medicul să indice efectuarea unei EEG cu mai multe canale la orice nou-născut cu convulsii. B Argumentare Înregistrarea EEG permite diferenţierea clară a convulsiilor epileptice de cele nonepileptice, informaţia fiind utilă atât pentru decizia instituirii terapiei anticonvulsivante cât şi pentru formularea prognosticului[3,14,22,23,31,51,52-55]. III Recomandare Se recomandă ca medicul să indice monitorizarea nou-născutului cu convulsii neonatale cu ajutorul aEEG. B Argumentare Înregistrarea continuă aEEG permite identificarea corelaţiilor dintre manifestările critice clinice şi activitatea electrică cerebrală, monitorizarea duratei convulsiilor şi a răspunsului acestora la tratament dar şi evaluarea traseului electric cerebral bazal, informaţiile oferite astfel putând fi folosite şi pentru formularea unui prognostic pe termen lung[24,43,56-59]. III Opţiune Medicul poate monitoriza nou-născutul cu convulsii cu ajutorul înregistrărilor videoEEG. C Argumentare Înregistrarea videoEEG permite diagnosticul diferenţial al convulsiilor neonatale clinice, electroclinice şi electrice şi ajută la caracterizarea tipului clinic de convulsii. Înregistrările videoEEG sunt utile mai ales în cazul convulsiilor rare, recurente sau subclinice[4,22,23,60-66]. IV Recomandare Pentru interpretarea traseului EEG se recomandă ca medicul să ţină cont de gradul de maturare cerebrală, medicaţia administrată, patologie, starea de somn sau veghe, artefacte date de mişcare[45,63]. C Argumentare Cel mai adesea punctul de pornire al descărcărilor convulsive atât la prematur cât şi la nou-născutul la termen este lobul temporal, dar aspectul traseului EEG de bază este diferit la diferite vârste de gestaţie, poate fi influenţat de starea copilului (somn, veghe, mişcare) şi de medicaţia administrată (anticonvulsivante, IV
sedative)[22,66]. Standard Medicul trebuie să facă demersuri pentru stabilirea etiologiei convulsiilor neonatale prin investigaţii de laborator şi paraclinice complete (anexa 7).
B
Argumentare Convulsiile neonatale sunt asociate unei game vaste de afecţiuni perinatale[14,22,23]. Multe dintre convulsiile neonatale cedează rapid la tratamentul etiologic iar cuparea rapidă a convulsiilor previne apariţia leziunilor cerebrale secundare[22,23,30,31,38,39,67].
III
Standard Medicul trebuie să indice obligatoriu, în cazul oricărui nou-născut care prezintă convulsii neonatale, un barem minim de investigaţii: glicemie, hemoleucogramă completă cu formulă leucocitară şi trombocite, ionogramă serică, calcemie, magneziemie (anexa 7).
C
Argumentare În majoritatea cazurilor investigaţiile recomandate permit stabilirea etiologiei convulsiilor neonatale sau cel puţin orientează medicul spre alte etiologii posibile[23,39,68].
IV
Recomandare Se recomandă ca medicul să efectueze investigaţii de laborator şi paraclinice suplimentare (anexa 7) pentru elucidarea etiologiei convulsiilor neonatale în cazul în care baremul minim de investigaţii recomandat (mai sus) nu a permis identificarea cauzei convulsiilor.
C
Argumentare Investigaţiile suplimentare, de laborator şi paraclinice enumerate în anexa 4 permit clarificarea etiologiei convulsiilor neonatale în marea majoritate a cazurilor (doar 15% din convulsiile neonatale sunt idiopatice)[14,18,23,69,70].
IV
Recomandare Se recomandă ca medicul să indice efectuarea ecografiei transfontanelare în toate cazurile de convulsii neonatale.
B
Argumentare Ecografia transfontanelară este o metodă de diagnostic rapidă, neinvazivă, care se poate efectua la patul bolnavului, cu sensibilitate şi specificitate mare pentru hemoragiile intraventriculare, leziuni chistice postischemice, dilataţii ale sistemului ventricular şi unele malformaţii cerebrale, dar care oferă informaţii insuficiente în cazul leziunilor corticale şi a colecţiilor sangvine subarahnoidiene[49,68,70-72].
III
Recomandare Se recomandă ca medicul să indice efectuarea unei RMI (imagistică prin rezonanţă magnetică) craniene la nou-născutul cu convulsii la care ecografia transfontanelară nu a fost concludentă.
B
Argumentare Imagistica prin rezonanţă magnetică este cea mai sensibilă metodă de diagnostic imagistic a patologiei neurologice la nou-născut[68,72-74].
III
Opţiune În absenţa posibilităţii efectuării RMI, medicul poate opta pentru efectuarea unei computer-tomografii (CT) craniene dacă ecografia transfontanelară nu a fost posibilă sau este neconcludentă.
B
Argumentare Computer-tomografia craniană este o metodă iradiantă de diagnostic imagistic cu sensibilitate şi specificitate bune mai ales pentru hemoragiile şi calcificările cerebrale, leziunile osoase şi infecţiile neonatale[68,70,72].
III
Recomandare Se recomandă efectuarea puncţiei lombare şi analiza completă a lichidului cefalorahidian (LCR) la orice nou-născut la care baremul minim de investigaţii exclude o cauză benignă a acestora (sunt excluse convulsiile reactive acute).
C
Argumentare Recunoaşterea şi terapia promptă a infecţiilor neonatale ale SNC permit reducerea semnificativă a morbidităţii şi mortalităţii consecutive acestor afecţiuni[8].
IV
5.2.3. Diagnosticul diferenţial al convulsiilor neonatale Standard Medicul şi asistenta trebuie să diferenţieze convulsiile neonatale de tremurături. C Argumentare Tremurăturile sunt declanşate de stimuli senzitivi, dispar la flexia pasivă a membrelor, nu se însoţesc de mişcări oculare anormale, nu au substrat epileptic şi prognosticul lor e favorabil[14,22,23,68,70]. IV Standard Medicul şi asistenta trebuie să diferenţieze convulsiile neonatale de comportamentele neonatale non-convulsive. C Argumentare Comportamentele non-convulsive neonatale (mişcările dezordonate de întindere, căscat, supt, screamătul pentru emisia de scaun, etc.) apar mai ales la prematur dar şi la nou-născutul la termen normal şi nu necesită nici un fel de intervenţie[22,70]. IV Standard Medicul şi asistenta trebuie să diferenţieze convulsiile neonatale de mioclonusul fiziologic din somnul activ. C Argumentare Mioclonusul fiziologic din somnul activ (cu mişcări rapide oculare) este un sindrom non-epileptic benign caracterizat de mioclonii unilaterale sau bilaterale apărute în timpul somnului activ, cu prognostic favorabil[22,70]. IV
Standard Medicul şi asistenta trebuie să diferenţieze convulsiile neonatale de mioclonusul fiziologic din somnul liniştit.
C
Argumentare Mioclonusul fiziologic din somnul liniştit (fără mişcări rapide oculare) este un sindrom non-epileptic cu debut în prima săptămână de viaţă care dispare în circa două luni, nu necesită investigaţii şi terapie şi are prognostic neurologic bun[14,22,70].
IV
Standard Medicul şi asistenta trebuie să diferenţieze convulsiile neonatale de hiperekplexie. C Argumentare Hiperekplexia este o afecţiune non-epileptică declanşată de stimuli senzitivi, cu aspect tipic, care răspunde la restricţionare, necesită terapie specifică şi dispare spontan în jurul vârstei de 2 ani[14,22,70]. IV Standard Medicul trebuie să diferenţieze convulsiile neonatale de sindromul convulsiilor de ziua a 5-a. C Argumentare Sindromul convulsiilor de ziua a 5-a apare la nou-născuţi la termen fără suferinţă hipoxică şi neurologică în primele zile de viaţă, pe fondul unui examen neurologic normal atât înainte cât şi după crize, nu necesită terapie anticonvulsivantă şi are prognostic favorabil[29,70]. IV Standard Medicul trebuie să diferenţieze convulsiile neonatale de convulsiile neonatale familiale benigne. C Argumentare Convulsiile neonatale familiale benigne sunt afecţiuni convulsivante idiopatice cu debut neonatal, care dispar la 1-6 luni de viaţă şi au prognostic favorabil pe termen îndelungat[14,70]. IV
6. Conduită profilactică

Standard Medicul şi asistenta trebuie să recunoască la timp semnele şi simptomele afecţiunilor neonatale cu risc crescut pentru apariţia convulsiilor (encefalopatie hipoxic-ischemică, hipoglicemie, hiponatremie, hipocalcemie, hipomagneziemie, hemoragii, infecţii sistemice şi ale SNC, etc.) (anexa 6).
C
Argumentare Recunoaşterea precoce a diferitelor afecţiuni perinatale a căror evoluţie se poate complica prin apariţia convulsiilor neonatale permite intervenţia precoce pentru prevenirea manifestărilor critice şi creşte indexul de susceptibilitate al medicului şi asistentei care monitorizează nou-născutul bolnav astfel încât să poată fi identificate la timp şi cele mai discrete manifestări convulsive[18,39,44,56,70,75].
IV
Standard Medicul trebuie să trateze prompt şi corect afecţiunile neonatale cu risc crescut pentru apariţia convulsiilor (encefalopatie hipoxic-ischemică, hipoglicemie, hiponatremie, hipocalcemie, hipomagneziemie, hemoragii, infecţii sistemice şi ale SNC, etc.) (anexa 6).
C
Argumentare Intervenţia promptă şi corectă pentru terapia afecţiunilor perinatale potenţial generatoare de manifestări critice poate preveni apariţia convulsiilor neonatale, diminuând riscul legat de efectul nociv al acestora pe un creier aflat deja în suferinţă metabolică ori hipoxică[39,51,56,67,70,75,76].
IV
Recomandare Se recomandă ca medicul să nu prescrie profilactic terapie anticonvulsivantă pentru prevenirea crizelor convulsive asociate encefalopatiei hipoxic-ischemice perinatale.
A
Argumentare Nu există suficiente dovezi privind reducerea mortalităţii şi morbidităţii pe termen scurt şi lung prin administrarea profilactică de anticonvulsivante la nou-născutul la termen diagnosticat cu encefalopatie hipoxic-ischemică perinatală[77].
Ia
Standard Medicul şi asistenta trebuie să ţină cont de potenţialul nociv al convulsiilor neonatale şi riscurile legate de apariţia, persistenţa şi recurenţa acestora.
B
Argumentare Convulsiile neonatale pot complica evoluţia nou-născutului atât pe termen scurt cât şi pe termen îndelungat. În fază acută, convulsiile pot determina hipoventilaţie şi apnee, cu hipoxie şi hipercarbie secundare care, la rândul lor pot duce la colaps cardiovascular, crescând riscul de deces şi leziuni neurologice secundare. Pe termen îndelungat, convulsiile cresc riscul de mortalitate, epilepsie, anomalii cognitive, de dezvoltare şi paralizie cerebrală[23,30,40,67,76,77].
III

7. Conduită terapeutică

7.1. Măsuri generale Standard Medicul şi asistenta trebuie să considere convulsiile neonatale drept urgenţe medicale[49,60]. B
Argumentare Convulsiile netratate la timp interferă cu ventilaţia şi precipită colapsul cardiovascular, compromiţând procesul de autoreglare cerebrală vasculară şi crescând riscul de leziuni cerebrale secundare[23,30,67,76-78].
IIb
Standard Medicul curant trebuie să asigure îngrijirea nou-născutului cu convulsii neonatale în unităţi de nivel III.
E
Argumentare În România doar unităţile neonatale de nivel III au competenţele necesare îngrijirii corecte şi complexe şi monitorizării nou-născutului care prezintă convulsii [79].
E
Standard Medicul curant din unităţile neonatale de grad 0, I şi II trebuie să asigure terapia de urgenţă a convulsiilor neonatale şi transferul rapid al nou-născutului cu convulsii spre unităţile de nivel III.
E
Argumentare În România doar unităţile neonatale de nivel III au competenţele necesare îngrijirii corecte şi complexe şi monitorizării nou-născutului care prezintă convulsii[79]. Întârzierea iniţierii terapiei poate accentua degradarea statusului nounăscutului[14,50,51,70].
Standard Medicul trebuie să indice instituirea măsurilor terapeutice de urgenţă pentru cuparea crizelor convulsive în paralel cu investigaţiile necesare pentru diagnosticul etiologic al convulsiilor neonatale.
B
Argumentare Convulsiile neonatale reprezintă o urgenţă majoră. Prezenţa convulsiilor poate afecta statusul cardiorespirator al nou-născutului, determină creşterea glicolizei şi duce la eliberarea de aminoacizi excitatori, căi patogenice pentru leziuni cerebrale secundare[14,50,51,70]. Stabilirea etiologiei permite instituirea rapidă a tratamentului etiologic şi cuparea convulsiilor reactive acute[1,23,39,44,70].
III
Standard Medicul trebuie să dispună internarea nou-născutului cu convulsii neonatale în unitatea de terapie intensivă neonatală (TINN) pentru monitorizare, investigaţii şi tratament.
B
Argumentare Internarea nou-născutului în TINN permite monitorizarea clinică şi paraclinică atentă, intervenţia promptă pentru instituirea măsurilor de susţinere a funcţiilor vitale în cazul în care convulsiile neonatale determină alterarea statusului cardiovascular şi supravegherea atentă a terapiei specifice[22,23,30,39,77,78].
IIb
Standard Medicul şi asistenta trebuie să asigure condiţii de neutralitate termică şi să monitorizeze temperatura nou-născutului cu convulsii neonatale.
C
Argumentare Hipotermia dar şi hipertermia pot induce sau agrava dezechilibre metabolice şi hidroelectrolitice şi cresc riscul de leziuni cerebrale[68,80].
IV
Standard Medicul şi asistenta trebuie să evalueze şi să monitorizeze clinic şi paraclinic statusul respirator, cardiac, circulator şi metabolic al nou-născutului cu convulsii neonatale.
C
Argumentare Convulsiile neonatale pot afecta statusul cardiorespirator al nou-născutului (secundar hipoxiei şi hipercarbiei asociate tulburărilor respiratorii) şi determină creşterea glicolizei cu risc secundar de hipoglicemie sau agravare a unei hipoglicemii preexistente[14,22,39,50,51]. Pulsoximetria şi analiza gazelor sangvine oferă informaţii asupra gradului de afectare a ventilaţiei, estimarea coloraţiei, frecvenţei cardiace (FC) şi tensiunii arteriale (TA) permit evaluarea statusului cardio-circulator iar măsurarea glicemiei tranşează diagnosticul de hipoglicemie[39].
IV
Standard Medicul şi asistenta trebuie să instituie de urgenţă măsurile de reanimare neonatală în cazul nou-născutului cu convulsii neonatale aflat în colaps cardiovascular.
B
Argumentare Instituirea promptă a măsurilor de resuscitare neonatală (conform ghidului de reanimare neonatală) în cazul nou-născutului cu colaps cardio-vascular creşte şansa de supravieţuire a acestuia şi scade riscul de leziuni neurologice secundare hipoxiei, hipercarbiei, acidozei şi hipoglicemiei asociate şi de compromitere respiratorie[11,14,19,22,39,49,50,51,81].
III
Standard Medicul şi asistenta trebuie să asigure suportul respirator al nou-născutului cu convulsii neonatale în funcţie de gradul de compromitere a funcţiei respiratorii.
C
Argumentare Asigurarea suportului respirator adecvat (oxigenoterapie, ventilaţie cu presiune pozitivă modul CPAP sau ventilaţie asistată pe sonda endotraheală) scade riscul de hipoxie, hipercarbie şi leziuni hipoxic-ischemice secundare[14,19,21,57,68,70].
IV
Standard Medicul şi asistenta trebuie să asigure suportul cardio-vascular al nou-născutului cu convulsii neonatale în funcţie de gradul de compromitere cardio-circulatorie.
C
Argumentare Asigurarea suportului cardio-circulator adecvat (umplerea patului vascular cu volumexpanderi, suport inotrop, etc.) scade riscul de hipoxie, hipoxemie şi ischemie cerebrală şi miocardică şi, implicit, riscul leziunilor cerebrale hipoxic-ischemice secundare[39,57].
IV
Standard Medicul şi asistenta trebuie să corecteze rapid hipoglicemia şi să asigure suportul metabolic necesar bunei desfăşurări a metabolismului celular cerebral.
C
Argumentare Glucoza este indispensabilă metabolismului celular cerebral, hipoglicemia având potenţialul de a induce leziuni cerebrale, de a agrava leziunile preexistente, poate fi cauza convulsiilor şi poate induce manifestările critice neonatale[10,23,39,43,57,68].
IV
Standard Medicul trebuie să asigure cel puţin o linie venoasă la orice nou-născut care prezintă convulsii neonatale.
C
Argumentare Convulsiile neonatale reprezintă o urgenţă iar majoritatea medicamentelor indicate în această situaţie (volum-expanderi, soluţie glucozată, calciu gluconic, antibiotice, anticonvulsivante, etc.) trebuie administrate intravenos[39,57,81,82,68].
IV
7.2. Tratamentul etiologic al convulsiilor neonatale Standard Medicul trebuie să iniţieze de urgenţă tratamentul etiologic al convulsiilor neonatale dacă etiologia acestora a fost elucidată. B Argumentare Administrarea tratamentului ţintit etiologic permite cuparea rapidă a convulsiilor reactive acute[21,14,39,70,78]. III Standard În cazul decelării hipoglicemiei neonatale medicul trebuie să prescrie un bolus de 2 ml/kgc glucoză 10% urmat de o perfuzie continuă cu glucoză cu ritm de 6-8 mg/kgc/min. C Argumentare Hipoglicemia este o cauză frecventă de convulsii neonatale iar corectarea deficitului de glucoză duce la dispariţia crizelor convulsive[22,39,70]. Hipoglicemia poate împiedica acţiunea altor medicamente administrate pentru cuparea convulsiilor neonatale şi exacerbează efectele nocive cerebrale ale acestora[14]. Doza de glucoză recomandată corectează rapid glicemia, iar ritmul recomandat al perfuziei este rata de producere de către organism a glucozei[14,70]. IV Standard În cazul în care hipocalcemia este cauza convulsiilor neonatale, medicul trebuie să administreze de urgenţă 100-200 mg/kgc (1-2 ml/kgc) calciu gluconic 10% intravenos în 5-10 minute. C Argumentare Doza recomandată administrată intravenos în bolus corectează rapid deficitul de calciu în marea majoritate a cazurilor. Administrarea rapidă a calciului intravenos poate induce tulburări de ritm cardiac[39,68,70]. IV Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze clinic şi/sau paraclinic frecvenţa cardiacă în timpul administrării intravenoase de calciu. C Argumentare Administrarea rapidă a calciului intravenos poate induce tulburări de ritm cardiac[39,68,70]. IV Opţiune În cazul în care hipocalcemia este cauza convulsiilor neonatale, medicul poate să administreze de urgenţă 0,2 ml/kgc clorură de calciu 10% intravenos în 5-10 minute. A Argumentare Clorura de calciu poate fi folosită pentru corecţia hipocalcemiei neonatale dar conţine o cantitate mai mare de calciu ionic decât calciul gluconic (13,6 mEq Ca++/g versus 4,65 mEq Ca++/g) (27 mg/ml versus 9,8 mg/ml) şi produce necroză cutanată severă în cazul infiltrării paravenoase[83,84]. Ib Standard În cazul convulsiilor neonatale hipocalcemice, medicul trebuie să continue terapia de substituţie cu calciu în doză de 400-500 mg/kgc/zi intravenos sau per os. C Argumentare Doza recomandată asigură nevoile de calciu ale nou-născutului cu hipocalcemie[7,39,83]. IV Standard În cazul în care hipocalcemia este cauza convulsiilor neonatale, medicul trebuie să identifice şi să trateze cauza deficitului de calciu. C Argumentare Hipocalcemia neonatală poate debuta precoce (la anumite categorii de nou-născuţi cu risc, de obicei asociat unor afecţiuni precum prematuritatea, diabetul zaharat matern şi asfixia la naştere sau terapii, ca de exemplu administrarea de bicarbonat de sodiu) sau tardiv (alimentaţia cu lapte de vacă sau formule cu conţinut scăzut de calciu şi crescut de fosfor şi alimentaţie parenterală prelungită incorectă). Identificarea şi corectarea cauzei şi suplimentarea cu calciu duce la dispariţia hipocalcemiei şi a efectelor acesteia[7,14,85]. IV Recomandare În cazul convulsiilor hipocalcemice neonatale se recomandă ca medicul să prescrie şi administreze magneziu. C Argumentare Administrarea de calciu duce la creşterea excreţiei renale de magneziu ceea ce duce la sau agravează un eventual deficit de magneziu şi împiedică cuparea crizelor convulsive. Administrarea de magneziu poate corecta atât deficitul de magneziu cât şi deficitul de calciu, probabil prin mobilizarea calciului din os spre plasmă[14,20,70]. IV Standard În cazul în care hipomagneziemia este cauza convulsiilor neonatale, medicul trebuie C
să administreze 2,5-5 mg magneziu[85] elemental/kgc/doză din soluţia de sulfat de magneziu 20% intravenos (0,1-0,2 mmol/kgc/doză)[85] lent în 15-20 minute. Argumentare Doza recomandată corectează deficitul acut de magneziu, administrarea lentă previne apariţia bradicardiei şi hipotensiunii[39,85].
IV
Standard În cazul în care hipomagneziemia este cauza convulsiilor neonatale, medicul trebuie să identifice şi să trateze cauza deficitului de magneziu.
C
Argumentare Identificarea şi corectarea cauzei hipomagneziemiei (rezerve scăzute la naştere, absorbţie diminuată, pierderi intestinale sau renale, aport crescut de fosfat, etc.) permite stabilizarea nivelului seric al magneziului[85].
IV
Standard În prezenţa hiponatremiei sau a hipernatremiei medicul trebuie să prescrie terapia specifică acestor afecţiuni.
C
Argumentare Identificarea şi corectarea cauzei deficitului sau excesului de sodiu corectează nivelul seric al acestuia şi previne efectele negative ale dezechilibrelor serice de sodiu[39,70,86].
IV
Standard În cazul în care convulsiile neonatale apar în contextul unei encefalopatii hipoxicischemice perinatale medicul trebuie să prescrie tratamentul specific al acestei afecţiuni, individualizat în funcţie de forma clinică şi tipul de severitate.
C
Argumentare Asigurarea unei ventilaţii şi perfuzii eficiente, menţinerea TA şi a normoglicemiei, controlul convulsiilor şi monitorizarea şi terapia disfuncţiilor hipoxic-ischemice ale celorlalte organe şi sisteme (rinichi, tub digestiv) reprezintă punctele cheie ale managementului encefalopatiei hipoxic-ischemice perinatale[39,87].
IV
Standard În cazul în care convulsiile neonatale apar în contextul unei hemoragii cerebrale medicul trebuie să prescrie tratamentul specific al hemoragiilor cerebrale, individualizat în funcţie de tipul şi severitatea hemoragiei.
V
Argumentare Prevenirea şi corecţia tulburărilor hemodinamice majore (hipotensiune, hipertensiune, fluctuaţii ale fluxului sangvin cerebral), terapia promptă şi corectă a suferinţelor respiratorii adesea asociate şi a eventualelor anomalii de coagulare sunt principalele obiective ale terapiei nou-născutului cu hemoragie cerebrală[39,87].
IV
Standard În cazul în care convulsiile neonatale apar în contextul unei infecţii sistemice sau a SNC medicul trebuie să prescrie antibiotice intravenos conform antibiogramei, etiologiei suspectate sau spectrului bacterian al florei din unitate (în absenţa antibiogramei) în dozele şi cu ritmul corespunzător vârstei de gestaţie a nounăscutului şi tipului de infecţie.
C
Argumentare Administrarea promptă de antibiotice intravenos în asociere şi în doze corecte în funcţie de etiologia suspectată de îndată ce medicul are suspiciunea de infecţie (anamnestică, clinică sau paraclinică) reprezintă premiza eficienţei terapeutice în infecţiile neonatale, fie materno-fetale, fie dobândite postnatal[39,88].
IV
Opţiune Medicul poate prescrie Acyclovir dacă există suspiciunea unei infecţii herpetice. C Argumentare Unii autori recomandă administrarea de Acyclovir dacă contextul clinico-anamnestic sugerează prezenţa unei infecţii cerebrale sau sistemice herpetice[70,89]. IV Standard În cazul în care convulsiile neonatale se asociază unei anomalii structurale congenitale a SNC medicul trebuie să indice terapia specifică pentru anomalia respectivă. C Argumentare În cazul anomaliilor structurale congenitale, instituirea terapiei specifice (de exemplu tratament neurochirurgical în cazul anomaliilor vasculare congenitale) se poate solda cu dispariţia convulsiilor. De obicei, în anomaliile structurale congenitale, chiar şi terapia anticonvulsivantă agresivă nu reuşeşte să cupeze convulsiile[39,70,87]. IV Standard În cazul în care se suspicioneză apariţia convulsiilor neonatale în contextul unei boli metabolice congenitale medicul trebuie să: – asigure suportul vital (respiraţie, perfuzie) – oprească alimentaţia enterală – asigure suportul metabolic prin administrarea de glucoză în perfuzie – continue investigaţiile de laborator pentru a elucida diagnosticul. C Argumentare Aplicarea recomandărilor de mai sus asigură limitarea efectelor nocive ale acumulării metaboliţilor toxici (secundare deficitului metabolic) şi necesarul caloric şi energetic până la elucidarea diagnosticului[70,90]. IV Standard În cazul în care convulsiile neonatale apar în contextul unei boli metabolice congenitale medicul trebuie să prescrie terapia specifică acestei afecţiuni. C Argumentare După stabilirea tipului deficitului metabolic congenital, aplicarea terapiei specifice este condiţia esenţială pentru buna funcţionare a tuturor metabolismelor celulare şi IV
prognosticului favorabil pe termen îndelungat[90]. Standard În cazul în care convulsiile neonatale apar în contextul unei intoxicaţii incidentale cu anestezic administrat mamei medicul trebuie să prescrie tratamentul specific individualizat în funcţie de tipul şi severitatea intoxicaţiei.
Argumentare În funcţie de tipul şi severitatea intoxicaţiei, pentru eliminarea drogului din circulaţia sangvină a nou-născutului (şi dispariţia convulsiilor) pot fi necesare administrarea de diuretic, acidifierea urinei sau exsangvinotransfuzia[70,91].
IV
Standard În cazul în care convulsiile neonatale apar în contextul unui sindrom de abstinenţă la droguri recreaţionale ingerate de mamă, medicul trebuie să prescrie tratamentul specific individualizat în funcţie de tipul şi severitatea intoxicaţiei.
C
Argumentare Aplicarea măsurilor specifice de îngrijire şi tratament duce, de cele mai multe ori, la dispariţia simptomelor sindromului de sevraj la drogurile recreaţionale ingerate de mamă. În unele situaţii (de exemplu în sindromul de sevraj la cocaină) poate fi necesară administrarea de anticonvulsivant[70,91].
IV
Standard În cazul în care convulsiile neonatale apar în contextul unei encefalopatii hiperbilirubinemice neonatale medicul trebuie să prescrie tratamentul specific individualizat în funcţie de etiologia şi severitatea hiperbilirubinemiei.
C
Argumentare Terapia promptă şi corectă a hiperbilirubinemiei neonatale şi a factorilor favorizanţi ai acesteia duce la dispariţia convulsiilor asociate acestei situaţii[70].
IV
7.3. Tratamentul specific cu anticonvulsivante în convulsiile neonatale 7.3.1. Principii generale Standard În cazul în care convulsiile neonatale nu răspund la tratamentul etiologic aplicat corect medicul trebuie să ia în considerare terapia specifică cu anticonvulsivante. C Argumentare Convulsiile care nu cedează la terapia etiologică pot complica evoluţia clinică a nounăscutului prin agravarea statusului respirator şi cardio-circulator şi pot determina, pe termen îndelungat, anomalii de creştere şi dezvoltare cerebrală[14,39,51,67,91]. IV Standard Medicul trebuie să prescrie terapie anticonvulsivantă numai după stabilizarea cardiorespiratorie şi circulatorie. C Argumentare Convulsiile pot afecta statusul respirator, cardiac şi hemodinamica[14,38,39,70,91]. IV Standard Medicul trebuie să ţină cont de potenţialul nociv şi riscurile asociate administrării de anticonvulsivante la nou-născut. B Argumentare Majoritatea anticonvulsivantelor utilizate pentru terapia convulsiilor neonatale sunt, în acelaşi timp, sedative şi, în doze mari, deprimă respiraţia[14,31,39,76]. Unele anticonvulsivante (Fenitoin, Lidocaina, Fenobarbitalul) au potenţial cardiotoxic (cu hipotensiune şi aritmie secundare) iar valproatul de sodiu este hepatotoxic[76]. Utilizarea de durată a anticonvulsivantelor poate inhiba dezvoltarea cerebrală[77]. III Standard Medicul trebuie să ţină cont de particularităţile farmacokinetice ale anticonvulsivantelor la nou-născut. C Argumentare La nou-născut, anticonvulsivantele au timp de înjumătăţire mai lung ca urmare a absorbţiei orale reduse (datorită golirii gastrice tardive, acidităţii diminuate, suprafeţei mici de absorbţie şi fluxului sangvin splanhnic redus), legării scăzute de proteinele plasmatice (în condiţiile unei hipoalbuminemii fiziologice şi ca urmare a competiţiei cu bilirubina şi acizii graşi pentru locus-urile de legare), metabolizării hepatice lente (datorită imaturităţii enzimatice) şi excreţiei renale întârziate (datorită imaturităţii renale)[38]. IV Recomandare Se recomandă ca medicul să indice efectuarea EEG la orice nou-născut care prezintă convulsii neonatale. C Argumentare Înregistrarea EEG standard este cea mai sensibilă şi specifică metodă de diagnostic a convulsiilor neonatale şi de evaluare a eficienţei anticonvulsivantelor. Interpretarea traseului EEG standard necesită pregătire profesională de specialitate (neurologie pediatrică)[22,32,91]. IV Recomandare Se recomandă ca medicul să indice monitorizare EEG la orice nou-născut care primeşte tratament cu anticonvulsivant. C Argumentare Monitorizarea EEG este o metodă eficientă de evaluare a eficienţei terapiei anticonvulsivante şi a convulsiilor electrice la nou-născutul paralizat farmacologic. Interpretarea traseului EEG înregistrat prin monitorizare necesită pregătire profesională de specialitate (neurologie pediatrică)[22,30,91]. IV Recomandare Se recomandă ca medicul să indice monitorizarea continuă aEEG pe durata tratamentului în unitatea neonatală[32]. C Argumentare Monitorizarea aEEG evidenţiază activitatea electrică de tip convulsivant şi permite IV
observarea dispariţiei paroxismelor cerebrale sub tratament. Interpretarea traseului aEEG este simplă, rapidă şi poate fi efectuată şi de către medicul neonatolog[22,24,30]. Opţiune Medicul poate opta pentru monitorizarea videoEEG a terapiei anticonvulsivante. C Argumentare VideoEEG este o metodă utilă pentru diagnosticul convulsiilor neonatale şi evaluarea terapiei anticonvulsivante dacă luminozitatea camerei este adecvată şi camera surprinde în întregime faţa şi corpul nou-născutului[22]. Interpretarea traseului EEG standard necesită pregătire profesională de specialitate (neurologie pediatrică)[22,30]. IV Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze clinic şi paraclinic continuu statusul respirator, funcţia cardiacă şi circulatorie a nou-născutului în tratament cu anticonvulsivant. C Argumentare Convulsiile pot afecta statusul respirator, cardiac şi hemodinamica[14,38,39,70,91]. IV Recomandare
Se recomandă ca medicul să iniţieze terapia convulsiilor neonatale cu anticonvulsivant dacă durata convulsiilor neonatale depăşeşte 3 minute sau convulsiile se repetă de mai mult de 3 ori într-o oră sau determină compromitere cardio-circulatorie şi respiratorie. A Argumentare Deşi este unanim acceptat faptul că convulsiile neonatale reprezintă o manifestare a compromiterii neurologice indiferent de etiologie, cu efect nefavorabil asupra dezvoltării neurologice, nu există dovezi suficient de puternice care să justifice terapia cu anticonvulsivante în toate cazurile de convulsii neonatale. Dovezile existente sunt insuficiente pentru a recomanda un anume anticonvulsivant ca fiind cel mai eficient pentru terapia convulsiilor neonatale[76]. Ia Standard Medicul trebuie să iniţieze terapia anticonvulsivantă agresiv în afecţiunile convulsivante de tip epileptic cu debut neonatal (encefalopatia mioclonică precoce şi encefalopatia mioclonică infantilă precoce). C Argumentare Aceste afecţiuni necesită terapie specifică anticonvulsivantă agresivă, fiind frecvent refractare la terapia cu anticonvulsivantele utilizate în mod uzual şi la dozele uzuale[14,38]. IV Standard Pentru stabilirea tipului şi dozei de anticonvulsivant pentru terapia sindroamelor epileptice cu debut neonatal medicul neonatolog trebuie să se consulte cu medicul neurolog pediatru. E Argumentare Sindroamele epileptice cu debut neonatal sunt rare iar medicul neurolog pediatru are competenţa necesară conducerii terapiei anticonvulsivante în aceste situaţii. IV Recomandare Se recomandă ca medicul să monitorizeze nivelul seric al anticonvulsivantelor administrate pentru terapia convulsiilor neonatale. C

Argumentare Pentru stabilirea dozei de întreţinere este ideal să se poată monitoriza nivelul seric al anticonvulsivantelor administrate datorită farmacocineticii variabile la acest segment de vârstă[39,91]. Monitorizarea nivelului seric este importantă şi în situaţii în care metabolizarea hepatică şi eliminarea renală sunt afectate (de exemplu în encefalopatia hipoxic-ischemică severă) pentru a evita efectele toxice[39]. IV Recomandare Pentru a maximiza eficienţa şi a minimaliza riscurile şi efectele adverse ale anticonvulsivantelor se recomandă ca medicul să trateze convulsiile neonatale cu un singur anticonvulsivant la doza maximă admisă înainte de a trece la asocierea sau la alegerea unui alt drog. A Argumentare Nici unul din anticonvulsivantele studiate pentru terapia convulsiilor neonatale nu poate fi considerat „ideal” iar efectele adverse ale asocierii anticonvulsivantelor sunt insuficient cunoscute în afara asocierii Fenobarbital – Fenitoin[76,70]. Ia Recomandare Se recomandă consultarea cu medicul neurolog pediatru în cazul oricăror manifestări convulsive neonatale cu excepţia convulsiilor reactive acute care cedează prompt la tratamentul etiologic. C Argumentare Orice copil cu convulsii care necesită terapie specifică anticonvulsivantă prezintă risc de sechele neuropsihomotorii deci şi urmărire neurologică pe termen îndelungat[14,19]. IV 7.3.2. Tratamentul anticonvulsivant de atac Recomandare Se recomandă ca medicul să administreze Fenobarbital ca anticonvulsivant de primă linie în convulsiile neonatale care îndeplinesc condiţiile de mai sus. C Argumentare Fenobarbitalul constituie medicamentul de primă alegere, are eficacitate bună, efecte secundare rezonabile şi farmacocinetică cunoscută atât la nou-născutul matur cât şi la prematur[1,7,44,81,82]. Fenobarbitalul este preferat Fenitoinei pentru că poate fi folosit cu uşurinţă şi ca terapie de întreţinere, pătrunde rapid în LCR, are efect rapid, farmacocinetică cunoscută[14,39] şi eficacitate egală[14,76]. IV Standard Medicul trebuie să prescrie Fenobarbital în doză de atac de 20 mg/kgc/doză C
intravenos lent (peste 15 minute, cu ritm sub 1 mg/kgc/minut) sau în perfuzie în convulsiile neonatale în care se decide administrarea de anticonvulsivant. Argumentare Doza şi modul de administrare sunt recomandate de marea majoritate a experţilor pentru terapia convulsiilor neonatale (nivele serice de 20 µg/ml) cu minime efecte adverse[14,22,38,39,53,70,91]. Calea intramusculară duce la o absorbţie mai lentă şi inegală, efectul instalându-se mai tardiv[1,7,44,81,82,53,70]. Pentru obţinerea unui nivel seric echivalent, în cazul administrării intramusculare doza trebuie să fie cu 10-15% mai mare decât cea administrată intravenos[14].
IV
Recomandare Dacă crizele convulsive nu cedează la administrarea de Fenobarbital intravenos în doză de atac, se recomandă ca medicul să crească doza de Fenobarbital în trepte de 5 mg/kgc la interval de 5 minute până la o doză maximă de 40 mg/kgc.
B
Argumentare Fenobarbitalul are efecte anticonvulsivante limitate, în doză de 20 mg/kgc controlează aproximativ 25% din convulsii, creşterea dozei permite controlul a peste 40% din convulsiile neonatale[14,30,70,89]. În doze mai mari de 40 mg/kgc nu se obţin efecte terapeutice mai bune, efectul sedativ se prelungeşte peste câteva zile şi riscul de depresie respiratorie şi cardiotoxicitate cresc progresiv[14,30,70].
III
Recomandare Se recomandă ca în momentul în care se decide administrarea dozei maxime de atac de Fenobarbital medicul să asigure respiraţia nou-născutului, la nevoie, chiar şi prin intubaţie şi ventilaţie asistată.
C
Argumentare Fenobarbitalul este un anticonvulsivant cu relaţie doză-concentraţie serică predictibilă. Administrarea unor doze de peste 20 mg/kgc se soldează cu creşterea nivelelor serice peste 40 mcg/ml, concentraţii la care creşte riscul de depresie respiratorie şi comă[21,69,84].
Recomandare Se recomandă ca medicul să administreze Fenitoin ca anticonvulsivant de primă linie în convulsiile neonatale în cazul în care nu este disponibil preparatul de Fenobarbital pentru administrare intravenoasă.
C
Argumentare Fenitoina şi Fenobarbitalul sunt la fel de eficiente în controlul convulsiilor neonatale[13,39,76,93,94,95]. Fenitoina inhibă canalele de sodiu necesare pentru activarea potenţialului de acţiune[30]. Fenitoina are farmacocinetică nonliniară şi rată variabilă a metabolismului hepatic ceea ce obligă la individualizarea dozelor prin monitorizarea nivelului seric[39].
IV
Standard Medicul trebuie să nu prescrie Fenitoin în cazul nou-născuţilor care prezintă bloc atrioventricular sau bradicardie sinusală.
C
Argumentare Fenitoina este cardiotoxică, având potenţialul de a induce tulburări de ritm şi colaps cardiovascular[14,53,70].
IV
Standard Medicul trebuie să prescrie Fenitoin în doză de atac de 15-20 mg/kgc în perfuzie endovenoasă cu ritm de maxim 50 mg/minut (0,5 mg/kgc/min).
C
Argumentare Doza şi ritmul recomandate realizează niveluri serice terapeutice de 15-20 µg/ml[14] fără efecte adverse semnificative cardiovasculare şi respiratorii[14,39,53]. Administrarea intramusculară a Fenitoinei duce la absorbţia eratică a drogului şi se poate solda cu necroză musculară[53,91].
IV
Recomandare În cazul convulsiilor neonatale refractare la administrarea de Fenobarbital în doză maximă de atac se recomandă ca medicul să asocieze în schema terapeutică Fenitoin în doză de 15-20 mg/kgc în perfuzie endovenoasă cu ritm de maxim 50 mg/minut (aproximativ 30 de minute).
B
Argumentare Asocierea Fenobarbital plus Fenitoin în doze maxime controlează 70% din convulsiile neonatale[14,30].
III
Standard În cazul în care se administrează Fenitoin pentru terapia convulsiilor neonatale medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze atent frecvenţa şi ritmul cardiac[14,39,53,70,91].
C
Argumentare Fenitoina este cardiotoxică, având potenţialul de a induce tulburări de ritm şi colaps cardiovascular[14,53,70].
IV
Opţiune Medicul poate să administreze Fosfenitoin ca anticonvulsivant de primă linie în convulsiile neonatale în cazul în care nu este disponibil preparatul de Fenobarbital pentru administrare intravenoasă.
C
Argumentare Administrarea de Fosfenitoin (ester foarte hidrosolubil, neutru al fenitoinei) are mai puţine efecte adverse decât Fenitoina[14,39]. Fosfenitoina este convertită în Fenitoină în aproximativ 8-15 minute iar doza se calculează prin raportare la cea de Fenitoină (1,5 mg Fosfenitoina este echivalentul a 1 mg de Fenitoină)[14].
IV
Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de B
Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Midazolam în doză de 0,05-0,15 mg/kgc/doză intravenos lent (15 minute) sau în perfuzie. Argumentare Dovezile privind eficienţa Midazolamului în terapia convulsiilor neonatale sunt încă controversate[91,96-98]. Doza şi ritmul recomandate previn apariţia efectelor adverse cardio-respiratorii[53,91].
III
Opţiune În cazul în care s-a reuşit cuparea convulsiilor neonatale cu Midazolam medicul poate prescrie continuarea tratamentului prin administrarea unei doze de 0,05-0,15 mg/kgc/doză intravenos lent (15 minute) sau în perfuzie la fiecare 2-4 ore sau la nevoie.
B
Argumentare Midazolamul are timp de înjumătăţire scurt, este bine tolerat dar are eficienţă variabilă[38,53,96-98].
III
Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Diazepam în doză de 0,1-0,3 mg/kgc intravenos lent în 3 minute sau în perfuzie lentă.
C
Argumentare Doza şi ritmul recomandate evită apariţia efectelor adverse cardio-respiratorii[14,53]. Dozele terapeutice sunt extrem de variabile, nu totdeauna mai mici decât cele toxice, asocierea sa cu barbituricele creşte şi mai mult riscul de efecte adverse cardiorespiratorii[14]. Diazepamul nu este mai eficient decât Fenobarbitalul sau Fenitoina şi, în plus, nu poate fi folosit ca terapie de întreţinere pentru că se elimină rapid din creier[14,91].
IV
Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Diazepam în doză de 0,5-1,0 mg/kgc intrarectal.
C
Argumentare În anumite circumstanţe se poate opta pentru administrarea intrarectală a Diazepamului dar dovezile sunt insuficiente pentru a recomanda de rutină acest mod de administrare[7,95].
IV
Recomandare Se recomandă ca medicul să monitorizeze atent clinic şi paraclinic respiraţia, FC, TA şi bilirubinemia la nou-născutul căruia i se administrează Diazepam pentru terapia convulsiilor neonatale.
C
Argumentare Administrat după atingerea dozelor maxime de Fenobarbital şi/sau Fenitoină, Diazepamul creşte riscul de colaps cardio-vascular şi insuficienţă respiratorie. Doza terapeutică de Diazepam este foarte variabilă şi nu neapărat sub nivelul celei toxice[14,91]. Benzoatul de sodiu (aditiv al soluţiei injectabile de Diazepam) poate decupla bilirubina de pe albumină crescând riscul de icter nuclear[14,38,91].
IV
Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Lorazepam în doză de 0,05-0,1 mg/kgc/doză intravenos în 5 minute.
C
Argumentare Lorazepamul s-a dovedit eficient ca anticonvulsivant de linia 2 şi 3, are timp de înjumătăţire lung (40 de ore) pentru a putea fi administrat în perfuzie dar este de preferat faţă de Diazepam pentru că are un volum de distribuţie mai mic, durată mai lungă de acţiune (6-24 de ore) şi efecte adverse cardio-respiratorii mai reduse[14,38,53,91]. Administrarea de Lorazepam se poate solda cu apariţia unor mişcări stereotipe asemănătoare convulsiilor[91].
IV
Opţiune În cazul în care se alege Lorazepamul ca anticonvulsivant de linia a 2-a, după doza iniţială de mai sus, medicul poate creşte doza cu câte 0,05 mg/kgc intravenos lent la intervale de 10-15 minute până la o doză maximă de 4 mg.
C
Argumentare Durata de acţiune a Lorazepamului la nou-născut variază între 6 şi 24 de ore[14,38,53,91]. IV Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Lidocaină în doză de atac de 2 mg/kgc în 10 minute, urmată de perfuzie cu ritm de 6 mg/kgc/oră 12 ore, apoi 4 mg/kgc/oră 12 ore şi 2 mg/kgc/oră încă 12 ore[100]. A Argumentare Există date care arată că Lidocaina este mai eficientă ca anticonvulsivant de linia a 2a decât Diazepamul, convulsiile dispar în 75% din cazuri la 10 minute după iniţierea perfuziei[99], dar prezintă riscul de scădere a pragului convulsivant[14,53,100]. Ib Recomandare Dacă s-a reuşit cuparea convulsiilor neonatale cu Lidocaină se recomandă ca medicul să reducă treptat ritmul perfuziei, cu 1 mg/kgc/oră în fiecare zi, până la întreruperea terapiei (5-6 zile). A Argumentare Utilizând acest protocol, în 5-6 zile se poate opri terapia sau se poate trece la terapia de întreţinere. Uneori, după întreruperea terapiei convulsiile reapar[99]. Ib Recomandare Se recomandă ca medicul să nu prescrie Lidocaină pentru terapia convulsiilor C
neonatale dacă anterior s-a administrat Fenitoin. Argumentare Atât Lidocaina cât şi Fenitoina au efecte cardiotoxice[14,53,70,100]. IV Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Carbamazepin 10 mg/kgc per os prin gavaj nasogastric. C Argumentare Carbamazepina inhibă canalele de sodiu necesare pentru activarea potenţialului de acţiune[30]. Apariţia efectelor anticonvulsivante la 2-4 ore de la administrare şi variabilitatea mare a nivelelor serice pun în discuţie locul acestei terapii în convulsiile neonatale[14] deşi există date privind eficienţa terapiei la nou-născuţii cu convulsii asociate encefalopatiei hipoxic-ischemice şi prematuri cu convulsii neonatale refractare la Fenobarbital[91]. IV Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Primidon în doză de 15-25 mg/kgc per os. C Argumentare Nivelul minim terapeutic al Primidonului este de 6 mcg/ml. S-a observat că prelungeşte eliminarea Fenobarbitalului. Sunt necesare date suplimentare pentru recomandarea unei scheme terapeutice cu Primidon[14]. IV Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Tiopental în doză de 10 mg/kgc, administrată lent, în 2 minute, intravenos. A Argumentare Tiopentalul creşte nevoia administrării de inotrope pentru susţinerea TA[101] dar s-a dovedit foarte eficient pentru terapia convulsiilor asociate asfixiei perinatale[14]. Ib Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de valproat de sodiu 30-50 mg/kgc, rectal sau per os. C Argumentare Datele existente sunt insuficiente pentru a se putea face recomandări privind modul de utilizarea al acestui medicament în terapia convulsiilor neonatale iar riscul crescut de hepatotoxicitate (hiperamoniemie) pune serios în discuţie valoarea acestei terapii la nou-născut[14,38]. IV

Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Clonazepam. C Argumentare Nu există dovezi suficiente pentru a se putea face recomandări sigure privind administrarea Clonazepamului ca anticonvulsivant la nou-născut. Unii autori au obţinut cuparea convulsiilor cu doze 0,1 mg/kgc/doză intravenos lent[32,102]. IV Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Lamotrigin. C Argumentare Lamotriginul este o feniltriazină care inhibă canalele de sodiu necesare pentru activarea potenţialului de acţiune[30]. Deşi s-a dovedit eficientă şi bine tolerată în unele cazuri de convulsii refractare, parţiale şi spasme infantile, datele existente sunt insuficiente pentru a se putea face recomandări privind modul de utilizarea al acestui medicament în terapia convulsiilor neonatale[38,91]. IV Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Topiramat. C Argumentare Topiramatul blochează receptorii NMDA. Medicamentul a fost insuficient testat la nounăscut pentru a se stabili dozele anticonvulsivante minime eficiente. Topiramatul poate interfera cu învăţarea, memoria şi plasticitatea cerebrală[30,91]. IV Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Felbamat. C Argumentare Felbamatul blochează receptorii NMDA. Medicamentul a fost insuficient testat la nounăscut pentru a se stabili dozele anticonvulsivante minime eficiente şi poate interfera cu învăţarea, memoria şi plasticitatea cerebrală[30]. IV Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Zonisamid. C Argumentare Datele existente sunt insuficiente pentru a se putea face recomandări privind modul de utilizarea al acestui anticonvulsivant în terapia convulsiilor neonatale[38]. IV Opţiune În cazul în care convulsiile neonatale sunt refractare la administrarea asociată de Fenobarbital şi Fenitoin medicul poate opta pentru administrarea de Vigabatrin. C Argumentare Datele existente sunt insuficiente pentru a se putea face recomandări privind modul de utilizarea al acestui anticonvulsivant în terapia convulsiilor neonatale [38]. IV 7.3.3. Terapia statusului epileptic
Opţiune Pentru terapia statusului epileptic medicul poate administra Lorazepam în dozele şi cu ritmul menţionate mai sus[11,14,91].
C
Argumentare Lorazepamul s-a dovedit mai eficient decât Diazepamul sau Fenitoina pentru controlul imediat al statusului epileptic[11,14,38,53,91].
IV
Opţiune Pentru terapia statusului epileptic medicul poate administra Diazepam în doză de maxim 2 mg/kgc/zi intravenos (în doze repetate) sau în perfuzie continuă.
C
Argumentare Administrarea unor doze chiar mult mai mici de 2 mg/kgc/zi comportă riscuri mari de depresie cardiorespiratorie şi toxicitate, de aceea Diazepamul nu este recomandat ca primă linie pentru terapia statusului epileptic şi, în cazul administrării de Diazepam, este indicată monitorizarea continuă clinică şi paraclinică cardio-respiratorie[14,53,91].
IV
Opţiune Pentru terapia statusului epileptic medicul poate administra Midazolam în doză de 0,1-0,15 mg/kgc intravenos lent (15 minute) sau în perfuzie, repetat la intervale de 1530 de minute.
C
Argumentare Există date care sugerează că Midazolamul este eficient pentru terapia statusului epileptic neonatal[22,53,91]. Dacă administrarea se face în bolus rapid există risc crescut pentru hipotensiune şi de apariţie a unor mişcări tonico-clonice asemănătoare convulsiilor neonatale[91].
IV
7.3.4. Tratamentul anticonvulsivant de întreţinere Recomandare Se recomandă ca medicul să utilizeze pentru tratamentul de întreţinere al convulsiilor neonatale anticonvulsivante care pot fi administrate per os. C Argumentare Administrarea per os este mai comodă şi mai puţin agresivă pentru pacient[14,39,91]. IV Recomandare Se recomandă ca medicul să utilizeze pentru terapia de întreţinere a convulsiilor neonatale Fenobarbital în doze de 3-5 mg/kgc/zi intravenos sau per os la interval de 12 sau 24 de ore, după 24 de ore de la administrarea dozei de atac. C Argumentare Nivelul seric terapeutic al Fenobarbitalului este de 40-130 µmol/l şi este menţinut la nou-născut prin administrarea în dozele şi cu ritmul recomandate mai sus[14,53,91]. IV Recomandare Se recomandă ca medicul să administreze un alt anticonvulsivant ca terapie de întreţinere a convulsiilor neonatale dacă terapia de atac a fost iniţiată cu Fenitoin. C Argumentare Nivelul seric terapeutic al Fenitoinei este dificil de menţinut prin administrarea per os sau intramusculară datorită absorbţiei proaste iar menţinerea unei linii intravenoase este justificată doar în condiţiile în care sunt necesare şi alte terapii perfuzabile[14,39,91]. IV Recomandare Dacă se decide utilizarea Fenitoinei ca tratament de întreţinere a convulsiilor neonatale aceasta se va administra în doză de 4-8 mg/kgc la interval de 24 ore, în perfuzie de 30 minute, după 12 ore de la administrarea dozei de atac. C Argumentare Doza şi ritmul recomandate pot menţine nivelul seric terapeutic al Fenitoinei de 8-15 µmol/l[39,53,91]. IV Opţiune Pentru terapia de întreţinere a convulsiilor neonatale medicul poate utiliza Carbamazepin în doză de 10-15 mg/kgc/zi per os. C Argumentare Există date insuficiente privind modul de utilizare, eficienţa şi riscurile utilizării acestui anticonvulsivant în terapia convulsiilor neonatale[14,91]. IV Opţiune Pentru terapia de întreţinere a convulsiilor neonatale medicul poate utiliza Lorazepam în doză de 0,05 mg/kgc per os, intrarectal, intramuscular sau intravenos la interval de 6-24 ore, în funcţie de răspunsul terapeutic. C Argumentare Nu există date suficiente privind eficienţa şi siguranţa Lorazepamului ca terapie de întreţinere în convulsiile neonatale[14,53,91]. IV Opţiune Pentru terapia de întreţinere a convulsiilor neonatale medicul poate utiliza Lidocaina în doză de 6 mg/kgc/oră în perfuzie, cu scăderea progresivă a dozelor în 5-6 zile. C Argumentare Nu există date suficiente privind eficienţa şi siguranţa Lidocainei ca terapie de întreţinere de durată în convulsiile neonatale[14,53,99,100]. IV Opţiune Pentru terapia de întreţinere a convulsiilor neonatale medicul poate utiliza valproatul de sodiu în doză de 5-10 mg/kgc la 12 ore per os. C Argumentare Datele existente sunt insuficiente privind eficacitatea şi riscurile utilizării acestui anticonvulsivant în terapia convulsiilor neonatale iar riscul crescut de hepatotoxicitate pune serios în discuţie valoarea acestei terapii la nou-născut[14,38]. IV

Opţiune Pentru terapia de întreţinere a convulsiilor neonatale medicul poate utiliza Clonazepam în doză de 0,025 mg/kgc/doză intravenos sau per os la 8 ore, maxim 0,5-1 mg/zi. C Argumentare Nu există date suficiente privind eficienţa şi siguranţa Clonazepamului ca terapie de întreţinere în convulsiile neonatale[32,102]. IV Opţiune Pentru terapia de întreţinere a convulsiilor neonatale medicul poate utiliza Primidon în C
doză de 10-20 mg/kgc/zi per os la interval de 8 ore. Argumentare Sunt necesare date suplimentare de farmacocinetică şi siguranţă pentru recomandarea unei scheme terapeutice cu Primidon[14].
IV
Recomandare Pentru terapia de întreţinere a convulsiilor piridoxin-dependente se recomandă ca medicul să administreze piridoxină (vitamina B6) în doză de 50-100 mg/zi per os.
C
Argumentare Administrarea zilnică de piridoxină previne reapariţia convulsiilor în cazul nounăscuţilor cu deficit congenital de piridoxină[14,38,39,91].
IV
7.3.5. Durata tratamentului anticonvulsivant Recomandare Se recomandă ca pentru stabilirea duratei tratamentului anticonvulsivant medicul să analizeze individualizat fiecare caz în parte. C Argumentare Vârsta de gestaţie a nou-născutului, etiologia, tipul convulsiilor, aspectul traseului EEG de bază, răspunsul la terapie, persistenţa sau dispariţia altor semne neurologice anormale, datele anamnestice particularizează fiecare caz în parte[22,38,39]. IV Recomandare Se recomandă ca pentru stabilirea duratei tratamentului anticonvulsivant medicul să ţină cont de examenul neurologic al nou-născutului, etiologia convulsiilor, aspectul interictal al traseului EEG şi riscurile potenţiale ale terapiei anticonvulsivante de durată. C Argumentare Fenobarbitalul, cel mai folosit anticonvulsivant în perioada neonatală poate produce leziuni excitotoxice (prin inhibarea GABA la nivel postsinaptic)[30] iar studiile experimentale au demonstrat că inhibă creşterea neuronală şi are capacitate neurotoxică cu risc ulterior de anomalii cognitive şi comportamentale[31]. IV Recomandare Se recomandă ca medicul neonatolog să întrerupă terapia anticonvulsivantă înainte de externarea nou-născutului dacă convulsiile sunt controlate şi examenul neurologic este normal. C Argumentare Riscul de recurenţă al convulsiilor neonatale în primul an de viaţă este sub 8% dacă convulsiile neonatale pot fi controlate terapeutic şi examenul neurologic la externare este normal[14,31,39,91]. IV Opţiune Medicul poate opri administrarea de anticonvulsivant la nou-născutul cu examen neurologic normal la 2 săptămâni după ultima criză convulsivă clinică, chiar dacă traseul EEG nu este încă normal. C Argumentare Riscul de recurenţă al convulsiilor neonatale în primul an de viaţă este sub 8% dacă convulsiile neonatale pot fi controlate terapeutic şi examenul neurologic la externare este normal[14,31,39,91]. IV Recomandare În cazul nou-născuţilor care prezintă examen neurologic persistent anormal se recomandă ca medicul să oprească terapia anticonvulsivantă dacă traseul EEG este normal. C Argumentare În absenţa activităţii electrice de tip ictal terapia anticonvulsivantă (cu riscurile asociate) nu mai este justificată[14,39,91]. IV Recomandare În cazul nou-născuţilor care prezintă traseul EEG de tip convulsiv în absenţa manifestărilor critice clinice se recomandă continuarea terapiei anticonvulsivante la nivele terapeutice maxime. C Argumentare Aceste convulsii sunt foarte frecvent rezistente la doze crescute de anticonvulsivant, au risc de recurenţă şi epilepsie crescute iar schimbarea anticonvulsivantului are beneficii reduse[14,39]. IV

Standard Înainte de externare medicul trebuie să efectueze un examen neurologic complet al nou-născutului care a prezentat convulsii neonatale. E

7.3.6. Eşecul terapiei anticonvulsivante Standard Medicul trebuie să administreze piridoxină (vitamina B6) în doză de 50-100 mg intravenos sau intramuscular la orice nou-născut care prezintă convulsii neonatale refractare la terapia anticonvulsivantă. C Argumentare Administrarea de piridoxină duce la dispariţia manifestărilor critice neonatale dacă etiologia acestora este deficitul congenital de piridoxină[14,38,39,70,91]. IV Standard Medicul trebuie să administreze piridoxina obligatoriu sub monitorizarea EEG sau aEEG. C Argumentare Înregistrarea EEG standard sau de amplitudine permite evidenţierea dispariţiei activităţii electrice cerebrale anormale în cazul în care convulsiile au fost cupate prin administrarea de piridoxină şi stabileşte diagnosticul de deficit congenital de piridoxină[39]. IV Recomandare În cazul convulsiilor idiopatice care nu cedează la nici una din măsurile nespecifice, nici la terapia cu anticonvulsivant şi nici la administrarea de piridoxină se recomandă B
ca medicul să indice administrarea de acid folic. Argumentare Există date care arată că în cazul manifestărilor critice neexplicate şi refractare la tratament, mai ales dacă iniţial au răspuns la administrarea de Fenobarbital şi apoi au reapărut crizele convulsive, se poate obţine cuparea promptă a convulsiilor prin administrare de acid folic[92].
III
7.3.7. Urmărirea nou-născutului care a prezentat convulsii neonatale Standard Medicul neonatolog trebuie să urmărească periodic nou-născutul cu convulsii neonatale care a necesitat administrare de anticonvulsivant prin serviciile de follow-up existente la nivelul unităţilor de nivel III. E Argumentare Atât convulsiile cât şi terapia anticonvulsivantă predispun, în această situaţie, la anomalii cognitive, neurologice, de dezvoltare şi epilepsie[14,39,91]. IV Standard La externarea din maternitate medicul trebuie să îndrume spre neurologul pediatru orice nou-născut cu convulsii neonatale. E Standard Dacă la externarea din maternitate nou-născutul care a prezentat convulsii neonatale rămâne sub tratament anticonvulsivant, medicul trebuie să îndrume părinţii spre medicul neurolog pediatru pentru monitorizare. C Argumentare Monitorizarea terapiei, ajustarea dozelor de anticonvulsivant după finalizarea perioadei neonatale, reconsiderarea, la nevoie, a schemei terapeutice şi monitorizarea EEG sunt de competenţa medicului neurolog pediatru. IV Recomandare
Se recomandă ca medicul neurolog pediatru să decidă momentul întreruperii terapiei anticonvulsivante la nou-născutul care se externează sub tratament anticonvulsivant. E

8. Aspecte administrative

Standard Medicul curant trebuie să stabilizeze şi să transfere cât mai urgent nou-născutul care prezintă convulsii neonatale din unităţi neonatale de tip 0, I sau II la nivelul unităţilor de nivel III.
C
Argumentare În România doar unităţile neonatale de nivel III au competenţele necesare îngrijirii corecte,şi complexe şi monitorizării nou-născutului care prezintă convulsii în perioada de nou-născut[79].
IV
Standard Medicul trebuie să informeze părinţii cu privire la prognosticul pe termen scurt şi lung al convulsiilor neonatale (anexa 8).
C
Argumentare Convulsiile neonatale reprezintă urgenţe, presupun nu rareori intervenţii majore terapeutice pentru stabilizare, tratament şi monitorizare pe termen îndelungat de aceea părinţii trebuie să cunoască riscurile acestei afecţiuni (vezi anexa)[14,39].
IV
Standard Fiecare unitate care îngrijeşte nou-născuţi trebuie să asigure instruirea personalului pentru recunoaşterea promptă a convulsiilor neonatale.
E
Standard Fiecare unitate care îngrijeşte nou-născuţi trebuie să aibă un protocol clar de terapie a convulsiilor neonatale elaborat pe baza prezentului ghid.
E
Recomandare Se recomandă ca fiecare unitate care îngrijeşte nou-născuţi să indice clar în protocolul de terapie a convulsiilor neonatale indicaţiile terapiei anticonvulsivante, minim 3 linii de anticonvulsivante, dozele de atac şi întreţinere, ritmul şi calea de administrare şi durata acestei terapii.
E


9. Bibliografie

1. Volpe JJ: Hypoxic – Ischemic Encephalopathy: Biochemical and Physiological Aspects. In Volpe JJ: Neurology of the Newborn. 4th Ed. Philadelphia, WB Saunders 2001: 217-276 2. Andre M, Matisse N, Vert P: Prognosis of neonatal seizures. In: Wasterlain C, Vert P: Neonatal Seizures. New York, NY Raven Press 1990; 61-67 3. Scher MS, Aso K, Beggarly ME, Hamid MY, Steppe DA, Painter MJ: Electrographic seizures in preterm and full-term neonates: clinical correlates, associated brain lesions, and risk for neurologic sequelae. Pediatrics 1993; 91: 128-134 4. Bye AME, Cunningham CA, Chee KY, Flanagan D: Outcome of neonates with electrically identified seizures or at risk of seizures. Pediatric Neurology 1997; 16: 225-231 5. Legido A, Clancy RR, Berman PH: Neurologic outcome after electroencephalographically proven neonatal seizures. Pediatrics 1991; 88: 583-596 6. Scher MS: Neonatal seizure classification: A fetal perspective concerning childhood epilepsy. Epilepsy Research 2006; 70S: S41-S57
7. Acarregui MJ: Neonatal Seizures. Iowa Neonatology Handbook: Neurology 2008; http://www.uihealthcare.com/depts/med/pediatrics/iowaneonatologyhandbook/neurology/seizures.htm; accesat februarie 2010 8. Volpe JJ: Neonatal Seizures. In Volpe JJ: Neurology of the Newborn, 4th Ed Philadelphia WB Saunders 2001; 129-159 9. Scher MS, Aso K, Beggarly ME, Hamid MY, Steppe DA, Painter MJ: Electrographic seizures in preterm and full term neonates: clinical correlates, associated brain lesions and risk for neurologic sequelae. Pediatrics 1993; 91(1): 128-134 10. Legido A, Clancy RR, Berman PH: Neurologic outcome after electroencephalographically proven neonatal seizures. Pediatrics 1991; 88(3): 583-596 11. Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care. 5th Ed Lippincott Williams & Wilkins 2008; 483-528 12. Evans DJ, Levene M, Tsakmakis M: Anticonvulsivants for preventing mortality and morbidity in full term newborns with perinatal asphyxia. Cochrane Database of Systematic Reviews 2007, Issue 3. Art.No.: CD001240.DOI: 10.1002/14651858.CD001240.pub2. 13. Painter MJ, Scher MS, Stein AD, Armatti S, Wang Z, Gardiner JC et al: Phenobarbital compared with phenytoin for the treatment of neonatal seizures. N Engl J Med 1999; 341(7): 485-489 14. Boylan GB, Rennie J M, Pressler R et al: Evaluation of phenobarbitone treatment for neonatal seizures. Arch Dis Child 2001; 84(suppl 1): A3 15. Paradisis M, Neonatal Seizures, Departament of Neonatal Medicine Protocol Book, Royal Prince Alfred Hospital, 2005; ttp://www.portalneonatal.com.br/livros/arquivos/Neonatologia/RPAManualof Newborncare2005.pdf 16. Stamatin M: Neonatologie – Probleme actuale, Ed Junimea Iaşi 2003; 155-160 17. Hellstome Westas L, Blennow G, Lindroth M, Rosen I, Svenningsen NW: Low risk of seizure recurrence after early withdrawal of antiepileptic treatment in the neonatal period. Arch Dis Child 1995; 72: F97-101 18. American Academy of Pediatrics, Committee on Fetus and Newborn: Age Terminology During the Perinatal Period. Policy Statement. Organizational Principles to Guide and Define the Child Health Care System and/or Improve the Health of All Children. Pediatrics 2004; 114(5): 1362-1364 19. Popescu V: Neurologie pediatrică. Vol 1, Ed Teora Bucureşti 2001; 601-900 20. CSMC NICU Teaching Files: Neonatal Seizures, Division of Neonatology, Cedars – Sinai Medical Centre, Los Angeles, USA. Neonatology on the Web 2008; http://www.neonatal.org.uk/documents/1458.pdf; accesat februarie 2010 21. Scher MS. Neonatal seizures. In: Avery s diseases of newborn. Taeuch HW, Ballard RA, Gleason Ca, 8th Ed Elsevier Saunders, 2005; 956-975 22. Mizrahi EM: Clinical features and electrodiagnosis of neonatal seizures, UpToDate, 2006, http://www.uptodate.com/patients/content/topic.do?topicKey=~11cmmzgo/LSB/3J; accesat februarie 2010 23. Mizrahi EM: Etiology and prognosis of neonatal seizures, UpToDate, 2006, http://www.uptodate.com/patients /content/topic.do?topicKey=~he1e1zgo/LSB/3J; accesat februarie 2010 24. Shah DK, de Vries LS, Hellström-Westas L, Toet MC, Inder TE: Amplitude-Integrated Electroencephalography in the Newborn: A Valuable Tool. Pediatrics 2008; 122: 863-865 25. Wilker RE, Hypoglycemia and hyperglycemia. In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care, 6th Ed Lippincott WW 2008; 540-546 26. Abrams SA: Abnormalities of serum calcium and magnesium. In Cloherty JP, Eichenwald EC, Stark AR: Manual of Neonatal Care, 6th Ed Lippincott WW 2008; 550-555 27. Scher MS: Neonatal Seizures: prenatal contributions to a neonatal brain disorders. In Spitzer AR: Intensive care of the fetus and neonate, 2nd Ed Elsevier Philadelphia 2005; 837-843 28. Gomella TL: Neonatology On call problems, Lange-McGraw-Hill 2009, 293-304 29. Cucerea M: Ghid de diagnostic şi tratament al convulsiilor neonatale. Ghid naţional; 1-13 30. McBride MC, Laroia N, Guillet R: Electrographic seizures in neonates correlate with poor neurodevelopmental outcome. Neurology 2000; 55(4): 506-513 31. Levene M: The clinical conundrun of neonatal seizures. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2002; 86: F75-F77 32. Saloojee H. Anticonvulsants for preventing mortality and morbidity in full term newborns with perinatal asphyxia: RHL practical aspects (last revised: 10 October 2007). The WHO Reproductive Health Library; Geneva: World Health Organization; http://apps.who.int/rhl/newborn/hsguide/en/; accesat februarie 2010 33. Toet MC, de Vreies LS: eNeonatal Review. Volume 3 No 8; The Jonhs Hopkins University School of Medicine and the Institute for Jonhs Hopkins Nursing 2006; http://www.hopkinscme.edu/ofp/eneonatalreview/Newsletters/0406.html#article3; accesat februarie 2010 34. Scher MS, Trucco GS, Beggarly ME, Steppe DA, Macpherson TA: Neonates with electrically confirmed seizures and possible placental associations. Pediatr Neurol 1998; 19: 37-41 35. Glass HC, Pham TN, Danielsen B, Towner D, Gudden D, Wu YW: Antenatal and intrapartum risk factors for seizures in term newborns: a population-based study, California 1998-2002, J Pediatr 2009; 154: 24-28 36. Jensen FE: The role of glutamate receptor maturation in perinatal seizures and brain injury. Int J Devl Neuroscience 2002; 20: 339-347 37. Tekgul H, Gauvreau K, Soul J, Murphy L, Robertson R, Stewart J et al: The current etiologic profile and neurodevelopmental outcome of seizures in term newborn infants. Pediatrics 2006; 117: 1270-1280 38. Wirrell EC: Neonatal seizures: to treat ot not to treat? Semin in Pediatr Neurol 2005; 12: 97-105
39. Mizrahi EM: Treatment of neonatal seizures, UpToDate 2006; http://www.utdol.com/patients/content /topic.do?topicKey=~PN5PAyhqFDRlFVI; accesat februarie 2010 40. Brunquell PJ, Glennon CM, DiMario FJ, Lerer T, Eisenfeld L: Prediction and outcome based on clinical seizure type in newborn infants. J Pediatr 2002; 140(6): 707-712 41. Greisen G, Hellstrom-Vestas L, Lou H, Rosen I, Svenningsen NW: EEG depression and germinal layer haemorrhage in the newborn. Acta Paediatr Scand 1987; 76: 519-525 42. Patrizi S, Holmes GL, Orzalesi M, Allemand F: Neonatal seizures: characteristics of EEG ictal activity in preterm and full-term infants. Brain & Development 2003; 25: 427-437 43. Cucerea M, Simon M: Nou născutul normal: evaluare, nutriţie, îngrijire. University Press Tg. Mureş 2009; 107-142 44. Berhrman RE, Kliegman RM, Jenson HB: Nelson Textbook of Pediatrics. 17th Ed Saunders 2004; 566-569, 610-613, 2005-2012 45. Scher MS: Controversies regarding neonatal seizure recognition. Epileptic Disorders 2002; 4(2): 139-158 46. Sherlock RL, Synnes AR, Grunau RE, Holsti L, Hubber-Richard P, Johannesen D: Long term outcome after neonatal intraparenchymal echodensities with porencephaly. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed. 2008; 93: 127-131 47. Narvey M, Fletcher MA: Physical assessment and classification. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery s Neonatology – Pathophysiology and Management of the Newborn, Lippincott Williams Wilkins 6th Ed Philadelphia PA, 2005; 327-350 48. Mizrahi EM, Kellaway P: Characterization and classification of neonatal seizures. Neurology 1987; 37: 18371844 49. Sheth RD: Neonatal Seizures. Mayo College of Medicine. Nemours Children’s Clinic 2009; http://emedicine.medscape.com/article/1177069-overview; accesat februarie 2010 50. Miller SP, Shevell MI: Neonatal seizures: unusual cases. Semin in Pediatr Neurol 1999; 6(3): 1301-1307 51. Bhutta AT, Anand KJS: Vulnerability of the developing brain. Neuronal mechanisms. Clin Perinatol 2002; 29: 357-372 52. Biagioni E, Ferrari F, Boldrini A, Roversi MF, Cioni G: Electroclinical correlation in neonatal seizures. Europ J Paediatr Neurol 1998; 2: 117-125 53. Laroia N, Guillet R, Burchfiel J, McBride MC: EEG background as predictor of electrographic seizures in highrisk neonates. Epilepsia 1998; 39: 545-551 54. Weiner SP, Painter MJ, Geva D, Scher MS: Neonatal seizures: electroclinical dissociation. Pediatr Neurol 1991; 7: 363-368 55. Sheth RD: Electroencephalogram confirmatory rate in neonatal seizures, Pediatr Neurol 1999; 20: 27-30 56. UCSF Children s Hospital California USA: Neonatal Seizures in Intensive Care Nursery House Staff Manual, 2004. The Regents of the University of California, 140 – 143; http://www.ucsfchildrenshospital.org/pdf/manuals/48_Seizures.pdf; accesat februarie 2010 57. Hellstrom-Westas L, Rosen I, de Vries LS, Greisen G: Amplitude-integrated EEG classification and interpretation in preterm and term infants. NeoReviews 2006; 7(2): e76-e87 58. Viniker DA, Maynard DE, Scott DF: Cerebral function monitor studies in neonates. Clin Electroenceph. 1984; 15: 185-192 59. Bjerre I, Hellstrom-Vestas L, Rosen I, Svenningsen NW: Monitoring of cerebral function after severe birth asphyxia in infancy. Arch Dis Child 1983; 58: 997-1002 60. Sheth RD, Buckley DJ, Gutierrez AR: Midazolam in the treatment of refractory neonatal seizures. Clin Neuropharmacol 1996; 19(2): 165 -170 61. Sheth RD: Electroencephalogram in developmental delay: specific electroclinical syndromes. Semin Pediatr Neurol 1998; 5(1): 45-51 62. McBride MC, Laroia N, Guillet R: Electrographic seizures in neonates correlate with poor neurodevelopmental outcome. Neurology 2000; 506-513 63. Rufo-Campos M, Gonzales Meneses Lopez A, Rangel-Pineda C: Cerebral seizuress in neonatal period: semiology, evolution and factors of influence. Rev Neurol 2000; 31(4): 301-306 64. Mizrahi EM, Plouin P, Kellaway P: Neonatal seizures. In: Engel J Jr, Pedley TA: Epilepsy: a comprehensive textbook. Philadelphia, PA Lippincott-Raven Publishers 1997; 647-663 65. Mizrahi EM, Kellaway P: Characterization and classification of neonatal seizures. Neurology 1987; 37: 18371844 66. Kellaway P, Mihrahi EM, Hrachovy RA: Seizures of newborns and infants. In: Wada JA, Ellingson RJ: Handbook of electroencephalography and clinical neurophysiology. Revised series. Clinical neurophysiology of epilepsy Vol 4. Amsterdam Elsevier 1990; 311-330 67. Scher MS: Neonatal seizures and brain damage. Pediatr Neurol 2003; 29: 381-390 68. Ognean L: Urgenţe neonatale. In Czekelius P, Ognean L, Schneider A: Urgenţe ginecologice, obstetricale şi neonatologice, Ed Medicală Bucureşti 2009; 165-299 69. Rennie JM, Boylan GB: Neonatal seizures and their treatment. Curr Opin Neurol 2003, 16(2): 177-181 70. Popescu A, Ognean ML: Convulsiile neonatale. In Popescu A, Ognean ML: Neonatologia – noţiuni fundamentale, Ed Medicală Cluj 2003; 432-464 71. Haller JO: Textbook of Neonatal Ultrasound. The Parthenon Publishing Group New York 1998; 53-59 72. Ognean ML, Cucerea M: Ecografia transfontanelară în perioada neonatală – noţiuni introductive, Ed Alma Mater Sibiu 2009; 55 – 75.
73. Scher MS, Trucco GS, Beggarly ME: Neonates with electrically confirmed seizures and possible placental associations. Pediatr Neurol 1998; 19(1): 37 – 41 74. Glass HC, Bonifacio SL, Sullivan J, Rogers E, Ferriero DM, Goldstein R, Barkovich AJ: Magnetic resonance imaging and ultrasound injury in preterm infants with seizures. J Child Neurol 2009; 24(9): 1105-1111 75. Mizrahi EM: Neonatal epileptic syndromes. Neonatology on the Web 2006; http://www.neonatology.org/index.html; accesat ianuarie 2010 76. Holmes GL, Khazipov R, Ben-Ari Y: New concepts in neonatal seizures. Neuroreport 2002; 13(1): A3-8 77. Evans DJ, Levene M, Tsakmakis M. Anticonvulsants for preventing mortality and morbidity in full term newborns with perinatal asphyxia. Cochrane Database of Systematic Reviews 2007, Issue 3. Art. No.: CD001240. DOI: 10.1002/14651858.CD001240.pub2 78. Painter MJ, Alvin J: Neonatal seizures. Curr Treat Options Neurol 2001; 3(3): 237-248 79. Ministerul Sănătăţii şi Familiei: Ordinul Ministrului Sănătaţii şi Familiei nr. 910/18 XI 2002 privind criteriile de ierarhizare a secţiilor de spital de specialitate obstetrică, ginecologie şi neonatologie……………………………………….. 80. Friedman M, Baumgart S: Termal regulation. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery s Neonatology – Pathophysiology and Management of the Newborn, Lippincott Williams Wilkins 6th Ed Philadelphia PA, 2005; 445-459 81. Neonatal Transfer Service London Kent Surrey & Sussex: Guidelines for management of neonatal seizures, 2008; http://www.neonatal.org.uk/documents/1458.pdf; accesat ianuarie 2010 82. Gilman JT, Gal P, Duchowny MS, Weaver RL, Ransom JL: Rapid sequential phenobarbital treatment of neonatal seizures. Pediatrics 1989; 83: 674-678 83. Broner CW, Stidhamabc GL, Westenkirchnerabc DF, Watson DC: A prospective, randomized, double-blind comparison of calcium chloride and calcium gluconate therapies for hypocalcemia in critically ill children. J Pediatr 1990; 117(6): 986-989 84. Lacy C, Armstrong LL, Naomi Ingrim, Lance LL: 4th Ed Drug Information Handbook. 4th Ed Hudson LexiComp. 1996 85. Koo WWK, Tsang RG: Calcium and magnesium homeostasis. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery s Neonatology – Pathophysiology and Management of the Newborn, Lippincott Williams Wilkins 6th Ed Philadelphia PA 2005; 847-876 86. Nafday SM, Brion LP, Benchimol C, Satlin LM, Flynn JT, Edelman CM Jr: Renal disease. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery s Neonatology – Pathophysiology and Management of the Newborn, Lippincott Williams Wilkins 6th Ed Philadelphia PA 2005; 981-1065 87. Hill A: Neurological and neuromuscular disorders. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery s Neonatology – Pathophysiology and Management of the Newborn, Lippincott Williams Wilkins 6th Ed Philadelphia PA 2005;1384-1409 88. Schelonka RL, Freij BJ, McCracken GH: Bacterial and fungal infections. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery s Neonatology – Pathophysiology and Management of the Newborn, Lippincott Williams Wilkins 6th Ed Philadelphia PA 2005; 1235-1273 89. Mustonen K, Mustakangas P, Uotila L, Muir P, Koskiniemi M: Viral infections in neonates with seizures, J Perinatol Med. 2003; 31(1): 75-80 90. Burton BK: Inherited metabolic disorders. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery s Neonatology – Pathophysiology and Management of the Newborn, Lippincott Williams Wilkins 6th Ed Philadelphia PA 2005; 965-980 91. Hill A, Volpe JJ: Neurology of the newborn, In Avery GB, Fletcher MA, Macdonald MG: Pathophysiology and Management of the Newborn, 4th Ed JB Lippincott 1994; 1118-1120 92. Orlando A. Torres, Van S. Miller, Neil M. R. Buist, and Keith Hyland: Folinic Acid-Responsive Neonatal Seizures. J Child Neurol 1999; 14: 529 – 532 93. Boylan GB, Rennie JM, Chorley G et al: Second line anticonvulsivant treatment of neonatal seizures: an open comparative study using video EEG monitoring. Neurology. 2004; 62(3): 486-488 94. Booth D, Evans DJ: Anticonvulsivants for neonates with seizures. Cochrane Database of Systematic Reviews 2004, Issue 3. Art.No.: CD004218.DOI: 10.1002/14651858.CD004218.pub2. 95. Taylor S, Tudur Smith C, Williamson PR, Marson AG: Phenobarbitone versus phenytoin monotherapy for partial onset seizures and generalized onset tonic-clonic seizures. Cochrane Database of Systematic Reviews 2003, Issue 2. Art.No.: CD002217.DOI: 10.1002/14651858.CD002217. 96. Shany E, Benzaqen O, Watemberg N: Comparison of continuous drip of midazolam or lidocaine in the treatment of intractable neonatal seizures. J Child Neurol 2007; 22(3): 255-259 97. Hellström-Westas L: Midazolam and amplitude-integrated EEG. Acta Paediatr 2004; 93(9): 1153-1154 98. Booth D, Evans DJ. Anticonvulsants for neonates with seizures. Cochrane Database of Systematic Reviews 2004, Issue 3. Art. No.: CD004218. DOI: 10.1002/14651858.CD004218.pub2. 99. Rey E, Radvanyi-Bouvet MF, Bodiou C, Richard MO, Torricelli A, Walti H, Olive G: Intravenous lidocaine in the treatment of convulsions in the neonatal period: monitoring plasma levels. Ther Drug Monit 1990; 12(4): 316-320 100. Malingré MM, Van Rooij LG, Rademaker CM, Toet MC, Ververs TF, van Kesteren C, de Vries LS: Development of an optimal lidocaine infusion strategy for neonatal seizures. Eur J Pediatr 2006; 165(9): 598604 101. Goldberg RN, Moscoso P, Bauer CR, Bloom FL, Curless RG, Burke B, Bancalari E: Use of barbiturate therapy in severe perinatal asphyxia: a randomized controlled trial. J Pediatr 1986; 109(5): 851-856
102. Andre M, Boutroy MJ, Dubruc C, Thenot JP, Bianchetti G, Sola L et al: Clonazepam pharmacokinetics and therapeutic efficacy in neonatal seizures. Eur J Clin Pharmacol 1986; 30(5): 585-589 103. Volpe JJ: Neonatal seizures. In Volpe JJ: Neurology of the Newborn. 5th Ed Saunders Elsevier 2008; 203-244 104. Bauer LA: Applied Clinical Pharmacokinetics. 2nd Ed McGraw Hill Medical Co Inc 2008; 356-397, 485-625 105. McAuley JW, Lott RS: Seizure disorders. In Koda-Kimble MA, Young LY, Alldredge BK, Corelli RL, Guglielmo JB, Kradjan WA, Williams BR: Applide Therapeutics – The Clinical Use of Drugs. 9th Ed Wolters Kluwer Lippincott Williams & Wilkins 2009; 54p2-54p37 106. Krauss DM, Pham JT: Neonatal therapy. In Koda-Kimble MA, Young LY, Alldredge BK, Corelli RL, Guglielmo JB, Kradjan WA, Williams BR: Applide Therapeutics – The Clinical Use of Drugs. 9th Ed Wolters Kluwer Lippincott Williams & Wilkins 2009; 94p2-94p44 107. Kradjan WA: Anticonvulsivants. In Koda-Kimble MA, Young LY, Guglielmo JB: Applide Therapeutics – The Clinical Use of Drugs. 8th Ed Wolters Kluwer Lippincott Williams & Wilkins 2004; 253-263 108. Pinel J, Weiss F, Henkens N, Grouzard V: Essential Drugs – Practical Guidelines. 3rd Ed Medicins Sans Frontieres 2006; 146-210 109. Tutag Lehr V, Chigani HT, Aranda JV: Anticonvulsivants. In Yaffee SJ, Aranda JV: Neonatal and Pediatric Pharmacology – Therapeutic Principles in Practice. 3rd Ed Lippincott Williams & Wilkins 2005; 504-520 110. Dizon MLV, Khan JY, Goldstein J: Neurologic conditions in the newborn. In Green TP, Franklin WH, Tanz RR: Pediatrics – Just the Facts. McGraw Hill Med Publishing Div 2005; 119-126 111. Nock ML, Blumer JL: Therapeutic agents. In Martin RJ, Fanaroff AA, Walsh MC: Fanaroff & Martin’s Neonatal – Perinatal Medicine – Diseases of the Fetus and Infant, 8th Ed Mosby Elsevier 2006; 1787-1795 112. Scher M – Seizures in neonates. In Martin RJ, Fanaroff AA, Walsh MC: Fanaroff & Martin’s Neonatal – Perinatal Medicine – Diseases of the Fetus and Infant, 8th Ed Mosby Elsevier 2006; 956-975 113. Ward RM, Lugo RA: Drug therapy in the newborn. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery s Neonatology – Pathophysiology and Management of the Newborn, Lippincott Williams Wilkins 6th Ed Philadelphia PA 2005; 1507-1556 114. Vitali SH, Camerota AJ, Arnold JH: Anesthesia and analgesia in the neonate. In MacDonald MG, Mullett MD, Seshia MMK: Avery s Neonatology – Pathophysiology and Management of the Newborn, Lippincott Williams Wilkins 6th Ed Philadelphia PA, 2005; 1557-1571 115. Allan WC, Sobel DB: Neonatal intensive care neurology. Semin Pediatr Neurol 2004; 11(2): 119-128 116. Altenburg J, Vermeulen RJ, Strijers RL, Fetter WP, Stam CJ: Seizure detection in the neonatal EEG with synchronization likehood. Clin Neurophysiol 2003; 114 (1): 50-55 117. Bracci R, Perrone S, Buonocore G: The timing of neonatal brain damage. Biol Neonate 2006; 90: 145-155 118. Bruck I, Antoniuk SA, Spessatto A, Bem RS, Hausberger R, Pacheco CG: Reduced neurogenesis after neonatal seizures. J Neurosci 2001; 21(6): 2094-2103 119. Caraballo RH, Cersosimo RO, Amartino H, Szepetowski P, Fejerman N: Benign familial infantile seizures: further delineation of the syndrome. J Child Neurol 2002; 17(9): 696-699 120. Cicco R: Neonatal seizures. Neonatologia 2004; I(26-27): 53-57 121. Doose H, Koudriavtseva K, Neubauer BA: Multifactorial pathogenesis of neonatal seizures – relationships to the benign partial epilepsies. Epileptic Disord 2000; 2(4): 195-201 122. Edwards HE, Dortok D, Tam J, Won D, Burnham WM: Prenatal stress alters seizure thresholds and the development of kindled seizures in infant and adult rats. Horm Behav 2002; 42(4): 437-447 123. Filan PM, Inder TE, Cameron FJ, Kean MJ, Hunt RW: Neonatal hypoglicemia and occipital brain injury. J Pediatr 2006; 148: 552-555 124. Greenfield SA: Brain function. Arch Dis Child 2003; 88: 954-955 125. Haberny KA, Paule MG, Scallet AC, Sistare FD, Lester DS, Hanig JP, Slikker W Jr: Ontogeny of the N-metilD-aspartate (NMDA) receptor system and susceptibility to neurotoxicity. Toxicol Sci 2002; 68(1): 9-17 126. Hawdon JM: Hypoglicaemia in newborn infants: defining the features associated with adverse outcomes – a challenging remit. Biol Neonate 2006; 90: 87-88 127. Heath PT, Yusoff NNN, Baker CJ: Neonatal meningitis, Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2003; 88: F173F181 128. Hoppen T, Elger CE, Bartmann P: Carbamazepine in phenobarbital-nonresponders: experience with ten prematures. Eur J Pediatr 2001; 160(7): 444-447 129. Johnston MV: Excitotoxicity in neonatal hypoxia. Ment Ret Dev Disabil Res Rev 2001; 7(4): 229-234 130. Klebermass K, Kuhle S, Kohlhauser-Vollmuth C, Pollack A, Weninger M: Evaluation of Cerebral Function Monitor as a tool for neurophysiological surveillance in neonatal intensive care patients. Childs Nerv Syst 2001; 17(9): 544-550 131. Kneen R, Solomon T, Appleton R: The role of lumbar puncture in children with suspected central nervous system infection. BMC Pediatrics 2002; 2: 8-12 132. Knight DB: Neonatal shaken baby syndrome, lessons to be learned. Arch Dis Child Fetal Neonatal Ed 2003; 88: F161 133. Kossoff EH, Silvia MT, Maret A, Crakushansky M, Vining EP: Neonatal hypocalcemic seizures: case report and literature review. J Child Neurol 2002; 17(3): 236-239 134. Kostovic I, Jovanov-Milosevic N: The development of cerebral connections during the first 20-45 weeks gestation. Semin in Fetal & Neonatal Med 2006; 11: 415-422 135. Kramer U – Neonatal seizures. Harefuah 2002; 141(9): 815-819, 857 136. Kultima K, Nystrom A-M, Scholz B, Gustafson A-L, Dencker L, Stigson M: Valproic acid teratogenicity: a toxicogenomics approach. Environ Health Perspect 2004; 112(12): 1225-1235
137. Lante F, Meunier J, Guiramand J, Maurice T, Cavalier M, de Jesus Fereira M-C et al: Neurodevelopmental damage after prenatal infection: role of the oxidative stress in the fetal brain. Free Radical Biol & Med 2007; 42: 1231-1245 138. Lavery S, Shah D, Filan P, Hunt RW, Inder TE: Detection of cerebral injury and seixures in the term encephalopathic infant – a comparison between two bedside EEG tools. PAS 2005; 57: 1462 139. Leijser LM, de Vries LS, Cowan FM: Using cerebral ultrasound effectively in the newborn infant. Early Human Develop 2006; 82: 827-835 140. Malik BA, Butt MA, Shammoon M, Tehseen Z, Fatima A, Hashmat N: Seizures etiology in the newborn period. JCPSP 2005; 15(12): 786-790 141. Malinger G, Lev Dorit, Lerman-Sagie T: Fetal central nervous system: MR Imaging versus dedicated US – need for prospective, blind, comparative studies. Radiology 2004; 232(1): 306-307 142. McCabe BK, Silveira DC, Cilio MR, Cha BH, Liu X, Sogawa Y, Holmes GL: Reduced neurogenesis after neonatal seizures. J Neurosci 2001; 21(6): 2094-2103 143. McLean C, Ferriero D: Mechanisms of hypoxic-ischemic injury in the term infant. Semin in Perinatol 2004; 28: 425-432 144. Mirmiran M, Barnes PD, Keller K et al: Neonatal brain magnetic resonance imaging before discharge is better than serial cranial ultrasound in predicting cerebral palsy in very low birth weight preterm infants. Pediatrics 2004; 114(4): 992-998 145. Mondal RK, Chakravorty D, Das S: Hemiconvulsion, hemiplegia, epilepsia syndrome and inherited protein S deficiency. Indian J Pediatr 2006; 73: 157-159 146. Montenegro MA, Guerreiro MM, Caldas JP, Moura-Ribeiro MV, Guerreiro CA: Epileptic manifestations induced by mydazolam in the neonatal period. Arq Neuropsiqiuatr 2001; 59(2A): 242-243 147. Mulley JC, Scheffer IE, Petrou S, Berkovic SF: Channelopathies as a genetic cause of epilepsy. Curr Opin Neurol 2003; 16(2): 171-176 148. Navakatikyan MA, Colditz PB, Burke CJ, Inder TE, Richmond J, Williams CE: Seizure detection algorithm for neonates based on wave-sequence analysys. Clinical Neurophysiology 2006; XX: 1-14 149. Nelson KB, Lynch JK: Stroke in newborn infants. The Lancet Neurology 2004; 3: 150-158 150. Ng E, Klinger G, Shah V, Taddio A: Safety of benzodiazepines in newborns. Ann Pharmacother 2002; 36(78): 1150-1155 151. Noerr B: Lorazepam. Neonatal Netw 2000; 19(8): 65-67 152. Nordli DR, De Vivo DC: Classification of infantile seizures: implications for identification and treatment of inborn errors of metabolism. J Child Neurol 2002; 17(suppl 3): S3-S7 153. Pinto LC, Giliberti P: Neonatal seizures: background EEG activity and the electroclinical correlation in full term neonates with hypoxic-ischemic encephalopahy. Analysis by computer-synchronized long-term polygraphic video-EEG monitoring. Epileptic Disord 2001; 3(3): 125-132 154. Popescu V: Etiologia convulsiilor neonatale. VM 2005; 35: 2 155. Pote M, Kulkarni R, Agarwal M: Phenobarbital toxic levels in a nursing neonate. Indian Pediatr 2004; 41(9): 963-964 156. Praveen V, Patole SK, Whitehall JS: Hyperekplexia in neonates. Postgrad Med 2001; 77(911): 570-572 157. Sato Y, Okumura A, Kato T, Hayakawa F, Kuno K, Watanabe K: Hypoxic ischemic encepahlopathy associated with neonatal seizures without other neurological abnormalities. Brain & Development 2003; 25: 215-219 158. Shalak LF, Laptook AR, Velaphi SC, Perlman JM: Amplitude-integrated electroencephalography coupled with an early neurologic examination enhances prediction of term infants at risk for persistent encephalopathy. Pediatrics 2003; 111(2): 351-357 159. Tharp BR: Neonatal seizures and syndromes. Epilepsia 2002; 43(suppl 3): 2-10 160. Ulvi H, Mungen B, Yakinci C, Yoldas T: Pyridoxine-dependent seizures: long-term follow-up of two cases with clinical and MRI findings and pyridoxine treatment. J Trop Pediatr 2002; 48(5): 303-306 161. Upadhyay A, Aggarwal R, Deorari AK, Paul VK: Seizures in the newborn. Indian J Pediatr 2001; 68(10): 967972 162. Vigevano F: Benign familial infantile seizures. Brain & Development 2005; 27: 172-177 163. Vişa GA, Ene V, Ognean ML, Iridon M: Aspecte etiopatogenetice in convulsiile neonatale. Revista SNPCAR 2003; 6(1): 68-77 164. Volpe JJ: Neonatal seizures. In Neurology of the newborn. 4th Ed WB Saunders Co 2001; 178-206 165. Volpe JJ: Teratogenic effects of drugs and passive addiction. In Neurology of the newborn. 4th Ed WB Saunders Co 2001; 859-887 166. de Vries LS, Verboon-Maciolek MA, Cowan FM, Groenendaal F: The role of cranial ultrasound and magnetic resonance imaging in the diagnosis of infections of the central nervous system. Early Human Develop 2006; 82: 819-825 167. Yager JY: Hypoglycemic injury to the immature brain. Clin Perinatol 2002; 29(4): 651-674 168. Whitelaw A, White RD: Training neonatal staff in recording and reporting continuous electroencephalography. Clin Perinatol 2006; 33: 667-677 169. Wirrell EC, Armstrong EA, Osman LD, Yager JY: Prolonged seizures exacerbate perinatal hypoxic-ischemic brain damage. Pediatr Res 2001; 445-454

10. Anexe

Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirile de Consens Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Anexa 3. Tipuri clinice de convulsii Anexa 4. Epidemiologia convulsiilor neonatale Anexa 5. Factorii de risc ai convulsiilor neonatale Anexa 6. Etiologia convulsiilor neonatale Anexa 7. Protocol de investigaţii paraclinice în convulsiile neonatale Anexa 8. Prognosticul convulsiilor neonatale în raport cu etiologia Anexa 9. Minifarmacopeea convulsiilor neonatale Anexa 10. Algoritm de conduită în convulsiile neonatale

10.1. Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirile de Consens

Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens de la Iaşi, 22 octombrie 2009

Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti

Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi

Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca

Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara

Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş

Şef Lucr. Dr. Luminiţa Păduraru – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi

As. Dr. Marta Simon – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş

Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara

Dr. Adrian Ioan Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti

Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti

Dr. Doina Broscăuncianu – IMOC Polizu, Bucureşti

Dr. Anca Bivoleanu – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi

Dr. Maria Alboi – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi

Dr. Andreea Avasiloaiei – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi

Dr. Monika Rusneac – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş

Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara

Dr. Daniela Icma – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara

Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti

Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu

Invitat

Dr. Mihai Horga – UNFPA

Nicu Fota – CRED
Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens de la Bucureşti, 5-6 martie 2010

Prof. Dr. Silvia Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti

Prof. Dr. Ilie Constantin – Maternitatea Bega, Timişoara

Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş

Conf. Dr. Valeria Filip – Maternitatea Oradea

Şef Lucr. Dr. Ligia Blaga – Spitalul Clinic Obstetrică-Ginecologie 2 Cluj Napoca

Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara

Dr. Anca Bivoleanu – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi

Dr. Adrian Ioan Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti

Dr. Monika Rusneac – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş

Dr. Marta Simon – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş

Dr. Carmen Voicilă – IOMC Polizu, Bucureşti

Dr. Leonard Năstase – IOMC Polizu, Bucureşti

Dr. Maria Livia Ognean – Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu

Dr. Roxana Iliescu – Fundaţia Cred

Invitaţi

Nicu Fota – Fundaţia Cred

Dr. Gabriela Cristişor, MS UMP APL2

10.2. Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor


Tabel 1. Clasificarea tăriei aplicate gradelor de recomandare Standard Standardele sunt norme care trebuie aplicate rigid şi trebuie urmate în cvasitotalitatea cazurilor, excepţiile fiind rare şi greu de justificat. Recomandare Recomandările prezintă un grad scăzut de flexibilitate, nu au forţa standardelor, iar atunci când nu sunt aplicate, acest lucru trebuie justificat raţional, logic şi documentat. Opţiune Opţiunile sunt neutre din punct de vedere a alegerii unei conduite, indicând faptul că mai multe tipuri de intervenţii sunt posibile şi că diferiţi medici pot lua decizii diferite. Ele pot contribui la procesul de instruire şi nu necesită justificare.

Tabel 2. Clasificarea puterii ştiinţifice a gradelor de recomandare Grad A Necesită cel puţin un studiu randomizat şi controlat ca parte a unei liste de studii de calitate publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi Ia sau Ib). Grad B Necesită existenţa unor studii clinice bine controlate, dar nu randomizate, publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi IIa, IIb sau III). Grad C Necesită dovezi obţinute din rapoarte sau opinii ale unor comitete de experţi sau din experienţa clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu (nivele de dovezi IV). Indică lipsa unor studii clinice de bună calitate aplicabile direct acestei recomandări. Grad E Recomandări de bună practică bazate pe experienţa clinică a grupului tehnic de elaborare a acestui ghid.
Tabel 3. Clasificarea nivelelor de dovezi Nivel Ia Dovezi obţinute din meta-analiza unor studii randomizate şi controlate. Nivel Ib Dovezi obţinute din cel puţin un studiu randomizat şi controlat, bine conceput. Nivel IIa Dovezi obţinute din cel puţin un studiu clinic controlat, fără randomizare, bine conceput. Nivel IIb Dovezi obţinute din cel puţin un studiu quasi-experimental bine conceput, preferabil de la mai multe centre sau echipe de cercetare. Nivel III Dovezi obţinute de la studii descriptive, bine concepute. Nivel IV Dovezi obţinute de la comitete de experţi sau experienţă clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu.


10.3. Anexa 3. Tipuri clinice de convulsii[23,25,29,56,57]

Tipul convulsiei
Incidenţă Apare la: Caracteristici clinice Aspect EEG
subtile cele mai frecvente (50 – 75 %)
– nounăscut prematur şi matur
– mişcări (automatisme) orofaciale: deschiderea gurii, masticaţie, plescăitul buzelor, clipire, devierea ochilor, privire fixă – mişcări ale membrelor: pedalare, boxare – modificări vegetative (autonome): instabilitatea tensiunii arteriale, tahicardie, apnee centrală
– frecvent fără corelare cu EEG, – modificările EEG sunt mai frecvente atunci când apar semnele oculare.
clonice 23 – 40% – mai frecvent la matur
– contracturi repetitive care nu pot fi stopate dacă se fixează membrul – pot fi focale sau generalizate
– corelate cu modificări pe EEG
tonice 2 – 23 % – mai frecvent la prematur
– contractură a trunchiului, membrelor, devieri ale globilor oculari, – generalizate sau focale (mai rare)
mioclonice 8 – 18 % – rare – focale, multifocale sau generalizate



10.4. Anexa 4. Epidemiologia convulsiilor neonatale[30,56]) Etiologie Debut Prematur Matur Encefalopatie hipoxic ischemică < 3 zile +++ +++ Hipoglicemia < 2 zile zile + + Hipocalcemia precoce 2-3 zile + + Hipocalcemia tardivă > 7 zile + Hipomagneziemia Hiper-hiponatremia Sevraj < 3 zile Toxicitatea anestezicelor locale Piridoxindependenţa primele zile Anomalii ale moleculelor mici (aminoacizi, acizi organici, ciclul ureei) Tulburări metabolice Anomalii ale organitelor subcelulare (anomalii mitocondriale şi peroxizomale)
< 3 zile ++ ++ Meningite bacteriene ( Escherichia Coli, Streptococ grup B, Listeria Encefalită virală (herpes simplex, enterovirus)

Infecţii intracraniene


Infecţii intrauterine CMV, toxoplasmoză, HIV, rubeolă, sifilis > 3 zile ++ ++ Hemoragie intraventriculară < 3 zile ++ Hemoragie subarahnoidiană primară < 1 zi ++ Hematom subdural/epidural Necroză ischemică focală (stroke) variabil ++ Afecţiuni vasculare cerebrale Tromboză sinusală variabil + Defecte de dezvoltare Boli neurocutanate (scleroză tuberoasă, incontinenta pigmenti) variabil ++ ++ Encefalopatia epileptică (encefalopatia mioclonică precoce, encefalopatia epileptică infantilă precoce)
Sindroame epileptice Convulsii neonatale familiale benigne Frecvenţa: +++ (foarte frecvent), ++ (mai puţin frecvent), + (rar), fără + (extrem de rar).


10.5. Anexa 5. Factorii de risc ai convulsiilor neonatale[6,13,64] Factori de risc materni – antenatali Factori de risc intrapartum Vârsta mamei peste 40 de ani Suprapurtare (peste 42 săptămâni) Nuliparitate Travaliu prelungit Diabet zaharat gestaţional Expulzie precipitată sau prelungită Diabet zaharat preexistent sarcinii Istoric de suferinţă fetală Istoric familial de boli endocrine sau metabolice Disproporţie feto-pelvină Istoricul familial de manifestări convulsive şi decese neonatale Feţi mici Toxemie gravidică Prolabarea cordonului ombilical Tulburări placentare Prezentaţii anormale Hemoragii în sarcină Aplicare de forceps Stări febrile materne) Traumatism obstetrical Tip de anestezie utilizat în expulzie Naşterea prin operaţie cezariană Ruperea prematură a membranelor Infecţii materne: corioamniotită, alte infecţii materne, febră fără context infecţios Scorul Apgar la 1, 5, 10, 15, 20 minute[13]
10.6. Anexa 6. Etiologia convulsiilor neonatale Cauze Observaţii Incidenţă Prognostic 1. Hipoxia–ischemia cerebrală – poate fi cu afectare globală (asfixia perinatală) – poate fi cu afectare focală (infarct arterial sau tromboză venoasă cerebrală)[1,6] – 40 % – 15 % nefavorabil A. Perinatale
2. Hemoragiile intracraniene
– manifestările convulsive apar ca o consecinţă a traumatismului cranian şi asfixiei: a. hemoragia subarahnoidiană – apare la nou-născutul la termen sau care se apropie de termen în cazurile unor naşteri laborioase, aplicare de forceps sau vaccum extractor, dar poate apare şi cazul naşterilor netraumatice – aşa numita hemoragie parturiţională; în aceste cazuri convulsiile (focale sau multifocale) debutează în prima sau a doua zi de viaţă, iar în perioada intercritică nou-născutul are stare generală bună. b. hemoragia subdurală: convulsii focale cu debut în primele 24 ore, asociate cu naşterile traumatice, macrosomi şi aplicarea dificilă de forceps; c. hemoragia în plexurile coroide la nou-născutul la termen; d. hemoragia intraventriculară: formele grave se asociază cu deteriorare rapidă şi deces[7]; mecanismele implicate sunt instabilitatea presiunii şi fluxului sanguin cerebral, respectiv distrucţiile determinate de radicalii liberi de oxigen eliberaţi în perioada de reperfuzie[5]. – 15%[1]

Favorabil în 90% din cazuri.




nefavorabil B. Malformaţiile sistemului nervos central 1. malformaţii vasculare cerebrale 2. tulburări de dezvoltare ale SNC: 3. sindroame neurocutanate: – anevrisme, malformaţii arterio-venoase;
– hidrocefalie, holoprozencefalie, hidranencefalie, agenezie de corp calos, microgiria, pahigiria, agiria; – neurofibromatoza, scleroza tuberoasă, sindromul Sturge – Weber. – 5%[1]
1.Tranzitorii, rapid corectabile:

a. hipoglicemie:
b. hipocalcemie

b.1. precoce

b.2. tardivă
c. hipomagneziemie
d. hiponatremie
e. hipernatremie

– grupe de risc: nou-născut SGA, prematur, nou-născut LGA, asfixia, sindrom Beckwith – Wiedemann – encefalopatia hipoglicemică implică hiperexcitabilitate, apnee, instabilitate termică, letargie, convulsii[1,8] – cauza: hipoparatiroidismul tranzitoriu – este mai frecventă la nou-născuţii prematuri, SGA, LGA – convulsiile nu răspund la tratamentul cu calciu – convulsiile sunt focale sau multifocale iar intercritic nou-născutul este hiperalert[1,9] – asociată de obicei cu hipomagneziemia – survine mai frecvent la nou-născuţii din mame subnutrite cu deficit de transfer placentar şi absorbţie intestinală redusă[9] – datorită pierderilor crescute de natriu (insuficienţă cortico-suprarenală, diaree acută, boli renale) – secundar retenţiei crescute de apă (perfuzarea excesivă de lichide) – consecutiv secreţiei inadecvate de ADH (asfixie, meningită, boli pulmonare) – convulsiile sunt însoţite de hipertonie[2] – datorită restricţiei de lichide (vărsături, febră) – ca urmare a pierderii renale şi extrarenale de apă (glicozurie, diabet, febră, detresă respiratorie), – după supraîncărcare cu sodiu (corectarea excesivă a acidozei metabolice cu bicarbonat de sodiu) – hipernatremia determină creşterea osmolarităţii plasmatice şi a celulelor cerebrale, iar la corecţia osmolarităţii cu lichide hipotone se produce edem cerebral (hemoragii intracraniene şi convulsii)[1,9]

2. Persistenţe/erori înnăscute

a. Piridoxindependenţa – convulsiile debutează în primele ore de viaţă, fiind însoţite de hipotonie. – administrarea de piridoxină 100 mg i.v. determină cedarea (cuparea) convulsiilor – suplimentarea piridoxinei este necesară toată viaţă[4]

C. Tulburări metabolice
b. Tulburări în metabolismul aminoacizilor:
b.1. leucinoza – debut după un interval liber de 4 – 5 zile cu semne de suferinţă cerebrală gravă: convulsii, comă, tulburări respiratorii, cianoză însoţite de hipoglicemie şi acidoză metabolică – diagnosticul se confirmă prin cromatografia aminoacizilor plasmatici
b.2. fenilcetonuria – debutul se produce de obicei după un interval liber de câteva luni de la naştere, nou-născuţii pot prezenta întârziere în creşterea intrauterină, microcefalie, hiperexcitabilitate, vărsături, convulsii, urini cu miros de şoarece – depistarea se face prin testul Guthrie: valori sanguine de fenilalanină peste 4 mg% după 5 zile de viaţă – tratament: regim sărac în fenilalanină
b.3. anomalii enzimatice ale ciclului ureei
– tabloul clinic este dominat de vărsături, deshidratare, convulsii, comă asociate cu hiperamoniemie
b.4. acidemii organice – manifestări clinice prin vărsături, deshidratare şi convulsii[4] D. Infecţii Bacteriene, Virale – cu debut precoce: Streptococ grup B, Escherichia Coli – TORCH, lues, HIV, Coxsackie B[10,11] – medicamente administrate mamei sau nou-născutului e.1. Intoxicaţia cu anestezice locale – (derivaţi de procaină): hipotonie, bradicardie, pupile fixe, convulsii în primele 6 ore după naştere[1,8] E. Cauze toxice:

e.2.Întreruperea bruscă a administrării de droguri mamei – (hipnotice, anestezice, barbiturice cu durată scurtă de acţiune, droguri ilicite): apariţia convulsiilor este variabilă, imediat după naştere sau după un interval liber de 10 – 30 zile – nou-născuţii care provin din mame care consumă heroină prezintă în perioada neonatală tremurături, strănut şi tulburări gastrointestinale; momentul cel mai susceptibil pentru apariţia convulsiilor neonatale declanşate de întreruperea drogurilor la mamă este ziua a 10 – a de viaţă; cu cât intervalul dintre ultima doză şi naştere este mai mare cu atât este mai scurt intervalul de debut al convulsiilor – nou-născuţii care provin din mame toxicomane (heroină, metadonă) trebuie monitorizaţi obligatoriu[4] F. Convulsii neonatale idiopatice f.1. Convulsiile familiale benigne
– debutează la 2 – 15 zile după naştere, au transmitere autozomal dominantă; starea intercritică este normală, evoluţia este favorabilă – diagnosticul se bazează pe istoricul familial[63] f.2.Sindromul convulsiilor de ziua a 5-a: Manifestările convulsive sunt reprezentate de clonii focale sau multifocale şi crize de apnee. În evoluţie se poate descrie retard psihic şi convulsii tardive. Etiologia este incertă (infecţii virale, carenţă de Zn, toxice)[2].
10.7. Anexa 7. Protocol de investigaţii paraclinice în convulsiile neonatale

Investigaţii paraclinice obligatorii
Investigaţii paraclinice suplimentare
Hemograma completă, trombocite
Gaze sangvine
Formulă leucocitară Uree sangvină Grup sanguin, Rh Bilirubinemie Glicemie Examen de urină Calcemie Examenul LCR obţinut prin puncţie lombară (citologie, chimie, culturi bacteriene) Magneziemie Hemocultură Ionogramă serică (sodiu, potasiu) Culturi periferice Electroencefalograma Ecografie transfontanelară Tomografie computerizată Rezonanţă magnetică nucleară (RMI)- cea mai sensibilă modalitate imagistică de a stabili etiologia convulsiilor[16,21] Imunoglobuline specifice TORCH, lues Electroforeza proteinelor Testul Guthrie Screening-ul toxicelor din sânge şi urină

10.8. Anexa 8. Prognosticul convulsiilor neonatale în raport cu etiologia (după Volpe JJ, Neonatal Seizures. In Volpe JJ: Neurology of the Newborn 2001[8])

Etiologie Dezvoltare normală
Encefalopatie hipoxic – ischemică 16-50%
Hemoragia intraventriculară 0 – 10%
Hemoragia subarahnoidiană 85 – 90%
Meningita bacteriană 25 – 65%
Anomalii de dezvoltare cerebrală 0 – 5 %
Hipocalcemia cu debut precoce 42 – 50 %
Hipocalcemia cu debut tardiv 94 – 100 %
Hipoglicemia 25 – 50 %
Necunoscută 55 – 62 %




10.9. Anexa 9. Minifarmacopeea convulsiilor neonatale [1,8,11,84,85,103-114]

Numele medicamentului
Fenobarbital

Clasificare Barbituric anticonvulsivant, sedativ, hipnotic Indicaţii Anticonvulsivant de prima linie în convulsiile neonatale. Terapia sindromului de sevraj neonatal la droguri administrate mamei. Terapia hiperbilirubinemiei directe şi colestazei neonatale. Doza la nounǎscut Doză de atac: 20 mg/kgc i.v. lent (peste 15 minute, sub 1 mg/kgc/minut) sau în perfuzie. Dacă convulsiile continuă, se pot administra doze adiţionale de 5 mg/kgc la fiecare 5 minute până la cuparea convulsiilor şi până la o doză totală de 40 mg/kgc. Doză de întreţinere: 3-5 mg/kgc/zi i.v., i.m. sau p.o., la 24 ore după doza de atac. Administrare Este preferabilă administrarea pe cale i.v., datorită absorbţiei inegale în cazul administrării i.m. Pentru terapia de întreţinere se recomandă administrarea dozei de întreţinere în 1-2 prize zilnice i.v., i.m. sau p.o. Contraindicaţii Depresie respiratorie, hipersensibilitate la Fenobarbital Interacţiuni Fenobarbitalul creşte clearence-ul plasmatic al Carbamazepinei, Lamotriginei, acidului valproic şi teofilinei. Acidul valproic, Fenitoina şi Felbamatul scad clearence-ul plasmatic al Fenobarbitalului. Asocierea cu Fenitoin sau Valproat creşte concentraţia serică a Fenobarbitalului. Alte interacţiuni: benzodiazepine, corticosteroizi. Observaţii Se leagă în proporţie de 20-25 % de proteinele plasmatice, metabolizarea este predominant hepatică, se elimină în cantitate mare prin urină, are timp de înjumătăţire (T ½) lung (43-120 ore), care scade pe parcursul primei luni de viaţă (45 de ore la 28 de zile de viaţă). Nou-născutul prezintă variabilitate mare de distribuţie şi eliminare, de aceea este recomandată monitorizarea nivelelor serice (mai ales când se pierde controlul convulsiilor, când se apreciază risc crescut de toxicitate, la modificări ale dozei şi la asocierea altor anticonvulsivante cu care Fenobarbitalul interacţionează). Nivele serice terapeutice: 15-40 mcg/ml. Prudenţă: în insuficienţă hepatică şi renală, la asocierea cu alte anticonvulsivante; la doze mari poate fi necesară protezarea respiratorie. În timpul administrării dozei de atac: monitorizare cardiorespiratorie. Administrarea de durată prezintă riscul diminuării performanţelor cognitive. Reacţii adverse Administrarea prea rapidă: depresie respiratorie, apnee, hipotensiune. Depresie respiratorie (la concentraţie serică peste 60 mcg/ml), sedare (la concentraţie serică peste 40 mcg/ml), hipotensiune, bradicardie (la concentraţie serică peste 50 mcg/ml), colaps circulator, agitaţie psihomotorie paradoxală, anemie megaloblastică, hepatită, dermatită exfoliativă, depresie respiratorie cu risc vital (la concentraţie serică peste 80 mcg/ml). Numele medicamentului Fenitoina

Clasificare Hidantoină Indicaţii Anticonvulsivant de linia întâi sau a doua în convulsiile neonatale Doza la nounǎscut Doză de atac: 15-20 mg/kgc lent, timp de 30 de minute, în perfuzie endovenoasă cu ritm sub 0,5 mg/kgc/minut. Doza de întreţinere: 4-8 mg/kgc la 24 ore, în perfuzie (de 30 minute), se începe după 12 ore de la administrarea dozei de atac. Administrare Se diluează doar cu ser fiziologic (NaCl 0,9%) 5-10 mg/ml. Se administrează imediat după prepararea soluţiei (soluţia este instabilă). Necesită observare atentă pentru surprinderea apariţiei precipitării soluţiei. Se evită administrarea pe linii centrale a Fenitoinei (dacă nu există altă linie disponibilă în afara celei centrale, se va „spăla” cateterul 1-3 ml ser fiziologic înainte şi după administrarea Fenitoinei, cunoscându-se incompatibilitatea cu heparina). Trebuie evitată calea i.m. (absorbţie inegală, durere locală şi precipitare la locul de injectare). Contraindicaţii Bradicardie sinusală, bloc sinoatrial, blocuri atrioventriculare congenitale grad II
şi III. Interacţiuni Acidul valproic, amiodarona, cloramfenicolul inhibă metabolizarea Fenitoinei (cresc concentraţiile plasmatice ale acesteia). Fenitoina creşte metabolizarea Carbamazepinei şi a Fenobarbitalului. Acidul valproic dislocă Fenitoina de pe locusurile de legare de pe proteinele plasmatice. Fenitoina scade concentraţiile serice de teofilină şi dopamină. Alimentaţia prin gavaj continuu nasogastric duce la creşterea concentraţiei serice a Fenitoinei. Există risc de precipitare în amestec cu alte medicamente. Observaţii Se leagă puternic de proteinele plasmatice (90-95%), nivelele libere de fenitoină fiind extrem de variabile, este metabolizată hepatic (peste 95%), dar are o cinetică non-liniară (la creşteri mici ale dozei pot apare creşteri marcate ale concentraţiei plasmatice), are T ½ variabil (15-105 ore la nou-născutul la termen, 15,6-160 ore la prematur în prima lună de viaţă). Capacitatea de metabolizare creşte după vârsta de 2 săptămâni, putând fi necesare reajustări ale dozei. Precauţii: administrarea prea rapidă poate determina hipotensiune, aritmii, colaps cardiovascular, depresie SNC. Poate cauza iritaţie locală, inflamaţie şi necroză cu sau fără semne de infiltraţie. Toate aceste reacţii se datorează concentraţiei crescute de propilenglicol (40%) şi etanol din formularea parenterală a Fenitoinei. Monitorizare în cursul administrării: ritm cardiac, alura ventriculară, tensiune arterială. Prudenţă la asocierea cu alte medicamente deprimante ale SNC, în caz de hipotensiune, insuficienţă severă miocardică, insuficienţă hepatică, afecţiuni renale. Ideal este să se monitorizeze nivelul seric după 48 de ore de la doza de atac, concentraţia serică terapeutică fiind de 8-15 mcg/ml. Reacţii adverse Reacţie de hipersensibilitate, aritmii, hipotensiune, hiperglicemie, colaps cardiovascular, distrucţie hepatică, discrazie sangvină; extravazarea determină necroză cutanată. Numele medicamentului Fosfenitoina Clasificare Hidantoină, ester (fosfat) al Fenitoinei Indicaţii Anticonvulsivant Doza la nounǎscut Nu a fost stabilită prin studii de siguranţă.

Doza se stabileşte prin echivalare cu Fenitoina, folosind echivalentul de Fenitoin sodic (FE): 1,5 mg Fosfenitoina = 1 mg Fenitoina Administrare Intravenos, intramuscular Absorbţie mai rapidă decât Fenitoina Contraindicaţii Aceleaşi ca şi la Fenitoină Interacţiuni Aceleaşi ca şi la Fenitoină Observaţii Fosfenitoina este hidrosolubilă iar preparatul de uz intravenos nu conţine propilenglicol, de aceea efectele adverse cardiovasculare sunt mai reduse comparativ cu Fenitoina. Fosfenitoina are un pH mai neutru, având reacţii adverse diminuate în cazul administrării intramusculare. Fosfenitoina este convertită plasmatic la fenitoină, fosfat şi formaldehidă. Efectele formaldehidei la nou-născut nu sunt încă pe deplin elucidate. Reacţii adverse Aceleaşi ca şi pentru Fenitoină dar cu intensitate diminuată Numele medicamentului Midazolam
Clasificare Benzodiazepină cu durată scurtă de acţiune, sedativ, hipnotic, anticonvulsivant Indicaţii Sedare, anticonvulsivant de linia a 2-a sau a 3-a în convulsiile neonatale, convulsii refractare Doza la nounǎscut 0,05-0,15 mg/kgc/doză intravenos lent sau în perfuzie (în 15 minute); doza se poate repeta la fiecare 2-4 ore, de câte ori este nevoie. Ca terapie de întreţinere se poate administra în perfuzie cu ritm de 0,01-0,06 mg/kgc/oră; doza se poate creşte cu 0,025 mg/kgc/oră până la un maxim de 0,4 mg/kgc/oră în funcţie de răspunsul terapeutic.
Administrare Se diluează în ser fiziologic sau glucoză 5% până la o concentraţie finală de administrare de 0,5 mg/ml. Contraindicaţii Depresie SNC preexistentă sau şoc, hipersensibilitate cunoscută Interacţiuni Agenţi anestezici, depresante SNC, teofilină. În cazul administrării concomitente de narcotice doza de Midazolam trebuie redusă cu 25%. Observaţii La nou-născut are distribuţie rapidă şi T ½ de cca 6,5 ore. La prematuri pot fi necesare doze mai mari decât la nou-născuţii la termen. Prudenţă la nou-născuţii care au primit anterior alte benzodiazepine. Precauţii: funcţie renală afectată. Se recomandă monitorizare: alură ventriculară, ritm cardiac, tensiune arterială Reacţii adverse Sedare, depresie respiratorie, apnee, stop cardiac, bradicardie. Dacă administrarea se face rapid în bolus sau la nou-născuţii cu afecţiuni SNC preexistente pot apare hipotensiune şi/sau convulsii. Administrarea prelungită poate determina sindrom de abstinenţă la tentativa de întrerupere. Numele medicamentului Diazepam Clasificare Benzodiazepină cu efect sedativ, anticonvulsivant, miorelaxant Indicaţii Sedare, convulsii refractare Doza la nounǎscut 0,1-0,3 mg/kgc/doză, i.v. lent (în 3 minute) sau în perfuzie; se poate repeta la 1520 minute, maxim 2 – 3 asemenea doze 0,5-1 mg/kgc intrarectal În status epilepticus: doza maximă este de 2 mg/kgc/zi, i.v. Administrare Intravenos, intrarectal (mai rar). Nu se amestecă cu alte medicamente şi nu se adaugă soluţiilor perfuzabile de uz intravenos. Se depune în muşchi, de aceea utilizarea ca terapie de întreţinere nu este posibilă (risc de hipotonie marcată şi depresie respiratorie, mai ales dacă se administrează după un barbituric).

Contraindicaţii Contraindicaţii: depresie SNC preexistentă sau şoc, insuficienţă respiratorie, afectare hepatică severă, hipersensibilitate cunoscută Interacţiuni Asocierea cu barbituricele, narcoticele, antidepresivele asociate creşte riscul efectelor adverse ale Diazepamului. Propranololul, ciprofloxacina, acidul valproic prelungesc durata de acţiune a Diazepamului. Fenitoina, Carbamazepina, Fenobarbitalul cresc metabolizarea Diazepamului. Diazepamul creşte nivelele serice de Fenobarbital şi poate afecta concentraţiile serice ale Digoxinei, Ranitidinei. Doze mici de teofilină pot inhiba acţiunea Diazepamului iar cafeina poate antagoniza efectele Diazepamului. Observaţii T ½ : 31- 48 ore (la prematur chiar 54 de ore), durată scurtă de acţiune. Se leagă puternic de proteinele plasmatice (84-86%), poate disloca bilirubina de pe albumină. Precauţii: funcţie renală afectată. Monitorizare: alură ventriculară, ritm cardiac, tensiune arterială. Reacţii adverse Sedare, depresie respiratorie şi a SNC, stop cardiac, hipotensiune, bradicardie. Numele medicamentului Lorazepam Clasificare Benzodiazepină cu efect anticonvulsivant, sedativ, hipnotic, de 5-10 ori mai potentă decât Diazepamul Indicaţii Anticonvulsivant de linia a 2-a sau a 3-a în convulsiile neonatale; status convulsiv refractar la terapia convenţională Doza la nounǎscut Doză de atac: 0,05-0,1 mg/kgc/doză, i.v. peste 5 minute; se poate repeta la 1015 minute dacă este necesar până la o doză maximă de 4 mg. Doză de întreţinere: 0,05 mg/kgc/doză i.v., i.m., p.o., i.r. la interval de 6-24 ore, în funcţie de răspunsul terapeutic Administrare Intravenos pentru terapia de atac: doza se diluează în volum egal de glucoză 5%, SF sau apă sterilă pentru injecţii Pentru terapia de întreţinere: i.v., i.m. p.o., i.r. Preparatul pentru admistrare i.v. se poate administra şi per os. Contraindicaţii Depresie SNC preexistentă, hipotensiune severă, insuficienţă respiratorie severă, hipersensibilitate cunoscută
Interacţiuni La fel ca şi alte benzodiazepine, mai ales cu barbituricele şi narcoticele. Teofilina scade efectul Lorazepamului. Observaţii Metabolizare prin glucuronidare, T ½ lung (40 ore), corelat cu vârsta de gestaţie. Durata de acţiune este mai lungă decât a Diazepamului. Preparatul de uz i.v. conţine propilenglicol, hiperosmolar, cu risc de a produce acidoză metabolică şi nefrotoxicitate. Atenţie: pot apărea mişcări stereotipe de tip convulsiv, de etiologie necunoscută, în special la prematur. Se recomandă monitorizarea status-ului respirator în timpul şi după administrare. Precauţii: în insuficienţă hepatică şi renală, miastenia gravis neonatală. Reacţii adverse Similare cu ale Diazepamului: depresie SNC, bradicardie, colaps circulator, depresie respiratorie, tensiune arterială oscilantă şi simptome gastrointestinale. Dacă apare sincopă sau stimulare paradoxală a SNC se impune tratamentul discontinuu. Numele medicamentului Lidocaina Clasificare Antiaritmic clasa IB de tip amino-amidă, anestezic local, anticonvulsivant Indicaţii Status convulsiv refractar la terapia convenţională Doza la nounǎscut Doză de atac: 2 mg/kg/oră în perfuzie în 10 minute, apoi 6 mg/kgc/oră 12 ore, 4 mg/kgc/oră 12 ore, 2 mg/kgc/oră 12 ore i.v., cu reducerea ulterioară a dozei cu 1 mg/kgc/oră în fiecare zi Doză de întreţinere: 6 mg/kgc/oră. Administrare Intravenos, în perfuzie.

Se diluează cu glucoză 5%. Contraindicaţii Depresie SNC preexistentă, hipotensiune severă, bloc atrioventricular sau sinoatrial, reacţii severe la lidocaină, terapie concomitentă cu antiaritmice din clasa I, bradicardie. Interacţiuni Propranololul scade clearence-ul Lidocainei. Fenobarbitalul şi Fenitoina cresc clearence-ul Lidocainei. Observaţii Se leagă de proteinele plasmatice (70%) şi are metabolizare predominant hepatică. Precauţii: insuficienţă hepatică şi renală. Atenţionare: nu se administrează cu Fenitoina (risc de sumare a efectelor cardiotoxice). Se recomandă monitorizarea statusului respirator în timpul şi după administrare. Reacţii adverse Aritmii, hipotensiune şi convulsii. La nivele serice de peste 6 mcg/ml există risc de convulsii şi stop respirator Numele medicamentului Carbamazepina Clasificare Derivat iminostilben cu structură asemănătoare antidepresivelor triciclice cu efect anticonvulsivant Indicaţii Anticonvulsivant de linia a 2-a sau a 3-a în convulsiile neonatale Doza la nounǎscut Doza de atac: 10 mg/kgc per os, prin gavaj Doza de întreţinere: 10-15 mg/kgc/zi p.o., în 2-4 prize Administrare Gavaj oro/nasogastric (absorbţia orală 90-100%) Contraindicaţii Bloc atrioventricular, depresie medulară, afecţiuni severe hepatice şi renale. Interacţiuni Creşte clearence-ul altor anticonvulsivante (Felbamat, Lamotrigină, Fenitoină, Primidon, Topiramat, acid valproic), al teofilinei şi blocanţilor canalelor de calciu. Fenitoina şi Fenobarbitalul cresc clearence-ul Carbamazepinei. Carbamazepina are risc crescut de neurotoxicitate în asociere cu acidul valproic. Observaţii Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 50-90%, T ½ 8-48 de ore. Are capacitatea de a îşi autoinduce propriul său metabolism hepatic în funcţie de doză (după ce T ½ scade, trebuie crescută doza). Prudenţă în caz de retenţie urinară, afecţiuni hepatice, renale, insuficienţă cardiacă şi anomalii hematologice. Nivele serice terapeutice: 4-12 mcg/ml. Monitorizarea nivelelor serice este utilă pentru dozaj optim. Se recomandă monitorizare hematologică. Reacţii adverse Pot apare: leucopenie, trombocitopenie. Rar: anemie aplastică, agranulocitoză, aritmii, hiponatremie, SIADH. Efectele adverse la nou-născut au fost absente la doze de întreţinere de 15-20
mg/kgc/zi.
Numele medicamentului
Primidon
Clasificare Deoxibarbituric cu efect anticonvulsivant, sedativ Indicaţii Anticonvulsivant cu rol încă neclar în terapia convulsiilor neonatale Doza la nounǎscut Doza de atac: 15-25 mg/kgc p.o. Doza de întreţinere: 10-20 mg/kgc/zi p.o. în 3 prize Administrare Per os Contraindicaţii Hipersensibilitate la Fenobarbital, porfirie Interacţiuni Carbamazepina şi Fenitoina cresc clearence-ul plasmatic al Primidonului. Acidul valproic scade clerence-ul plasmatic al Primidonului. Observaţii Metabolizare hepatică (40-60%) cu eliberarea de fenobarbital (metabolitul activ) şi feniletilmalonamidă, restul se elimină nemodificat pe cale urinară (40-60%). Legarea de proteinele plasmatice nu este semnificativă. De dorit: monitorizarea funcţiei hepatice şi renale. Reacţii adverse Sunt posibile: somnolenţă, agitaţie, deprimarea SNC, nistagmus, iritabilitate, greaţă, vărsături, constipaţie, diaree, erupţie cutanată. Terapia de durată: tulburări comportamentale, scăderea performanţelor cognitive, afecţiuni ale ţesutului conjunctiv. Numele medicamentului Tiopental Clasificare Barbituric cu efect anestezic general cu debut rapid şi durată scurtă de acţiune Indicaţii Anestezie, terapia convulsiilor refractare Doza la nounǎscut 10 mg/kgc i.v. lent în 10 minute sau 2-4 mg/kgc doză de atac urmată de perfuzie cu ritm de 1-6 mg/kgc/oră Administrare Intravenos, în perfuzie continuă (poate apare durere la locul injectării) Contraindicaţii Hipersensibilitate la barbiturice. Interacţiuni În asociere cu narcoticele, efectele de tip barbituric se sumează.

Asocierea cu fenotiazine creşte riscul de excitabilitate neuromusculară şi hipotensiune. Asocierea cu Pentoxifilina poate determina edem acut pulmonar. Este incompatibil cu soluţii cu pH acid (de ex. succinilcolina). Observaţii Se leagă în proporţie de 80% de proteine plasmatice, metabolizarea este predominant hepatică şi se elimină pe cale urinară. Se recomandă prudenţă în cazul afecţiunilor hepatice şi renale. Se acumulează şi se redistribuie în organism astel încât efectul persistă încă un timp variabil după oprirea tratamentului. Poate determina rezultate fals crescute ale potasemiei. Fiind un agent anestezic, este obligatorie protezarea respiratorie a pacientului. Se recomandă prudenţă în caz de deprimare cardiorespiratorie, hipotesiune, şoc. Reacţii adverse Depresie cardiovasculară şi respiratorie (hipotensiune, apnee, obstrucţii ale căilor respiratorii). Sunt posibile: aritmii, bronhospasm, laringospasm, strănut, sughiţ, căscat, cefalee, convulsii, tulburări gastrointestinale (dureri abdominale, diaree), somnolenţă, tromboflebită. Numele medicamentului Acid valproic/Valproatul de sodiu Clasificare Acidul valproic este forma acidă liberă a valproatului de sodiu, agent chimic cu efect anticonvulsivant înrudit cu acizii graşi liberi; forma activă este ionul valproat Indicaţii Anticonvulsivant cu spectru larg de acţiune, de linia a 2-a sau a 3-a în convulsiile neonatale Doza la nounǎscut Doza de atac: 30-50 mg/kgc rectal sau p.o. Doza de întreţinere: 5-10 mg/kgc p.o. la 12 ore Administrare Per os – biodisponibilitate de 80-100%; alimentaţia scade rata dar nu şi cantitatea de medicament absorbită Contraindicaţii Afecţiuni hepatice şi/sau renale pre-existente, infecţie HIV, depresie medulară, afecţiuni congenitale ale ciclului ureei, anomalii de coagulare Interacţiuni Carbamazepina, Fenitoina, Fenobarbitalul, Primidonul cresc clearence-ul plasmatic al acidului valproic. Acidul valproic scade clearence-ul Fenitoinei, Clonazepamului, Carbamazepinei, Primidonului, Lamotriginului, Zidovudinei.
Observaţii Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 90-95%, intrând în competiţie pentru acestea cu bilirubina şi Fenitoina, are metabolizare hepatică, T ½ de 1565 ore la nou-născutul la termen, clearence plasmatic minim la prematuri (la care este necesară reducerea dozelor). Nivelele serice terapeutice sunt de 40-50 mcg/ml la nou-născut dar trebuie interpretate cu prudenţă datorită farmacocineticii variabile a acidului vaproic. Toxicitatea apare mai frecvent la nivele serice peste 80 mcg/ml. Se recomandă monitorizare hematologică şi a funcţiei hepatice. Reacţii adverse Sunt posibile: sedare, letargie, tremor, trombocitopenie, tulburări gastrointestinale (greţuri, vărsături, inapetenţă). Mai rar: hepatotoxicitate, erupţii cutanate, leucopenie, edeme. Mai ales în cazul asocierii cu alte anticonvulsivante. Numele medicamentului Clonazepam Clasificare Nitrobenzodiazepinic cu efecte anticonvulsivante, miorelaxante şi anxiolitice Indicaţii Anticonvulsivant cu rol încă neclar stabilit în convulsiile neonatale Doza la nounǎscut Doza de atac: 0,1 mg/kgc/doză i.v. lent Doza de întreţinere: 0,025 mg/kgc i.v. sau per os la 8 ore, maxim 0,5-1 mg/zi. Administrare Per os sau intravenos Contraindicaţii Hipersensibilitate la benzodiazepine, afectare hepatică semnificativă Interacţiuni Clonazepamul scade concentraţia Carbamazepinei invers, afectează nivelele de Fenitoină, creşte nivelele de Primidon şi Fenobarbital. Fenitoina scade nivelul seric al Clonazepamului. Observaţii Durată lungă de acţiune Reacţii adverse Comune: iritabilitate, agitaţie psihomotorie, letargie, apatie, erupţie cutanată, diaree, constipaţie, uscăciunea gurii, inapetenţă, bradicardie, tahicardie Ocazional: trombocitopenie, convulsii sau creşterea frecvenţei convulsiilor Rar: incontinenţă, afectare hepatică, hiperexcitabilitate Pe termen lung: sindrom de sevraj (iritabilitate, insomnie, tremor, convulsii), scăderea performanţelor cognitive, tulburări de comportament Numele medicamentului Lamotrigin Clasificare Feniltriazină structural neînrudită cu anticonvulsivantele convenţionale cu efect anticonvulsivant Indicaţii Anticonvulsivant cu spectru larg, cu rol încă neclar în terapia convulsiilor neonatale, de obicei pentru convulsii refractare Doza la nounǎscut Nu au fost stabilite prin studii de siguranţă. S-a obţinut cuparea convulsiilor la nou-născut cu doze de 2-10 mg/zi (nivele serice eficiente de 1-5 mcg/ml). Administrare Per os, absorbţie (la adult): 90-100% Contraindicaţii Hipersensibilitate la Lamotrigin sau ingredienţii preparatului comercial Interacţiuni Acidul valproic scade clearence-ul Lamotriginei (risc crescut de reacţii advserse), Carbamazepina şi Fenitoina cresc clearence-ul Lamotriginei Observaţii Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 55%, eliminarea se face prin glucuronidare hepatică dar şi pe cale urinară, nemodificat.

Avantaj faţă de Carbamazepină şi Fenitoină: prezervare mai bună a funcţiilor cognitive şi afectare mai redusă a comportamentului. Reacţii adverse Sunt posibile: sedare, leucopenie, agranulocitoză, insuficienţă hepatică, insomnie, somnolenţă, vărsături, diplopie. Cea mai severă: erupţie cutanată cu potenţial letal (de tip Steven Johnson sau necroză epidermică toxică) sau de tip reacţie de hipersensibilitate Numele medicamentului Topiramat Clasificare Fructopiranozosulfat cu efect de blocare a gluconeogenezei, inhibare a anhidrazei carbonice şi anticonvulsivant Indicaţii Anticonvulsivant cu rol neclar încă în terapia convulsiilor neonatale Doza la nounǎscut Nu au fost stabilite prin studii de siguranţă.
Administrare Per os, biodiponibilitate peste 80%. Dozele se cresc treptat, în funcţie de toleranţă. Contraindicaţii Hipersensibilitate la oricare din componentele preparatului comercial Interacţiuni Clearence-ul Topiramatului este crescut de anticonvulsivante cu potenţial de inducţie enzimatică. Topiramatul poate creşte nivelele serice de Fenitoin. Observaţii Se leagă puţin de proteinele plasmatice (10-15%), eliminerea se face mai ales renal dar şi prin metabolizare hepatică, T ½ la copii este de 15 ore, datele sunt limitate pentru nou-născut. Nu se cunosc nivelele serice eficiente. Se recomandă monitorizarea status-ului hidric, electolitic şi acido-bazic. Reacţii adverse Sunt posibile: sedare, iritabilitate, inapetenţă, nefrolitiază (inhibarea slabă a anhidrazei carbonice pe termen lung), hipertermie Numele medicamentului Felbamat Clasificare Anticonvulsivant cu structură asemănătoare meprobamatului Indicaţii Rol neclar în terapia convulsiilor neonatale Doza la nounǎscut Nu au fost efectuate studii de siguranţă la nou-născut. Administrare Per os Contraindicaţii Hipersensibilitate la Felbamat sau alte componente ale preparatului comercial, sensibilitate cunoscută la carbamaţi, discrazii sangvine, disfuncţii hepatice Interacţiuni Fenitoina şi Carbamazepina cresc clearence-ul Felbamatului. Felbamatul scade clearence-ul Fenitoinei, acidului valproic, Fenobarbitalului şi Carbamazepinei. Observaţii Prezintă metabolizare hepatică şi eliminare renală (50%), clearence-ul este crescut la copii. Se recomandă monitorizare hematologică şi hepatică. Reacţii adverse Sunt posibile: anemie aplastică, insuficienţă hepatică acută, insomnie, erupţie cutanată, vărsături, constipaţie, diaree Numele medicamentului Zonisamid Clasificare Metansolfunamidă cu efect anticonvulsivant Indicaţii Rol neclar în terapia convulsiilor neonatale Doza la nounǎscut Nu a fost stabilită prin studii de siguranţă la nou-născut. Administrare Per os, biodisponibilitate per os cca. 80%. Rectal Contraindicaţii Hipersensibilitate la sulfonamide Interacţiuni Fenitoina, Fenobarbitalul şi Carbamazepina scad concentraţiile plasmatice ale Zonisamidei. Observaţii Se leagă de proteine în proporţie de 50-60%, 35% se elimină nemodificată în urină, are T ½ lung (20-63 ore). Nu au fost determinate nivelele serice eficiente. Reacţii adverse Sunt posibile: somnolenţă, erupţie cutanată, inapentenţă, nefrolitiază, hipertermie, tulburări vizuale, dureri abdominale, agitaţie, iritabilitate. Numele medicamentului Vigabatrin Clasificare Analog structural al GABA cu efect anticonvulsivant Indicaţii Rol neclar în terapia convulsiilor neonatale Doza la nounǎscut Nu a fost stabilită prin studii de siguranţă la nou-născut.

Administrare Per os, absorbţie rapidă şi completă Contraindicaţii Hipersensibiltate la componentele produsului comercial Interacţiuni Anticonvulsivantele cu potenţial de inducţie enzimatică scad T ½ al Vigabatrinului. Vigabatrinul creşte clearence-ul Carbamazepinei, Fenitoinei, Fenobarbitalului, Primidonei Observaţii Legarea de proteine este minimă, se elimină mai ales nemodificat prin urină. Se recomandă monitorizare oftalmologică şi renală. Reacţii adverse Sunt posibile: sedare, nistagmus, dureri abdominale, tulburări digestive, hipotonie, hipertonie, hiperexcitabilitate, insomnie, deficite vizuale
Numele medicamentului
Calciu gluconic 10 % (100 mg/ml) Clasificare Sare de calciu, mineral Indicaţii Hipocalcemie, hipermagneziemie, hiperpotasemie Doza la nounǎscut Doză de atac: 100-200 mg/kg (1-2 ml/kg) (10-20 mg Ca elemental/kgc) Doză de întreţinere: 200-800 mg/kgc/zi (în perfuzie) (20-80 Ca elemental/kgc) Administrare Intravenos, în bolus de 10-30 minute. Compatibil cu glucozǎ 5 % si 10 % sau ser fiziologic (NaCl 0,9 %). Injectarea intramusculară determină necroză şi/sau abces local. Contraindicaţii Fibrilaţie ventriculară, hipercalcemie Interacţiuni Multe soluţii de uz intravenos sunt incompatibile cu soluţia de gluconat de calciu (se recomandă verificarea atentă a compatibilităţii). Efect inotrop sinergistic în asociere cu Digoxin (risc crescut de aritmie). Poate diminua absorbţia Ciprofloxacinei. Risc de hipercalcemie în asociere cu diuretice tiazide. Observaţii Conţine 9,8 mg Ca++/ml. Administrarea de calciu gluconic se poate solda cu creşterea fluxului plasmatic renal, natriureză, creşterea diurezei. Extravazarea soluţiei determină celulită sau necroză tisulară. Reacţii adverse Sunt posibile: constipaţie, tulburări digestive. Injectarea rapidă determină vasoldilataţie, aritmii, hipotensiune, bradicardie şi chiar stop cardiac. Numele medicamentului Clorură de calciu 10% (100 mg/ml) Clasificare Sare de calciu, mineral Indicaţii Hipocalcemie, hipermagneziemie, hiperpotasemie Doza la nounǎscut Doză de atac: 35-70 mg/kg (0,1-0,2 ml/kg) (10-20 mg Ca elemental/kgc) Doză de întreţinere: 75-300 mg/kgc/zi (în perfuzie) (20-80 Ca elemental/kgc) Administrare Intravenos, în bolus de 10-30 minute Injactarea intramusculară sau subcutanată determină necroză tisulară severă. Contraindicaţii Fibrilaţie ventriculară, hipercalcemie Interacţiuni Multe soluţii de uz intravenos sunt incompatibile cu soluţia de gluconat de calciu (se recomandă verificarea atentă a compatibilităţii). Efect inotrop sinergistic în asociere cu Digoxin (risc crescut de aritmie). Poate diminua absorbţia Ciprofloxacinei. Risc de hipercalcemie în asociere cu diuretice tiazide. Observaţii Conţine 27 mg Ca++/ml. Administrarea de calciu gluconic se poate solda cu creşterea fluxului plasmatic renal, natriureză, creşterea diurezei. Extravazarea soluţiei determină celulită sau necroză tisulară. Se recomandă monitorizarea atentă a venei utilizate. Reacţii adverse

Sunt posibile: constipaţie, tulburări digestive. Injectarea rapidă determină vasodilataţie, aritmii, hipotensiune, bradicardie şi chiar stop cardiac. Numele medicamentului Piridoxina (vitamina B6, piridoxal, piridoxamină) Clasificare Vitamină Indicaţii Deficit de piridoxină, convulsii piridoxin-dependente, anomalii congenitale ale metabolismului aminoacizilor Doza la nounǎscut Doza de atac: 50-100 mg i.v., i.m. Doza de întreţinere: 20-200 mg/zi i.v., p.o. (necesarul creşte cu vârsta) Administrare Intravenos iniţial, ulterior se poate continua terapia per os Contraindicaţii Hipersensibilitate la piridoxină sau la oricare alt component al preparatului comercial Interacţiuni – Observaţii La întreruperea bruscă a terapiei poate apare sindrom de sevraj. Reacţii adverse La doze mari poate surveni somnolenţă, deficit de acid folic, greaţă. Numele medicamentului Acid folic (vitamina B9) Clasificare Vitamină din complexul B Indicaţii Terapia anemiilor megaloblastice prin deficit de acid folic, terapia convulsiilor
acid folic-responsive, substituţie în cazul terapiilor cu antagonişti ai acidului folic (de ex. anticonvulsivante)
Doza la nounǎscut
2-20 mg în 2 prize (pentru terapia convulsiilor acid folic-responsive) 2,5 mg în 2 prize zilnice şi maxim 4 mg/kgc/zi ca terapie de substituţie uzuală Administrare Per os Contraindicaţii Nu se combină cu terapia specifică a toxoplasmozei (sulfadiazină, pirimetamină). Scade eficienţa acestor medicamente. Interacţiuni Absorbţia acidului folic este îngreunată de anticonvulsivante, antiacide şi unele antibiotice. Dozele foarte mari scad eficienţa Fenitoinei. Observaţii Acidul folic este instabil (la lumină, aer, apă). Se recomandă să fie păstrat în locuri uscate, reci şi întunecate (frigider). Reacţii adverse Sunt rare. La doze foarte mari pot apare tulburări digestive (greaţă, inapentenţă) şi insomnie.

10.10. Anexa 10. Algoritm de conduită în convulsiile neonatale


CONVULSII NEONATALE
internare în TINN terapie de urgenţă investigaţii minimale tratament etiologic
confort termic
monitorizare clinică şi paraclinică (FR, FC, TA, SpO2, gaze sangvine)
linie venoasă
reanimare neonatală (la nevoie)
suport respirator, cardiovascular şi metabolic (glucoză)
hipoglicemie hipocalcemie hipomagneziemie Alte etiologii: hipo/hipernatremie, EHIN, hemoragii cerebrale, infecţii sistemice sau ale SNC, anomalii structurale ale SNC, boli metabolice congenitale, intoxicaţie accidentală cu anestezice, sd. de sevraj, hiperbilirubinemie 2 ml/kgc glucoză 10% bolus i.v., apoi PEV 6-8 mg/kgc/min 1-2 ml/kgc calciu gluconic 10% i.v. şi 0,1-0,25 ml/kgc MgSO4 i.v. 0,1-0,25 ml/kgc MgSO4 i.v. terapie specifică
convulsiile nu se opresc transfer în unitate de nivel III stabilizare respiratorie şi cardiocirculatorie
consult neurologie pediatrică
investigaţii etiologice suplimentare ANTICONVULSIVANT dacă convulsiile durează peste 3 minute, se repetă de peste 3 ori/oră sau asociază compromitere cardiocirculatorie şi respiratorie
monitorizare aEEG
linia 1 Fenobarbital (de uz i.v.) 20 mg/kgc i.v. în > 15 min.
Fenitoin 15-20 mg/kgc în PEV, max. 0,5 mg/kgc/min
sau
convulsiile nu cedează creşte cu 5 mg/kgc la 5 min. până la max. 40 mg/kgc
suport respirator la nevoie
convulsiile nu cedează
convulsiile se opresc
terapie de întreţinere
linia 2 şi 3 Midazolam, Diazepam, Lorazepam, Lidocaină, Carbamazepina, Primidon, Tiopental, Valproat de sodiu, Clonazepam, Lamotrigin, Topiramat, Felbamat, Zonisamid, Vigabatrin
convulsiile se opresc
terapie de întreţinere
convulsiile nu cedează Piridoxina
convulsiile se opresc
convulsiile nu cedează
Acid folic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *