Medicamentele pentru reducerea tensiunii arteriale administrate seara scad riscul de deces prematur (studiu)

Stiri

Pacienţilor hipertensivi li se recomandă să îşi administreze medicamentele prescrise pentru scăderea tensiunii arteriale mai degrabă seara decât dimineaţa pentru reducerea riscului de deces prematur, conform unui studiu efectuat în Marea Britanie, citat miercuri de Press Association.

Un studiu recent, publicat în jurnalul ştiinţific European Heart Journal, a identificat un risc mult mai mic de a suferi – şi de a deceda – în urma atacurilor de cord, problemelor cardiace sau accidentelor vasculare cerebrale dacă pacienţii îşi administrează medicamentele pentru reducerea tensiunii arteriale înainte de culcare.

Studiul este cel mai important de acest gen care cercetează ideea că momentul din zi în care sunt administrate medicamentele afectează urmările asupra stării de sănătate, notează Press Association.

Pentru studiul clinic, 19.084 persoane cu hipertensiune au fost împărţite în două grupuri. Subiecţii dintr-un grup şi-au administrat medicamentele pentru reducerea tensiunii înainte de culcare, iar cei din al doilea grup le-au luat dimineaţa.

Cel puţin o dată pe an, tensiunea arterială a participanţilor a fost monitorizată timp de 48 de ore.

De-a lungul unei perioade de monitorizare de doar şase ani, 1.752 de pacienţi au murit din cauza afecţiunilor cardiovasculare, au suferit atacuri de inimă sau insuficienţă cardiacă ori atac vascular cerebral sau au fost supuşi unei intervenţii de revascularizare coronariană.

În comparaţie cu persoanele care şi-au administrat medicamentele dimineaţa, cele care le-au luat seara au prezentat un risc de 66% mai mic de deces în urma unei afecţiuni cardiace. De asemenea, s-a constatat că acestea aveau un risc redus cu 44% de a suferi un infarct şi cu 40% mai mic de revascularizare coronariană. Totodată, riscul de insuficienţă cardiacă a fost redus cu 42%, iar cel de accident vascular cerebral cu aproape 50%.

Studiul a fost realizat de o echipă de specialişti de la Universitatea din Vigo, Spania.

”Liniile directoare actuale în ceea ce priveşte tratamentul hipertensiunii nu menţionează sau recomandă un timp preferat (de administrare) a tratamentului. Ingerarea dimineaţa a fost recomandarea cel mai des întâlnită din partea medicilor, bazată în mod eronat pe obiectivul de reducere a nivelurilor tensiunii arteriale dimineaţa”, a explicat autorul studiului, profesor Ramon Hermida.

Însă Hermida susţine că valorile tensiunii arteriale în timpul somnului reprezintă un indicator semnificativ al riscului de probleme cardiovasculare, iar administrarea medicamentelor seara ajută la scăderea tensiunii arteriale în această perioadă.AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații legate de sănătate, urmărește-ne pe Facebook.