Delta-beta talasemie-testare genetica inclusiv HPFH

Laborator Synevo

 

Un numar semnificativ de deletii, cu localizari si dimensiuni variabile, survenite la nivelul clusterului genelor β de pe cromozomului 11 sunt asociate cu 2 entitati clinice caracterizate printr-un procent crescut de HbF in viata adulta: delta-beta talasemia si persistenta ereditara de hemoglobina fetala².

• δβ⁰(delta-beta zero)-talasemia rezulta din deletia ambelor gene δ si β, cu pastrarea intacta a genelor γ. ^Aγδβ-talasemia se produce ca urmare a deletiilor genelor ^Aγ, δ si β.

Heterozigotii prezinta un fenotip similar tarei β-talasemice, insa procentul de HbA₂ tinde sa fie redus la jumatate, in timp ce HbF este constant crescuta, cu valori de 5-15%. Acestia prezinta de obicei splenomegalie si o valoare a Hb de 8-13 g/dL; VEM poate fi redus sau la limita inferioara a normalului; HEM poate fi redus sau normal.

Datorita sintezei crescute de HbF, homozigotii sau heterozigotii compusi care asociaza o mutatie severa β⁺ sau β⁰ vor prezenta mai degraba un fenotip de β-talasemie intermedia decat unul de β-talasemie majora.

Homozigotii pentru δβ sau ^Aγδβ-talasemia prezinta HbF intr-un procent de 100%. δβ-talasemia este intalnita la multe grupuri etnice, insa predomina la populatiile din bazinul mediteramean. ^Aγδβ-talasemia apare de asemenea la multe popoare, fiind mai frecventa in China si India¹.

Tipul spaniol de δβ⁰-talasemie este generat de o deletie mare care indeparteaza 114 kb din clusterul genelor β³. Tipul de tara δβ-talasemica intalnit in Sardinia constituie de fapt o fenocopie a tarei, cauzat de coexistenta (in pozitia cis) mutatiei nonsens a codonului 39 – o cauza obisnuita de β⁰-talasemie in zona mediteraneana – si a mutatiei promotorului ^Aγ care conduce la producerea excesiva a lanturilor γ; se caracterizeaza prin prezenta indicilor talasemici, a unui procent normal de HbA₂ si a HbF intr-un procent de 15-20%. O alta fenocopie, descrisa initial in Corfu, este produsa de coexistenta unei deletii care se intinde in aval de gena ψβ si cuprinde gena δ, cu o mutatie punctiforma la nivelul genei β; heterozigotii prezinta fenotipul tarei de δβ-talasemie, in timp ce homozigotii au HbF intr-un procent apropiat de 100%.

• Persistenta ereditara de HbF (HPFH) poate fi definita ca o conditie mostenita in care heterozigotii prezinta un procent crescut de HbF care persista in viata adulta, indici eritrocitari normali si o sinteza echilibrata a lanturilor globinei. Este considerat ca avand o valoare diagnostica un procent de HbF care depaseste 8%, in timp ce un procent de 4-8% este considerat echivoc.

HPFH poate rezulta ca urmare a unor deletii la nivelul clusterului genelor β sau a unor mutatii sau polimorfisme ale genelor reglatoare, de pe cromozomul 11 sau in afara acestuia.

HPFH deletionala se produce ca urmare a unor deletii relativ mari care includ genele δ si β; este o conditie destul de comuna in anumite grupuri etnice (prevalenta de 1 la 1000 in randul afro-americanilor). Sunt cunoscute cel putin 5 tipuri de deletii clasificate ca (δβ)⁰HPFH: doua sunt intalnite la persoane de origine africana, una la indieni si doua la italieni. In toate aceste cazuri se inregistreaza deletia ambelor gene δ si β, dar cu mentinerea intacta a celor 2 gene γ. Heterozigotii pentru (δβ)⁰HPFH prezinta un procent variabil de HbF, in functie de tipul deletiei. Procentul de HbA₂ este usor scazut sau normal; valoarea hemoglobinei este normala insa VEM si HEM pot prezenta valori scazute, intr-o anumita masura. Diferenta fata de δβ⁰-talasemie consta in faptul ca aceasta din urma prezinta HbF intr-un procent de 5-15% si un dezechilibru in sinteza lanturilor globinei; distributia HbF este pancelulara in (δβ⁰)HPFH si heterocelulara in δβ⁰-talasemie.

Homozigotii nu prezinta anemie; de fapt poate sa apara chiar o policitemie usoara deoarece HbF are o afinitate pentru oxigen mai mare decat HbA. In unele cazuri indicii eritrocitari pot sugera tara β-talasemica (numar crescut de eritrocite,VEM si HEM scazute).

Coexistenta HPFH deletionala cu siclemia determina o forma de boala foarte usoara, cu aproximativ 30% HbF si 70% HbS.

Heterozigotii compusi pentru HPFH deletionala si β-talasemie prezinta in jur de 70% HbF. Fenotipul este variabil. In cazul celor doua tipuri africane fenotipul generat este foarte bland, in timp ce pentru tipul Indian heterozigotii compusi prezinta tablou de β-talasemie intermedia¹.

Recomandari pentru testarea genetica

– depistarea purtatorilor, mai ales la persoanele care asociaza siclemie sau β-talasemie (in scop prognostic);

– diagnostic prenatal⁵_.

Specimen recoltat – sange venos⁴.

Recipient de recoltare – vacutainer ce contine EDTA ca anticoagulant⁴_.

Cantitate recoltata – cat permite vacuumul⁴

Cauze de respingere a probei – folosirea heparinei ca anticoagulant; probe coagulate sau hemolizate⁴.

Stabilitate proba – 7 zile la 2-8ºC⁴.

Metoda – analiza deletiilor/duplicatiilor (MLPA) de la nivelul clusterului genelor β⁴. 

Bibliografie

1. Barbara J. Bain. Haemoglobinopathy Diagnosis. Blackwell Science, 2001, 93-101.
2. Craig JE, et al. Rapid detection of deletions causing delta beta thalassemia and hereditary persistence of fetal hemoglobin by enzymatic amplification. In Blood, 1994.
3. Eva Barragan. Molecular detection of Spanish δβ-thalassemia associated with β-thalassemia identified during prenatal diagnosis. In Clinica Chimica Acta, vol.368, Jun 2006, 195-198.
4. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
5. Renzo Galanello, Antonio Cao. Beta-Thalassemia. Gene Reviews, 2008. www.ncbi.nlm.nih.gov. ReferenceType: Internet Communication.