Anticorpi anti-factor intrinsec

Analize medicale

Laborator Synevo

Informatii generale

Anemiile megaloblastice sunt stari patologice avand la baza o tulburare a diviziunii celulare prin sinteza scazuta a acizilor nucleici, manifestata hematologic prin transformare megaloblastica si hematopoieza ineficienta. Sinteza deficitara a acizilor nucleici, in primul rand a ADN-ului, se datoreaza in majoritatea cazurilor deficitului de vitamina B12 sau acid folic, vitamine cu rol de coenzime in sinteza nucleotidelor purinice si in transformarea uridinei in timidina la nivelul lantului ADN.

Categoria patogenetica cea mai importanta in deficitul de vitamina B12 este cea a tulburarilor de absorbtie, locul predominant revenind bolii Addison-Biermer.

Anemia pernicioasa (boala Addison-Biermer) este una din consecintele majore ale deficitului de vitamina B12, afectiune caracterizata la nivelul celulelor parietale gastrice prin reducerea severa pana la absenta secretiei de factor intrinsec (FI).

Factorul intrinsec este o glicoproteina secretata de celulele parietale  din regiunea fundica a stomacului, care are o actiune specifica de favorizare a  absorbtiei vitaminei B12 si o functie nespecifica de legare a vitaminei B12 (si alte substante din tubul digestiv fixeaza aceasta vitamina).

Anticorpii anti-FI sunt mai specifici bolii Biermer decat anticorpii anti-celule parietale gastrice si sunt prezenti in ser la 56% din pacientii cu aceasta afectiune, iar in sucul gastric se pot decela in 75% din cazuri. Acesti anticorpi anti-FI sunt de tip IgG si IgA, in ser existand numai cei de tip IgG. Rolul lor patogenetic este dovedit cert, acestia interferand cu absorbtia vitaminei B12, fie prin impiedicarea legarii acesteia de FI ( anticorpi de tip I sau “anticorpi blocanti”), fie prin legarea FI liber sau a complexului FI – vitamina B12 (anticorpi de tip II sau “anticorpi de legare”).

Prezenta anticorpilor anti-FI a fost demonstrata intr-un procent foarte ridicat si la copiii cu anemie pernicioasa juvenila4;5;6;7.

Recomandari pentru determinarea anticorpilor anti-factor intrinsec  confirmarea diagnosticului de anemie pernicioasa3.

Pregatire pacient – se va evita administrarea de vitamina B12 cu 2 saptamani inaintea recoltarii1;2;3.

Specimen recoltat – sange venos2.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator1.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare1.

Volum proba – minim 0.5 mL ser1.

Cauze de respingere a probei  ser hemolizat, intens lipemic sau contaminat bacterian1.

Stabilitate proba  serul separat este stabil 7 zile 2-8°C; doua luni la -20°C; nu  decongelati/ recongelati1.

Cauze de respingere a probei  specimen hemolizat, lipemic sau contaminat bacterian1. 

Metoda – ELISA1.

Valori de referinta – <6 U/mL: negativ1.

Interpretarea rezultatelor

Determinarea anticorpilor anti-FI are o importanta deosebita in diagnosticul diferential al deficitului de vitamina B12. De fapt, asocierea anemiei megaloblastice cu un nivel seric scazut de vitamina B12 precum si cu prezenta in ser a anticorpilor anti-FI reprezinta elementul cheie in diagnosticul anemiei pernicioase, care elimina necesitatea investigatiilor ulterioare (cum ar fi testul Schilling).

Pe de alta parte, un rezultat negativ nu exclude posibilitatea existentei anemiei pernicioase, deoarece anticorpii anti-FI lipsesc la aproximativ 50% dintre pacientii cu aceasta afectiune2.

Limite si interferente 

Nu se recomanda determinarea anticorpilor anti-FI la pacientii care au efectuat tratament injectabil cu vitamina B12 in ultimele 2 saptamani. Niveluri serice crescute de vitamina B12 libera pot exista in primele 2 saptamani dupa tratamentul injectabil, iar acestea pot interfera cu determinarea anticorpilor anti-FI, conducand la un rezultat fals pozitiv. Studiile au dovedit ca un nivel minim de 444 ng/L de vitamina B12 libera interfera semnificativ cu aceasta analiza, ceea ce corespunde unui nivel seric total de vitamina B12 ≥  800 ng/L. De aceea toate rezultatele pozitive pentru anti-FI nu trebuie sa implice cu certitudine diagnosticul de anemie pernicioasa fara determinarea ulterioara a nivelului de vitamina B12.

Unii pacienti cu alte boli autoimune (tiroidita autoimuna, diabet zaharat tip 1) pot avea rezultate pozitive pentru anti-FI, in absenta anemiei pernicioase3

Bibliografie

  1. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
  2. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Intrinsic Factor Blocking Antibodies, Serum. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.
  3. Mayo Clinic/Mayo Medical LaboratoriesTest Catalogs and Guides. Intrinsic Factor Blocking Antibody, Serum. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.
  4. Radu Paun. Tratat de medicina interna. Hematologie, vol 1, Ed.1997, 630-647.
  5. Stabler SP, Allen RH: Vitamin B(12) deficiency as a worldwide problem. In Ann Rev Nutr 2004; 24:299-326.
  6. Toh BH, Van Driel IR, Gleeson PA: Pernicious anemia. N Engl J Med 1997; 337: 1441-1448.
  7. Ward PC: Modern approaches to the investigation of vitamin B(12) deficiency. In Clin Lab Med 2002:22; 435-445.