Săptămâna europeană de luptă împotriva cancerului – 25-31 mai 2023

Stiri

25-31 Mai este, în fiecare an, săptămâna europeană de luptă împotriva cancerului. Această perioadă, unește Europa pentru a readuce în prim planul preocupărilor de sănătate publică, necesitatea de a intesifica acțiunile de prevenție primară a cancerului, de a asigura servicii de egală calitate și siguranță tuturor cetățenilor și de a oferi suport pacienților și supraviețuitorilor de cancer.

Această ocazie oferă prilejul tuturor actorilor din sistemele de sănătate europene – specialiști, pacienți, decidenți, organizații non-guvernamentale să informeze, educe și să conștientizeze asupra problematicii complexe a cancerului.

Cancerul rămâne a doua cauză de deces în Uniunea Europeană, iar estimările arată că până în anul 2035, numărul de îmbolnăviri de cancer în Uniunea Europeană va crește cu 24%, astfel că această boală va deveni principala cauză de deces.

Principalii factori de risc care contribuie la povara globală a cancerului sunt factorii comportamentali (fumatul, consumul de alcool, supraponderabilitatea și obezitatea) și factorii de mediu. Prevalența majorității factorilor de risc de cancer este încă ridicată, ceea ce indică necesitatea intensificării eforturilor de prevenție primară.

Cancerul este o boală cu multe fațete: medicale, sociale și economice. Combaterea și controlul cancerului rămâne una din cele mai intens discutat e probleme de sănătate publică.  Creșterea speranței de viață la nivel European, progresele științifice care au transformat anumite forme de cancer dintr-o boală fatală, într-o boală cronică, nevoile de servicii de sprijin suplimentare pentru pacienți, supreviețuitori și familiile acestora, ridică provocări complexe.

Pentru a putea răspunde acestor provocări, România trebuie să asigure acces crescut la servicii medicale de diagnostic și tratament de egală calitate și siguranță și, în egală măsură, trebuie să intensifice dezvoltarea și implementarea de programe de prevenție primară și de screening pentru cancer.

De aceea, direcționarea resurselor, atât cele financiare, cât și cele umane, trebuie să se îndrepte către acele intervenții care și-au dovedit eficacitatea și cost-eficiența, pentru a obține un maximum de beneficii, cu minimum de riscuri.

România a dezvoltat și implementat programe pilot de screening pentru cancerul de col uterin, cancerul de sân și cancerul colorectal, care vizează prioritar populații vulnerabile. De asemena, prin Programul Sănătate 2021-2027, finanțat din fonduri structurale a alocat importante resurse financiare pentru dezvoltarea infrastructurii de diagnostic și tratament al cancerului.

Institutul Național de Sănătate Publică, prin specialiștii săi, a contribuit activ la dezvoltarea acestor programe preventive și de investiții și se alătură, timp de o săptămână, efortului European de conștientizare privind prevenția, îngrijirea și sprijinul pacienților diagnosticați cu cancer.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații legate de sănătate, urmărește-ne pe Facebook  , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .