Virus herpetic uman (HHV) tip 7: Anticorpi IgG, IgM

Analize medicale

Laborator Synevo

Informatii generale

Virusul herpetic uman tip 7 – Human herpesvirus 7 (HHV-7) – a fost izolat in 1990 de catre Frenkel si colaboratorii in limfocitele CD4 ale unui adult sanatos cu exanthema subitum. Face parte din subfamilia β-herpesvirusurilor, genul Roseolovirus, prezentand omologie cu HHV-6 in proportie de 20 – 75%.  

Avand in vedere caracterul ubicuitar al HHV-7, peste 80% din populatie prezinta anticorpi anti-HHV-7 in ser. Infectia cu HHV-7 apare mai tarziu decat cea cu HHV-6; 18% dintre copii sunt infectati in primul an de viata, procentul atingand 53% pana la varsta de 2 ani. Multi copii dezvolta boala intre 2 si 5 ani, transmisia virusului realizandu-se, in general, prin intermediul salivei persoanelor infectate.

HHV-7 are tropism pentru limfocitele T CD4 pozitive, celulele epiteliale de la nivelul glandelor salivare, precum si celulele din plamani si tegument. De asemenea virusul a fost detectat in laptele matern. HHV-7 ramane cantonat in concentratii crescute in saliva, atat la adulti, cat si la copii, pe toata durata vietii. Virusul induce degradarea moleculelor din clasa I a complexului major de histocompatibilitate.

Infectia primara poate fi asimptomatica sau se caracterizeaza prin aparitia febrei (400C), convulsiilor febrile, mai rar a vomei, diareei si a manifestarilor de tract respirator superior.

HHV-7 este implicat de asemenea si in aparitia exantemului subit (identic cu cel indus de HHV6), desi majoritatea cazurilor sunt induse de HHV-6. HHV-7 a fost asociat mai rar cu boala SNC decat HHV-6.

HHV-7 poate determina encefalita atat la persoanele imunocompetente cat si la cei imunosupresati. Conform unui studiu, 10% din copiii spitalizati in Marea Britanie cu encefalita sau febra si convulsii au fost diagnosticati ca avand infectie acuta cu HHV-7.

Ca si in cazul HHV-6  un instrument util in diagnosticul infectiei HHV-7 la copii il constituie testele serologice efectuate mai ales pe seruri-perechi (la debutul bolii şi în perioada de convalescenţă) pentru demonstrarea seroconversiei anticorpilor de tip IgG1.

Recomandari pentru determinarea HHV-7: Anticorpi IgM, IgG  utilitate in diagnosticul infectiilor primare cu HHV-71;2.

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate) sau postprandial2.    

Specimen recoltat – sange venos2.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator2.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare2.

Volum proba – minim 2 mL ser2.

Cauze de respingere a probei –  specimen intens hemolizat, hemolitic sau contaminat bacterian2.

Stabilitate proba – 2 saptamani la 2-8°C; timp indelungat la -20°C; evitati decongelarea/recongelarea repetata3.

Metoda– imunofluorescenta indirecta IFA2.

Valori de referinta

HHV-7 IgM: Negativ

HHV-7 IgG: Negativ2.

Interpretarea rezultatelor

Diagnosticul pozitiv al unei infectii primare poate fi demonstrat prin seroconversia anticorpilor IgG de la negativ la pozitiv sau prin prezenta anticorpilor IgM1

Bibliografie

  1. Jeffrey I. Cohen Human Herpesvirus Types 6 and 7. In Mandell, Douglas,and Bennett’s Principles and Practice of Infectious Diseases, 7th edition, Churchill Livingstone, Elsevier, 2010, 2011-2014.
  2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *