Anti-HCV

Analize medicale

Laborator Synevo

Informatii generale

Virusul hepatitei C (VHC) este raspunzator de  aproximativ 20% din hepatitele acute, 60-70 % din hepatitele cronice si aproximativ 30% din cirozele si cancerele hepatice.

VHC, depistat in 1989, este un virus ARN din genul Flavivirus, familia Togaviridae, cu dimensiuni intre 40-60 nm si cu un continut preponderent lipidic. Exista 6 genotipuri majore si 50 de serotipuri de VHC. Cunoasterea genotipului sau serotipului (anticorpii specifici genotipului) de VHC este utila in recomandarea si conducerea tratamentului. VHC este transmis prin contactul cu sange sau produse de sange infectat: transfuzii, folosirea acelor si seringilor de la o persoana la alta, fara sterilizare sau insuficient sterilizate, tatuarea corpului, vaccinarea cu echipament nesterilizat, folosirea in comun a periutei de dinti, aparatului de barbierit, pensetei, trusei de manichiura. Este prezent si in medii biologice (saliva, lapte, secretii vaginale, sperma etc.), dar in concentratie mai mica decat virusul B. Se poate transmite si de la mama la fat2;5. Rata de transmisie verticala la gravidele cu anti-HCV pozitiv a fost estimata la 2.7-4.4%, aceasta rata atingand valori de 5.4-8.6% la gravidele care au coinfectie VHC – HIV1.

Este bine de stiut faptul ca virusul nu se transmite prin folosirea in comun a veselei, piscinelor si toaletelor2.

Aproximativ 85% din formele acute se cronicizeaza.

Dintre purtatorii cronici, cu sau fara valori serice anormale de ALT,

  • ~ 15% se vindeca;
  • ~ 70% dezvolta hepatita cronica (interval mediu 10 ani);
  • ~ 10-20% dezvolta ciroza (interval mediu 20 ani);
  • ~ 50% mor din cauza infectiei cu VHC.

Carcinomul hepatocelular poate aparea la cca. 20% din pacientii cu ciroza (interval mediu 30 ani) si la 1-5% din cei infectati cu VHC5.

Testele diagnostice pentru depistarea infectiei cu VHC sunt de 2 categorii:

I – teste serologice pentru depistarea anticorpilor;

II – teste moleculare pentru detectarea particulelor virale.

Debutul este insidios, virusul  fiind numit si “bomba cu efect intarziat”.

“Fereastra serologica” intre infectia VHC si detectarea anti-HCV variaza de la pacient la pacient.

Cu testele serologice curente anticorpii se depisteaza in medie la 7-8 saptamani de la debutul infectiei. In cazul eradicarii spontane a infectiei, anti-HCV pot sa persiste toata viata sau sa scada treptat pana la disparitie in cativa ani. La pacientii cu infectie cronica anti-HCV persista indefinit. In populatia cu risc scazut procentul de persoane care scapa diagnosticarii este de 0.5-1%.

Rezultatele pozitive trebuie confirmate printr-o analiza suplimentara – RIBA (recombinant immunoblot assay) care sa indice rectivitatea fata de 2 antigene virale.

O data cu imbunatatirea testelor screening si a tehnicilor moleculare, confirmarea prin RIBA devine din ce in ce mai putin necesara (exceptie bancile de sange).

Testarea pentru ARN-VHC (prin PCR) confirma diagnosticul si cuantifica numarul de copii virale in sange (viremie). Aproape toti pacientii cu infectie cronica au ARN-VHC detectabil in sange4;5.

Recomandari pentru determinarea anti-HCV

  • diagnosticul de infectie acuta/cronica sau in antecedente cu virusul hepatitei C;
  • screening-ul produselor de sange si al donatorilor;
  • screening-ul prenatal, in scopul prevenirii transmiterii infectiei la fat1;4.

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate)3.

Specimen recoltat – sange venos3.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator3.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare. Se lucreaza imediat, daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8°C sau la -20°C3.

Volum proba – minim 0.5 mL ser3

Cauze de respingere a probei –  specimen hemolizat; specimen expus la temperaturi ridicate; specimen contaminat bacterian; specimen care contine azida de sodiu3.

Stabilitate proba – serul este stabil 5 zile la 2-8°C; timp indelungat la -20°C; evitati decongelarea/recongelarea3.

Metoda – imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA).

Testul utilizeaza antigene derivate dintr-o proteina structurala (core) si 2 proteine non-structurale (NS3 si NS4) ale VHC; NS3 – antigenul imunodominant VHC – este obtinut prin recombinare genetica si este “reinfasurat” pentru a se obtine o activitate imunologica crescuta; testul prezinta o sensibilitate mare fata de toate cele 6 genotipuri provenite din arii geografice diferite3.

Valori de referinta – anti-HCV negativ3.

Limite si interferente

Rezultate fals negative pot fi intalnite la imunodeprimati (HIV pozitivi), pacienti cu insuficienta renala, crioglobulinemie mixta esentiala, in caz de congelari si decongelari repetate sau depozitare prelungita a esantioanelor de sange.

Rezultate fals pozitive, chiar si pentru testele de generatia a 3-a, pot sa apara in boli autoimune (80% dintre cazurile de hepatita cronica activa autoimuna), poliarterita nodoasa, prezenta de factor reumatoid, hipergamaglobulinemie, paraproteinemie, transfer pasiv de anticorpi, anticorpi antisuperoxid dismutaza (o enzima umana utilizata in procesul de clonare)5.

Detectarea anticorpilor anti-HCV nu permite distinctia dintre o infectie curenta si o infectie in antecedente. Pentru confirmarea diagnosticului de infectie activa cu virusul hepatitei C este necesara efectuarea ARN-VHC4.

Intr-un procent redus de cazuri se poate obtine un rezultat slab pozitiv pentru anti-HCV (analizorul indica o valoare apropiata de valoarea cut-off a pozitivitatii); in aceste cazuri este folosita si o metoda alternativa de testare (ELISA). Laboratorul va comunica astfel de situatii, cu recomandarea de a se verifica specificitatea anticorpilor anti-HCV prin testul de confirmare Western blot3

Bibliografie

  1. Ann M. Gronowski. Screening and Diagnosis of Congenital Infections. In Handbook of Clinical Laboratory Testing During Pregnancy. Totowa, NJ: Humana Press ed. 2004, 257.
  2. Georg M. Lauer, Bruce D.Walker. Hepatitis C Virus Infection. In N Engl J Med 345, 41-50. 2001. Ref Type: Journal (Full).
  3. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
  4. Lothar Thomas. Hepatitis C. In Clinical Laboratory Diagnostics – Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998, 1273-1276.
  5. Wallach J. Afectiuni hepatobiliare si pancreatice. In Interpretarea testelor de diagnostic. Editura Stiintelor Medicale, Romania, Ed. 7, 2001, 316-323.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *