Noua noastră normalitate, pandemia Coronavirus, a impus societăților să adopte planuri de igienă mult mai riguroase. Din nefericire, echipamentele de protecție precum mănușile și măștile se contaminează rapid și în niciun caz nu trebuie aruncate neglijent, cu atât mai puțin în parcări publice, deoarece vor sfârși prin a dăuna mediului înconjurător. Deoarece virusul Covid-19 supraviețuiește pe suprafețe câteva ore sau chiar câteva zile, aplicarea un protocol adecvat pentru aruncarea echipamentelor este crucială. Iată câteva recomandări care sunt deopotrivă sigure pentru sănătatea publică și pentru planeta noastră, despre cum să eliminăm mănușile, măștile, doze de dezinfectanți, șervețele și alte deșeuri.
Mănușile
Cei care se aventurează la cumpărături de strictă necesitate pe vremea pandemiei obișnuiesc să poarte mănuși chirurgicale. Doar că purtarea acelorași mănuși din loc în loc sau folosirea telefonului cu mâna înmănușată nu face altceva decât să împrăștie germenii. Dacă purtați mănuși, este important să le înlocuiți cu regularitate. Dacă vă întrebați cum să vă scoateți corect mănușile de pe mână, cei de la CDC (Centrul pentru controlul și prevenirea bolilor) au realizat un tutorial pe pagina lor (link aici – https://www.cdc.gov/vhf/ebola/pdf/poster-how-to-remove-gloves.pdf)
După ce v-ați scos mănușile în siguranță, le puteți arunca într-un coș de gunoi. Nu fiți chiar Dumneavoastră cel care le aruncă pe jos! Revista Waste Advantage Magazine (https://wasteadvantagemag.com/tip-the-correct-way-to-dispose-of-gloves/) recomandă ca, pentru mai multă prudență, să introduceți mănușile folosite într-o punguță înainte de a le pune la gunoi. Unele mănuși sunt reciclabile, dar în vremuri de pandemie este mai sigur să fie aruncate, pentru a menține siguranța. Pentru a reduce cantitatea de deșeuri, desigur că puteți să vă spălați pe mâini cu regularitate, cu apă caldă și săpun. Dacă intrați în mai multe magazine, spălați-vă pe mâini după fiecare locație.
Măștile
O altă măsură predominantă pentru evitarea răspândirii virusului Covid-19 este purtarea de măști faciale, în legătură cu care Organizația Mondială a Sănătății – World Health Organization (WHO) https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/advice-for-public/when-and-how-to-use-masks a realizat tutoriale pe care le puteți descărca. OMS recomandă ca măștile de unică folosință să fie eliminate imediat prin aruncarea într-un container închis. În mod obișnuit, se presupune că măștile sunt aruncate frecvent, ca articole de unică folosință (măști chirurgicale). Datorită crizei actuale de materiale de protecție, mulți oameni își confecționează măști din bumbac sau poartă aceeași mască o perioadă mai îndelungată. Dacă aveți mască de hârtie, acestea trebuie să fie scoase cu atenție și aruncate după utilizare, deoarece nu pot refolosite sau reciclate în siguranță. Măștile de tip N95 ar trebui să fie rezervate doar pentru personalul medical, iar dacă dețineți asemenea articole, luați legătura cu spitalele, organizațiile sau departamentele de sănătate publică pentru a le dona spre folosul cadrelor medicale.
Aveți o mască de pânză? CDC (https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/downloads/DIY-cloth-face-covering-instructions.pdf) vă oferă sfaturi despre cum să confecționați, să purtați și să spălați măștile de pânză. După fiecare purtare, spălați masca în mașina de spălat, înainte de a o reutiliza. Apa fierbinte și detergentul obișnuit pentru rufe sunt suficiente pentru curățare, iar ca precauție suplimentară se poate adăuga o doză de înălbitor (clor pentru rufe) care nu afectează culorile.
Dezinfectanți, produse de curățenie și dezinfectant pentru mâini
Produsele de curățenie de uz casnic și dezinfectanții pentru mâni sunt utilizate mult mai mult ca de obicei în această perioadă. Așadar, ce avem de făcut cu toate ambalajele? În funcție de inscripționarea etichetelor, ambalajele pot fi aruncate în containerele de reciclare sau în tomberoane. Bureții și lavetele ar trebui aruncate la gunoiul menajer. Pentru ambalajele produselor speciale de curățat, ca de exemplu detergenți pentru cuptoare, este de preferat să cereți informații și sfaturi de la serviciul de salubritate local despre cum să le eliminați în siguranță.
Așa cum recomandă Earth911 (https://earth911.com/inspire/programs-initiatives/safely-dispose-cleaning-products/) este important să citiți etichetele produselor pentru a lua la cunoștință existența instrucțiunilor specifice pentru eliminare. De exemplu, multe produse antibacteriale conțin triclosan, care ar putea contribui la rezistența la antibiotice a bacteriilor, astfel că nu trebuie vărsată în sistemul de canalizare.
Șevețele umede
În pofida campaniilor de marketing care prezintă unele tipuri de șervețele umede ca fiind degradabile și pot fi aruncate la toaletă, în realitate sistemele de canalizare menajeră nu sunt proiectate pentru a transporta șervețelele. În perioada în care stocurile de hârtie igienică au fost luate cu asalt, oamenii au utilizat în loc șervețele umede și au cumpărat cantități mari de șervețele dezinfectante.
Green Matters (https://www.greenmatters.com/p/can-you-flush-clorox-wipes) avertizează împotriva aruncării în toaletă a șervețelelor umede și dezinfectante, cu toate că acestea sunt comercializate cu reclama de degradabil și posibilitatea eliminării prin canalizare. ”Singurul lucru pe care e sigur să-l aruncați în toaletă, cu excepția fluidelor corporale, este hârtia igienică.
RecycleNow explică: ”șervețelele pentru copii, cele cosmetice, lavetele pentru curățarea suprafețelor sanitare și cele mai multe țesături pentru igienă NU sunt reciclabile și nu este indicat să fie aruncate la toaletă, cu toate că unele etichete de produs afirmă acest lucru. Toate acestea trebuie să fie aruncate în coșul de gunoi.
Prosoape de hârtie și ale produse din hârtie
Multe produse din hârtie sunt etichetate ca fiind ”manufacturate din materiale reciclate” (https://inhabitat.com/tag/recycled-materials), ca urmare unii consumatori cred că prosoapele și șervețelele de hârtie pot fi disponibilizate în coșurile de reciclare. Cu toate acestea, Business Insider https://www.businessinsider.com/dont-recycle-napkins-paper-towels-2016-2 avertizează în sens contrar. De ce?prosoapele și șervețelele de hârtie MURDARE distrug loturi întregi de hârtie reciclabilă. Pe de altă parte, dacă achiziționați prosoape de hârtie reciclată, ”fibrele sunt prea scurte pentru a putea fi reutilizate”, adică nu mai pot fi reciclate, chiar dacă sunt curate.
Dacă utilizați prosoape de hârtie cu soluții chimice de curățare sau dacă sunt gresate, ar trebui să fie puse la gunoiul menajer. Dacă sunteți cumva afectat de boală, cu atât mai mult aruncați aceste deșeuri la gunoi.
În alte circumstanțe, dacă produsele din hârtie nu sunt înălbite cu substanțe pe bază de clor, pot fi puse în containerul de compostare.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații legate de sănătate, urmărește-ne pe Facebook.