Asociaţia Română de Psihiatrie Comunitară / Dr. Alina Marinela Petriceanu
Ce este tulburarea afectivă bipolară?
Tulburarea afectivă bipolară a fost denumită până în anii ’80 boala maniaco-depresivă. Este caracterizată prin schimbări dramatice de dispoziţie, de la tristeţe extremă ( episod depresiv) până la euforie (episod maniacal).
Termenul bipolar se refera chiar la această pendulare de la polul depresiv la polul maniacal.
2. Semne şi simptome
Episodul maniacal este o perioadă în care persoana are o dispoziţie euforică, fără un motiv obiectiv (a câştigat la LOTO, a primit o moştenire). Aceasta poate evolua de la o uşoară stare de veselie, bunadispozitie până la o stare agitată, în cadrul căreia simte că „nu mai încape în propria piele”.
Energia inepuizabilă poate fi în primă fază benefică. Însă discursul poate deveni obositor, persoana poate elabora planuri grandioase şi nerealiste (cum ar fi proiecte de îmbogaţire rapidă, revelaţii religioase, construirea unui pod peste Atlantic etc) Orice propunere a celor apropiaţi de renunţare la aceste planuri îl va face să se simtă frustrat, agitat şi să aibă o atitudine ostilă.
Episodul maniacal este însoţit de următoarele simptome: deliruri, gânduri dezorganizate, halucinaţii (perceperea unor lucruri care nu există, cel mai frecvente fiind auditive, vizuale, olfactive). Perioada de odihna prin somn scade marcant sau dispare total. Nu simte oboseala, doarme puţin, iar pe măsură ce insomniile se agravează, agitatia şi instabilitatea cresc.
Apar problemele comportamentale, care pot include:
- cheltuieli exagerate: golirea contului bancar, a economiilor financiare, cumpărături exagerate şi făcute într-un mod impulsiv
- comportamente sexuale riscante: parteneri multipli, relaţii sexuale neprotejate, întâlniri cu persoane cunoscute din întâmplare, aventuri amoroase, experimente sexuale
- pariuri, jocuri de noroc
- abuz de substanţe (alcool, ţigări)
- impulsivitate: părăsirea unei relaţii stabile, demisia, implicare în activităţi mistice şi spirituale, scrierea unui roman sau a unei simfonii în curs de câteva zile.
Episodul depresiv
Spre deosebire de perioadele de tristeţe prin care trece orice persoană, episodul depresiv se defineşte ca fiind o stare de tristeţe profundă, de nefericire. Pentru ca depresia să fie considerată clinică, trebuie să persiste cel putin 2 săptămâni şi să aibă cel putin 5 din urmatoarele simptome, dintre care cel putin unul să fie dispoziţie depresivă sau pierderea interesului sau plăcerii:
- tristeţe apasătoare în cea mai mare parte a zilei, care adesea poate fi observata şi de ceilalţi
- diminuarea marcată a interesului sau plăcerii (lucrurile care-l încântau şi îi făceau plăcere înainte nu-l mai atrag)
- modificari semnificative ale greutăţii corporale (creştere sau scădere) sau ale apetitului
- insomnii (dificultăţi de adormire, treziri nocturne dese sau trezirea prea devreme) sau hipersomnii (prelungirea perioadei de somn) aproape în fiecare zi
- agitaţie sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi
- fatigabilitate (oboseşte usor) sau lipsa de energie ,cu sau fără dureri generalizate sau preocupări medicale
- sentimente de vinovaţie sau de culpă exagerată ori inadecvată
- diminuarea capacităţii de a gândi sau de a se concentra ori de a lua o decizie ( de exemplu nu poate urmări un film la Tv, nu se poate hotărî cu ce să se îmbrace etc)
Persoanele care resimt o durere sufletească insuportabilă se gândesc adesea la sinucidere ca la o cale de ieşire. Ideile exprimate de sinucidere ar trebui întotdeauna luate în serios din moment ce este dovedit faptul că 90% din persoanele care se sinucid au spus altei persoane hotărârea luată.
Între cele două episoade clar delimitate persoana poate fi asimptomatică (fără simptome maniacale sau depresive) sau poate prezenta treceri rapide de la o stare la alta (tulburarea afectivă bipolară cu cicluri rapide); de asemenea, simptomele maniacale şi cele depresive pot coexista (episod mixt). Aceaste caracteristici ale bolii duc adeseori la o diagnosticare greşită.
- Cauze
Tulburarea afectivă bipolară poate fi cauzată de
– factori biologici (factori genetici, modificări cerebrale care cuprind variaţii ale substanţelor chimice, ale structurii şi functionalităţii creierului, modificări hormonale şi imunologice)
– psihosociali (evenimente stresante).
- Factori de risc
Copiii cu un părinte cu tulburarea afectivă bipolară sunt predispuşi de 7 până la 20 de ori mai mult să dezvolte această boală faţă de copiii ai căror părinţi nu suferă de această tulburare. Datele statistice arată că în final doar 10% din copiii cu un părinte cu tulburarea afectivă bipolară vor fi afectaţi de această boală.
Ceea ce pentru o persoană fără predispoziţie genetică reprezintă fapte obişnuite de viaţă se poate constitui într-un factor declanşator pentru persoana cu predispoziţie genetică.
Printre factorii care pot declanşa episoadele bipolare se numără:
- evenimente majore stresante sau acumulările problemelor cotidiene
- suprastimulare (implicarea în prea multe activităţi solicitante)
- urmărirea înverşunată a ţelurilor propuse cu ignorarea propriilor nevoi (nevoia de somn, repaus, socializare)
- conflicte interpersonale
- alcool, droguri
- boli somatice (boli fizice)
- Stilul de viaţă
Persoanele cu tulburarea afectivă bipolară resimt diferit boala în funcţie de simptomele lor, cât de des apar acestea şi în ce mod le afectează viaţa. Se estimează că aproximativ 70% dintre persoanele cu tulburarea afectivă bipolară vor primi cel putin un diagnostic psihiatric inexact. În medie, vor consulta patru medici anterior diagnosticării adecvate. Perioada de timp dintre debutul simptomatologiei şi diagnosticarea adecvată poate fi de cel puţin 10 ani. De aceea, viaţa persoanei poate fi serios afectată. Ca în orice altă boală, diagnosticarea corectă şi precoce este foarte importantă. Tulburarea afectivă bipolară necesită terapie pe termen lung, de aceea persoana are nevoie de susţinerea celor apropiaţi.
- Tratament
Ca orice altă boală psihică, tulburarea afectivă bipolară afectează atât persoana diagnosticată cât şi pe apropiaţii acesteia.
Cursul bolii poate fi influenţat iar recăderea poate fi prevenită folosind obiceiuri constructive cum ar fi menţinerea medicaţiei, chiar dacă persoana se simte mai bine, psihoterapia, acordarea atenţiei cuvenite primelor simptome şi urmarea unui stil sănătos de viaţă. În mod similar, metode distructive de adaptare, cum ar fi alcoolul sau drogurile, pot duce la agravarea bolii.
Medicaţia pentru tulburarea afectivă bipolară cuprinde: antipsihotice tipice sau atipice, stabilizatoare ale dispoziţiei, antidepresive, anxiolitice (ameliorează neliniştea, agitaţia) şi hipnotice (somnifere).
La alegerea tratamentului se ţine cont de următorii factori:
– pacient – a avut un tratament benefic în trecut?
– profilul efectelor adverse – fiecare medicament are un profil unic al efectelor adverse; unele, cu un potenţial sedativ mai ridicat, tratează mai rapid insomnia şi agitaţia, dar persoana se poate simţi prea sedată şi de aceea poate folosi un medicament cu potenţă mai ridicată şi efect sedativ mai slab
– costul – aici contează dacă persoana are asigurare medicală, pentru că atunci tratamentul neuroleptic este gratuit
– interacţiuni medicamentoase
– monitorizare continuă – unele medicamente necesită monitorizare atentă şi prelucrarea de probe sanguine
– comorbidităţi – pot exista alte probleme medicale care fac ca anumite medicamente să fie mai mult sau mai puţin potrivite
– modalitatea de administrare – exista forme orale (comprimate, soluţii) şi injectabile
Printre efectele secundare care pot să apară se numară: sedarea (reacţii încetinite, mişcări lente, inclusiv somnolenţă), gură uscată, tulburări de vedere, retenţie urinară, constipaţie, confuzie, delir, rigiditate musculară, febră, tensiune arterială crescută, puls accelerat, tulburări de ciclu mestrual, disfuncţie erectilă temporară, scăderea libidoului, anorgasmia (lipsa orgasmului), efecte alergice, efecte hepatice, efecte oftalmologice şi hematologice.
La apariţia unui efect nedorit medicul trebuie informat cât mai repede, pentru ca în acest fel să poată găsi soluţii care să permită continuarea tratamentului cu eliminarea disconfortului dat de reacţiile adverse.
Este bine ca tratamentul medicamentos să fie însoţit de psihoterapie (psihoeducaţia, terapia cognitivă şi terapia cognitiv-comportamentală, terapia centrată pe familie, terapia interpersonală). Aceasta nu înlocuieşte medicaţia, dar poate ajuta pacientul prin:
- conştientizarea asupra bolii şi a necesităţii urmării unui tratament
• identificarea şi supravegherea factorilor declanşatori şi a simptomelor timpurii de boală (oferind un mai mare control asupra bolii)
• elaborarea unor planuri de prevenire a recăderilor
• reducerea intensităţii simptomelor de depresie şi anxietate
• discutarea liberă a problemelor şi reducerea stresului
• revenirea după un episod de boală şi confruntarea cu anumite consecinţe rezultate din acesta
• elaborarea unor strategii de continuare a unei vieţi împlinite prin intermediul unui stil de viaţă sănătoasă
În general pentru a avea un stil de viaţă sănătos trebuie respectate câteva reguli de bază:
- relaţii interpersonale adecvate, respect între membrii familiei şi faţă de prieteni
• o viaţă socială activă
• activităţi diverse, plăcute, care să minimalizeze nivelul stresului
• gestionarea adecvată a stresului prin rezolvarea problemelor cotidiene, prin organizare, echilibru decizional, împărtăşirea temerilor şi dificultăţilor cu cei din jur (familie, prieteni, psihiatru)
• stabilirea unor scopuri în viaţă şi standarde realiste, potrivite, încadrabile într-o anumită perioadă de timp
• activităţi de relaxare cum ar fi lectura, vizionatul tv, exerciţii de respiraţie, relaxare musculară, relaxare spirituală
• exersarea talentelor sau abilităţilor: sculptură, tenis, pictură, dans, muzică
• dietă echilibrată
• evitarea substanţelor toxice: cafeina produce nelinişte, alcoolul şi drogurile pot declanşa episodul de boală, fumatul determină un răspuns nesatisfăcător la tratamentul de bază.
Controlul asupra bolii înseamnă găsirea unui echilibru între supravegherea ei şi concentrarea asupra vieţii individuale într-un mod care nu agravează starea sănătăţii şi nu restricţionează activitaţile. Unele persoane au câteva simptome şi între episoadele de boală, deseori simptomele depresive fiind cele mai persistente şi deranjante.
- Concluzii
- tulburarea afectivă bipolară este o boală severă, ce trebuie tratată cu seriozitate atât de către bolnav cât şi de către familie, întrucât îi afectează atât pe unii cât şi pe alţii ;
- diagnosticarea precoce, menţinerea tratamentului şi adoptatrea unui stil de viaţă sănătos ajută persoana diagnosticată cu tulburarea afectivă bipolară să ducă o viaţă normală
- atât pacientul cât şi familia au nevoie de informare şi de susţinere din partea celor din jur (medici, psihoterapeuţi, prieteni, colegi).