Site icon laMedic.ro

Noutăţi în programele naţionale de sănătate curative

Începând cu data de 1 iunie 2023 se facilitează accesul pacienților oncologici care îndeplinesc criteriile de eligibilitate la investigaţiile PET – CT, prin eliminarea necesității aprobării comisiei de experţi de la nivelul CNAS pentru efectuarea acestei investigații.

Tot de la aceeași dată se implementează un nou program de sănătate, Programul naţional de endometrioză, care va asigura accesul pacientelor cu endometrioză profundă cu afectare intestinală la intervenţii chirurgicale minim invazive, precum și Subprogramul naţional de tratament al bolnavilor cu tulburare depresivă majoră în cadrul Programului naţional de sănătate mintală, având ca obiectiv optimizarea accesului pacienţilor cu afecțiunea respectivă la tratament medicamentos.

Aceste noutăți au fost aprobate în cadrul şedinţei executivului de astăzi și sunt prevăzute într-o Hotărâre de Guvern care modifică şi completează actul normativ similar privind programele naționale de sănătate.

Aceeași hotărâre mai prevede că începând cu data de 1 iulie 2023 se introduc noi reglementări privind prescrierea medicamentelor biosimilare, atât la inițierea tratamentului, cât și la continuarea acestuia, precum şi obligaţia caselor de asigurări de sănătate de a monitoriza semestrial prescrierea produselor biologice.

Tot de la aceeași dată se modifică termenul de decontare în cadrul programelor de sănătate curative. Sumele se vor deconta furnizorilor în termen de până la 60 de zile calendaristice de la data depunerii facturii şi nu de la data acordării vizei de „bun de plată”, cum este în prezent, excepţie făcând serviciile medicale pentru care decontarea se face în termen de 30 de zile de la data depunerii facturii.

Precizăm că după data de 1 iunie 2023 pacienții care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru efectuarea investigaţiilor PET – CT vor avea acces la acestea în baza unui formular specific, care va avea valabilitatea de 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Formularul specific pentru efectuarea investigaţiei PET – CT şi metodologia de transmitere a acestuia în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate se vor aproba prin ordin al preşedintelui CNAS.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații legate de sănătate, urmărește-ne pe Facebook  , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .

Exit mobile version