Insulina

Laboratorul Synevo

 

Informatii generale

Insulina este un hormon polipeptidic produs de celulele β ale insulelor Langerhans pancreatice. Molecula de insulina este alcatuita din 2 lanturi polipeptidice: lantul α cu 21 aminoacizi si lantul β cu 30 aminoacizi, unite prin doua punti disulfidice⁴. Insulina si peptidul C sunt produse de pancreas ca rezultat al clivarii proteolitice a proinsulinei^3;6.

Reglarea secretiei de insulina se face predominant prin nivelul glicemiei.

Secretia de insulina este stimulata de hiperglicemie, unii aminoacizi, hormoni ca glucagonul, gastrina, secretina, colecistokinina^3;5;6.

Secretia insulinica este inhibata de hipoglicemie, somatostatina, adrenalina si noradrenalina^3;5.

Actiunea insulinei este mediata de receptori specifici si consta in principal din facilitarea asimilarii glucozei la nivelul celulelor hepatice, adipoase si musculare; aceasta constituie baza actiunii hipoglicemiante^3;4;6.

Prin activarea atat a proceselor de stocare a glucozei sub forma de glicogen, cat si a sintezei lipidelor si proteinelor pe seama glucidelor alimentare, precum si prin inhibarea proceselor de gluconeogeneza hepatica, insulina detine alaturi de alti hormoni anabolizanti un important rol fiziologic in cresterea rezervelor energetice ale organismului³.

Reglarea secretiei de insulina se realizeaza si printr-un mecanism neuro-reflex, cu participarea centrilor glicoreglatori hipotalamici si a nervilor insulinosecretori vago-simpatici³.

Mecanismul de actiune al insulinei asupra celor 3 metabolisme este complex si diferit de la un tesut la altul. Captarea si stocarea glucozei in ficat presupune inhibarea glicogenfosforilazei si activarea fosfofructokinazei si glicogensintetazei de catre insulina. La nivel muscular si adipos, insulina faciliteaza transportul glucozei cu ajutorul unei proteine transportoare prin mecanismul difuziunii active³. Insulina se combina cu o proteina-receptor care activeaza sistemul de transport membranar si echipamentul enzimatic necesar degradarii glucozei la nivel celular. Acest receptor insulinic este o proteina formata din doua subunitati glicoproteice α si alte doua subunitati β unite prin punti disulfidice. Subunitatile α sunt extracelulare, iar cele β sunt transmembranare, cu activitate tirozinkinazica^3;6. Creierul este singurul tesut  permeabil la glucoza fara participarea insulinei, de aceea scaderea glucozei in sange la valori sub 50 mg/dL provoaca ameteli, convulsii, eventual coma hipoglicemica³.

Un dezechilibru in metabolismul insulinic duce la influentarea masiva a unui numar semnificativ de procese metabolice. O concentratie prea scazuta de insulina libera, biologic activa, poate duce la dezvoltarea diabetului zaharat. Posibile cauze ale acestuia includ:

• distrugerea celulelor beta (diabetul de tip I),
• reducerea efectului insulinei sau a sintezei pancreatice (diabetul de tip II),
• existenta anticorpilor circulanti antiinsulinici,
• eliberarea intarziata a insulinei sau
• absenta receptorilor celulari insulinici (sau receptori inadecvati).

Pe de alta parte, secretia insulinica autonoma neregulata este in general cauza hipoglicemiei. Aceasta conditie este data de inhibarea gluconeogenezei, de exemplu ca rezultat al unei insuficiente renale sau hepatice, adenoamelor sau carcinoamelor de celule insulare. Exista si situatii in care hipoglicemia poate fi provocata, deliberat (scop diagnostic sau terapeutic) sau accidental (supradozare insulina, hipoalimentatie). 

Determinarea insulinei poate fi efectuata in asociere cu testul de toleranta la glucoza sau cu glicemia bazala (à jeun)^3;5;6.

  

Recomandari pentru determinarea insulinei – evaluarea pacientilor cu hipoglicemii à jeun^5;6.

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate) – minim 7 ore⁴.

Specimen recoltat – sange venos⁴.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator⁴.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare; se lucreaza serul proaspat; daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8°C sau la -20°C⁴.

Volum proba – minim 0.5 mL ser⁴.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat⁴.

Stabilitate proba – serul separat este stabil 7 zile la 2-8°C; 3 luni la -20°C; nu decongelati/recongelati⁴.

Metoda – imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA)⁴.

Valori de referinta – 2.6-24.9 µU/mL⁴.

Factor de conversie: µU/mL= pmol/L x 0.146; pmol/L = µU/mL x 6.84.

Limita de detectie – 0.20 μU/mL (1.39 pmol/L)⁴. 

Valori de alerta clinica – > 35 µU/mL¹.

Interpretarea rezultatelor

Hipoglicemia à jeun (< 45 mg/dL) in asociere cu niveluri crescute de insulina este sugestiva pentru diagnosticul de insulinom. Pentru cresterea sensibilitatii testului in depistarea tumorilor pancreatice secretante de insulina, glucoza si insulina se pot doza dupa o pauza alimentara mai mare (maximum 72 ore – perioada in care pacientul  consuma doar lichide, fara calorii sau cafeina). Testul se efectueaza numai in conditii de spitalizare si este util pentru excluderea cazurilor de hipoglicemie reactiva⁵.

Limite si interferente

Determinarea insulinei nu prezinta utilitate clinica in diagnosticul diabetului zaharat.

In trimestrele II si III de sarcina exista o rezistenta relativa la insulina, cu o crestere a nivelului insulinei si hipoglicemie progresiva⁵.

La indivizii obezi nivelurile de insulina à jeun sunt mai mari decat la adultii cu greutate normala.

Hipoglicemia provocata prin administrarea de insulina poate mima un insulinom. In astfel de situatii este utila dozarea peptidului C. Peptidul C rezulta prin clivarea proinsulinei in celulele beta si nu se regaseste in insulina farmaceutica. Prin urmare, in cazurile de hipoglicemie provocata se intalnesc niveluri crescute de insulina insotite de niveluri scazute de peptid C, in timp ce in insulinom se obtin valori crescute atat pentru insulina cat si pentru peptidul C⁵.

• Medicamente

Cresteri: acetohexamida, albuterol, aminoacizi, aspirina, beclometazona,  clorpropamida, ciproheptadin (la persoane care nu au diabet), contraceptive orale, danazol, glipizid, gliburid, gluconat de calciu (la nou nascuti), hidroclorotiazida, hormon de crestere, insulina, interferon alfa-2a, levodopa, lisinopril, medroxiprogesteron, niacina (doze mari), prednisolon, secretina (i.v.), spironolactona, streptozocin, sucroza, terbutalina, tolazamida, tolbutamida, verapamil².

  

Scaderi: blocanti betaadrenergici (ex.: propranolol), calcitonina, clorpropamida (cand nivelul initial este inalt), cimetidina, clofibrat, diazoxid, doxazosin, fenformin, fenobarbital, fenitoin, furosemid, metformin, nifedipin, tiazide, tolbutamida (la unii pacienti)².

• Interferente analitice

Pot produce interferente cu unele componente ale kit-ului si conduce la rezultate neconcludente urmatoarele:

– tratamentul cu biotina in doze mari (>5 mg/zi); de aceea se recomanda ca recoltarea de sange sa se faca dupa minimum 8 ore de la ultima administrare;

– titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidina si anti-ruteniu⁴.

 Bibliografie

1. Frances Fischbach. Chemistry Studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 345-347.
2. Frances Fischbach. Effects of the Most Commonly Used Drugs on Frequently Ordered Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 1243-1244.
3. Ion Haulica. Insulina. In Fiziologie umana. Editura Medicala, Romania, Ed. 2, 2002, 813-818.
4. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref Type: Catalog.
5. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Insulin. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.
6. Lothar Thomas. Insulin, C-peptide, proinsulin. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998, 153-15