Laborator Synevo
Informatii generale
Anticorpii anticardiolipinici apartin grupului anticorpilor antifosfolipidici specifici pentru fosfolipidele anionice (incarcate negativ), componente ale membranelor celulare1. Fosfolipidele anionice (de exemplu, fosfatdilserina) sunt localizate pe suprafata citoplasmatica a membranei in timp ce fosfolipodele neutre (cum ar fi fosfadilcolina) se gasesc predominant la suprafata externa.
Fosfolipidele membranare participa la anumite procese celulare importante cum ar fi schimbul transmembranar de metaboliti si transferul de semnale moleculare; servesc de asemenea ca platforme pentru constituirea complexelor proteine-lipide. Activarea celulara este insotita adesea de mobilizarea fosfolipidelor anionice catre suprafata externa a membranei. De exemplu, in cursul procesului de coagulare fosfadilserina este translocata de pe fata interna a membranei trombocitare oferind o suprafata de asamblare pentru complexul protrombinazei care catalizeaza generarea de trombina.
Complexele formate de fosfolipidele anionice si proteinele plasmatice endogene furnizeaza epitopi pentru anticorpii naturali. In mod normal, plasma contine concentratii scazute de astfel de autoanticorpi de tip IgG ce prezinta o afinitate moderata. Nivelurile patologice sunt consecinta pierderii tolerantei imunologice si a productiei excesive de autoanticorpi2.
Cardiolipina este un fosfolipid acid, derivat din glicerol si a fost pentru prima data izolata in 1941 din cordul bovin, de unde provine si denumirea sa1.
Anticorpii anticardiolipinici sunt adesea prezenti la persoanele cu sindrom antifosfolipidic (Hughes). Acesta constituie o boala autoimuna caracterizata prin repetate tromboze arteriale si venoase, sarcini pierdute recurent si/sau trombocitopenie asociate cu prezenta anticorpilor anticardiolipinici, a anticoagulantului lupic sau a anticorpilor anti-β2 glicoproteina-1. Exista 2 forme clinice de sindrom antifosfolipidic: primar (53% din cazuri) sau in asociere cu alte afectiuni autoimune (LES, sindrom Sjögren, sclerodermie, boala mixta de tesut conjunctiv, artrita reumatoida, artrita psoriazica, vasculite, boala Crohn, etc.)3.
Majoritatea anticorpilor anticardiolipinici recunosc drept tinta antigenica β2 glicoproteina 1, exprimata pe suprafata celulelor endoteliale si a trombocitelor. Autoanticorpii anti-β2 glicoproteina 1 activeaza celula endoteliala, monocitele si trombocitele, avand un efect procoagulant4.
Testul de aglutinare VDRL folosit de mult timp in diagnosticul sifilisului, se bazeaza pe detectarea anticorpilor anticardiolipinici. Un VDRL repetat pozitiv in absenta TPHA exclude diagnosticul de sifilis si impune continuarea investigatiilor in vederea identificarii unui posibil sindrom antifosfolipidic.
Testele imunoenzimatice pentru detectarea anticorpilor anticardiolipinici sunt de 100 ori mai sensibile decat testul VDRL si genereaza mult mai multe rezultate pozitive.
Criteriile pentru diagnosticul de laborator al sindromului antifosfolipidic includ prezenta anticoagulantului lupic, a anticorpilor anticardiolipinici de tip IgG si/sau IgM in titruri moderate sau crescute (>40 GPL, >40 MPL sau >percentila 99 a limitei superioare de referinta) sau a anticorpilor anti-β2 glicoproteina-1 de tip IgG si/sau IgM (in titruri >percentila 99 a limitei superioare de referinta). Pentru oricare din acesti anticorpi trebuie sa existe cel putin doua rezultate pozitive obtinute la un interval de minim 12 saptamani. Anticorpii anticardiolipinici si anticorpii anti-β2 glicoproteina-1 de tip IgA nu au fost inclusi in criteriile de diagnostic datorita lipsei lor de specificitate5.
In general, anticorpii anticardiolipinici sunt mai sensibili decat anticoagulantul lupic pentru detectarea sindromului antifosfolipidic. Anticorpii sunt prezenti la 80-90% din pacientii cu sindrom antifosfolipidic, avand o frecventa de cinci ori mai mare in aceasta afectiune decat anticoagulantul lupic. Cu toate acestea, anticoagulantul lupic este considerat a fi mai specific decat anticorpii anticardiolipinici6.
Recomandari pentru determinarea anticorpilor anticardiolipinici – episoade de tromboza venoasa sau arteriala, survenite in special la pacienti tineri, in absenta oricarui diagnostic alternativ sau a altei etiologii trombotice; avorturi spontane, nastere prematura sau nastere de fat mort (cu fat morfologic normal); evaluarea riscului trombotic la pacientii diagnosticati cu boli de tesut conjunctiv; evaluarea unei trombocitopenii neexplicabile; test VDRL pozitiv in absenta TPHA3;5.
Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)7.
Specimen recoltat – sange venos7.
Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator7.
Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare7.
Volum proba – minim 0.5 mL ser7.
Cauze de respingere a probei – ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian7.
Stabilitate proba – serul separat este stabil 2 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20 °C7.
Metoda – imunochimica cu detectie prin chemiluminiscenta (CLIA). Antigenul folosit este o cardiolipina inalt purificata impreuna cu β2 glicoproteina 1 umana nativa. Sunt detectati separat anticorpii anticardiolipinici de IgG si IgM. Acestia pot fi solicitati individual, impreuna sau in cadrul Profilului sindrom antifosfolipidic7.
Domeniu de masurare
2-280 GPL/mL si respectiv 2-255 MPL/mL7.
Intervale de referinta
Anticorpii anticardiolipinici IgG Anticorpii anticardiolipinici IgM
Negativ: < 20 GPL/mL Negativ: < 13 MPL/mL
Slab pozitiv: 20-39.9 GPL/mL Echivoc: 13-14.9 MPL/mL
Pozitiv: 40-79.9 GPL/mL Slab pozitiv: 15-39.9 MPL/mL
Intens pozitiv: ≥ 80 GPL/mL. Pozitiv: 40-79.9 MPL/mL
Intens pozitiv: ≥ 80 MPL/mL.
Pentru sindromul antifosfolipidic sunt semnificative valori >40 GPL si respectiv >40 MPL, obtinute la 2 determinari, efectuate la un interval de minimum 12 saptamani5;7.
Limite si interferente
Anticorpii anticardiolipinici pot fi depistati si la indivizi sanatosi din populatia generala, IgM fiind mai frecvent intalniti (9.4%) in comparatie cu IgG (6,5 %). Incidenta acestor anticorpi este si mai mare in sarcina normala, unde rata de detectie poate atinge 17% pentru IgM si respectiv 10.6% pentru IgG. Multi din acesti anticorpi sunt tranzitorii si nu se asociaza cu sindrom antifosfolipidic6.
De asemenea, acesti autoanticorpi pot fi prezenti si in infectii de tip hepatita C, malarie, boala Lyme, sifilis, infectie HIV, leucemii, tumori solide si frecvent in ciroze alcoolice.
Datorita acestor factori, diagnosticul de sindrom antifosfolipidic nu trebuie stabilit pe baza unei singure determinari. Specificitatea anticorpilor anticardiolipinici pentru sindromul antifosfolipidic creste cu titrul si este mai mare pentru IgG decat pentru IgM1.
Bibliografie
- Ras R. Antiphospholipid antibodies: immunological aspects. In Clinical Immunology 112, 127-128. 2004. Ref Type: Journal (Full).
- Mayo Clinic, Mayo Medical Laboratories. Reference Laboratory Services for Health Care Organizations. Phospholipid (Cardiolipin) Antibodies IgG, IgM, Serum. www.mayomedicallaboratories.com. 2013. Ref Type: Internet Communication.
- Bontas E,.Khamashata M.A, Bartos D, et.al. Noile criterii de clasificare pentru sindromul antifosfolipidic Hughes. In Viata medicala , 7-6. 2006. Ref Type: Journal (Full).
- Meroni Pl., Raschi E, Testoni C, Borghi Mo. Endothelial cell activation by antiphospholipid antibodies. In Clin.Immunol 112, 169-174, 2004. Ref Type: Journal (Full).
- Miyakis S, Lockshin MD, Atsumi T, et al: International consensus statement on an update of the classification criteria for definite antiphospholipid syndrome (APS). In J Thromb Haemost 2006;4:295-306.
- Laboratory Corporation of America.Directory of Services and Interpretive Guide. Anticardiolipin Antibodies (ACA), IgG, IgM, Quantitative. www.labcorp.com . 2013. Ref Type: Internet Communication.
- Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2013. Ref Type: Catalog