Laborator Synevo
Informatii generale
Virusul herpetic uman tip 6 – Human herpesvirus 6 (HHV-6) – a fost izolat in 1986 de Salahuddin si colaboratorii, in urma supravegherii virusulogice a pacientilor cu boli limfoproliferative si HIV, fiind recunoscut ca un virus cu afinitate crescuta pentru limfocitele T CD4 pozitive. Face parte din subfamilia β-herpesvirusurilor, genul Roseolovirus si i se descriu doua variante: A si B. HHV-6B este principalul agent implicat in etiologia unei afectiuni cutanate – exanthema subitum (roseola infantum sau a 6-a boala a copilariei) – in timp ce HHV-6A a fost detectat in principal la gazde imunocompromise1.
HHV-6 este un virus ADN, genomul sau fiind inconjurat de un invelis lipidic. Ca si in cazul celorlalte virusuri herpetice HHV-6 determina atat infectii primare cat si reactivari ale unor infectii latente3.
HHV-6 este raspandit ubicuitar, 95% din populatie prezentand anticorpi anti-HHV-6; transmisia virusului se face in general prin intermediul salivei persoanelor infectate.
In vivo, HHV-6 infecteaza si se replica la nivelul limfocitelor CD4 pozitive, prin intermediul receptorului celular CD46, care este o glicoproteina transmembranara de 52-57kDa, ce interactioneaza cu glicoproteine virale: gH, gL, gQ1 sau gQ2.
In timpul infectiei acute replicarea se produce in limfocite (B, T, NK), macrofage, histiocite, celule endoteliale, hepatocite, glande salivare si in sistemul nervos central. HHV-6A infecteaza cu predilectie celulele nervoase, in timp ce HHV-6B se gaseste mai frecvent in celulele mononucleare din sangele periferic. Virusul produce citoliza directa, acest efect fiind responsabil pentru manifestarile cutanate si cele asemanatoare mononucleozei infectioase. HHV-6 creste expresia CD4 pe suprafata limfocitelor T determinand o crestere a susceptibilitatii la infectia cu HIV.
Infectia primara apare, dupa o perioada de incubatie de 1-2 saptamani, de obicei, la sugari (40 – 50% dintre copii fac boala in primul an de viata, procentul celor infectati ajungand la 77 – 82% pana la varsta de 2 ani, cu un varf intre 9 si 21 luni) si este responsabila de o treime din cazurile de convulsii febrile la copiii cu varsta intre 6-24 luni. Aproximativ 25% din infectiile cu HHV-6 se manifesta caexanthema subitum (roseola infantum), caracterizata prin febra ridicata ce dureaza 3-4 zile, urmata de eruptii cutanate maculare sau maculopapuloase, care apar atunci cand temperatura se normalizeaza. Eruptiile cutanate incep de la trunchi sau gat, se raspandesc spre fata si membre si au o durata ce variaza intre cateva ore si 2 zile. Boala mai poate fi acompaniata de: tuse, limfadenopatie cervicala sau occipitala, iritabilitate, conjunctivita, edem palpebral, protruzia fontanelei, rinoree, sau diaree. Manifestarile clinice dureaza in medie 9 zile si rareori se complica cu meningita sau encefalita.
Diagnosticul de roseola infantum se stabileste de obicei clinic insa uneori pentru confirmarea infectiei sunt utile şi testele serologice efectuate mai ales pe seruri-perechi (la debutul bolii şi în perioada de convalescenţă) pentru demonstrarea seroconversiei anticorpilor de tip IgG. Anticorpii de tip IgG apar in prima saptamana dupa infectie, ating un maxim la aproximativ 14 zile si persista toata viata. Anticorpii de tip IgM pot fi detectati la inceputul infectiei cu HHV-6 si persista cateva saptamani, insa pot lipsi in unele cazuri.
Infectia acuta cu HHV-6 este rara la adultii imunocompetenti si se poate manifesta ca un sindrom asemanator mononucleozei infectioasecu febra, limfadenopatie, rash generalizat, hepatita fulminanta, purpura trombocitopenica, miocardita sau encefalita.
Dupa infectia primara virusul ramane latent in limfocite si monocite, persista la un nivel scazut in diverse celule sau tesuturi si se poate reactiva in momentul in care sistemul imunitar este compromis. La persoanele imunocompetente aceasta infectie persistenta nu are nici o consecinta.
Reactivarea HHV-6 este o manifestare frecventa la persoanele imunosupresate (50% din pacientii cu transplant de celule stem hematopoetice si 33% din cei cu transplant de organe solide), ADN-ul viral putand fi detectat in sangele periferic. Reactivarile au loc in prima luna de la transplant si sunt mai frecvente la pacientii tratati cu anticorpi anti-CD3 sau corticosteroizi sau la cei care au suferit un transplant alogenic sau cu celule stem din cordonul ombilical. Pacientii prezinta frecvent febra si rash in perioada precoce posttransplant. HHV-6 infecteaza celulele progenitoare hematopoietice inhiband formarea de colonii in vitro si a fost asociat in unele studii cu supresia maduvei osoase si grefarea tardiva. 95% din reactivarile virale la pacientii cu transplant de celule stem hematopoetice se datoreaza HHV-6B.
Diagnosticul infectiei HHV-6 active la pacientii imunodeprimati este adesea dificil – demonstrarea ADN-ului viral in ser, plasma sau LCR poate ajuta in acest sens. Testele serologice au valoare limitata in depistarea reactivarilor infectiei la aceasta categorie de pacienti1;3.
Recomandari pentru determinarea HHV-6: Anticorpi IgM, IgG – utilitate in diagnosticul infectiilor primare cu HHV-63.
Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate) sau postprandial2.
Specimen recoltat – sange venos2.
Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator2.
Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare2.
Volum proba – minim 2 mL ser2.
Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, hemolitic sau contaminat bacterian2.
Stabilitate proba – 2 saptamani la 2-8°C; timp indelungat la -20°C; evitati decongelarea/recongelarea repetata2.
Metodă – imunofluorescenta indirecta IFA2.
Valori de referinta
HHV-6 IgM: Negativ
HHV-6 IgG: Negativ2.
Interpretarea rezultatelor
Diagnosticul pozitiv al unei infectii primare poate fi demonstrat prin seroconversia anticorpilor IgG de la negativ la pozitiv sau prin prezenta anticorpilor IgM.
Prezenta anticorpilor de tip IgM la unii adulti poate sugera reactivarea bolii1.
Limite si interferente
Anticorpii de tip IgM pot sa nu fie detectati la unii copii cu roseola infantum.
Testele serologice nu pot diferentia o infectie HHV-6A de o infectie HHV-6B1.
Bibliografie
- Jeffrey I. Cohen. Human Herpesvirus Types 6 and 7. In Mandell, Douglas,and Bennett’s Principles and Practice of Infectious Diseases, 7th edition, Churchill Livingstone, Elsevier, 2010, 2011-2014.
- Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2011. Ref Type: Catalog.
- Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Human Herpesvirus 6 (HHV-6)Antibodies, IgG/Ig Antibodies. www.labcorp.com 2011. Ref Type: Internet Communication