VASCULITE PRIMARE SISTEMICE

Boli

Vasculitele  primare sistemice  produc inflamaţii ale vaselor de sânge determinând modificări ocluzive, stenotice sau anevrismale care conduc la evenimente ischemice sau hemoragice. În funie de calibrul vasului afectat, vasculitele sunt clasificateîin vasculite ale vaselor mari şi vasculite ale vaselor mici şi medii. Prezenţa sau absenţa anticorpilor anti citoplasmă neutrofile (ANCA) reprezintă un criteriu suplimentar al clasificprii vasculitelor primare (Vasculite ANCA asociate). Recomandările de îngrijire ale vasculitelor vaselor mari, medii şi mici ale EULAR  (European League Against Reumatism) publicate în 2009 ( Ann Rheum Dis 2009 68), UptoDate versiunea 2010 şi baza de date PubMed reprezintă principalele surse de documentaţie ale acestui ghid de tratament.

 

  1. GHIDUL DE TRATAMENT AL VASCULITELOR VASELOR MARI
  1. INTRODUCERE
  2. EVALUAREA CLINICĂ ŞI FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ DECIZIA TERAPEUTICĂ
  3. SCOPUL TRATAMENTULUI
  4. RECOMANDĂRILE ALGORITM DE TRATAMENT
  5. METODE DE TRATAMENT

           5.1.TERAPIA FARMACOLOGICĂ

                  5.1.1. Corticoterapia

                  5.1.2. Imunosupresoare.Terapia biologică

                  5.1.3. Antiagregante

           5.2.TRATAMENTUL CHIRURGICAL

  1. MONITORIZAREA ACTIVITĂŢII BOLII ŞI A EFICACITĂŢII TRATAMENTULUI

                  

  1. INTRODUCERE

  Vasculitele vaselor mari (aorta şi ramurile sale) sunt reprezentate de arterita cu celule gigante şi arterita Takayasu. Arterita cu celule gigante sau arterita temporală este cea mai frecventă vasculită primară a vârstei mature, prevalenţa sa în rândul populaţiei cu vârste peste 50 de ani fiind estimată la 1caz la 500 de indivizi.  Mult mai rară, arterita Takayasu debutează la vârsta tânără (între 10 şi 40 ani) şi afectează cu predilecţie sexul feminin (80-90% din pacienţi sunt femei). Ea înregistreazî cea mai crescutî prevalenţă în Asia, în Europa şi SUA incidenţa bolii fiind estimată la 1-3 cazuri noi pe an la 1 milion de locuitori.

Dacă examenul histopatologic reprezintă standardul de aur în diagnosticul arteritei cu celule gigante, în arterita Takayasu biopsia este dificilă având în vedere localizarea centrală a bolii. În caz de suspiciune a bolii Takayasu se recomandă în scop diagnostic evaluarea clinică şi imagistică a arborelui arterial (angio RMN, tomografia cu emisie de pozitroni sau angiografia convenţională în absenţa acestora) .

 

  1. EVALUAREA CLINICĂ INIŢIALĂ ŞI FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ DECIZIA TERAPEUTICĂ

Arterita gigantocelulară este diagnosticată dacă sunt îndeplinite 3 din următoarele 5 criterii:

1) pacienţi vârstnici,

2) cefalee recent instalată

3) anomalii la examenul fizic al arterei temporale

4) sindrom inflamator important (VSH>50mm/h)

5) confirmarea bioptică a vasculitei

 Polimialgia reumatică este o formă particulară a arteritei gigantocelulare care afectează arterele mari de la nivelul centurii scapulare şi pelvine şi se manifestă ca durere şi redoare în regiunile respective. Pentru confirmarea diagnosticului sunt necesare îndeplinirea urmîtoarelor criterii:

1) vârsta>50ani

2) durere şi redoare> o oră care afectează centura scapulară, pelvină, ceafa

3) VSH>40mm/h

5) excluderea altor afecţiuni cu excepţia arteritei gigantocelulare

6) răspuns rapid la corticoterapie

În cazul pacienţilor cu arterită gigantocelulară în afara identificării simptomelor constituţionale este extrem de importantă evaluarea oftalmologică (deoarece odată instalate modificările oculare sunt de regulă ireversibile). neurologică (cazuri atipice de prezentare cu accident vascular cerebral) şi cea cardiovasculară (cazuri rare de disecţie de aortă). Explorările paraclinice cele mai uzitate sunt cele ce vizează identificarea sindromul biologic inflamator, biopsia vasculară şi când aceasta nu e disponibilă, metode imagistice (angiografie, echografie Doppler color, angioRMN sau angioCT). Aspectul histopatologic rămâne standardul de aur pentru confirmarea diagnosticului de arterită gigantocelulară de aceea se va încerca ori de câte ori este posibil obţinerea acesteia . Întrucât leziunile sunt segmentare se recomandă obţinerea unui fragment bioptic de minim 1cm. Datorită posibilităţii unor rezultate fals negative (15% cazuri) şi a riscului de afectare oculară ireversibilă se poate începe corticoterapia chiar înaintea biopsiei , dar nu se recomandă temporizarea acesteia cu mai mult de 1-2 săptămâni.

 

Arterita Takayasu –criterii clasificare:

1) vârsta de debut < 40ani

2) claudicaţia membrelor

3) diminuarea amplitudinii pulsului brahial

4) asimetria TA (>10mmHg)

5) sufluri arteriale aortice sau pe subclavie

6) aspect angiografic cu stenoze şi ocluzia aortei, a ramurilor principale sau ale arterelor mari ale extremităţilor.

Arterita Takayasu este definită dacă sunt îndeplinite 3 din cele 6 criterii menţionate.

Nu există teste de laborator specifice pentru confirmarea arteritei gigantocelulare, dar 80% dintre pacienţi au sindrom biologic inflamator. De importanţă deosebită sunt evaluările imagistice de elecţie angioRMN sau  CT cu emisie de pozitroni .Ele nu sunt însă disponibile pe scară largă şi rămân operator-dependente. În absenţa acestora se poate apela la angiografie convenţională.

 

  1. SCOPUL TRATAMENTULUI

Arterita gigantocelulară şi arterita Takayasu sunt bolii inflamatorii sistemice ce afectează două grupe de vârstă diferite dar cu acelaşi risc  de ischemie critică a diverselor organe şi sisteme. Complicaţiile cele mai de temut sunt cele neurooftalmologice consecinţă a recunoaşterii tardive a bolii datorită tabloului clinic polimorf, deseori incomplet sau nespecific şi iniţierii tardive a tratamentului. Datorită acestor riscuri se recomandă terapie intensivă precoce. Durata tratamentului va fi adaptată individual având ca scop atingerea remisiunii bolii şi menţinerea acesteia pe o perioadă cât mai îndelungată. Dozele mari de corticosteroizi şi folosirea pe termen îndelungat impun prudenţă în monitorizarea efectelor  secundare a acestora.

 

  1. RECOMANDĂRILE EULAR. ALGORITM DE TRATAMENT

 În epoca medicinei bazate pe dovezi recomandările terapeutice  trebuie bazate pe nivelele de evidenţă:

Ia meta-analiza studiilor clinice control-randomizate, Ib studii clinice control randomizate,

IIa studii clinice controlate, IIb terapie cvasiexperimentală

III studii descpriptive (comparative, de corelaţie,caz control)

IV raportări , opinia/experienţa clinică ale experţilor

Recomandările bazate pe nivele de evidenţă sunt:

A – categoria 1

B – categoria II sau extrapolări din categoria I

C – categoria III sau extrapolări din categoria II

D- categoria IV sau extrapolări din categoria III

 

  1. Suspiciunea de arterită Takayasu impune o evaluare detaliată clinică şi imagistică a sistemului arterial (nivel de evidenţă III, grad de recomandare C)
  2. Suspiciunea de arterită gigantocelulară impune biopsie de arteră temporală; aceasta nu ar trebui însă să întârzie tratamentul; o biopsie din artera contralaterală nu este indicată de rutină (nivel de evidenţă III, grad de recomandare C)
  3. Se recomandă iniţierea corticoterapiei în doze mari pentru inducerea remisiunii în vasculitele de vase mari (nivel de evidenţă III, grad de recomandare C).
  4. Terapia imunosupresoare este recomandată ca terapie adjuvantă în tratamentul vasculitelor de vase mari (nivel de evidenţă 1A , grad de recomandare B pentru arterita cu celule gigante; nivele de evidenţă III, grad de recomandare C)
  5. Monitorizarea tratamentului se bazează pe evaluare clinică şi a markerilor de inflamaţie (nivel de evidenţă III, grad de recomandare C)
  6. Folosirea aspirinei în doză mică este recomandată tuturor pacienţilor cu arterită cu celule gigante (nivel de evidenţă III, grad de recomandare C)
  7. Chirurgia reconstructivă cardiovasculară la pacienţii cu arterită Takayasu trebuie luată în considerare în perioade de minimă activitate a bolii, în centre specializate. (nivel de evidenţă III, grad de recomandare C).

ALGORITM DE TRATAMENT ARTERITA GIGANTOCELULARĂ

————–

ALGORITM DE TRATAMENT ARTERITA TAKAYASU

 —————

  1. METODE DE TRATAMENT

5.1.Tratamentul farmacologic.

5.1.1. Glucocorticoizii reprezintă tratamentul standard al vasculitelor vaselor mari.

    Se recomandă iniţierea precoce a tratamentului cu doze mari de corticoizi pentru a induce remisia vasculitei (nivelul 3 al dovezilor , gradul C de recomandare) (1).

   În cazul arteritei cu celule gigante suspiciunea de boală este suficientă pentru începerea rapidă a tratamentului cu glucocorticoizi chiar înainte de efectuarea biopsiei (2,3).  Doza iniţială de prednisolon este ≤ 1mg/kg/zi ( între 40-60mg/zi, maximum 60mg/zi) administrată zilnic, într-o singură priză dimineaţa (fracţionarea dozelor creşte riscul reacţiilor adverse şi nu s-a dovedit mai eficientă decât doza unică zilnică).

În arterita Takayasu corticoterapia (prednisolon în doze de 0,5-1mg/kg/zi) se administrează în prezenţa criteriile de boală activă : (1) febră sau alte manifestări sistemice (în absenţa altor cauze), (2) creşterea VSH, (3) simptome sau semne de ischemie vasculară sau inflamaţie (claudicaţie, absenţa pulsului, carotidodinie), (4) leziuni angiografice tipice (4). 

Terapia de inducţie trebuie menţinută timp de o lună (2-4săptămâni) (5,6) până la ameliorarea simptomelor şi a testelor biologice de inflamaţie. Scăderea dozelor se face treptat, doza zilnică administrată după 3 luni de tratament fiind de obicei 10-15mg/zi prednisolon (7,8,9,10). Administrarea în zile alterne favorizează recurenţele procesului vasculitic (11).

Puls terapia cu metilprednisolon (1000mg/zi, 3zile) poate fi benefică pentru unii pacienţi cu arterită temporală şi tulburări de vedere instalate recent (12,13-17) dar nu se recomandă în cazurile de boala necomplicată. Durata tratamentului cu glucocorticoizi este variabilă şi se poate extinde pe o perioada de mai mulţi ani.

Glucocorticoizii pot fi întrerupţi dacă boala intră în remisie sau dozele zilnice pot fi crescute dacă apar exacerbări ale bolii. În unele cazuri apariţia recurenţelor sau insuficienţa suprarenală secundară nu permite întreruperea corticoterapiei (18).

Prevenţia farmacologică a osteoporozei este recomandată  la toţi pacienţii având în vedere dozele mari de glucocorticoizi (19).

      În polimialgia reumatică se folosesc doze mici de cortizon 10-20mg/zi. Răspunsul terapeutic este prompt şi spectaculos, diminuarea simptomatologiei şi normalizarea probelor biologice apărând după primele zile de tratament. Şi în acest caz reducerea dozelor se face treptat , durata tratamentului este de 1-2 ani chiar mai mult. Asocierea unui imunosupresor nu aduce beneficii suplimentare.

 

5.1.2. Terapia imunosupresivă trebuie avută în vedere ca terapie adjuvantă în tratamentul vasculitelor vaselor mari (nivelul 1A al dovezilor, gradul B de recomandare pentru arterita cu celule gigante; nivelul 3 al dovezilor , gradul C de recomandare pentru arterita Takayasu) (1) cu scopul de a scădea durata şi dozele cumulative ale tratamentului cu glucocorticoizi şi de a preveni recurenţele bolii după întreruperea corticoterapiei. Terapia imunosupresivă reprezintă deasemeni o soluţie pentru formele de boală care nu răspund la glucocorticoizi, situaţie întâlnită destul de frecvent în arterita Takayasu.

În arterita cu celule gigante singura terapie imunosupresivă recomandată este reprezentată de metotrexat deşi rolul metotrexatului (10-15mg/săptămână) în reducerea riscului de recurenţă sau a dozei cumulative de glucocorticoizi este modest (26).

În boala Takayasu asocierea corticoterapiei cu metotrexat (20-25mg/săptămână) sau azatioprina (2mg/kg/zi) îmbunătăţeşte controlul activităţii bolii şi permite reducerea dozei cumulative de corticoizi (21,27,28). Există o experienţă limitată în ceea ce priveşte ciclofosfamida (29) şi doar câteva raportări de caz pentru micofenolatul mofetil (30) şi leflunomid (31) în tratamentul bolii Takayasu.

Terapia  biologică  nu s-a dovedit eficicientă în arterita cu celule gigante (infliximab) (9) dar ar putea reprezenta o soluţie de viitor în tratamentul arteritei Takayasu. (32)

 

5.1.3. Aspirina în doze mici (75-150mg/zi) este recomandată pacienţilor cu arterită temporală datorită riscului crescut de evenimente trombotice cerebrovasculare sau cardiovasculare (33,34) (nivelul 3 al dovezilor , gradul C de recomandare) (1)

 

5.2.Tratamentul chirurgical

 Intervenţiile chirurgicale reconstructive în arterita Takayasu trebuie efectuate în perioadele de inactivitate ale bolii datorită riscului mare de restenozare în centre medicale specializate. (nivelul 3 al dovezilor, gradul de recomandare C) (1). Ele sunt necesare la un procentaj important de pacienţi (până la 70%) pentru a corecta stenozele arteriale ireversibile care apar în fazele tardive ale bolii. Angioplastia şi implantarea stenturilor au o rată mai mare de restenozare decât chirurgia reconstructivă .

  1. MONITORIZAREA ACTIVITĂŢII BOLII ŞI A EFICACITĂŢII TRATAMENTULUI

Monitorizarea pacienţilor cu vasculite ale vaselor mari implică observaţia clinică şi determinarea probelor biologice de inflamaţie. (nivelul 3 al dovezilor , gradul C de recomandare) (1).

În cazul pacienţilor cu arterita cu celule gigante, recidiva este asociată cu  creşterea VSH şi a proteinei C reactive (în mod particular aceasta poate prezice recăderile) . Pentru cei care sunt încă în tratament cortizonic o creştere a dozei zilnice dozei zilnice de prednisolon cu 5-10mg este suficientă pentru a controla recurenţa bolii (8). Reluarea dozelor iniţiale de inducţie (prednisolon 1mg/kg/corp) se impune doar în cazul reapariţiei manifestărilor oculare sau neurologice.

 Pacienţii cu boală Takayasu necesită monitorizare pe termen lung. Deşi modalităţile imagistice de monitorizare nu sunt formal validate, RMN-ul (20,21) şi tomografia cu emisie de pozitroni (22) sunt recomandate pentru evaluarea activităţii bolii. Monitorizarea prin ultrasonografia arterei subclavii este insuficient documentată (23-25).

GHIDUL TRATAMENTULUI VASCULITELOR VASELOR MICI ŞI MEDII

 

      1 .INTRODUCERE

  1. EVALUAREA CLINICĂ ŞI FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ DECIZIA TERAPEUTICĂ
  2. SCOPUL TRATAMENTULUI
  3. RECOMANDĂRILE EULAR.  ALGORITM DE TRATAMENT
  4. METODE DE TRATAMENT

           5.1.TERAPIA FARMACOLOGICĂ

  1. Terapia de inducţie  

                  5.1.1. Corticoterapia

                  5.1.2. Ciclofosfamida

                  5.1.3. Metotrexat

                  5.1.4. Plasmafereza

  1. Terapia de menţinere a remisiunii

                   5.1.1. Azatioprina

                   5.1.2. Metotrexat

                   5.1.3. Leflunomide

                   5.1.4. Corticoterapia

                  5.1.5 . Trimetroprim/Sulfametoxazol

           III. Terapia formelor refractare, recidivante, rezistente

  • Imunoglobuline iv
  • Mycophenolat
  • Terapia biologică    

     IV Tratamentul PAN asociată cu hepatita cu VHB

  1. Tratamentul crioglobulinemiei mixte esenţiale nonvirale
  2. MONITORIZAREA ACTIVITĂŢII BOLII ŞI A EFICACITĂŢII TRATAMENTULUI

    

  1. INTRODUCERE

Actualul ghid de tratament se adresează vasculitelor primare ale vaselor mici şi medii, fiind incluse în această categorie granulomatoza Wegener (GW), poliangeita microscopică (MPA), sindromul Churg-Strauss (CCS), vasculita crioglobulinemică esenţiala şi poliarterita nodoasă (PAN).

      Incidenţa acestor boli este redusă variind de la 2.4 cazuri la un million de locuitori pentru sindromul Churg-Strauss la 3.6 pentru poliangeita microscopică  (36) şi la 10 cazuri pentru granulomatoza Wegener. (37).

     Raritatea acestor boli, simptomatologia polimorfă, dificultatea de a diferenţia manifestările bolii active de sechelele cicatriceale ireversibile, necesitatea unor proceduri investigaţionale sau terapeutice specializate, decizia unui tratament agresiv ca şi posibilitatea de  înrolare în trialuri clinice a pacienţilor cu boala refractară,  recomandă existenţa unor centre de expertiză specializate pentru îngrijirea acestor bolnavi. (nivel de  dovezi 3, gradul de recomandare D) (35). Pacienţii cu vasculită necesită urmărire pe termen lung, recurenţele fiind oricând posibile ca şi complicaţiile care impun intervenţii urgente de specialitate.

 

  1. EVALUAREA CLINICĂ INIŢIALĂ ŞI FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ DECIZIA TERAPEUTICĂ

Suspiciunea clinică de vasculită a vaselor mici sau medii reprezintă o recomandare pentru determinarea anticorpilor anti citoplasma neutrofile (ANCA) prin imunofluorescenţă indirectă sau ELISA (nivel de dovezi 1A, gradul de recomandare A) (35) care pot identifica anticorpii citoplasmatici   (C-ANCA) anti proteinaza 3 (PR3) sau anticorpii perinucleari (P-ANCA) anti mieloperoxidaza (MPO). Vasculitele ANCA asociate sunt reprezentate de granulomatoza Wegener, poliangeita microscopică, sindromul Churg-Strauss dar în formele uşoare sau limitate ale acestor boli ANCA pot fi absenţi (38,39).

 Biopsia rămâne standardul de aur în diagnosticul vasculitelor, fiind utilă mai ales în formele de boala ANCA negative. Efectuarea examenului histopatologic, uneori repetarea lui, este recomandată unui pacient suspect de vasculită (nivel de dovezi 3, gradul de recomandare C) (35) atât pentru susţinerea diagnosticului cât  şi pentru evaluarea bolii, precizând gradul de activitate, răspunsul la tratament, recidiva sau prezenţa leziunilor cicatriceale ireversibile.

Monitorizarea pacientului este obligatorie şi include examenul clinic complet, examenul urinei şi o baterie de teste biologice (HL,VSH, PCR, testele funcţionale hepatice, creatinină, glicemia) care sunt recomandate la fiecare vizită (nivel de dovezi 3, gradul de recomandare C) (35) pentru a evalua afectarea de organ, răspunsul la tratament, complicaţiile infecţioase, reacţiile adverse medicamentoase sau recidiva bolii.

Este utilă şi recomandată utilizarea scorurilor de activitate ( Vasculitis Activity Index, the Birmingham Vasculitis Activity Score, etc) .

                             

  1. SCOPUL TRATAMENTULUI

Diagnosticul precoce şi instituirea promptă a terapiei reprezintă primul deziderat în cazul vasculitelor dată fiind afectarea multiorgan şi evoluţia potenţial ameninţătoare de viaţă. 

Tratamentul se stabileşte în funcţie de tipul vasculitei (PAN sau vasculita ANCA asociată) , extensia bolii (localizată, generalizată), activitatea şi severitatea ei (determinări ameninţătoare de viaţă sau nu). Tratamentul farmacologic are drept scop inducerea remisiei şi prevenirea recidivelor de boală.

Se recomandă un tratament diferenţiat al  vasculitelor ANCA asociate   în funcţie de nivelul de severitate (nivel de dovezi 2B, gradul de recomandare B) (35) clasificat după criteriile EUVAS (European Vasculitis Study) (tabel 1). Extensia şi activitatea bolii trebuie deasemenea determinate înainte de alegerea schemei terapeutice. Gradul de extensie se stabileşte prin examene interdisciplinare standardizate şi se exprimă prin indexul de extensie al bolii  (Disease Extent Index ) (tabel 2 ) care întruneşte  maximum 21 de puncte. Este recomandată deasemenea evaluarea gradului de activitate al bolii prin utilizarea scorurilor de activitate (Vasculitis Activity Index, the Birmingham Vasculitis Activity Score, etc) (tabel 3). Un scor egal cu zero al scorului de activitate semnifică remisiunea completă a bolii. Remisiunea parţiala este însă mai dificil de definit.

Tabelul 1 Clasificare EUVAS a vasculitelor ANCA asociate           

Categoria

Definiţie

Localizată

Afectare a tractului respirator superior şi/sau inferior fără implicare sistemică sau simptome generale

Sistemică precoce

Oricare, fără afectare de organ sau neameninţătoare de viaţă

Generalizată

Afectare renală sau de alt organ, creatinina serică <500μmol/l (5,6mg/dl)

Severă

Insuficienţa renală sau de alt organ, creatinină serică >500μmol/l (5,6mg/dl)

Refractară

Boala progresivă care nu răspunde la glucocorticoizi şi ciclofosfamidă

Tabel 2 Evaluarea interdisciplinară standardizată a pacienţilor cu vasculite ANCA-asociate (Granulomatoza Wegener)

Organ/sistem

Scor

de extensie

Examinare standard

Tract respirator superior (incluzând compartimentul oral şi subglotic)

2

O.R.L.-ist; RMN de cap (sinoscopie, biopsie)

Plămân

2

Radiografie, HRCT torace (bronhoscopie, inclusiv LBA, biopsie)

Rinichi

2

Analize urinare, creatinină serică, echografie (biopsie)

Afectare inflamatorie a ochiului

2

Oftalmolog; RMN de cap (angiografie cu fluorescenţă)

Inimă

2

EKG, radiografie, ecocardiografie (scintigrafie cu thallium, angiografie coronariană, biopsie de miocard)

Cutanat

2

Dermatolog (biopsie)

Tract gastrointestinal

2

Echografie (endoscopie,inclusiv biopsie, angiografie)

Sistem nervos periferic

2

Neurolog; EMG, ENG (RMN muşchi, biopsie)

Sistem nervos central

2

Neurolog; RMN de cap (analiză LCR, angiografie, echografie a vaselor intra şi extra craniane)

Afectare reumatologică

2

Radiografie, echografie articulară, scintigrafie (puncţie articulară, EMG, RMN de muşchi, biopsie)

Simptome constituţionale

1

Febră>38°C, scădere în greutate >10% , fatigabilitate, transpiraţii nocturne

Tabel 3. Scorul Birmingham pentru gradul de activitate al vasculitelor (versiunea 3)

Nume:

Data naşterii:

Scor total:

Evaluator:

Data evaluării:

 

Bifaţi o singură căsuţă dacă este atribută vasculitei active. Dacă nu sunt anomalii în secţiunea respectivă vă rugăm să bifaţi „Fără” pentru acel organ-sistem.

Dacă toate anomaliile sunt datorate bolii persistente (vasculită activă care nu este nouă/înrăutăţită în primele 4 săptămâni), vă rugăm să bifaţi „BOALĂ PERSISTENTĂ” în dreapta jos.

Este prima evaluare a pacientului?                       Da m                   Nu m          

 

Fără

Boală activă

 

Fără

Boală activă

1. Manifestări generale

Mialgii

Artralgii/artrite

Febră≥38°C

Scădere în greutate ≥ 2kg

m

 

m

m

m

m

6. Cardiovascular

Lipsa pulsului

Boală valvulară

Pericardită

Dureri cardiace ischemice

Cardiomiopatie

Insuficienţă cardiacă congestivă

m

 

m

m

m

m

m

m

2. Manifestări cutanate

Infarct

Purpură

Ulcer

Gangrene

Alte vasculite cutanate

m

 

m

m

m

m

m

7. Abdominal

Peritonită

Diaree cu sângerare

Durere abdominală ischemică

m

 

m

m

m

3. Mucoase/Ochii

Ulcere bucale

Ulcere genitale

Anexite

Exoftalmie semnificativă

Sclerită/Episclerită

Conjunctivită/Blefarită/Keratite

Vedere înceţoşată

Orbire bruscă

Afecţiuni retiniene (vasculită/tromboză/exsudat/hemoragii)

m

 

m

m

m

m

m

m

m

m

m

 

m

8. Renal

Hipertensiune

Proteinurie >1+

Hematurie ≥10/

Creatinină serică 125-249 µmol/L

Creatinină serică 250-499 µmol/L

Creatinină serică ≥500 µmol/L

Creşterea creatininei serice >30% sau scăderea clearance-ului la creatinină >25%

 

m

 

m

m

m

m

m

m

 

m

4. ORL

Sângerări nazale/cruste/ ulcere/granuloame

Afectarea suinusurilor paranazale

Stenoză subglotică

Surditate de transmisie

Surditate neurosenzorială

 

m

 

m

 

m

m

m

m

9. Sistem nervos

Cefalee

Meningită

Stare confuzională

Convulsii (nedatorate hipertensiunii)

Accident vascular cerebral

Leziuni ale măduvei spinării

Paralizie de nervi cranieni

Neuropatie senzorială periferică

Mononevrita multiplex

m

 

m

m

m

m

m

m

m

m

m

5. Respirator

Wheezing

Noduli sau cavităţi

Pleurezie

Infiltrate

Afectare endobronşică

Hemoptizie masivă/hemoragie alveolară

Insuficienţă respiratorie

m

 

m

m

m

m

m

m

m

 

10. Altele

a.

b.

c.

d.

m

 

m

m

m

m

BOALĂ PERSISTENTĂ (bifaţi aici dacă toate anomaliile sunt din cauza bolii persistente)

                 
  1. RECOMANDĂRILE EULAR

Recomandare

Nivelul dovezii

Grad de redomandare

1. Recomandăm ca pacienţii cu vasculită primara a vaselor mici şi mijlocii să fie gestionati în colaborare cu, sau la centrele de expertiză

3

D

2. Recomandăm ca determinarea anticorpilor anti-citoplasma neutrofile (ANCA) (inclusiv imunofluorescenţă indirectă şi ELISA) ar trebui să fie efectuată în cadru clinic adecvat

1A

A

3. O biopsie pozitivă susţine puternic diagnosticul de vasculită şi vă recomandăm să însoţească procedura de diagnostic şi evaluarea suplimentară pentru pacienţii suspectaţi de a avea vasculită

3

C

4. Recomandăm utilizarea unei evaluări clinice structurate, analiza de urină şi alte teste de laborator de bază la fiecare vizită clinică, la pacienţii cu vasculită

3

C

5. Recomandăm ca decizia terapeutică la pacienţii cu vasculite ANCA asociate să ţina cont de clasificarea acestora în funcţie de gradul de severitate

2B

B

6. Recomandăm asocierea ciclofosfamidei (iv sau oral) cu glucocorticoizii pentru inducerea remisiei vasculitelor primare generalizate de vase mici şi medii

1A pentru GW şi MPA

 

1B pentru PAN şi CSS

A pentru GW şi MPA

 

A pentru PAN şi CSS

7. Recomandăm asocierea metotrexatului (oral sau parenteral) cu glucocorticoizii ca  o alternativă mai puţin toxică a ciclofosfamidei pentru inducerea remisiei vasculitelor ANCA asociate fără afectare organică şi neameninţătoare de viaţă

1B

B

8. Recomandăm folosirea glucocorticoizilor în doze mari ca parte a terapiei ce induce remisia

3

C

9. Recomandăm plasmafereza la pacienţii selectaţi cu boala renală severă rapid progresivă pentru a îmbunătaţi  restantul renal

1B

A

10. Recomandăm ca terapie pentru menţinerea remisiei, terapia combinată  între doze mici de glucocorticoid şi unul dintre următoarele medicamente: azatioprina, leflunomid sau metotrexat

1B pentru AZA

 

1B pentru LEF

2B pentru MTX

A pentru AZA

 

B pentru LEF

B pentru MTX

11. Alegerea unei terapii imunomodulatoare alternative  trebuie luată în considerare la pacienţii la care nu se obţine remisie sau care prezintă recăderi sub dozele maximale ale terapiei standard: aceşti pacienţi trebuie îndrumaţi către un centru de expertiză specializat pentru evaluare şi tratament ulterior şi înregistrarea lor în studiile clinice

3

C

12. Recomandăm terapia imunosupresoare pacienţilor cu vasculită crioglobulinemică esenţială mixtă (non-virală)

4

D

13. Recomandăm utilizarea terapiei antivirale pentru tratarea vasculitelor crioglobulinemice cu hepatită C asociată

1B

B

14. Recomandăm terapie combinată antivirală, plasmafereză şi glucocorticoizi pentru PAN cu hepatită B asociată

3

C

15. Recomandăm investigarea hematuriei persistente, inexplicabile, la pacienţii cu expunere pentru prima dată la ciclofosfamidă

2B

C

  1. METODE DE TRATAMENT

5.1.Tratamentul farmacologic

 Tratamentul de inducţie : glucocorticoizii în doze mari,  ciclofosfamidă, metotrexatul, plasmafereză. Terapia de inducţie trebuie întreruptă după instalarea remisiunii (în medie 3-6 luni).

 

5.1.1.  Glucocorticoizii. Glucocorticoizii  în doze mari, singuri sau în combinaţie cu terapia imunosupresivă,  fac parte din toate schemele tratamentului de inducţie aplicat în cazul vasculitelor de vase medii şi mici. Se administrează prednison sau metilprednisolon în doze ≤ 1mg/kg/zi (max 60-80mg/zi). Doza mare iniţială trebuie menţinută timp de 1 lună şi nu trebuie redusă la mai puţin de 15mg/zi în următoarele 3 luni (40, 41). În perioadele de remisie sunt necesare doze ≤ 10 mg/zi (42). Renunţarea lent progresivă la prednison se poate încerca după 15 luni de la iniţierea terapiei (72). Decizia de a iniţia corticoterapia cu  puls terapia intravenoasă cu metilprednisolon depinde de severitatea bolii; ea va fi continuată cu administrarea orală a glucocorticoidului în doze de 1mg/kg/zi. Ghidurile locale de prevenţie a osteoporozei induse de glucocorticoizi trebuiesc urmărite la toţi pacienţii.

 

5.1.2. Ciclofosfamida. Recomandată în terapia de inducţie a vasculitelor primare generalizate (intravenos sau oral) în asociere cu dozele mari de glucocorticoizi (nivel de dovezi 1A pentru GW şi MPA, gradul de recomandare A;  nivel de dovezi 1B pentru PAN şi CSS, gradul de recomandare A) (35). Ciclofosfamida orală 2mg/kg/zi (max 200mg/zi) şi prednisonul 1mg/kg/zi (max 60mg/zi) pot induce remisia în vasculitele ANCA asociate. Administrarea pulsterapiei cu ciclofosfamidă poate fi mai eficientă şi mai sigură decât terapia orală, dar pare a fi asociată cu un risc mai mare de recidivă a bolii (43). Terapia de inducţie trebuie continuată până la obţinerea unei remisii stabile care se obţine de obicei după 3-6 luni. Există mai multe scheme de tratament, pentru pulsurile cu ciclofosfamidă, inclusiv un protocol al Institutului Naţional de Sănătate American utilizat de regulă şi în vasculitele generalizate. ( tabel 4). Grupul EUVAS recomandă un regim de administrare intravenoasă a ciclofosfamidei în doze de 15mg/kg (max 1,2g) la fiecare 2 săptămâni pentru primele 3 pulsuri, urmate de perfuzii la fiecare 3 săptămâni pentru următoarele 3-6 pulsuri (44, 45). Rezultatele unui studiu randomizat sunt în aşteptare.

 La pacienţii cu PAN şi CSS, asocierea de ciclofosfamidă şi glucocorticoizi determină un control mai bun al bolii decât glucocorticoizii în terapie unică, dar supravieţuirea pe termen lung rămâne neschimbată (40). 

Indiferent de schema de administrare a pulsurilor de ciclofosfamidă ele trebuie asociate cu medicaţie antiemetica, Mesna (2-mercaptoethanesulfonat de sodiu), consum crescut de lichide şi/sau administrare intravenoasa de fluide.  Mesna este benefică şi la pacienţii care primesc ciclofosfamidă oral continuu (46,47,48). Reducerea dozelor de ciclofosfamidă se impune la persoanele vârstnice (<60ani) şi la cei cu funcţie renală alterată. În cazul administrării orale continue de ciclofosfamidă doza a fost redusă cu 25 % la pacienţii >60 ani şi cu 50% la pacienţii >74 ani (40). Ajustarea dozelor de ciclofosfamidă în funcţie de vârstă şi funcţia renală este recomandată şi în cazul pulsterapiei (tabel 5). Monitorizarea ciclofosfamidei trebuie să se facă conform protocoalelor standard. În ambele căi de administrare, este necesară modificarea dozelor sau întreruperea ciclofosfamidei  dacă apare leucopenie acută sau dacă leucopenia este progresivă. În caz de leucopenie stabilă, se poate menţine un nivel de imunosupresie, dar trebuie monitorizat mai atent (mai des) hemoleucograma. Este încurajată profilaxia împotriva Pneumocystis jiroveci (cunoscut ca Pneumocystis carinii) la toţi pacienţii trataţi cu ciclofosfamidă; când nu există contraindicaţii, cu trimethoprim/sulfametazonă (800/160mg in zile alternative sau 400/80mg zilnic). Folosirea pentamidinei în caz de reacţie adversă sau contraindicaţie la trimethoprim/sulfametazonă nu este cost eficientă.

Estimaţi clearance-ul la creatinină prin metodele standard

Calculaţi suprafaţa corpului (m2):  SC = √h (cm) × G (kg)/3600

Mod de administrare Ciclofosfamidă (CY)

Doza iniţială CY 0.75g/m2 (0.5g/m2 de CY dacă clearance-ul la creatinină este mai mic de o 1/3 din valoarea aşteptată)

Administraţi CY în 150 mL soluţie salină intravenos în 30-60 min (alternativ: doza echivalentă de CY poate fi administrată oral pacienţilor foarte motivaţi şi complianţi)

HLG în zilele 10 şi 14 după fiecare tratament cu CY (pacientul trebuie sa amâne prednisonul până la efectuarea testelor de sânge pentru a evita leucocitoza tranzitorie indusă de corticosteroizi)

Ajustaţi dozele următoare de CY până la doza maximă de 1 g/m2 astfel încât să menţineţi valoarea cea mai mică a leucocitelor >1500/μL. Dacă valoarea cea mai mică a leucocitelor devine  <1500/μL, descreşteţi următoarea doză cu 25%

Repetaţi dozele de  CY lunar (sau la fiecare 3 săptămâni în cazul pacienţilor cu boală extrem de agresivă) pentru 6 luni (7 pulsuri), apoi la fiecare 3 luni pentru un an după ce remisia este obţinută (sediment urinar inactiv, proteinurie <1 g/zi, normalizarea complementului [şi  ideal şi a anti-ADNdc], şi fără activitate sau cu activitate minimă  extrarenală).

Protejaţi vezica urinară împotriva cistitei hemoragice indusă de CY

Menţineţi diureza cu dextroză 5% şi soluţie salină 0.45% (de ex., 2 L la 250 mL/h). În cazul micţiunilor frecvente, continuaţi administrarea lichidelor orale în doză mare pentru 24 ore. Pacienţii trebuie reinternaţi dacă nu pot menţine un aport de lichide adecvat.

Luaţi în considerare Mesna (fiecare doză trebuie să reprezinte 20% din doza totală de CY) intravenos sau oral la 0, 2, 4, şi 6 ore după administrarea CY. Mesna este în special importantă atunci când este dificil de a obţine o diureză susţinută sau dacă pulsul de CY este administrat în ambulatoriu

Dacă se anticipează o diureză dificil de menţinut (de ex., sindromul nefrotic sever) sau dificultăţi de micţionare (de ex., vezica neurogenă), inseraţi un cateter urinar cu trei căi, cu irigarea vezicii cu soluţie de antibiotice standard (de ex., 3 L) sau soluţie salină normală pentru 24 ore pentru a minimiza riscul de cistită hemoragică

Antiemetice (uzual administrate oral)

Dexametazonă 10 mg doză unică plus

Antagonişti ai receptorilor serotoninei: granisetron (Kytril) 1 mg împreună cu CY(în mod normal se va repeta doza după 12 ore); ondansetron (Zofran) 8 mg de 3 ori pe zi pentru 1-2 zile

Monitorizaţi balanţa lichidelor în timpul hidratării. Creşteţi diureza dacă pacientul dezvoltă acumulare progresivă de fluide.

Complicaţiile puls-urilor cu CY

Aşteptate: greaţă şi vărsături (efect central al CY) în general controlate prin Antagonişti ai receptorilor serotoninei; tranzitoriu subţierea firului de păr (rareori severă la doza de CY ≤1 g/m2)

Comune: predispoziţie semnificativă la infecţii doar dacă leucopenia nu este controlată; dezvoltarea moderată a herpes zoster (risc foarte mic de diseminare); infertilitate (bărbaţi şi femei); amenoree în funcţie de vârsta pacientului în timpul tratamentului şi de doza cumulată de CY. La femeile cu risc foarte mare de amenoree persistentă, luaţi în considerare leuprolide 3.75 mg subcutan 2 săptămâni înainte de fiecare doză de CY.La bărbaţi, utilizaţi testosteron 100 mg intramuscular la fiecare 2 săptămâni

 

5.1.3. Metotrexatul.  Metotrexatul (oral sau parenteral), în asociere cu glucocorticoizii reprezintă o alternativă mai puţin toxică a ciclofosfamidei  pentru inducerea remisiei în vasculitele ANCA asociate fără afectare organică şi neameninţătoare de viaţă (38,49-56) (nivel de dovezi 1B, gradul de recomandare B) (35).  Doza iniţiala,  de 15mg/săpt, dacă este bine tolerată,  va fi crescută în următoarele 1-2 luni  până la 20-25 mg/săpt. La pacienţii cu afectare pulmonară, poate dura mai mult până la obţinerea remisiei cu metotrexat decât cu ciclofosfamidă (49). Pacienţii trataţi cu metotrexat trebuie să beneficieze de suplimentare cu acid folic sau acid folinic. Metotrexatul trebuie monitorizat conform protocoalelor standard (57).

5.1.4. Plasmafereza. Plasmafereza este recomandată pacienţilor selectaţi cu boală renală severă rapid progresivă (creatinina serică >500μmol/l sau 5,65mg/dl) ca adjuvant în terapia orală zilnică cu ciclofosfamidă şi prednisolon pentru ameliorarea restantului renal (58). (nivel de dovezi 3, gradul de recomandare C) (35). Nu a fost demonstrată o imbunătăţire a supravieţuirii globale şi nu se cunosc beneficiile la pacienţii cu o boală renală mai puţin severă (59,60). Nu au fost studiate efectele schimbului de plasmă asupra manifestărilor extra-renale.

    5.1.5. Trimetroprim/Sulfametoxazol

Adaosul unei doze de 800/160mg Trimetroprim/Sulfametoxazol la terapia de remisiune standard poate reduce riscul de recădere al pacienţilor cu Wegener; studiile randomizate au demonstrat că singur nu este eficient în menţinerea remisiunii.

 

  1. Tratamentul de menţinere a remisiei : glucocorticoizii în doze mici, azatioprina, leflunomid sau metotrexat. (nivelul de dovezi 1B pentru azatioprină, gradul de recomandare A ; nivelul de dovezi 1B pentru leflunomid, gradul de recomandare B; nivelul de dovezi 2B pentru metotrexat, gradul de recomandare B) (35). Toxicitatea terapiei pe termen lung cu ciclofosfamidă nu o recomandă ca terapie de menţinere a remisiei.

5.1.1. Azatioprina (2mg/kg/zi) este mai sigură decât ciclofosfamida oral, dar  la fel de eficace în prevenirea recăderii timp de 18 luni (42,61).

5.1.2. Metotrexatul (20-25mg/kg/săpt) a fost folosit eficient ca terapie de menţinere după obţinerea remisiei cu ciclofosfamidă (dacă creatinina serică <130μmol/l sau 1,5 mg/dl) (62,63).

5.1.3. Leflunomide (20-30mg/zi) poate fi mai eficient decât metotrexatul în menţinerea remisiei, dar este asociat cu mai multe efecte adverse (64).

5.1.4. Glucocorticoizii în doze mici , de obicei în doze zilnice ≤ 10mg (dozele minime necesare care controlează simptomele sistemice), pentru o perioadă de 6-18 luni.

Terapia care menţine remisia trebuie continuată cel puţin 18 luni (42) Recent, ghidurile publicate de Societatea Britanica de Reumatologie recomandă terapie pentru încă cel puţin 24 de luni. Întreruperea precoce a terapiei se asociază cu creşterea riscului de recădere (49). Rolul testărilor seriate ale ANCA cu scopul de a ghida terapia este controversat (65-67). Unele studii au arătat că pacienţii la care titrurile de ANCA persistă, cresc de 4 ori sau devin pozitive au o incidenţă mai mare a recăderilor (61,65), pe când alte studii nu au arătat aceste asocieri (67).

III. Tratamente remisive alternative în boala recidivantă, refractară sau persistentă (tabelul 6). Alegerea unei terapii imunomodulatoare alternative  trebuie luată în considerare la pacienţii la care nu se obţine remisie sau care prezintă recăderi sub dozele maximale ale terapiei standard; aceşti pacienţi trebuie îndrumaţi către un centru de expertiză specializat pentru evaluare şi tratament ulterior şi înregistrarea lor în studiile clinice (nivelul 3 de dovezi, gradul de recomandare C). (35)

5.1.1. Imunoglobuline intravenos : 2g/kg timp de 5zile. Înaintea administrării lor, concentraţiile serice ale imunoglobulinelor trebuie să fie determinate, deoarece pacienţii cu deficit selectiv de IgA pot dezvolta o reacţie anafilactică la primirea imunoglobulinelor intravenoase (IVIG) sau o hiper-γ-globulinemie pre-existentă se poate agrava care va duce la o stare de hipervâscozitate

5.1.2. Mycofenolat mofetil : 2g/zi

Utilizat în studii ce vizau menţinerea remisiei (68-70), mycophenolate mofetil este una din opţiunile terapiei remisive alternative în boala refractară.

5.1.3. Terapia biologică (infliximab, rituximab) poate reprezenta o soluţie pentru boala refractară sau recidivantă

Medicament

Doză

Referinţă

Imunoglobulină intravenos

2g/kg timp de 5 zile

Muso et al, Jayne et al

15-Deoxyspergualin

0,5mg/kg/zi până când valoarea cea mai mică a leucocitelor este de 3000/μl, apoi se va aştepta până când leucocitele ajung la ≥4000/ μl şi repetaţi doza 6 cicluri

Burke et al

Globulina anti-timocite

2,5mg/kg/zi pentru 10 zile, doză ajustată în funcţie de numărul leucocitelor: fără globulina anti-timocite dacă L<150/ μl, 1,5mg/kg/zi daca L=150-300/ μl şi doza maximă dacă L>300/ μl

Schmitt et al

Infliximab

3-5mg/kg/perfuzie la fiecare 1-2 luni

Booth et al

Mycophenolat mofetil

2g/zi

Koukoulaki et al

Stassen et al

Rituximab

375mg/m2 SC săptămânal pentru 4 săptămâni

Keogh et al, Keogh et al, Stasi et al, Brihaye et al, Eriksson et al

 

  1. Tratamentul PAN cu hepatita B asociată

Glucocorticoizii, terapia antivirală şi plasmafereza reprezintă terapia combinată recomandată în PAN şi infecţie virală B asociată capabilă să inducă remisiunea bolii. (nivelul 3 de dovezi , gradul de recomandare C) (35). Există date limitate privind utilizarea rituximab în cazurile refractare. (71). Tratamentul acestor afecţiuni trebuie să fie stabilit împreună cu un medic hepatolog.

  1. Tratamentul în vasculita crioglobulinemică esenţială mixtă (non-virală) nu beneficiază de studii clinice. Consensul comisiei EULAR este că această boală ar trebui să fie tratată în acelaşi mod ca şi celelalte vasculite ale vaselor mici, discutate în aceste recomandări (GW, MPA şi CSS), cu agenţi imunomodulatori şi glucocorticoizi (nivel de dovezi 4, gradul de recomandare D) (35). Rituximabul utilizat la pacienţii cu vasculită crioglobulinemică cu hepatită C asociată ar putea fi deasemenea util în vasculitele esenţiale crioglobulinemice non-viral asociate. (71)
  1. C Mukhtyar, L Guillevin, M C Cid, et al.: EULAR recommendations for the management of large vessel vasculitis. Ann Rheum Dis 2009 ; 68: 318-323.
  2. Lenton J, Donnelly R, Nash JR. Does temporal artery biopsy influence the management of temporal arteritis? QJM 2006;99:33–6. Gonzalez-Gay MA, Blanco R, Rodriguez-Valverde V, Martinez-Taboada VM,
  3. Delgado-Rodriguez M, Figueroa M, et al. Permanent visual loss and cerebrovascular accidents in giant cell arteritis: predictors and response to treatment. Arthritis Rheum 1998;41:1497–504.
  4. Kerr GS, Hallahan CW, Giordano J, et al : Takayasu arteritis. Ann Intern Med 120:919,1994)
  5. Maksimowicz-McKinnon K, Clark TM, Hoffman GS. Limitations of therapy and a guarded prognosis in an American cohort of Takayasu arteritis patients. Arthritis Rheum 2007;56:1000–9.
  6. Park MC, Lee SW, Park YB, Chung NS, Lee SK. Clinical characteristics and outcomes of Takayasu’s arteritis: analysis of 108 patients using standardized criteria for diagnosis, activity assessment, and angiographic classification. Scand J Rheumatol 2005;34:284–92.
  7. Mazlumzadeh M, Hunder GG, Easley KA, Calamia KT, Matteson EL, Griffing WL, et al. Treatment of giant cell arteritis using induction therapy with high-dose glucocorticoids: a double-blind, placebo-controlled, randomized prospective clinical trial. Arthritis Rheum 2006;54:3310–8.
  8. Hoffman GS, Cid MC, Hellmann DB, Guillevin L, Stone JH, Schousboe J, et al. A multicenter, randomized, double-blind, placebo-controlled trial of adjuvant methotrexate treatment for giant cell arteritis. Arthritis Rheum 2002;46:1309–18.
  9. Hoffman GS, Cid MC, Rendt-Zagar KE, Merkel PA, Weyand CM, Stone JH, et al. Infliximab for maintenance of glucocorticosteroid-induced remission of giant cell arteritis: a randomized trial. Ann Intern Med 2007;146:621–30.
  10. Jover JA, Hernandez-Garcia C, Morado IC, Vargas E, Banares A, Fernandez-Gutierrez B. Combined treatment of giant-cell arteritis with methotrexate and prednisone. A randomized, double-blind, placebo-controlled trial. Ann Intern Med 2001;134:106–14.
  11. Hunder GG, Sheps SG, Allen GL, Joyce JW. Daily and alternate-day corticosteroid regimens in treatment of giant cell arteritis: comparison in a prospective study. Ann Intern Med 1975;82:613–8.
  12. Danesh-Meyer H, Savino PJ, Gamble GG. Poor prognosis of visual outcome after visual loss from giant cell arteritis. Ophthalmology 2005;112:1098–103.
  13. Hayreh SS, Zimmerman B, Kardon RH. Visual improvement with corticosteroid therapy in giant cell arteritis. Report of a large study and review of literature. Acta Ophthalmol Scand 2002;80:355–67.
  14. Chan CC, Paine M, O’Day J. Steroid management in giant cell arteritis. Br J Ophthalmol 2001;85:1061–4.
  15. Foroozan R, Deramo VA, Buono LM, Jayamanne DG, Sergott RC, Danesh-Meyer H, et al. Recovery of visual function in patients with biopsy-proven giant cell arteritis. Ophthalmology 2003;110:539–42.
  16. Aiello PD, Trautmann JC, McPhee TJ, Kunselman AR, Hunder GG. Visual prognosis in giant cell arteritis. Ophthalmology 1993;100:550–5.
  17. Liu NH, LaBree LD, Feldon SE, Rao NA. The epidemiology of giant cell arteritis : a 12- year retrospective study. Ophthalmology 2001;108:1145–9.
  18. Proven A, Gabriel SE, Orces C, O’Fallon WM, Hunder GG. Glucocorticoid therapy in giant cell arteritis: duration and adverse outcomes. Arthritis Rheum 2003;49:703–8.
  19. Cortet B, Hachulla E, Barton I, Bonvoisin B, Roux C. Evaluation of the efficacy of etidronate therapy in preventing glucocorticoid-induced bone loss in patients with inflammatory rheumatic diseases. A randomized study. Rev Rhum Engl Ed 1999;66:214-9.
  20. Tso E, Flamm SD, White RD, Schvartzman PR, Mascha E, Hoffman GS. Takayasu arteritis: utility and limitations of magnetic resonance imaging in diagnosis and treatment. Arthritis Rheum 2002;46:1634–42.
  21. Choe YH, Han BK, Koh EM, Kim DK, Do YS, Lee WR. Takayasu’s arteritis: assessment of disease activity with contrast-enhanced MR imaging. AJR Am J Roentgenol 2000;175:505–11.
  22. Webb M, Chambers A, A AL-N, Mason JC, Maudlin L, Rahman L, et al. The role of 18F-FDG PET in characterising disease activity in Takayasu arteritis. Eur J Nucl Med Mol Imaging 2004;31:627–34.
  23. Taniguchi N, Itoh K, Honda M, Obayashi T, Nakamura M, Kawai F, et al. Comparative ultrasonographic and angiographic study of carotid arterial lesions in Takayasu’s arteritis. Angiology 1997;48:9–20.
  24. Park SH, Chung JW, Lee JW, Han MH, Park JH. Carotid artery involvement in Takayasu’s arteritis: evaluation of the activity by ultrasonography. J Ultrasound Med 2001;20:371–8.
  25. Raninen RO, Kupari MM, Pamilo MS, Taavitsainen MJ, Poutanen VP, Pajari RI, et al. Ultrasonography in the quantification of arterial involvement in Takayasu’s arteritis. Scand J Rheumatol 2000;29:56–61.
  26. Mahr AD, Jover JA, Spiera RF, Hernandez-Garcia C, Fernandez-Gutierrez B, Lavalley MP, et al. Adjunctive methotrexate for treatment of giant cell arteritis: an individual patient data meta-analysis. Arthritis Rheum 2007;56:2789–97.
  27. Valsakumar AK, Valappil UC, Jorapur V, Garg N, Nityanand S, Sinha N. Role of immunosuppressive therapy on clinical, immunological, and angiographic outcome in active Takayasu’s arteritis. J Rheumatol 2003;30:1793–8.
  28. Hoffman GS, Leavitt RY, Kerr GS, Rottem M, Sneller MC, Fauci Treatment of glucocorticoid-resistant or relapsing Takayasu arteritis with methotrexate. Arthritis Rheum 1994;37:578–82.
  29. Shelhamer JH, Volkman DJ, Parrillo JE, Lawley TJ, Johnston MR, Fauci Takayasu’s arteritis and its therapy. Ann Intern Med 1985;103:121–6.
  30. Daina, E, Schieppati, A, Remuzzi, G. Mycophenolate mofetil for the treatment of Takayasu arteritis: report of three cases. Ann Intern Med 1999; 130:422.
  31. Haberhauer, G, Kittl, EM, Dunky, A, et al. Beneficial effects of leflunomide in glucocorticoid- and methotrexate-resistant Takayasu’s arteritis. Clin Exp Rheumatol 2001; 19:477
  32. Hoffman, GS, Merkel, PA, Brasington, RD, et al. Anti-tumor necrosis factor therapy in patients with difficult to treat Takayasu arteritis. Arthritis Rheum 2004; 50:22960.
  33. Lee MS, Smith SD, Galor A, Hoffman GS. Antiplatelet and anticoagulant therapy in patients with giant cell arteritis. Arthritis Rheum 2006;54:3306–9.
  34. Nesher G, Berkun Y, Mates M, Baras M, Rubinow A, Sonnenblick M. Low-dose aspirin and prevention of cranial ischemic complications in giant cell arteritis. Arthritis Rheum 2004;50:1332–7.
  35. C Mukhtyar, L Guillevin, M C Cid, et al.: EULAR recommendations for the managementof primary small and medium vessel vasculitis. Ann Rheum Dis 2009 68: 310-317
  36. (Seo P, Stone JH. The antineutrophil cytoplasmic antibody-associated vasculitides. Am J Med. 2004;117(1):39-50.)
  37. (Cotch MF, Hoffman GS, Yerg DE, Kaufman GI, Targonski P, Kaslow RA. The epidemiology of Wegener’s granulomatosis: estimates of the five-year period prevalence, annual mortality, and geographic disease distribution from population-based data sources. Arthritis Rheum. 1996;39(1):87-92)
  38. Finkielman JD, Lee AS, Hummel AM, Viss MA, Jacob GL, Homburger HA, et al. ANCA are detectable in nearly all patients with active severe Wegener’sgranulomatosis. Am J Med 2007;120:643.
  39. Stone JH. Limited versus severe Wegener’s granulomatosis: baseline data on patients in the Wegener’s granulomatosis etanercept trial. Arthritis Rheum 2003;48:2299–309.
  40. Guillevin L, Jarrousse B, Lok C, Lhote F, Jais JP, Le Thi Huong Du D, et al. Longterm followup after treatment of polyarteritis nodosa and Churg–Strauss angiitis with comparison of steroids, plasma exchange and cyclophosphamide to steroids and plasma exchange. A prospective randomized trial of 71 patients. The Cooperative Study Group for Polyarteritis Nodosa. J Rheumatol 1991;18:567–74.
  41. Koldingsnes W, Nossent JC. Baseline features and initial treatment as predictors of remission and relapse in Wegener’s granulomatosis. J Rheumatol 2003;30:80–8.
  42. Jayne D, Rasmussen N, Andrassy K, Bacon P, Tervaert JW, Dadoniene J, et al. A randomized trial of maintenance therapy for vasculitis associated with antineutrophil cytoplasmic autoantibodies. N Engl J Med 2003;349:36–44.
  43. Aasarod K, Bostad L, Hammerstrom J, Jorstad S, Iversen BM. Renal histopathology and clinical course in 94 patients with Wegener’s granulomatosis. Nephrol Dial Transplant 2001;16:953–60.
  44. Adu D, Pall A, Luqmani RA, Richards NT, Howie AJ, Emery P, et al. Controlled trial of pulse versus continuous prednisolone and cyclophosphamide in the treatment of systemic vasculitis. QJM 1997;90:401–9.
  45. Rihova Z, Jancova E, Merta M, Zabka J, Rysava R, Bartunkova J, et al. Daily oral versus pulse intravenous cyclophosphamide in the therapy of ANCA-associated vasculitis – preliminary single center experience. Prague Med Rep 2004;105:64–8.
  46. Hoffman GS, Kerr GS, Leavitt RY, Hallahan CW, Lebovics RS, Travis WD, et al. Wegener granulomatosis: an analysis of 158 patients. Ann Intern Med 1992;116:488–98.
  47. Reinhold-Keller E, Beuge N, Latza U, de Groot K, Rudert H, Nolle B, et al. An interdisciplinary approach to the care of patients with Wegener’s granulomatosis: long-term outcome in 155 patients. Arthritis Rheum 2000;43:1021–32.
  48. Hellmich B, Kausch I, Doehn C, Jocham D, Holl-Ulrich K, Gross WL. Urinary bladder cancer in Wegener’s granulomatosis: is it more than cyclophosphamide? Ann Rheum Dis 2004;63:1183–5.
  49. De Groot K, Rasmussen N, Bacon PA, Tervaert JW, Feighery C, Gregorini G, et al. Randomized trial of cyclophosphamide versus methotrexate for induction of remission in early systemic antineutrophil cytoplasmic antibody-associated vasculitis. Arthritis Rheum 2005;52:2461–9.
  50. Hoffman GS, Leavitt RY, Kerr GS, Fauci The treatment of Wegener’s granulomatosis with glucocorticoids and methotrexate. Arthritis Rheum 1992;35:1322–9.
  51. Sneller MC, Hoffman GS, Talar-Williams C, Kerr GS, Hallahan CW, Fauci An analysis of forty-two Wegener’s granulomatosis patients treated with methotrexate and prednisone. Arthritis Rheum 1995;38:608–13.
  52. Stone JH, Tun W, Hellman DB. Treatment of non-life threatening Wegener’s granulomatosis with methotrexate and daily prednisone as the initial therapy of choice. J Rheumatol 1999;26:1134–9.
  53. Langford CA, Talar-Williams C, Sneller MC. Use of methotrexate and glucocorticoids in the treatment of Wegener’s granulomatosis. Long-term renal outcome in patients with glomerulonephritis. Arthritis Rheum 2000;43:1836–40.
  54. Wegener’s Granulomatosis Etanercept Trial (WGET) Research Group Etanercept plus standard therapy for Wegener’s granulomatosis. N Engl J Med 2005;352:351–61.
  55. de Groot K, Muhler M, Reinhold-Keller E, Paulsen J, Gross WL. Induction of remission in Wegener’s granulomatosis with low dose methotrexate. J Rheumatol 1998;25:492–5.
  56. Metzler C, Hellmich B, Gause A, Gross WL, de Groot K. Churg–Strauss syndrome – successful induction of remission with methotrexate and unexpected high cardiac and pulmonary relapse ratio during maintenance treatment. Clin Exp Rheumatol 2004;22(Suppl 36):S52–61.
  57. Chakravarty K, McDonald H, Pullar T, Taggart A, Chalmers R, Oliver S, et al. BSR/BHPR guideline for disease-modifying anti-rheumatic drug (DMARD) therapy in consultation with the British Association of Dermatologists. Rheumatology (Oxford) 2008;47:924–5.
  58. Jayne DR, Gaskin G, Rasmussen N, Abramowicz D, Ferrario F, Guillevin L, et al. Randomized trial of plasma exchange or high-dosage methylprednisolone as adjunctive therapy for severe renal vasculitis. J Am Soc Nephrol 2007;18:2180–8.
  59. Allen A, Pusey C, Gaskin G. Outcome of renal replacement therapy in antineutrophil cytoplasmic antibody-associated systemic vasculitis. J Am Soc Nephrol 1998;9:1258–63.
  60. Guillevin L, Fain O, Lhote F, Jarrousse B, Le Thi Huong D, Bussel A, et al. Lack of superiority of steroids plus plasma exchange to steroids alone in the treatment of polyarteritis nodosa and Churg–Strauss syndrome. A prospective, randomized trial in 78 patients. Arthritis Rheum 1992;35:208–15.
  61. Slot MC, Tervaert JW, Boomsma MM, Stegeman CA. Positive classic antineutrophil cytoplasmic antibody (C-ANCA) titer at switch to azathioprine therapy associated with relapse in proteinase 3-related vasculitis. Arthritis Rheum 2004;51:269–73.
  62. Langford CA, Talar-Williams C, Barron KS, Sneller MC. Use of a cyclophosphamideinduction methotrexate-maintenance regimen for the treatment of Wegener’s granulomatosis: extended follow-up and rate of relapse. Am J Med 2003;114:463–9.
  63. Reinhold-Keller E, Fink CO, Herlyn K, Gross WL, De Groot K. High rate of renal relapse in 71 patients with Wegener’s granulomatosis under maintenance of remission with low-dose methotrexate. Arthritis Rheum 2002;47:326–32.
  64. Metzler C, Miehle N, Manger K, Iking-Konert C, de Groot K, Hellmich B, et al. Elevated relapse rate under oral methotrexate versus leflunomide for maintenance of remission in Wegener’s granulomatosis. Rheumatology (Oxford) 2007;46:1087–91.
  65. Boomsma MM, Stegeman CA, van der Leij MJ, Oost W, Hermans J, Kallenberg CG, et al. Prediction of relapses in Wegener’s granulomatosis by measurement of antineutrophil cytoplasmic antibody levels: a prospective study. Arthritis Rheum 2000;43:2025–33.
  66. Birck R, Schmitt WH, Kaelsch IA, van der Woude FJ. Serial ANCA determinations for monitoring disease activity in patients with ANCA-associated vasculitis: a systematic review. Am J Kidney Dis 2006;47:15–23.
  67. Finkielman JD, Merkel PA, Schroeder D, Hoffman GS, Spiera R, St Clair EW, et al. Antiproteinase 3 antineutrophil cytoplasmic antibodies and disease activity in Wegener granulomatosis. Ann Intern Med 2007;147:611–9
  68. Koukoulaki M, Jayne DR. Mycophenolate mofetil in anti-neutrophil cytoplasm antibodies-associated systemic vasculitis. Nephron Clin Pract 2006;102:c100–7.
  69. Langford CA, Talar-Williams C, Sneller MC. Mycophenolate mofetil for remission maintenance in the treatment of Wegener’s granulomatosis. Arthritis Rheum 2004;51:278–83.
  70. Nowack R, Gobel U, Klooker P, Hergesell O, Andrassy K, van der Woude FJ. Mycophenolate mofetil for maintenance therapy of Wegener’s granulomatosis andmicroscopic polyangiitis: a pilot study in 11 patients with renal involvement. J Am Soc Nephrol 1999;10:1965–71.
  71. Zaja F, De Vita S, Mazzaro C, Sacco S, Damiani D, De Marchi G, et al. Efficacy and safety of rituximab in type II mixed cryoglobulinemia. Blood 2003;101:3827–34.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *