Prima aplicatie mobila din Romania care lupta cu obezitatea infantila

Stiri

Uniunea Europeana sprijina lupta impotriva obezitatii in randul copiilor din Romania si finanteaza cu 650.000 de euro dezvoltarea primei aplicatii mobile de sanatate din tara. Dezvoltata de o companie din Cluj pentru a oferi sprijin familiilor cu copii supraponderali, Wello este o aplicatie ce are la baza un program de inteligenta artificiala si se adreseaza familiilor cu copii intre 9 si 11 ani.

„Suntem incantati ca am putut contribui la dezvoltarea unei platforme digitale care promoveaza un stil de viata sanatos. Comisia Europeana a lansat in 2017 Apelul de la Tartu, prin care si-a asumat 15 angajamente de promovare a unui stil de viata sanatos prin sport, alimentatie, servicii medicale, inovare si cercetare, iar la doi ani de la lansarea acestuia se inregistreaza progrese vizibile. UE a majorat constant fondurile europene destinate sustinerii unui stil de viata sanatos, sunt organizate mai multe actiuni de sensibilizare si informare publica pentru a combate alimentatia nesanatoasa, obezitatea sau lipsa activitatii fizice. Prin Planul de Investitii pentru Europa sprijinim si astfel de initiative antreprenoriale care aduc beneficii reale in societate. Suntem increzatori ca aceasta aplicatie va putea ajuta multe familii sa aiba o viata mai sanatoasa”, a declarat Cristian Buchiu, seful adjunct al Reprezentantei Comisiei Europene in Romania.

„Am initiat acest proiect din dorinta de a face o schimbare in randul familiilor din Romania in relatia pe care o au cu alimentatia sanatoasa. Lupta cu obezitatea infantila este una de durata, de aceea am creat o aplicatie interactiva si distractiva pentru copii si parinti. Finantarea europeana ne-a permis sa dezvoltam o platforma complexa, bazata pe cele mai noi tehnologii, intr-un timp scurt. in plus, avem in vedere lansarea Wello si in alte tari unde obezitatea infantila reprezinta o provocare”, a mentionat Sveatoslav Vizitiu, co-fondator Wello.

Platforma de sanatate Wello (platforma web si aplicatie pentru dispozitive mobile) ajuta parintii sa dezvolte planuri de nutritie si activitati fizice pentru copiii lor intr-o maniera distractiva, motivanta si inteligenta. Inovatia tehnologica bazata pe inteligenta artificiala permite aplicatiei sa ofere utilizatorilor facilitati personalizate in functie de preferintele si nevoile acestora.

Aplicatia poate fi descarcata gratuit pe orice smartphone (iOS sau Android) si este dezvoltata cu doua interfete diferite pentru parintii si copii, astfel incat cei mici sunt motivati sa scada in greutate intr-un mod distractiv si placut, iar parintii primesc sfaturi utile pentru un stil de viata sanatos. Complexitatea proiectului a necesitat implicarea mai multor experti din domenii precum: design, dezvoltare, programare dar si din nutritie si psihologie.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații legate de sănătate, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *