Maladia parodontala Parodontita

Boli

Spitalul Eurocinic 

Maladia parodontala reprezinta afectarea parodontiului, adica a sistemului de sustinere a dintelui, reprezentat de tesuturi moi si tesuturi dure, adica gingie, ligament parodontal, cement radicular si os alveolar. Afectiunea poate aparea la oricine, indiferent de varsta, sex sau rasa.

Afectiunile parodontale sunt de mai multe feluri:

– gingivita e prima faza , afectand doar gingia. Clinic se recunoaste prin faptul ca gingia sangereaza usor, e mai rosie si mai umflata.

– la parodontita se ajunge prin complicarea gingivitei, prin aparitia bacteriilor patogene, in absenta unui raspuns imun si datorita unor factori de risc- fumat, alcool, diete dezechilibrate sau boli sistemice ( de exemplu, diabetul zaharat).

– recesia gingivala ( retractia gingivala) nu e o maladie parodontala propriu-zisa , pentru ca lipseste insamantarea bacteriana. Se datoreaza unor conditii locale ( arhitectura os alveolar, periaj agresiv, trauma ocluzala). Clinic se observa retractia gingiilor, cu descoperirea radacinii dintelui, urmata de sensibilitate dureroasa la stimuli termici ( cald/ rece).

Maladia parodontala cunoaste o evolutie continua, nu beneficiaza de un tratament curativ ci doar de diferite terapii ce urmaresc incetinirea progresului bolii.

Un rol determinant in agravarea afectiunii odata aparute il are placa bacteriana, de fapt bacteriile ce o populeaza. In cavitatea bucala se gasesc circa 500 de specii diferite de microorganisme care nu provoaca daune organismului gazda, coexistand intr-un ecosistem echilibrat. In anumite conditii, bacteriile opportuniste ( conditionat-patogene) se inmultesc foarte mult. Acestea adera de dinti prin intermediul polizaharidelor si, in conditii de igiena deficitara, care nu reuseste sa indeparteze in intregime biofilmul aderent de dinti, se formeaza placa bacteriana, la inceput supragingivala si mai tarziu si subgingivala. Bacteriile aderente sunt mult mai virulente, ele fiind de o mie de ori mai putin sensibile la antibiotice decat cele neaderente. Aceasta caracteristica e foarte importanta pentru abordarea terapeutica ulterioara.

De la placa bacteriana apare afectiunea primara – gingivita- singura faza reversibila, in urma unui tratament adecvat. De aceea este indicat ca pacientul sa se prezinte la doctor imediat ce observa cea mai mica sangerare la nivelul gingiei. In faza initiala hemoragia apare la periaj, in faze mai avansate aparand chiar spontan.  

De cele mai multe ori este suficient un detartraj minutios si afectiunea dispare. Ulterior, pacientul trebuie sa se prezinte regulat la control si igienizari profesionale. Gingivita poate fi cauzata si de modificari hormonale, putand aparea la pubertate, in sarcina si , destul de rar, ca urmare a tratamentului anticonceptional sau a instalarii menopauzei.

Parodontita poate fi cronica generalizata sau localizata. Poate fi cu evolutie lenta, daca subiectii sunt adulti peste 30-40 ani sau poate fi agresiva , in general localizata, si afectand adolescenti si adulti foarte tineri. Parodontita marginala apare ca urmare a unei gingivite netratate.

Placa bacteriana situata subgingival determina indepartarea gingiei inflamate de dinte, astfel formandu-se punga parodontala – caracteristica principala a bolii parodontale. In punga se formeaza tesut de granulatie, un mediu excelent de dezvoltare pentru bacterii.

Cu timpul, adancimea pungii creste, inflamatia trece de la gingie la ligamentul alveolar, la cementul radicular si in cele din urma afecteaza si osul alveolar. Daca nu se intervine in acesta perioada, dintele isi pierde din ce in ce mai mult sustinerea, devine mobil si in final trebuie extras.

Abordarea terapeutica a bolii parodontale difera in functie de momentul in care pacientul se adreseaza doctorului. Scopul tratamentului este eliminarea pungilor si asigurarea unui parodontiu restant sanatos in jurul dintelui. Tratamentul poate fi nechirurgical, chirurgical si medicamentos.

Tratamentul nechirugical se adreseaza afectiunilor aflate intr-un stadiu de inceput si consta in eliminarea continutului pungilor parodontale- tesut de granulatie, tartru- cu scopul de a permite gingiei sa se ataseze din nou de dinte.

Chirurgia specifica bolii parodontale poate fi rezectiva- aici se situeaza operatia cu lambou- si regenerativa. In cadrul operatiei cu lambou se elimina pungile parodontale prin indepartarea chirurgicala a gingiei neatasate si se incearca modelarea osului alveolar in scopul redarii arhitecturii lui normale.

Chirugia regenerativa se poate aplica doar in anumite cazuri, in functie de forma defectului osos, si anume ca aceasta sa permita adaugarea unui material de aditie pe structura caruia sa se regenereze osul alveolar din jurul dintelui.

Materialele de aditie sunt de mai multe feluri, dar de preferat sunt cele naturale- os recoltat de la pacient sau os uman liofilizat.

Rezultatele tratamentului aplicat sunt conditionate de starea de sanatate a pacientului, de modul lui de viata, de alimentatie. Obiceiuri precum fumatul afecteaza grav sanatatea parodontala , iar sansa de reusita a unei terapii e scazuta din start la 50%. De aceea, pacientii trebuie constientizati si ajutati sa renunte la fumat.

Recesiile gngivale reprezinta retragerea gingiei la nivelul coletului dintelui, avand drept cauze arhitectura osoasa, stratul de os din jur dintelui fiind foarte subtire, periajul agresiv orizontal si trauma ocluzala ( dezechibre aparute in modul de inchidere gurii).  

In cazul ultimei, parerile sunt impartite, nu exista dovezi clare, dar eu, personal, din experienta mea profesionala, consider ca trauma ocluzala influenteaza starea gingiei de la nivelul coletului.
Problema pe care o pune recesia gingivala este ca ea oglindeste starea tabliei osoase situata sub ea si anume o retractie osoasa si implicit, micsorarea sustinerii osoase a dintelui. Pe masura ce procesul inainteaza, banda de gingie fixa se micsoreaza si parodontiul devine mult mai vulnerabil in fata atacului microbian. Iar dintii devin sensibili la stimuli termici, pentru ca radacina devine vizibila si ajunge in contact cu mediul bucal.

Radacina dintelui este acoperita de cement si nu de smalt, iar acesta nu are rol de protectie termica.

Inainte de tratament

Scopul tratamentului recesiilor gingivale este de a incetini retractia, de a mari banda de gingie fixa din jurul dintelui, eventual sa acopere si radacina. Tratamentul este chirurgical si consta in diverse metode si tehnici: lambouri pediculate, grefe de gingie libera, grefe de tesut conjunctiv.

Rezultatele sunt promitatoare si, in functie de igiena pacientului, asigura mentinerea sanatatii dintilor.

S-au folosit grefe de tesut conjunctiv prelevate din palatul bucal.

Dupa tratament

De mentionat ca procedeele chirurgicale aplicate in tratarea bolii parodontale sunt neinvazive si usor de suportat de pacient. Se efectueaza sub anestezie locala ( aceeasi ca pentru o extractie) si locul operat se protejeaza cu un ciment parodontal, pentru o perioada de 7 zile. Si adaugand antibiotice, antiinflamatorii si analgezice, confortul pacientului va fi foarte putin afectat.

Tratamentul medicamentos se adreseaza mai mult fazelor acute ale bolii, si consta in administrarea de antibiotice cu spectru larg, cu actiune pe tulpini gram negative si gram pozitive.
Se mai pot administra pe termen lung tetracicline, pentru ca au un spectru larg de actiune si se concentreaza in santul gingival.
In rest, nu se poate prescrie un tratament medicamentos cu actiune pe toate bacteriile incriminate in dezvoltarea afectiunii, din cauza diversitatii lor.

Cu actiune locala de dezinfectare se recomanda apele de gura pe baza de clorhexidina, pentru ca aceasta substanta are un efect antimicrobian , dar si de inhibitor al placii bacteriene.