În săptămâna 18-24 mai s-a înregistrat cea mai mică creştere a numărului de îmbolnăviri noi din ultimele nouă săptămâni

Stiri
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a publicat, la 25 mai 2020, Raportul săptămânal de supraveghere COVID-19 actualizat cu intervalul 18-24 mai 2020. Astfel, până la 24 mai, 90,7% dintre decese aveau comorbidităţi asociate, 76,4% erau înregistrate la persoane de peste 60 de ani, iar 58,7% dintre acestea erau întâlnite la bărbaţi, conform site-ului cnscbt.ro.

Raportul săptămânal al CNSCBT cuprinde statistici COVID-19 actualizate până la 24 mai 2020 cu privire la ponderea cazurilor şi deceselor pe grupe de vârstă, caracteristicile cazurilor confirmate şi ale deceselor în funcţie de sex, vârstă, comorbidităţi, ponderea îmbolnăvirilor pe judeţe etc. Procentele prezentate în raport reprezintă o actualizare a cazurilor totale până la 24 mai 2020, incluzându-se, astfel, în analiză, şi săptămâna 18-24 mai 2020. Analiza este realizată în baza a 18.283 cazuri confirmate şi 1.186 decese, cât se înregistrau în România la 24 mai 2020.

Evoluţia pe săptămâni a cazurilor de COVID-19
Analiza cazurilor de COVID-19 pe săptămâni evidenţiază că în săptămâna 18-24 mai 2020 s-a înregistrat cea mai mică creştere a numărului de îmbolnăviri noi de la o săptămână la alta din ultimele nouă săptămâni. Nivelul creşterii în această ultimă săptămână este mai mic decât în săptămâna 23-29 martie. Vârful creşterii cazurilor noi de la o săptămână la alta a fost înregistrat, în România, în intervalul 6-12 aprilie 2020, potrivit raportului.

 

Ponderea cazurilor confirmate şi a deceselor pe judeţe
În ceea ce priveşte cazurile confirmate pe judeţe, în săptămâna 18-24 mai 2020, 42,4% din totalul cazurilor erau înregistrate în judeţul Suceava, municipiul Bucureşti, judeţele Neamţ, Botoşani şi Arad. De asemenea, 43,9% dintre decese erau întâlnite în Suceava, Bucureşti, Galaţi, Arad şi Hunedoara.

Ponderea cazurilor confirmate pe categorii de vârstă: categoria 40-49 ani, cea mai afectată; grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani, cel mai puţin afectate
Referitor la cazurile confirmate în funcţie de vârstă, cel mai mare procent este asociat, şi după intervalul 18-24 mai 2020, cu categoriile 40-49 ani (23%), 50-59 ani (21%) şi 30-39 ani (14%). Categoria de vârstă 60-69 de ani este asociată, până la 24 mai, cu 13% din cazuri. Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus sunt 0-9 ani (2,5%), 10-19 ani (3,5%), 80 de ani peste (5,5%), 70-79 ani (7,5%), 20-29 ani (8%).

Ponderea deceselor pe categorii de vârstă: categoriile 70-79 şi 60-69 de ani, cele mai afectate
Analiza deceselor indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 70-79 ani şi 60-69 ani şi peste 80 de ani sunt cele mai afectate: 27% (70-79 ani), 26% (60-69 ani) şi 22% (peste 80 de ani). Grupa de vârstă 50-59 ani are un procent de decese de 13,5%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate de 6%. Nu s-au înregistrat, până la 24 mai 2020, cazuri de mortalitate la copii (0-19 ani), conform sursei citate.


Sursa: CNSBCT

Caracteristicile cazurilor confirmate: numărul de persoane vindecate creşte în continuare: 63,8% până la 24 mai 2020
Dintre cele 18.283 de cazuri analizate până la 24 mai, 44,7% (7.559 persoane) erau de sex masculin, 3,4% erau cazuri de import (625), iar 15,1% (2.763 de persoane) erau cadre medicale. Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 era, până la data amintită, de 48 de ani, mai informează raportul. Numărul de persoane vindecate a crescut de la 45,5% (7.051 de persoane) în 10 mai, la 58,9% (9.953 de persoane) în 17 mai şi la 63,8% (11.663) în 24 mai 2020.

Caracteristicile deceselor: vârsta medie a deceselor – 68 de ani
Raportul CNSCBT relevă că, până la 24 mai 2020, vârsta medie a persoanelor decedate era de 68 de ani, 58,9% fiind de sex masculin (699 persoane) şi cu cel puţin o comorbiditate (90,7%): afecţiuni cardiovasculare (62,1%), diabet (30,3%), afecţiuni neurologice (20,6%), afecţiuni renale (19,6%), afecţiuni pulmonare (16,9%), obezitate (15,2%), neoplasm (10,9%), altele (19,2%).

Ponderea cazurilor confirmate pe grupe de vârstă şi sex
În ceea ce priveşte ponderea îmbolnăvirilor pe grupe de vârstă şi sex, se observă că, atât la femei cât şi la bărbaţi, cele mai afectate grupe de vârstă sunt 40-49 ani (27% la femei şi circa 20% la bărbaţi) şi 50-59 ani (22% la femei şi aproape 20% la bărbaţi). Situaţia până la 24 mai a rămas aceeaşi ca la analiza anterioară (17 mai 2020) în privinţa grupelor de vârstă şi sex.


Sursa: CNSBCT

Ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex
Referitor la ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex, cele mai multe decese la femei erau asociate, până la 24 mai 2020, cu grupele de vârstă 70-79 ani (30%) şi 80 de ani peste (28%). La bărbaţi, categoriile de vârstă cele mai afectate de decese erau 60-69 ani (27%) şi 70-79 ani (25%), informează www.cnscbt.ro. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații legate de sănătate, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *