Hepatita C

Boli

LaMedic

 

Hepatita C este o afecţiune inflamatorie şi asimptomatică a ficatului, produsă de virusul hepatic C, care are ca efect distrugerea ţesutului hepatic. Înainte de descoperirea virusului Hepatitei C în 1991, Hepatita C era numită hepatita non-A, non-B, sau hepatita post-transfuzională. Este o boală care progresează lent şi duce în multe dintre cazuri la afectarea severă a ficatului.

Această boală se manifestă după 20-30 de ani de la infectare. O evoluţie mai rapidă poate apărea atunci când boala este contactată la vârste mai înaintate.

În medie, cam după 10 ani, boala ajunge la stadiul de hepatită cronică (aprox. 55-85% din cazurile raportate anual ajung în faza cronică)1, iar după 20 de ani la faza de ciroză.

Studiile efectuate arată că aproximativ 20% din bolnavii de hepatită cronică fac mai târziu ciroză. Dintre aceştia, la 25% boala progresează spre insuficienţă hepatică, chiar dacă aceasta se întâmplă după 30-40 de ani.1Insuficienţa hepatică datorată cirozei este cea mai frecventă indicaţie pentru transplantul hepatic.

Cel mai important aspect al Hepatitei C este acela că boala nu prezintă simptome, ceea ce scade dramatic şansele pentru o diagnosticare precoce.

Este dovedit faptul că există o cauzalitate directă între contractarea infecţiei şi inflamaţia ficatului, efect care se evidenţiază prin creşterea transaminazelor şi apariţia fibrozei hepatice care, cu timpul, duce la o gravă dezorganizare a arhitecturii hepatice, generând aspectul de ciroză hepatică.

Hepatita cronică C poate evolua spre ciroză hepatică, insuficienţa hepatică şi cancer hepatic.  

Persoanele care fac cel mai frecvent cancer hepatic datorită virusului hepatic C sunt: 2

     – bărbaţii

     – persoanele cu vârsta de peste 40 de ani

      – consumatorii de băuturi alcoolice

     – pacienţii cu ciroză hepatică

     – pacienţii infectaţi cu HCV de aproximativ 20-40 de ani  

Cai de transmitere :  

  1. Transfuziile de sânge şi produsele din sânge – persoanele care au primit sânge înainte de 1991 trebuie să-şi facă testul pentru Hepatita C. De asemenea, şi cei care au primit produse din sânge (plasmă, masă trombocitară) înainte de 1991 (de ex. hemofilicii).

Testul pentru Hepatită C se face abia din anul 1991, anul identificării virusului. Începând cu acest an, toți donatorii de sânge şi toate produsele din sânge au fost supuse în mod obligatoriu testării pentru VHC.

Riscul de infecţie cu virusul Hepatitei C în urma unei transfuzii este astăzi de 1 la 1 milion. Siguranţă absolută nu există, din cauza aşa-numitei „ferestre de diagnostic” (timpul dintre infectare şi cea mai precoce dată a depistării prezenței VHC în sânge).

  1. Transmiterea prin contactul direct al sângelui unei persoane neinfectate cu sânge infectat cu VHC (blood to blood contact) – cazuri de contacte accidentale care implică instrumentar sau obiecte nesterile:

– tatuaje, piercing, acupunctură

– obiecte de uz personal – aparat de bărbierit, forfecuţă, periuţă de dinţi – pe astfel de instrumente pot exista picături de sânge invizibile. De aceea aceste obiecte trebuie să fie personale şi nu comune, eventual cele ale bolnavului să fie păstrate separat.

– accidente de muncă în care este implicat personal medical sau alte categorii de personal cu risc potenţial

– hemodializa

  1. Transmiterea pe cale sexuală- posibilă în cazul raporturilor sexuale neprotejate, atunci când partenerii prezintă leziuni la nivelul organelor sexuale.
  2. Transmiterea la consumatorii de droguri injectabile – prin utilizarea în comun a aceleiaşi seringi. În Statele Unite, această cale de transmitere a devenit deja cea mai frecventă cauză de noi cazuri de Hepatită C. Riscul de infectare este la fel de mare şi pentru cei care consuma in mod frecvent droguri injectabile , si pentru cei care incearca fie doar si o singura injectie
  3. Transmiterea de la mamă la făt – prin intermediul schimbului de sânge care are loc în mod constant, pe parcursul sarcinii, între mamă şi făt.

Diagnosticarea hepatitei C

Dacă în urma efectuării analizelor de rutină se găsesc valori crescute ale enzimelor hepatice (transaminazele: GOT, GPT sau ALT, AST), se recomandă efectuarea testelor specifice pentru Hepatită C.

Testul specific pentru diagnosticul de Hepatită C constă în depistarea în sânge a anticorpilor împotriva virusului Hepatitei C (Ac anti-VHC).

Dacă nu apar anticorpi anti-VHC în sânge, atunci nu există infecţie cu virusul VHC.

Dacă în sânge apar anticorpi anti-VHC, aceasta înseamnă probabilitate mare de infectare cu virusul VHC şi sunt necesare teste suplimentare.

Anticorpii pot lipsi în primele 4 săptămâni după infectare la aprox. 30 % dintre persoane. După 3 luni de la momentul infectării, anticorpii sunt detectaţi la 90% dintre persoanele infectate. 

Diagnosticul de certitudine este oferit de determinarea viremiei ( nivelul ADN – ului viral prezent in sangele persoanei testate

Pentru identificarea stadiului evolutiv al bolii, se apelează la puncţia biopsie hepatică. Această investigaţie oferă informaţii despre tipul şi gradul de severitate a leziunilor hepatice (fibroză şi necroinflamaţie) şi este necesară pentru determinarea tipului specific de tratament. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *