Factor reumatoid

Analize medicale

Synevo

Informaţii generale

Factorii reumatoizi sunt un grup heterogen de autoanticorpi faţă de determinanţii antigenici ai regiunii Fc a moleculelor de IgG, care formează complexe IgG-anti-IgG în circulaţie sau în lichidul sinovial. De obicei sunt anticorpi de tip IgM, dar pot fi şi de tip IgG sau IgA1;4.
Nivelul seric al factorului reumatoid este crescut în peste 70% din cazurile de poliartrită reumatoidă, având un rol important în producerea manifestărilor extraarticulare. Factorul reumatoid precede debutul bolii uneori cu mai mulţi ani. În prezenţa sa, riscul de apariţie a artritei reumatoide este de 5-40 de ori mai mare decât la persoanele seronegative5. Nu este implicat în iniţierea procesului inflamator care cauzează artrita reumatoidă, dar probabil determină perpetuarea şi amplificarea acestuia.
În funcţie de prezenţa sau absenţa factorului reumatoid, poliartrita reumatoidă este clasificată în 2 categorii: seropozitivă sau seronegativă. Pacienţii seropozitivi au un risc mai mare decât cei seronegativi de a dezvolta artrită erozivă cu impotenţă funcţională articulară şi manifestări extraarticulare cum ar fi: noduli reumatoizi, determinare pulmonară de boală, vasculită, sindrom Felty (neutropenie şi splenomegalie asociate cu artrita reumatoidă), polineuropatie, serozite şi sindrom Sjögren secundar.
Factorul reumatoid nu este specific pentru poliartrita reumatoidă, fiind întâlnit şi în alte boli ale ţesutului conjunctiv, precum şi în infecţii cronice (endocardită, tuberculoză, hepatită B)1. Unii factori reumatoizi se pot comporta ca proteine care precipită la frig (crioglobuline)4.

Recomandări pentru determinarea factorului reumatoid – diagnosticul diferenţial şi prognosticul afecţiunilor inflamatorii articulare (artrite)4; test screening util în cazul în care se suspectează crioglobulinemie mixtă tip II sau sindrom Sjögren; monitorizarea serială a pacienţilor cu sindrom Sjögren (dispariţia factorului reumatoid poate fi un semnal pentru debutul unui limfom)1.
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)3.
Specimen recoltat – sânge venos3.
Recipient de recoltare -vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator3.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare3.
Volum probă – minim 0.5 mL ser3.
Cauze de respingere a probei – specimen intens lipemic sau intens hemolizat3.
Stabilitate probă – serul este stabil 24 ore la temperatura camerei; 3 zile la 4-8ºC; 1 lună la –20ºC3.
Metodă – latex-imunoturbidimetrie3
Valori de referinţă – <14 UI/mL3.

Interpretarea rezultatelor

Detectarea factorului reumatoid reprezintă unul din criteriile ACR (American College of Rheumatology) de diagnostic al poliartritei reumatoide. Titrurile mari sunt mai specifice pentru diagnosticul de artrita reumatoidă5. În tabelul de mai jos sunt prezentate alte condiţii asociate cu factor reumatoid pozitiv1;5:

 

Condiţii asociate cu factor reumatoid

Prevalenţa factorului reumatoid (%)

Afecţiuni autoimune

 

Crioglobulinemie mixtă tipul II

70-100

Sindrom Sjögren

75-90

Boală mixtă de ţesut conjunctiv

50-60

LES

20-35

Sclerodermie

20-30

Artrită juvenilă

15-25

Vasculite sistemice

5-20

Polimiozită

5-10

Vasculite prin hipersensibilizare

5-15

Alte condiţii:

– Senescenţă

– Infecţii bacteriene: endocardită bacteriană subacută, salmoneloză, bruceloză, tuberculoză, sífilis

– Infecţii virale: oreion, rubeolă, gripă, hepatită cronică activă

– Parazitoze (Tripanosoma, Plasmodium, Schistosoma, Trichinela)

– Afecţiuni pulmonare: sarcoidoză, fibroză interstiţială, silicoză, azbestoză

– Altele: ciroză biliară primitivă, afecţiuni maligne (în special leucemia şi cancerul de colon)

Limite şi interferenţe

Metodele analitice uzuale sunt limitate la detecţia factorilor reumatoizi tip IgM, în timp ce cei de tip IgG sau IgA sunt detectaţi numai parţial. Totuşi există doar un număr mic de pacienţi cu artrită reumatoidă care au factor reumatoid de tip IgG sau IgA fără factor reumatoid tip IgM. Pe de altă parte, un rezultat pozitiv pentru toate cele trei tipuri de Ig este considerat specific pentru artrita reumatoidă. De asemenea, în multe cazuri, titruri mari de factor reumatoid IgG sau IgA se asociază cu progresia leziunilor erozive, iar manifestările extra-articulare se consideră că sunt asociate în primul rând cu factor reumatoid tip IgA5. Absenţa factorului reumatoid nu exclude diagnosticul de poliartrită reumatoidă, în special dacă s-a efectuat o singură determinare. Un marker mai sensibil şi mai specific sunt anticorpii anti-CCP2. Niveluri uşor crescute ale factorului reumatoid pot fi întâlnite într-un procent crescut (până la 20%) la persoanele >60 ani, în absenţa bolii.
După unele vaccinări se poate înregistra o creştere tranzitorie a factorului reumatoid1.
În cazuri foarte rare gamapatiile monoclonale, în special tip IgM (macroglobulinemia Waldenström) poate cauza rezultate eronate3.

Bibliografie

  1. Francesco Dati & Erwin Metzmann. Autoimmune Diseases. In Proteins Laboratory Testing and Clinical Use, Media Print Taunusdruck GmbH, Frankfurt am Main; 2005, 214, 225-226.
    2. Frances Fischbach. Immunodiagnostics Studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostics Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 7 Ed., 2004, 587-588.
    3. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2006. Ref Type: Catalog.
    4. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Rheumatoid Arthritis (RA) Factor. www.labcorp.com 2003. Ref Type: Internet Communication.
    5. Lothar Thomas. Autoantibodies in Systemic Rheumatic Diseases. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998; 810-811.