Diabetul zaharat

Boli

Diabetul zaharat este definit ca un grup de boli metabolice care durează toată viaţa şi în care nivelul zahărului (glucozei) din sânge este crescut ca rezultat al defectelor în secreţia şi/ sau acţiunea insulinei. Acestea se însoţesc de modificări în metabolismul lipidic şi proteic care, pe termen lung, produc serioase complicaţii cronice cu lezarea unor organe importante : inima, ochiul, rinichiul şi nervii periferici. Majoritatea tulburărilor metabolice şi a complicaţiilor din diabetul zaharat sunt controlabile printr-un bun management clinic. În lipsa lui calitatea vieţii persoanei cu diabet este grav afectată prin reducerea speranţei de sănătate şi de viaţă.

Diabetul zaharat se clasifică pe baza criteriilor etiopatogenetice în mai multe tipuri :

–          tipul 1 rezultat ca urmare a distrucţiei celulelor beta pancreatice ;

–          tipul 2 produs de insulinorezistenţă şi/sau deficit de insulinosecreţie ;

–          tipurile specifice produse de cauze primare, din care mai fercvente sunt : endocrinopatiile, pancreatopatiile, infecţiile virale, unele sindroame genetice şi imune ;

–          diabetul gestaţional produs de modificările hormonale şi metabolice din sarcină.

Aproximativ 5% din persoanele cu diabet prezintă diabet zaharat tip 1. Acesta este o afecţiune autoimună cu etiologie multifactorială produsă de o interacţiune complexă a  mai multor factori genetici şi de mediu, a cărei consecinţă este distrucţia progresivă a celulelor beta-insulare (cele care sintetizează insulina) care, în final, duce la deficitul absolut de insulină endogenă. Pentru a supravieţui persoanele cu diabet tip 1 trebuie să-şi injecteze insulina de la început, de aceea diabetul zaharat tip 1 este numit diabet zaharat insulinodependent. Diabetul zaharat tip 1 apare de obicei la adolescenţi sau copii, şi mai rar la adulţi. Cele mai frecvente manifestări clinice ale debutului bolii sunt : poliuria, setea, polidipsia, scăderea marcată şi rapidă în greutate, astenia.Aceste simptome  se accentuează pe parcursul a 2-3 săptămâni (mai rar luni). Apariţia greţurilor, vărsăturilor, şi a durerilor abdominale indică instalarea cetoacidozei.

Diabetul zaharat tip 2 este cea mai frecventa forma de diabet (85-95 %) şi rezultă prin combinarea a două mecanisme patogenetice: insulinorezistenţa şi scăderea secreţiei de insulină. Ambele se influenţeaza reciproc, fiind determinate de factori genetici şi câştigaţi (obezitatea abdominală, malnutriţia intrauterină, hormonii de contrareglare, stresul, sedentarismul, sarcina). Se deosebeşte de tipul 1 prin caracterul lent, insidios al debutului care se produce de obicei după vârsta de 40 ani. La o treime din cazuri diabetul zaharat tip 2 este descoperit întâmplător, manifestările clasice (poliuria şi polidipsia) fiind prezente la debut la doar aproximativ 50 % dintre pacienţi. Infecţiile cutanate şi genito-urinare, precum şi prezenţa complicaţiilor cronice ale diabetului (tulburări de vedere, leziuni ale picioarelor), pot constitui modul de debut al diabetului de tip 2. Hiperglicemia poate fi prezentă cu 5-7 ani înaintea diagnosticării boli. Consecinţele caracterului evolutiv al diabetului şi ale prezenţei cu o frecvenţă crescută a principalilor factori de risc cardiovascular (hipertensiunea arterială, dislipidemiile, obezitatea abdominală) ar fi apariţia complicaţiilor cronice în special prin micro- şi macroangiopatie: retinopatie, nefropatie, cardiopatie ischemică, boala cerebrovasculară, arteriopatie periferică. Agravarea aceastora produce handicaparea persoanei prin apariţia orbirii, uremiei, amputării membrelor, sechelelor postaccidente vasculare sau postinfarct miocardic. În tratamentul diabetului tip 2, principalul obiectiv este echilibrarea glicemică la care se adaugă controlul factorilor de risc cardiovasculari : hipertensiune arterială, dislipidemie, obezitate. Se preferă un tratament în trepte, care se intensifică odată cu evoluţia bolii pentru a controla cât mai bine glicemia: optimizarea stilului de viaţă (dietă, exerciţiu fizic), ulterior este necesară asocierea terapiei orale şi a insulinei.

Îngrijirea persoanei cu diabet cuprinde totalitatea acţiunilor înterprinse penru starea de bine a persoanelor cu diabet, vizându-se obiective medicale, psihologice şi sociale. Numai în felul acseta se poate realiza o bună calitate a vieţii, o bună inserţie familială, profesională şi socială, permiţându-i să trăiască toata viaţa cu o boală, fără să fie bolnav. Îngrijirea trebuie să fie continuă, pe toată durata vieţii persoanei, condiţionare impusă de caracterul cronic şi evolutiv al bolii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *