De la 1 aprilie 2021, medicamentele prescrise pot fi ridicate de la orice farmacie

Stiri

Începând cu data de 1 aprilie 2021, asigurații vor avea posibilitatea să ridice medicamentele  prescrise de la orice farmacie din țară, indiferent dacă aceasta se află sau nu în relație contractuală cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care este și medicul prescriptor. Excepție fac medicamentele aferente contractelor cost-volum-rezultat, care se eliberează indiferent de casa de asigurări de sănătate în evidența căreia de află asiguratul, cu condiția ca furnizorul de medicamente să fie în contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care se află și medicul care a emis prescripția medicală.

Dacă în prezent farmaciile comunitare/punctele de lucru pot avea încheiate contracte pentru furnizarea de servicii farmaceutice cu două case de asigurări de sănătate, respectiv cu o casă de asigurări de sănătate județeană și cu CAS AOPSNAJ, pentru punerea în aplicare a noii  reglementări, începând cu data de 1 aprilie 2021, farmaciile comunitare/punctele de lucru care au încheiate două contracte cu case de asigurări vor opta pentru păstrarea unui singur contract, care va fi valabil până la data de 30 iunie 2021.  Farmacia/punctul de lucru va deservi toți asigurații care prezintă prescripții medicale.

După aprobarea noului Contract-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate  pentru anii 2021-2022, o farmacie comunitară/ punct de lucru farmaceutic va încheia un contract unic cu o casă de asigurări de sănătate, care va intra în vigoare începând cu data de 1 iulie 2021.

„Este o măsură care va asigura un acces mai facil al pacienților la tratamentele necesare, mai ales în această perioadă dificilă pe care o traversăm. Însă nu ne vom opri aici. Alte măsuri menite să vină în sprijinul pacienților sunt propuse de CNAS în proiectul de Contract-cadru pentru anii 2021-2022, pe marginea căruia, până la data de 30 martie 2021, se desfășoară  consultările și negocierile cu organizațiile patronale, sindicale și profesionale reprezentative din domeniul medical. Noul proiect de Contract-cadru va fi supus aprobării Guvernului, astfel încât să intre în vigoare începând cu data de 1 iulie 2021”, a declarat Adrian Gheorghe, președintele CNAS.

Această nouă reglementare este cuprinsă în hotărârea aprobată de Guvern în data de 25 martie, care prevede prelungirea termenului de aplicare a prevederilor HG nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, pentru prorogarea unor termene, pentru modificarea și completarea anexei nr. 2 la aceasta, precum și pentru prelungirea termenului de aplicare și modificarea prevederilor HG nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naționale de sănătate pentru anii 2017 și 2018, până la 30 iunie 2021.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații legate de sănătate, urmărește-ne pe Facebook.