Ceruloplasmina

Analize medicale

Laborator Synevo

 

Informatii generale 

Ceruloplasmina este o alfa2-globulina ce contine cupru. Aproximativ 70% din cuprul seric total este transportat de ceruloplasmina, 7% de o proteina cu greutate moleculara mare (transcupreina), 19% de albumina si 2% de catre unii aminoacizi3.

Sinteza ceruloplasminei are loc in hepatocite, la o rata zilnica de 6 mg/kg corp. Incorporarea cuprului in ceruloplasmina (pana la maxim 8 atomi de cupru/molecula) se produce in cursul sintezei hepatice a acesteia, conferindu-i o culoare albastra. Dupa preluarea cuprului ceruloplasmina migreaza catre tesuturile utilizatoare de cupru, unde acesta este eliberat iar proteina este catabolizata. Eliminarea se face pe cale biliara.

Pe langa transportul cuprului, ceruloplasmina mai detine urmatoarele functii:

-oxidarea Fe2+ in Fe3+ care permite transportul fierului de catre transferina;

-oxidarea catecolaminelor si serotoninei (rezultate in vitro);

-actiune antioxidanta, prevenind oxidarea lipidelor din membrana celulara;

-actiune antiinflamatoare, prin inhibarea histaminazei serice.

Concentratii scazute de ceruloplasmina se inregistreaza in boala Wilson (degenerescenta hepatolenticulara), o afectiune cu transmitere autozomal recesiva. Mecanismul patogenic al acestei boli, care este caracterizata printr-o sinteza scazuta de ceruloplasmina, este reprezentat de alterarea incorporarii cuprului in molecula de ceruloplasmina si a excretiei biliare a acestuia. Defectul genetic situat pe cromozomul 13q afecteaza gena ATP-azei care transporta cuprul in ficat (ATP7B). Ca urmare, se produc depuneri patologice de cupru la nivel hepatic (cu dezvoltarea progresiva a cirozei), cerebral (cu simptome neurologice), cornean (inelul Kayser-Fleischer) si renal (hematurie, proteinurie, aminoacidurie)1;2. Trebuie mentionat ca pentru stabilirea diagnosticului de boala Wilson nu este necesar ca manifestarile neurologice si hepatice sa fie prezente simultan. Din punct de vedere al testelor de laborator, modificarile caracteristice bolii Wilson includ: scaderea concentratiei serice a ceruloplasminei (marcata la homozigoti, variabila, uneori absenta la heterozigoti), cresterea excretiei urinare a cuprului, cresterea cantitatii de cupru la nivel hepatic si anomalii ale functiei hepatice3.

Sindromul Menkes, o afectiune genetica rara asociata cu simptome neurodegenerative si anomalii ale tesutului conjunctiv, are la baza perturbarea absorbtiei intestinale si utilizarea deficitara a cuprului din dieta, cu reducerea concomitenta a nivelului de ceruloplasmina.

Printre cauzele dobandite de concentratii reduse de ceruloplasmina se numara sindroamele insotite de pierderi de proteine si insuficienta hepatica.

Deoarece ceruloplasmina constituie un reactant de faza acuta, cresteri ale concentratiei sale se intalnesc in cursul proceselor inflamatorii acute sau cronice (cresterile marcate pot determina colorarea serului in verde!)1;2;3.

Recomandari pentru determinarea ceruloplasminei

  • Suspiciune clinica de boala Wilson: afectiuni hepatice la copii in absenta etiologiei virale; afectiuni

  neurologice (tulburari de coordonare a miscarilor) de etiologie neclara;

  • Anemie microcitara hipocroma care nu raspunde la tratamentul cu preparate de fier (datorata

  unui deficit de cupru);

  • Simptome neurodegenerative si anomalii ale tesutului conjunctiv la copii (suspiciune de sindrom

  Menkes)1;2;3.

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate)2.

Specimen recoltat – sange venos2.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator2.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare2.

Volum proba – minim 0.5 mL ser2.

Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat2.

Stabilitate proba – serul separat este stabil 3 zile la 2-8°C; 1 luna la -20°C2.

Metoda – imunoturbidimetrica2.

Valori de referinta – 20-60 mg/dL.

Factor de conversie: mg/dL x 0.0746 = μmol/L2.

Limita de detectie – 3mg/dL (0.03g/L;0.22 µmol/L)2.

Interpretarea rezultatelor

Scaderi

• boala Wilson (in forma homozigota <15 mg/dL), • sindromul Menkes, • deficit de cupru (anemie microcitara hipocroma), • deficit ereditar de ceruloplasmina (rar), • sindrom nefrotic, • enteropatia cu pierdere de proteine, • sindroame de malnutritie si malabsorbtie, • boli hepatice avansate2;3. 

Cresteri

• carcinoame, • leucemii, • boala Hodgkin, • ciroza biliara primitiva (alterarea excretiei cuprului ca urmare a colestazei), • LES, • poliartrita reumatoida3.

Limite si interferente

La nou-nascut si sugar nivelurile de ceruloplasmina sunt cu aproximativ 50% mai mici decat cele ale adultului (5-40 mg/dL), de aceea acest test nu poate fi folosit pentru diagnosticul bolii Wilson in cursul primului an de viata.

Concentratii crescute sunt inregistrate in sarcina si in cursul tratamentului cu anticonceptionale orale1;2;3.

Un nivel normal de ceruloplasmina nu exclude diagnosticul de boala Wilson; trebuie efectuate suplimentar determinari ale cuprului plasmatic si urinar.

Tratamentul excesiv cu zinc poate induce blocarea absorbtiei intestinale a cuprului cu instalarea unui sindrom de deficit de cupru caracterizat prin: anemie microcitara hipocroma, leucopenie si/sau neutropenie si un nivel marcat scazut de ceruloplasmina. Revenirea la normal a concentratiei de ceruloplasmina se produce lent, dupa eliminarea excesului de zinc3.

  • Interferente analitice

In cazuri foarte rare prezenta gamapatiei, in special IgM (macroglobulinemia Waldenström) poate determina rezultate eronate2.

 Bibliografie

  1. Frances Fischbach. Protein Chemistry Testing/Serum Proteins. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott, Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 640-641.
  2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
  3. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Ceruloplasmin. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *