Cancerul de prostată

Boli

Cancerul de prostată este considerat în prezent una dintre principalele probleme de sănătate care afectează populaţia masculină. Boala este responsabilă de 9% din decesele prin cancer la bărbaţi.

Odată cu înaintarea în vârstă a bărbaţilor se observă o creştere atât a incidenţei cât şi a mortalităţii prin cancer de prostată. Factorii de risc în apariţia bolii sunt consideraţi vârsta (incidenţa este direct proporţională cu vârsta), ereditatea, (incidenţa creşte cu 3 – 11 ori la cei cu AHC de CaP) şi factori externi (rasă, dietă bogată în grăsimi animale, expunere la metale grele etc.)

Introducerea unui test sangvin eficient, antigenul prostatic specific (PSA), a făcut posibilă diagnosticarea unui număr din ce în ce mai mare de pacienţi aflaţi într-un stadiu precoce de boală, în care pacienţii pot beneficia de un tratament cu potenţial curativ. De asemenea este acceptat astăzi şi faptul că, la acelaşi stadiu, CaP poate beneficia de diferite strategii terapeutice, în funcţie de speranţa de viaţă a pacientului. Acestea şi multe alte probleme referitoare la maladie sunt subiectul prezentului ghid.

GHIDURILE DE DIAGNOSTIC

  1. Tuşeul rectal anormal sau creşterea nivelului PSA pot indica existenţa cancerului de prostată. Limita maximă a normalului PSA-ului nu a fost încă determinată dar valori < 2,5 – 3 ng/ml sunt cel mai des folosite pentru pacienţii tineri (recomandare de gradul C).
  2. Diagnosticul cancerului de prostată depinde de confirmarea histopatologică (sau citologică) (recomandare de gradul B). Biopsia şi alte investigaţii de stadializare ulterioare sunt indicate doar dacă afectează tratamentul pacientului (recomandare de gradul C).
  3. Puncţia biopsie prostatică transrectală ecoghidată este metoda diagnostică recomandată în majoritatea cazurilor în care se suspicionează cancerul de prostată. Se recomandă minimum 6 – 10 puncţii biopsii sistematice direcţionate lateral, pentru prostate mici sau medii şi mai multe biopsii (11 – 35) în prostatele mari (recomandare de gradul B).

    – Biopsierea zonei tranziţionale nu se recomandă în primul set de biopsii datorită unei rate de detecţie scăzută, incidenţa CaP fiind < 2% (recomandare de gradul C).

    – Repetarea setului de biopsii este necesară în cazurile cu o indicaţie persistentă de biopsie prostatică (tuşeu rectal anormal, nivel PSA ridicat sau elemente histopatologice sugestive de malignitate la primul set de biopsii cum ar fi HPIN (neoplazie intraepitelială prostatică de înalt grad) şi ASAP (atrofie specifică acinară prostatică)). Procedând astfel, rata de detectare a CaP creşte cu 10 – 35% (recomandare de gradul B).

    – Recomandări generale pentru mai multe (trei sau patru) seturi de biopsie nu pot fi făcute; decizia se va lua numai pe baza particularităţilor pacientului (recomandare de gradul C).

  1. Injectarea transrectală periprostatică cu un anestezic local poate oferi analgezie eficientă pacienţilor la care urmează să se efectueze puncţie biopsie prostatică (recomandare de gradul A).
  2. Stadiul local (T) al cancerului de prostată se poate aprecia pe baza modificărilor găsite la tuşeul rectal +/- RMN. Informaţii suplimentare pot fi oferite de numărul şi locurile puncţiilor prostatice pozitive, gradul tumoral şi nivelul PSA-ului seric (recomandare gradul C).
  3. Statusul limfoganglionilor (N) este important doar dacă se planifică un tratament cu intenţie curativă. Pacienţii cu stadiul </= T2, PSA < 20 ng/ml şi un scor Gleason </= 6 au o probabilitate mai mică de 10% să prezinte metastaze ganglionare, evaluarea limfoganglionară putând fi omisă. Stadializarea limfoganglionară cea mai precisă este oferită de limfadenectomia operatorie clasică sau laparoscopică (recomandare de gradul B).
  4. Metastazele osoase (M) pot fi cel mai bine evaluate prin scintigrafie osoasă. Aceasta poate să nu fie indicată la pacienţii asimptomatici dacă nivelul de PSA este </= 20 ng/ml, în prezenţa tumorilor bine şi moderat diferenţiate. Ea este întotdeauna indicată la bolnavii simptomatici (dureri osoase) indiferent de valoarea PSA-ului (recomandare de gradul B).

URMĂRIREA PACIENŢILOR CU CANCER DE PROSTATĂ

Determinarea PSA-ului seric, împreună cu anamneză şi tuşeul rectal, reprezintă baza urmăririi pacienţilor cu cancer de prostată. Procedurile imagistice de rutină la pacienţii stabili nu sunt recomandate şi trebuie folosite doar în situaţii specifice.

  1. Ghidurile de urmărire după tratamentul cu intenţie curativă:
  2. La pacienţii asimptomatici, istoricul bolii şi măsurarea nivelului PSA seric împreună cu tuşeul rectal sunt testele recomandate pentru urmărirea de rutină. Acestea trebuie făcute la 3, 6 şi 12 luni după tratament, apoi la fiecare 6 luni până la 3 ani şi ulterior anual (recomandare de gradul B).
  3. După prostatectomia radicală, un nivel PSA seric > 0,4 ng/ml poate fi asociat cu boala reziduală sau recurentă (recomandare de gradul B).
  4. După radioterapie, PSA-ul în creştere, mai degrabă decât o valoare prag specifică („nadir”), este cel mai de încredere semn de boală persistentă sau recurentă (recomandare de gradul B).
  5. Atât un nodul palpabil cât şi un nivel ascendent al PSA-ului seric pot fi semnele unei recurenţe locale a bolii (recomandare de gradul B).
  6. Detectarea recurenţei locale prin ecografie transrectală şi biopsie este recomandată doar dacă ele pot modifica planul de tratament. În majoritatea cazurilor, ecografia transrectală şi biopsia nu sunt necesare înainte de terapia de linie a doua („second-line”) (recomandare de gradul B).
  7. Metastazele pot fi detectate prin CT/RMN pelvin sau scintigrafie osoasă. În cazul pacienţilor asimptomatici, se poate renunţa la aceste examinări dacă nivelul PSA seric este < 30 ng/ml, dar datele asupra acestui subiect sunt sărace (recomandare de gradul C).
  8. Scintigrafiile osoase de rutină şi alte studii imagistice nu sunt recomandate la pacienţii asimptomatici. Dacă un pacient prezintă durere osoasă, scintigrafia osoasă trebuie efectuată indiferent de nivelul PSA seric (recomandare de gradul B).
  9. Ghidurile de urmărire după tratamentul hormonal:
  10. Pacienţii trebuie evaluaţi la 3 şi 6 luni după iniţierea tratamentului. Testele trebuie să includă cel puţin măsurarea nivelului PSA seric, tuşeul rectal şi evaluarea amănunţită a simptomelor, cu scopul de a stabili răspunsul la tratament şi efectele secundare ale tratamentului administrat (recomandare de gradul B).
  11. Urmărirea trebuie individualizată fiecărui pacient, în funcţie de simptome, factorii de prognostic şi tratamentul administrat (recomandare de gradul C).
  12. La pacienţii în stadiul M0 de boală cu un răspuns bun la tratament, urmărirea este stabilită a se face la fiecare 6 luni şi aceasta trebuie să includă cel puţin istoricul bolii, tuşeul rectal şi măsurarea nivelului PSA seric (recomandare de gradul C).
  13. La pacienţii aflaţi în stadiul M1 de boală cu răspuns bun la tratament, urmărirea se face la fiecare 3 – 6 luni. O minimă urmărire trebuie să includă istoricul bolii, tuşeul rectal şi determinarea PSA, deseori asociată cu determinarea hemoglobinei, creatininei serice şi a fosfatazei alcaline (recomandare de gradul C).
  14. Când apare progresia bolii sau pacientul nu răspunde la tratamentul administrat, urmărirea trebuie să fie individualizată (recomandare de gradul C).
  15. La pacienţii stabili nu se recomandă urmărirea imagistică de rutină (recomandare de gradul B).